4,147 matches
-
a fost înfiorător de afectat de moartea papagalului, iar noi i-am respectat durerea bând ceva vin într-o tăcere demnă, cu adevărat, de o ființă dragă. Nu știu dacă era sau nu mulțumit de condiția sa, nu cred că aspira să fie o vedetă, trăia cu bucurie în spațiul lui, nu l-am auzit bârfind sau spunând răutăți despre unii sau alții. Nenea Mircea Cojan și-a cheltuit energia pozitivă cu noi, colegii lui mai tineri, cu care a trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
înainta, că‑i periculos. Milioane de creaturi minuscule sunt călcate cu mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce‑i aia, fiindcă a fost dintotdeauna în lanț. Nu aspiră spre necunoscut. O țărancă cu hrană pentru păsări în șorț cască gura. Iarba începe să‑și lase sucul, fiindcă simte apropierea verii. Malul apei năvălește spre ei dând să‑i salute, ia te uită, tocmai astăzi când credeam că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer un urlet surd, din fundul gâtului, un urlet ca de lup. Dar chiar de când are voie să se săpunească singur, Rainer are sentimentul că el este odată pentru totdeauna cel căruia i se trage o săpuneală. În mod eronat, aspiră către armonie, înțelegere, chiar frumusețe, despre care le povestește adesea colegilor de școală, fără să aibă nici un drept s‑o facă; pentru ca ei să‑l înțeleagă, Rainer descrie armonia sub forma mașinilor scumpe, a călătoriilor cu avionul, a părinților care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mă schimb. Rainer și Hans spun, fiecare în felul lui - unul cu multe cuvinte, celălalt cu puținele pe care le cunoaște - că Sophie poate să rămână așa. Anna tace înciudată și‑l supraveghează pe Hans, proprietatea ei. Dar proprietatea nesimțitoare aspiră la un nou proprietar care s‑o îngrijească mai bine. Hans își dă cu părerea despre o lampă de birou din oțel cromat, probabil fiindcă electricitatea e specialitatea lui și poate se găsește vreun aparat electric de reparat pe aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să fiu absorbit de acel obiect. Picioarele fotoliului pătrunseseră În mine, cu o senzație alunecoasă și neplăcută. Mă gândeam că probabil așa se simțea și o femeie care primea În ea un penis nedorit, Închizând ochii cu prudență. Mă simțeam aspirat de picioarele fotoliului cu toate că eram sigur că ele pătrunseseră În mine, Îmi simțeam pielea Întoarsă pe dos ca o mănușă, cu măruntaiele eviscerate. Eram conștient că era ceva extrem de periculos, dar nu aveam puterea să mă opun. Eram Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
E o micuță curvă evreică la salonul ăsta de masaj la care mergem, zise el cu entuziasm. O adevărată diavoliță. Are o păsărică precum interiorul unui țipar de mare, doar o bucată lungă de mușchi de sucțiune. Genul care te aspiră înăuntru ca pe-o plevușcă și te aruncă afară prin fund. Cea mai bună bucățică pe care am avut-o vreodată. Scutură din cap cu un aer de îndoială: — Nu cred că există ceva care să bată o evreică drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
da nicio formă? Ce ar fi o desfătare nemodelată de inteligență? O descărcare nervoasă parcurgând mușchii unei broaște pe care cercetătorii au lăsat-o fără encefal, un spasm pierdut în cosmos, o cheltuială inutilă diluată în azur... Plăcerea la care aspiră Aristip este deci voită, dorită, aleasă, stăpânită, creată prin propriile îngrijiri. Ea nu-l debordează pe cel care o face să apară și nu-l duce dincolo de limitele ființei sale, ci îl lasă între ele, să-și locuiască propriul sălaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
între plăcerile bune și cele rele. Plăcerile rele, cele ale omului de rând, țin de a avea: a te căsători, a face copii, a întemeia o familie, a căuta să câștigi cât mai mulți bani, a râvni la onoruri, a aspira la bogăție, a viza o reputație, a spera la celebritate, a-i frecventa pe mai-marii zilei, pe cei puternici, a călători, a face politică sunt tot atâtea vicii, perversiuni și obiective care corup existența. Căutarea acestor false valori nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau de ospețe extravagante - Eudoxiu rămâne un filosof care poate fi prezentat în familiile așezate. -3Slabă agoniseală în traista filosofică. Iată așadar cele patru scurte teze hedoniste ale lui Eudoxiu: plăcerea este un bine, pentru că toate ființele, raționale sau nu, aspiră la ea; necazurile și suferința servesc pentru toți ca termeni care pun plăcerea în evidență prin contrast și ca afecțiuni ce trebuie evitate - așadar, contrariul lor, plăcerea, este un bine; plăcerea este un scop în sine, are valoare prin sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
