1,275 matches
-
ce o avem despre ea, prin aceea că este chiar marca celui care l-a creat. „După ce șgândireaț a cercetat diversele idei sau noțiuni pe care le are În sine și după ce o găsește pe cea a unei ființe atotcunoscătoare, atotputernică și extrem de perfectă, judecă mult mai ușor, datorită faptului că intuiește În această idee că Dumnezeu, care e ființa cu totul perfectă, este sau există; ș...ț Și așa cum vede că În ideea pe care o are despre triunghi e
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
astfel Încât, să fi avut de la mine Însumi acel puțin prin care participam la ființa perfectă, aș fi putut avea tot de la mine, În virtutea aceluiași motiv, tot prisosul care știam că-mi lipsește, fiind astfel eu Însumi infinit, etern, imuabil, atotcunoscător, atotputernic și, În fine, având toate perfecțiunile pe care le are doar Dumnezeu. Căci, urmând raționamentele pe care tocmai le-am prezentat, pentru a cunoaște natura lui Dumnezeu În măsura În care natura mea este capabilă de aceasta, nu aveam decât să examinez toate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că le cunoaștem cel mai bine; căci, de vreme ce a permis cu bună știință să ne Înșelăm uneori, după cum s-a văzut deja, de ce n-ar putea Îngădui să ne Înșelăm mereu? Și de vrem să ne prefacem că un Dumnezeu atotputernic nu este autorul ființei noastre, și că am subzista prin noi Înșine sau prin orice alt mijloc, prin faptul că am presupune acest autor mai puțin puternic, vom avea Întotdeauna cu atât mai mult temei să credem că nu suntem
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de perfecți Încât să nu putem fi amăgiți În continuare. §6. Avem un liber-arbitru care ne permite să ne abținem a crede lucrurile Îndoielnice, și astfel ne Împiedică să fim Înșelați Dar, chiar dacă cel care ne-a creat ar fi atotputernic, și chiar dacă i-ar face plăcere să ne Înșele, asta nu ne Împiedică să simțim În noi o libertate care e astfel că, oricând vrem, putem să ne abținem a Îngădui, În convingerea noastră, lucrurile pe care nu le cunoaștem
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Mihai) Oare n-ar trebui să te duci să vezi de ce nu mai vine Val? Mihai: Nu mă duc nicăieri... Nu pot să vă las singuri... Alex: Ha! Mi-ai plăcut! Ești, pur și simplu, comic! Iubitul și mărețul și atotputernicul meu tătic! Oare chiar nu ai deloc simțul realității! Măcar al propriei tale realități! Mihai: Iar începi? Să știi că nu-ți permit! Alex: Ba îmi permiți. Permiți la toată lumea. Ai permis tu ăstora să ni se bage în gît
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
își înzestrează în general paradigmele. Conceptele traversează epocile și oferindu-i creației un motiv și un cadru de desfășurare; ele se află într-un continuu efort de redefinire, dar nu sunt "personificate" în sens hegelian, în virtutea unui joc al logicii atotputernice, ci se remodelează în funcție de multiplele circumstanțe și structuri istorice în care reapar; altfel spus, ele sunt reconstruite pe baza caracteristicilor individului, ale societății, ale culturii, ale spațiului și timpului în care se manifestă. Totuși trebuie subliniat faptul că ele nu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
acestei experiențe și mai apoi datorită Rezistenței o relativă puritate doctrinală pe care o putere trecătoare nu a reușit să o altereze. Dar, la fel ca și omologul său francez, acesta trebuie să țină cont de existența unui Partid Comunist atotputernic care are o influență asupra opțiunilor sale strategice. În sfîrșit, partidele socialiste din țările Europei de Est, după ce s-au debarasat și ele de elementele compromițătoare din perioada războiului, s-au angajat într-un proces de colaborare directă cu partidele
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
guvernează traseul istoricului literaturii, ipostaziind un demon al persecuției ludice, sau, în varianta ei evaluatoare, al dezavuării zgomotoase. Pentru G. Călinescu, literatura este, ca și lumea, tot o scenă, în care actorii pot apărea la rampă împinși de un regizor atotputernic, sarcastic în mărinimie și tolerant în verdict, un deus, asemănător divinității imaginate rîzînd. L'homme pense et Dieu rit. Nimic nu se potrivește mai fericit naturii călinesciene decît această meditație asupra lumii literaturii moderne, în expresia pe care, în a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
