1,419 matches
-
mult mai multe decît arăta figura lui domoală și clăpăugă, timiditatea oarecum afișată, de asta își dăduse seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă bătrînă, că Leonard Bîlbîie nu era nici pe departe așa cum arăta, dar nici prin cap nu-i trecuse că Leonard Bîlbîie era atît de mult și atît de important pe cît s-a dovedit. Iar descoperirea a făcut-o prea tîrziu, atît de tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă bătrînă, că Leonard Bîlbîie nu era nici pe departe așa cum arăta, dar nici prin cap nu-i trecuse că Leonard Bîlbîie era atît de mult și atît de important pe cît s-a dovedit. Iar descoperirea a făcut-o prea tîrziu, atît de tîrziu, încît i-a venit să-și dea cu pumnii în cap de ciudă. Nu era nici o pagubă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de tîrziu, încît i-a venit să-și dea cu pumnii în cap de ciudă. Nu era nici o pagubă, era doar un afront personal și încă un afront de care nimeni în afară de el nu-și dădea seama. Descoperirea în legătură cu Leonard Bîlbîie nici nu era întreagă, ci numai ca un petec de cer văzut prin oblonul tras al cancelariei, puteai să bănuiești și restul, dar putea fi și o cacealma. Puteai crede, văzînd prin crăpătura oblonului albastrul seninului, că peste tot cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peste el, se zvînta văzînd cu ochii și iarba ridicase colțul binișor, așa încît roțile puteau alerga fără a se înnămoli. Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă intrarea în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă să ajungi sublocotenent, după cum merg lucrurile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
auzite de propriile urechi, imaginea sa se desena tot mai limpede, mai clar conturată pe fundalul așezării, al dealurilor acoperite cu viță care o înconjurau și despre care nu puteai spune nici că o protejau, nici că o sufocau. Leonard Bîlbîie, cu care pînă atunci nu avusese nici un fel de necaz, nici o urmă de neînțelegere, s-a lăsat greoi pe speteaza scaunului și cu o voce schimbată, nu mai era deloc îngînată și adormitoare, i-a zis: Prințul Șerban Pangratty e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jos din patul de campanie în care dormea, îi plăcea tot ceea ce era aspru, soldățesc, zdravăn, folositor, din preajma sa, așa își păstra viu "spiritul combativ" își zicea, măcar acolo, în văgăuna lui, pentru că în Vladia așa ceva era cu neputință. Leonard Bîlbîie în acele secunde nu era altceva decît o fîșie de cer înnorată, care. te putea face să crezi că lumea întreagă este umbrită și întunecată. Se schimbă vremurile, domnule adjutant, Generalul renunță cu totul, și la București vom avea guvern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Bazna vîrît pînă la rît în nămol. Asta e zghihară, domnu' Leonard. E singurul vin alb care se face din vița autohtonă, cred că știi, numai la Vladia a mai rămas românească după dezastrul filoxerei. E un secret, nu? Bîlbîie a vrut atunci să se împace cu el, "ești grozav, dom' adjutant, cine ar fi reușit să-i smulgă lui Hariton așa ceva. Se ferește de mine ca dracu' de tămîie, crede că Mott o să-l îngroape, o să-l facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu bea de unul singur. Omul lui Mihail era mult mai priceput în ale băuturii decît domnul Witt, directorul general. El fusese acela care îi repetase privindu-l în ochi "să nu te apuci de băut de unul singur, domnule Bîlbîie. Știu că nu se poate să nu bei, mai ales acolo, în capătul ăla de lume unde este mai mult vin decît apă, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu bea singur." Atunci i s-a părut ciudat, cel puțin ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
porunci. Și vezi ce ți s-a întîmplat. Bine că ți s-a făcut rău înainte de a ieși pe uliță. Și mai bine că ți s-a făcut rău la timp și te-am găsit eu. Nu știai, dom'le Bîlbîie, că omul care bea singur nu doar că se îmbată, dar se și îmbolnăvește la creier, atît de grav, încît nu mai știe pe ce lume trăiește, tot ce i se pare devine demn de crezut. Și nimeni nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Popianu i-a turnat iar în cana sa de tablă o jumătate de măsură și, după cum îi tot arăta cu degetul, se vedea că era foarte încîntat de ceea ce spunea. Iar a doua oară a fost la fel de mulțumit cînd Leonard Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde știi dumneata, dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mulțumit cînd Leonard Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde știi dumneata, dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul. Radul Popianu trebuia să știe totul despre cei din Vladia, iar Bîlbîie numai despre prinț. I-a turnat în borcanul de muștar, și-a turnat și lui, a clătinat băutura să se vadă cum face "ochi", o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul. Radul Popianu trebuia să știe totul despre cei din Vladia, iar Bîlbîie numai despre prinț. I-a turnat în borcanul de muștar, și-a turnat și lui, a clătinat băutura să se vadă cum face "ochi", o lentilă uleioasă ca un ochi miraculos, "gustă ce n-ai mai gustat". Au băut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așteptase. "Guvernanta. De la guvernanta răposatei domnișoare." Fusese foarte sec, fără inflexiune, fără să arate ce crede el despre acea guvernantă și despre ceea ce-i spusese ea. Dar faptul că nu păstrase pentru el un astfel de secret arăta destule. Leonard Bîlbîie aproape că se înecă cu vinul. I se înroșiseră ochii și prin nas îi curgea către buza de sus ușor răsfrîntă, era un semn că se lăsa uneori dominat