bine să fie mai dezirabil, iar binele nu poate fi sporit decât de el însuși, plăcerea e într-adevăr un bine. Și asta e tot... Desigur, ne-ar fi plăcut o dezvoltare, niște precizări, analize, comentarii. Evident, arheologul gândirii hedoniste aspiră la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratér, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de minune la nivel intelectual, însă ceva mai greu în realitatea greu de strunit, rebelă, refuzând să intre în una dintre cele trei rubrici epicuriene? Căci filosofia, prietenia, arta sunt oare dorințe naturale? Nu, animalele nu le cunosc, numai oamenii aspiră la sens, la rafinament și la plăcerea estetică... Universitarii practică tot felul de contorsiuni și fac apel la Lucrețiu pentru a umple găurile din opera lui Epicur asupra acestor chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu laudă meritele unei vieți naturale - se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fie bine statului, fiindcă individul nu există decât pentru comunitate? Epicur crede exact inversul! Fragmentele puse laolaltă de Diogene Laerțiu prezintă un filosof care ne sfătuiește să ne ținem cât mai departe de politic și-l stigmatizează pe tiran. Platon aspiră să organizeze viața privată, să legifereze în ceea ce privește viața sexuală a indivizilor, să pedepsească pe oricine refuză să-și subordoneze libertatea personală statutului de cetățean al statului Leviathan? Epicur crede în contractul între indivizi consimțind la edificarea intersubiectivității libere. Cetățeanul atenian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e normal și aspiră la satisfacerea unor dorințe nenaturale și necesare, ei pun în mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. înainte de a muri - o evidență tragică -, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Deși un suflet exilat, ființa se lasă purtată de o stare de trezire a conștiinței, chiar de extaziere. Și-acest imbold transpare ca un „dor dureros de ieșire din sine”. Zeiască pare-această dorință de libertate din templul stabilității. Ființa aspiră spre culmile depărtărilor „care n-au chip și nume”, spre-acele trepte ale Inuabilului, aspirație (în)spre-acel „nimb” al nemuririi (Mihai Eminescu), al Divinului. „Când deschid piatra /cu flacăra privirilor / Pământul-mi spune alergând: / < Până și în aceste /mari depărtări /de
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
femeie, mai mare ca el. Precizând apoi că cel mai mic din Împărăția Cerurilor este mai mare decât el, pentru a face diferența dintre lumea noastră materială, mica, strâmba, plină de păcate și Împărăția lui Dumnezeu spre care trebuie să aspiram prin iubire jertfelnică, credința și fapte bune. A mustrat rătăcirile poporului dar și ale lui Irod, i-a învățat pe vameși, pe soldați, pe cei bogați să facă roade vrednice de pocăința căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor. Acestea au
TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL de ION UNTARU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364397_a_365726]
-
om sucit (curat sucit!) își va denunța chiar mama într-un limbaj vituperant ca fiind o „reacționară” și o „retrogradă”. Cel ce va deplânge cu mult amar soarta sabiei sale, crezând în mod sincer (!) că lupta pentru idealurile la care aspira avea o cauză dreaptă, va fi spre norocul său (îndrăznim să credem), și a literaturii române, arestat de către mama sa la domiciliu, ratând în felul acesta dolcele farniente a unei deportări în îndepărtata Siberie, după cum și-ar fi dorit-o
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
arianismului a fost o credință puternică, care nu vedea cu ochi buni pericolul distorsionării principiilor sfinte ale Bisericii. Arie a fost combătut chiar de propriul Episcop, Alexandru al Alexandriei, numai ca în acele vremuri există o clasă de "intelectuali" care aspirau la explicarea "rațională" a credinței, deranjați de natura prea puțin filozofică a învățăturii Bisericii. Erezia ariană le părea o interpretare "modernă", susceptibilă s-o facă acceptabilă pentru cercul oamenilor instruiți. Din păcate, ceea ce la început părea o controversă localizată la