1. Poezia autodefinirii omenirea este dominată de manifestări contradictorii (Rugă de vecernie), omul este plămădit din materie și spirit (Portret, Nehotărâre, Binecuvântare), omul este o fire angelică, pură, o creație divină (Denie cu clopote); 2. Arta poetică cuvântul este omnipotent, atotputernic, esența universului, crezul său cel mai încărcat de forță creatoare (Rugă de seară), omagiul adus operei literare, cărții, creației spirituale (Ex-libris, Testament), elogiul adus poeziei, stihurilor (Dor dur, Din drum), estetica urâtului (Testament, Blestem de babă, Horă de hâtru); 3
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pe Oedip, dar acesta ajunge să-și ucidă tatăl și s-o ia de soție pe propria mamă. Freud considera că, întocmai acestui mit, în jurul vârstei de 3-5 ani, băiatul se simte atras față de mama lui și dorește ca tatăl atotputernic să nu mai fie. Dac-ar afla, tata l-ar castra, pentru ca uneltirea fiului să rămână fără rost. Dar acesta este un alt complex... Ritualuri de castrare Stați fetelor, nu închideți cartea, pentru că vom vorbi despre castrare și din punct
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
decipi, ergo decipientur. Mulțimea se vrea înșelată, să o înșelăm deci! Nu interesează spusa de ieri, dacă se impune alta, mai potrivită pentru exercițiul puterii. Conduita demagogică permite cele mai curioase răsturnări. Cuvintele își schimbă brusc înțelesul, confuzia se instalează, atotputernică, etichete absurde vin să prezinte realitățile altfel decât sunt. S-a vorbit, de exemplu, de "rebeliunea legionară", fără a se numi la modul serios un vinovat, fără a se indica dovezi, legionarii fiind, la acest nou solstițiu intempestiv, niște figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
este departe de acest fel de împăcare. De aceea nici nu iubește oamenii, pentru că prea s-au împăcat cu ce li s-a dat. Spune că oamenii îi stârnesc oroare, deși nu este un mizantrop și că, "dacă ar fi atotputernic, Dumnezeu sau Diavolul l-ar suprima pe om". Despre el se spune totul în Facere. Atras de ceea ce îl tăgăduiește, omul a optat pentru pericol, adică pentru Istorie. De la început a ales râul și, fără exilul acela, n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Și nu vorbesc că un credincios, nu, dar fără ideea asta mă aflu în imposibilitatea de a explica cele întâmplate. Atitudinea mea este aceea a unui teolog necredincios, a unui teolog ateu"40. Pentru Sábato, Dumnezeu este neputincios, nu este atotputernic, așa cum ne învață creștinismul, nu poate stavili nici macar puterea de destrucție a omului: "Dumnezeu, neputincios, se uită cu o privire de copil la gigantul tulbure, tandru și brutal, detestabil și iubit, care, ca un monstru înspăimântător, se tăia de norii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
răspunde că, din punctul lui de vedere, teologia este literatura fantastică la perfecțiune, este "maximă creație a literaturii fantastice! Ceea ce și-au imaginat Wells, Kafka sau Poe nu este nimic în comparație cu ceea ce a imaginat teologia. Ideea unei ființe perfecte, omnipotente, atotputernice, este cu adevarat fantastică"55. Ar putea fi un Dumnezeu imperfect, spune Sábato, care să nu știe să controleze bine lucrurile, care să nu fi putut împiedica cutremurele, sau "un Dumnezeu care adoarme și are coșmaruri sau accese de nebunie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sfîrșit, parafrazîndu-l pe Mircea Eliade, consider această carte a lui Paul Diel o stimulare și o provocare. Deși restrictivă la registrul psihologic al interpretării, ea dezvăluie în ultimă instanță ceva din misterul prezenței divine în lume. Dumnezeu este omniprezent și atotputernic. Lucrează pe căi neștiute sau total neașteptate. Mecanismele subtile ale psihicului uman expuse în această carte sînt doar cîteva dintre ele. NICU GRAVILUȚĂ Introducere A) OBIECTUL ANALIZEI Istoria demonstrează că efortul de a găsi soluții metodice și științifice problemelor vieții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
la Kant) și, pe de altă parte, un minimum de teorie de bază (despre care vor-bește J. Habermas ca monde vécu lume, experiență trăită). Este vorba de un raport dialectic între lume (care nu este impenetrabilă) și spirit (care este atotputernic). Ele sunt inseparabile. Spiritul și lumea construiesc împreună spiritul și lumea. Prin prisma și în lumina acestei unități (toate sunt într-Unul și Unul e în toate) trebuie înțeles fenomenul cunoașterii, în general și al științei, în special, chiar dacă Heidegger
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sau a Maicii Tereza, oricît de remarcabile, au reușit totuși prea puțin. "Mondializarea triumfală face tabula rasa din toate diferențele și din toate valorile, inaugurînd o (in)cultură perfect indiferentă. Odată universalul dispărut, nu mai rămîne nimic decît tehnostructura mondială atotputernică, față cu singularități redevenite sălbatice și livrate lor însele"15. În noile condiții, economia are nevoie de un nou suflu, de noi întemeieri sau de regăsirea matricei spirituale din care s-a născut ca știință. Aflată în slujba omului, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
