1,401 matches
-
Ierusalim pentru a asista la sfințirea noii biserici a Sfintei Maria. La începutul anului următor, i-a cerut un sfat lui Ioan Isihastul din Marea Lavră, care i-a sugerat să intre în mănăstirea lui Eftimie; Chiril, însetat de o asceză mai severă, a intrat în mănăstirea lui Calamon, lângă Iordan, însă nu a putut suporta acel regim de viață și curând s-a îmbolnăvit; influențat și de un vis, în iulie 544 a intrat în lavra lui Eftimie. A rămas
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
depinde o nouă Geneză, dar și mântuirea lumii, psalmistul își descoperă calități soteriologice: "Port în mine, semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că "suferința cerului" e suferința păcătosului în fața lui Dumnezeu. Atât timp cât Dumnezeu lipsește, păcatul nu e interzis, iar în finalul psalmului, poetul renunță la divinitate, amintind, însă, comuniunea anterioară cu aceasta. Considerând că de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cel mic". În univers, feminitatea se află peste tot, materială și ideală, în spațiul terestru sau cosmic, unde răbufnește instinctul erotic refulat. În ființa bărbatului ea dă viață și distruge, sugerează cântarea (poezia), umanizează, eliberează instinctul, ca o reacție împotriva "ascezei mortificatoare", are revelația vulnerabilității ("Mi-s/ Șubrede bârnele ..."), provoacă stări de incertitudini: "De ce-ai cântat? De ce te-am auzit? " Poezia se naște prin iubire, în afara căreia nu există nici viață, nici creație, nici absolut, iar miracolul întâlnirii are loc
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vrea să distrugă biserica, dar aceasta aparține tuturor. Mulțimea împiedică distrugerea acesteia. Prin moarte, Manole se unește cu Mira și cu biserica (Actul V). Manole este un arhetip al artistului, un personaj titanic, are voința de a clădi, trece de la asceză la suferință; este înzestrat cu aspirații antagonice, revoltat, orgolios, sfârșește prin zborul icaric de pe acoperișul bisericii. Mira simbolizează destinul și ideea de pace, iubirea totală, perfecțiunea. Ea este veselă, sinceră, dansează nevinovată pe spatele lui Găman, e încrezătoare în harul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o secretă aspirație și o tăinuită gelozie, un ideal al său, "un etalon deziderativ în care a așezat o bună parte din propria experiență interioară, din autobiografia sa în sens larg", "model etic direct propus, accesibil prin efort, disciplină și asceză"140. Iată că o lectură atentă pune eroina în altă lumină. Marta, soția lui Bocioacă nu o suportase niciodată pe Persida, și nu își ascundea nici în fața lui Trică antipatia pentru sora lui. Dincolo de gelozie, femeia ar fi găsit ușor
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
ales. Încercarea, prezentată ca infailibilă, este ispitirea prin femei frumoase. Reușita adversarilor creștinismului pare aproape, când, în vis, Ioasaf are viziunea iadului și a raiului (un extramundan semnificativ) și se deșteaptă convins de necesitatea câștigării, prin viață cumpătată, rugăciuni și asceză, a dreptului la existență veșnică. Thevda însuși, dezamăgit de insucces și presat de superioritatea incontestabilă a adversarului, își arde „cărțile” și primește botezul. De aici încolo evoluția va fi cvasilineară, drumul lui Ioasaf duce spre „pustie”, și Răsăritul european va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290432_a_291761]
-
fragilității și precarității ființei pe care cei mai mulți dintre confrații de crez au reușit să-l stăpînească oarecum, prin distanțare ironică, sarcasm ori invectivă. Discursul lui Voronca e Întotdeauna fundamental grav, el ia totul În serios, se implică pînă În pragul ascezei și sacrificiului de sine, cu o dăruire totală În orice demers, și - chiar În miezul entuziasmelor sale se insinuează un sîmbure elegiac: un „idealist” a cărui exaltare romantică e subminată În adînc de un soi de scepticism ultim, ce pune
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un principiu fundamental din „alunecarea Într-o cale lactee de imagini”, propunîndu-și să adune „toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei”, asemenea scăderi sînt Însă ca și inevitabile. Iar firea poetului nu era deloc Înclinată spre echilibrul lentelor decantări și al ascezei contemplative, ci tentată de spectacolul metamorfozelor unei lumi În mișcare, translate În frenezia imaginației lingvistice: o fervoare care i-a Îngăduit să Înlăture multe obstacole ale convenției literare, să aducă limbajul poeziei În acea stare de absolută disponibilitate, deschisă oricăror
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dialogurilor platonice în lecțiunea Marsilio Ficino. A căror rezonanță în actualitatea noastră creștină este indeniabilă. Căci noi n-am fi decât efectul emanării de sine a Zeului, a îmbolnăvirii sale de multiplicitate reziduală malignă. Frumoasa ypatie, în canonul ei de asceză și extaz întru realipire la Zeul originilor (vindecat de eroare), formulează chiar destinul eroului-amant: călătoria inițiatică spre izvoarele lumii, înveșmântat în ficțiune. Cei doi îndrăgostiți tocmai împlinesc un mit de parcurs, îl oficiază cu viețile lor, îl rescriu amintindu-și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule dogmatice. Transformarea teologiei într-o ideologie nu este decât rezultatul colateral al confuziei sistematice între „profesie” și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cezarului Augustus) un semnificativ sprijin politic. La aceasta se adaugă un dezinteres crescând față de relațiile homosexuale, începând mai ales cu secolele I și II î.Hr. În acest context, sugerează Foucault, radicalismul proiectului antropologic creștin abia se lăsa așteptat. Noutatea creștinismului: asceză și teologietc "Noutatea creștinismului \: asceză și teologie" Totuși, abstinența nu primește justificări metafizice sau teologice, cum se va întâmpla în creștinism. De asemenea, eșecul sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