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
lumina albastră, mă privesc o fracțiune de secundă, sunt gol, îmi e jenă, dincolo e beznă, văd trupul serafic al tinerei ca pe o lumină mișcătoare, vie, plutind. Sub tălpile mele goale, deodată, un hău, mă prăvălesc, devin imponderabil, sunt aspirat, mă năucește un zgomot asurzitor, aud deodată de undeva din urmă închizându-se două mase pietroase imense, ca două bolți, cu stâlpi diformi, aliniați, albi, fosforescenți, suprapunându-se, mă izbesc de pereți umezi, lipicioși aplificându-și ecoul într-un infern de
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361431_a_362760]
-
palme și pe corp, la locul de contact, simt un lichid vâscos, sunt absorbit de un tunel elastic, inelar, vuietul șuierător se amplifică, cad în gol, mă izbesc, un miros insuportabil ca de intestin în putrefacție, tubul prin care sunt aspirat devine tot mai strâmt, ca un lumen care se strânge, mă simt imobilizat, mă zbat să mă desprind din masa ca un gel, din mâlul ca de mlaștină, hârâitul, șuierul, turbulențele ca de burduf mă năucesc, nu mă mai pot
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361431_a_362760]
-
tuși înghițindu-și acreala care i se urcase pe gât. Trebuia să iasă din această colivie, să se așeze într-o braserie sau într-o cafenea, să se ascundă printre oameni, să bea un alcool tare, să se înfierbânteze, să aspire pe nări mirosurile amestecate ale corpurilor străine, să audă clinchet de căni și farfurii, glasuri, gălăgie, ceva care să-i umple golul imens în care se transformase glorioasa ei viață. Fugi afară în stradă și o porni cu pași repezi
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
scriitorul Dorin Moisescu are în centru un cuplu a cărui soliditate stă sub semnul efemerului (chiar și Dorin Moisescu ajunge să divorțeze la un moment dat de Maria, în pofida căsniciei lor solide și îndelungate, întemeiate pe sentimente curate, durabile!), indivizii aspirând mereu la altceva decât la ceea ce au deja. De aceea consider că romanul se putea numi, la fel de bine, Inele de aer, Inele din văzduh. Evident, așa cum ne-a obișnuit, romanul lui Al. Florin Țene este ficțiune, dar este, deopotrivă, și
ÎNŢELEPCIUNEA ESTE DUMNEZEU, IAR IUBIREA IDEALUL, PREFAŢĂ DE VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞLA ROMANUL INELUL DE IARBĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 909 din 27 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364009_a_365338]
-
lumea asta. Travaliul tău e aidoma celui pe care îl fac depozitarii de folclor sau de poezie populară or cultă de la noi. Fiind și tânăr - făcuși 37 de ani! - vei ajunge să deții mai tot patrimomiul "divertismentului" - nefericit termen! - românesc. Aspiri la o universalitate românească pe care mă bucur să o descopăr primul. E un demers minunat. Demn de un ardelean, nu de un regățean ciorit... E ca o datorie ce se naște din vocație. Și pe care ți-o asumi
SCRISORILE LUI STANCA de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 966 din 23 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362871_a_364200]
-
ploi, ninsori, furtuni cu fulgere, tunete și trăsnete de răsună văile în ecouri și se prăvălesc stâncile în prăpastiile amețitoare. PALOȘ: Cât de sus ne putem ridica? PRINȚESA: Doar până la înălțimea norilor. De acolo începe o Mare Împărăție la care aspiră toți pământenii să ajungă, dar din păcate... Noi nu prea vorbim despre acest subiect. Stăpânul acelei Împărății este însăși Lumina cea mai strălucitoare a Universului... PALOȘ: Am trecut de nenumărate ori pe cărările dintre munți, am sărit cu armăsarul peste
REGATUL LUI DRACULA (I) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362936_a_364265]
-
proprietății condamnate din vecini, să intru în livada în mijlocul căreia trona majestuos și fără a face cunoștință prealabilă, neținând seama de manierele mele europene, să-i strâng în brațe trunchiul noduros, să-mi culc obrazul pe crăpăturile aspre și să aspir pe nări parfumul lui bărbătesc de conifer falnic, cu spinarea dreaptă. Cu el se luptau acum cei doi flăcăi, iar lupta a fost lungă, istovitoare, pe viață și pe moarte. Iar eu, cu obrajii în palme și sufletul la gură
COPACUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1080 din 15 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363484_a_364813]