littéraire, Communications, 8, 1966, p. 125-151; F. R. Stanzel, Die typischen Erzählsituationen im Roman, Vienne Stuttgart, 1955 386 Camil Petrescu, Patul lui Procust, ediția citată, p. 17 387 "Artistul trebuie să fie în opera sa precum Dumnezeu în creație, nevăzut și atotputernic, încât să-l simți pretutindeni, dar să nu-l vezi. Din faptul că Dumnezeu cunoaște toate punctele de vedere urmează că nu i se poate atribui nici unul." apud J. Linvelt, op. cit., p. 56 388 Camil Petrescu, Patul lui Procust, ediția
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cealaltă lume”. Iată cum Luceafărul vindecător, eliberator emerge În lumea cealaltă, care este lumea Cătălinei cu scopul de a o elibera și de a o vindeca de impuritățile mundane. Jacob Bohme credea că În „spiritul fulgerului ar consta viața mare, atotputernică”. Si mai departe „căci lovind asprimea pietrei - pămîntul - așa se ascute spinul amar al naturii, căci natura se sparge de asprime, astfel Încît libertatea apare ca un fulger”. Fulgerul are puterea transformării. Bohme analizează implicațiile fulgerului asupra naturii umane „abia
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
în serios pretenția tradițională a teologilor că existența unei ființe supreme ar putea fi probată prin exercițiul rațiunii, independent de revelație. Nu își refuza nici plăcerea de a semnala inconsistențe în sistemele dogmatice, bunăoară tensiunea dintre asumarea existenței unei ființe atotputernice și binevoitoare și spectacolul suferințelor nesfârșite ale oamenilor. Totodată, Russell sublinia că dreptul la existență al credințelor religioase nu va putea fi apărat invocând pretinsa lor utilitate. Căci multe imperative și interdicții impuse de către biserici credincioșilor se dovedesc dăunătoare.47
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
noi,/ la pântecul tău iarăși va trage! ave eva!/ ossana! slavă ție! doar tu, din bieți strigoi,// din șerpi și duhuri rele, din monștri, lighioane/ bestecăind prin smârcuri, căzuți din paradis,/ ne vindeci aste trupuri ingrate și sărmane/ și zei atotputernici ne faci din nou./ FINIS!" Ave Eva!). Căci Toamna în labirintul de semne lingvistice în mijlocul căruia singur își așază Minotaurul "ca subtext al labirintului unui text, al limbajului structurat în perspectiva unei ordini creatoare de haos, (care) este simbolul distructiv
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un poem precum Urlet sfâșietor al singurătății (un imn) din Adio adio dragi poezii constituie un imn cu semnul schimbat, deviat în discreditare tandră și apostrofă pătimașă, adresat Vieții văzute ca o ibovnică neobrăzată și, în tot cazul, ațâțătoare: "Viață atotputernică viață de neoprit/ ca erecția unui nebun/ viață pură mlaștină biruitoare/ vulvă terorizând visul asceților// te iubesc cu o poftă îngrețoșată/ te respir dimineața cu nările dilatate la răsărit/ te respir ziua înotând în lumină/ te respir noaptea cu brațele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
beau te absorb cu porii fixați ca niște ventuze// cu tine frumoaso nu e loc de tandrețe/ ești toată ritmul sălbatic al coitului/ ești gloria spermatozoidului învingător/ ești țipătul ascuțit al nou-născutului/ ești unduire vorace de viermi/ viață pură viață atotputernică viață de neoprit/ urlet sfâșietor al singurătății". Dacă Adio adio dragi poezii pare a marca dorința eliberării totale a autorului de Literatură ("dansul bufonului printre catacreze/ printre topoi prăfuiți ori alegorii lungi/ alunecate într-un peisaj suprarealist" (sunt permise toate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
conține momentul disocierii între intern și extern, între a fi și a părea. Sunt personaje care nu sunt ceea ce par: își joacă rolul în spectacolul pe care il organizează (Tartuffe), în spectacolul organizat de alt personaj (Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
afirmă Carlo Bo, de a nu se putea elibera, de a fi întemnițat în limitele propriei ființe, destinate să lupte cu durere, în singurătate, ca orice poet demn de acest nume, ca Leopardi, Baudelaire, Rimbaud sau Campană.375 Acceptarea suferinței atotputernice consubstanțiale naturii umane pare a avea, la Quasimodo, un aer de victorie, nu de înfrângere. Durerea și singurătatea pot fi înlăturate, scrie romanticul, numai prin moarte ce astfel devine, în cadențe safice, singurul obiect al dorinței: moartea-ndelung râvnita, / cum
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]