de senzualitate, firișoare tulburi de vin. "Cine? K. F.?!" Adjutantul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pasiunea lucrului bine făcut, n-avea somn dacă nu-și făcea întocmai rondul, nu putea mînca dacă știa că hârtiile nu sînt în ordine, nu avea trai dacă în Vladia ar fi existat o neregulă, un lucru nelămurit. Că Leonard Bîlbîie se interesa cîteodată mai mult de prinț decît de afacerile cu vinul, mai mult de ce spunea și mai ales ce gîndea Pangratty decît de expedierea harabalelor cu butoaie uriașe către stația de cale ferată din Comana, de asta și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a dat seama destul de curînd. Nu l-a ispitit, nu l-a bătut la cap, n-a făcut nici o aluzie la acest interes al lui și se simțea liniștit că știe eu cine are de-a face. Era limpede că Bîlbîie n-o să raporteze alor săi despre cum își face datoria adjutantul Popianu pentru simplul motiv că pentru ai săi la Vladia nu exista nici un adjutant Popianu, ci doar prințul Șerban Pangratty. Dar cum iarna era lungă, cum șederea prințului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de cap, din punctul său de vedere, se apucase așa, în distracție, să strîngă informații despre acest ciudat personaj. Era o întrebare nevăzută, pe mutește, despre care bănuia că numai el are știință. Nu-l deranja cu nimic pe Leonard Bîlbîie în treaba lui de cîrtiță, avea metodele sale și una dintre ele era infailibilă, ușa din spate. Intrarea servitorilor. Nu era un adept al luptei de clasă, citise despre această ciudățenie în una din broșurile editate de Minister pentru uzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era dintre aceia care avea încredere în prietenie, în intimitate, îi ajungea utilitatea. "Important este să creezi mereu și mereu nevoia de tine, să înlături o teamă, o neliniște, dar în același timp să creezi alta", îi spunea lui Leonard Bîlbîie, dar nu era sigur că acesta și înțelegea pe deplin ceea ce spunea. "Ah, nu vă îngrijorați, vreau să spun, nu intrați în panică. Deocamdată situația este, cum să spun, hm, situația este sub control. Vă asigur că, dacă cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lor, adevărul era altul. Șerban Pangratty era aproape sigur un bărbat cu totul nevolnic și din punctul acesta de vedere nu se putea spune că ar fi un adept al proletariatului. De aceea l-a și contrazis atunci pe Leonard Bîlbîie, făcîndu-l să rămînă cu gura căscată la propriu, ținea minte că s-a și înecat apoi cu vinul pe care el îl "confiscase" de la Hariton. E drept, i s-a părut întîi că vinul acela, zghihara, e mai mult un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
minte că s-a și înecat apoi cu vinul pe care el îl "confiscase" de la Hariton. E drept, i s-a părut întîi că vinul acela, zghihara, e mai mult un nume decît o băutură. Dar, sub ochii lui, Leonard Bîlbîie, care era un cunoscător, doar își făcuse o meserie din asta, nu putea fi agent comisionar al firmei Mott un ageamiu oarecare, sub ochii lui, Leonard Bîlbîie s-a făcut criță, împleticindu-i-se limba în gură și ajungînd așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e mai mult un nume decît o băutură. Dar, sub ochii lui, Leonard Bîlbîie, care era un cunoscător, doar își făcuse o meserie din asta, nu putea fi agent comisionar al firmei Mott un ageamiu oarecare, sub ochii lui, Leonard Bîlbîie s-a făcut criță, împleticindu-i-se limba în gură și ajungînd așa să-i mărturisească un lucru care nu se spune niciodată dacă e adevărat. I-a spus atunci Leonard Bîlbîie că este fericit. L-a pupat pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mott un ageamiu oarecare, sub ochii lui, Leonard Bîlbîie s-a făcut criță, împleticindu-i-se limba în gură și ajungînd așa să-i mărturisească un lucru care nu se spune niciodată dacă e adevărat. I-a spus atunci Leonard Bîlbîie că este fericit. L-a pupat pe obraz, țocăind, avea urechile mai vișinii decît rochia lui K.F., semn deosebit de sigur că se îmbătase, l-a pupat zdravăn și după încă două pahare i-a mărturisit și motivul pentru care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e capul plin de abureala vinului. După cele cinci pahare băute, îndoiala sa cu privire la vin se spulberase, numele și renumele își reluaseră vechiul loc, în schimb se deșteptase o îndoială mult mai puternică, mai sîcîitoare decît oricare alta nu cumva Bîlbîie ăsta era pe cale să intre între cei "puțini aleși", cum erau porecliți cu răutate și invidie oamenii lui Mihai Mihail, o figură misterioasă și enervantă nu numai din pricina aroganței, ci și a disprețului vădit pe care acesta îl afișa, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a disprețului vădit pe care acesta îl afișa, ori era bănuit că-l afișează, la adresa "pălmașilor" ce țineau de forța ordinii și a treburilor dinlăuntru? Și după cum era șeful, Patronul, cum se exprimase, ca un adevărat om al casei, Leonard Bîlbîie, așa trebuiau să fie și cei din slujba lui, după chipul și mai ales asemănarea sa. Prima pornire era, desigur, aceea de a-l lua peste picior pe unul ca Bîlbîie, care, pe lîngă că l-a prins pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se exprimase, ca un adevărat om al casei, Leonard Bîlbîie, așa trebuiau să fie și cei din slujba lui, după chipul și mai ales asemănarea sa. Prima pornire era, desigur, aceea de a-l lua peste picior pe unul ca Bîlbîie, care, pe lîngă că l-a prins pe Dumnezeu de picior, mai și strigă în gura mare că degetul de care s-a agățat nu-i prea curat, să-l feștelească un pic măcar așa, să-și verse năduful. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]