politic. La aceasta se adaugă un dezinteres crescând față de relațiile homosexuale, începând mai ales cu secolele I și II î.Hr. În acest context, sugerează Foucault, radicalismul proiectului antropologic creștin abia se lăsa așteptat. Noutatea creștinismului: asceză și teologietc "Noutatea creștinismului \: asceză și teologie" Totuși, abstinența nu primește justificări metafizice sau teologice, cum se va întâmpla în creștinism. De asemenea, eșecul sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat trupesc” nu își face încă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat trupesc” nu își face încă apariția, erosul fiind dezbătut într-un cadru dominat de referința la natura naturata (adesea personificată). Interdicțiile sau invitația la asceză nu sunt scrise pe o tablă a legii divine. Autoritatea supremă și nemijlocită a unui Dumnezeu personal are ca substitut, în lumea greco-romană, interpretarea medicală a ordinii firii în lumina exigențelor interiorității. Perspectiva asupra sexualității este, în cuvintele lui Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de altă parte, în gândirea clasică, chemarea la austeritate n-a fost organizată într-un sistem moral autoritar, coerent și unificat, impus tuturor în același mod”1. Foucault face aluzie cu oarecare insistență la reverberațiile totalitare ale ideii creștine de asceză, ulterior sistematizată în cazuistica romano-catolică medievală. Avertizându-și cititorul asupra potențialului discriminator al unui sistem juridic de corecție, Foucault trădează o înțelegere unilaterală și preponderent negativă a disciplinei corporale. Pe harta genealogică a instituțiilor moderne ale persecuției și supravegherii (cum
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
epocă religioasă la alta, riscul generalizărilor este, desigur, fatal. În primele secole creștine, aderența la practicile ascetice a fost extrem de variată, liberă și întotdeauna voluntară, fără să primescă neapărat aceleași explicații teologice. Pentru a proba diversitatea uimitoare a formelor de asceză în creștinismul antic este suficient să parcurgem câteva texte literare fondatoare și extrem de influente pentru întreaga tradiție monahală a Bisericii de mai târziu. Nici o „hermeneutică a suspiciunii” (care se naște numai dintr-o estetizare excesivă a îndoielii carteziene) nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
spirituală și teologică (în sfera invizibilului). La fel, rațiunile teologice oferite în apărarea practicilor ascetice nu au coincis întotdeauna. Într-un studiu recent, John Behr a arătat diferența majoră între protologia și eshatologia care justifică sau chiar impun recursul la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii au articulat două perspective diferite asupra corporalității. Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În lumina acestor precizări, vom putea spune că analiza lui Michel Foucault rămâne opacă față de un dublu fenomen. Mai întâi, este vorba despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor divine din om”); prefacerea lăuntrică, în sens total
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poate”4). Intersubiectivitatea reală presupune părtășia celor două afecțiuni fundamentale ale corpului transcendental - bucuria și suferința - în care alteritatea celuilalt poate fi altfel resimțită. Pentru descoperirea sinelui sunt necesare nu doar impresiile originare ale afectivității pure, ci bucuria și suferința. Asceza intervine prin resortul corpului subiectiv tocmai în punctul dezvrăjirii iluziei erotice. Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului. Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului. Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea comuniunii cu celălalt, adică potolirea setei primordiale de alteritate cu adevăr, în loc de minciună, și cu realitate, în loc de himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea comuniunii cu celălalt, adică potolirea setei primordiale de alteritate cu adevăr, în loc de minciună, și cu realitate, în loc de himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă a cuvintelor doxologice și a gesturilor agapice, la fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității esențiale (mia ousia, treis hypostaseis), este icoana desăvârșită a interiorității transparente. Asceza umilește pulsiunea voinței de putere și evocă exigențele supreme ale participației în comuniunea de viață a lui Dumnezeu; participația nu este descărnată, ci antrenează corpul subiectiv care găzduiește bucuria și suferința. „Viața - spune Michel Henry - este faptul de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan al pulsiunilor corpului organic) și patosul acțiunii (prin supunerea smerită la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două straturi. Un prim nivel de argumentare este cel istoric și relevă pluralitatea de perspective asupra ascezei în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două straturi. Un prim nivel de argumentare este cel istoric și relevă pluralitatea de perspective asupra ascezei în tradiția creștinismului timpuriu. Un al doilea aspect al criticii este teologic și comportă numeroase explicații. Prin faptul de a fi alocat un rol axial corpului subiectiv-transcendental (adică trupului permanentei noastre renașteri întru Viață) și tematizând, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cunoaște diferențe între „virtuți naturale” și „virtuți artificiale”, ci doar fapta bună ca rod al sinergiei divino-umane. Rezultatul se arată deplorabil: violența fizică fermentată „natural” de membrii societății (pentru care războiul civil funcționează ca supapă) nu va fi suprimată prin asceză și recentrare eclezială a energiilor. Violența va fi controlată psihologic prin șantaj economic, singurul procedeu tehnic care oferă agresorului privilegiul distanței și al invizibilității. Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]