1,569 matches
-
o aștepta Ruby, în fața cabinei, ținându-i sacoșa cu hainele. Îi smulse sacoșa din mână și intră în cabină, scuturându-se de stropi și țopăind pe podeaua de scânduri ude, care degaja un vechi miros melancolic, ațâțător. Se așeză pe banchetă, își scoase costumul de pe ea și rămase acolo gâfâind și ținându-și sânii în palme, până când mușchii feței i se destinseră și bătăile inimii i se domoliră. Se scurseseră mulți ani, nici nu voia să-și amintească de numărul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uriaș în apa fierbinte, cu valuri, a propriului său bazin din Camerele Ennistone. Era unul din acele bazine în formă de barcă cu capetele retezate și căptușit cu plăci de faianță albă. La fiecare dintre capete se afla câte o banchetă din faianță, scufundată în apă când bazinul era plin. Exista și un ventilator care împrăștia aburul, dar John Robert nu-l pusese în funcțiune, pentru că-i plăcea atmosfera aburită. Apa fierbinte, tămăduitoare, curgea de zor, de fapt se prăvălea, urlând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și-l mai amintea pe bunicul lui. Toată lumea din Burkestown îl cunoștea pe John Robert, îi zâmbea și-i spunea: „Bună dimineața, domnule profesor“. John Robert se propti de unul din capetele bazinului, se opinti și se așeză pe o banchetă, ținându-și de astă-dată capul și umerii deasupra apei. Își șterse fața roșie, asudată și tumefiată, cu un prosop aflat alături și începu să facă exercițiile recomandate de medicul lui japonez, împotriva artritei. Când John Robert fusese în Texas sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
reprezenta întreaga familie în grădina Belmont, se afla în camera de zi, la parter, dar ferestrele fiecărei camere purtau amprenta lumii fantastice a domnului Larkin. Dormitorul principal, în care se găsea acum Alex, înfățișa, în spațiul ferestrei obturate de deasupra banchetei lungi, un cer albastru traversat de un avion argintiu, privit de jos de un câine, un terier negru cu alb, de care Alex își amintea vag, dar al cărui nume nu-l mai știa. Storurile de la etaj, ca și draperiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-o pe Ruby să plece. Nu spuse nimic. Femeia smeadă, vânjoasă, se uită fix la stăpâna ei, apoi se întoarse și ieși. Nu-și scosese pantofii la ușa de la intrare. Alex, care recunoscuse caligrafia lui John Robert, se așeză pe bancheta de la fereastră, sub storul pictat. Scrisoarea, evident, nu sosise prin poștă, ci fusese predată de cineva. Rupse plicul: Dragă doamnă McCaffrey, Am primit prin domnul Osmore detaliile contractului și sunt de acord cu condițiile de închiriere a casei de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care primește un musafir, și încă ce musafir special. În Denver lucrurile nu se petrecuseră niciodată în felul ăsta. John Robert se așeză pe unul din scaunele de bambus care scârțâi sub greutatea lui. Se ridică și se așeză pe bancheta de sub fereastră. Hattie își luă pentru ea un scaun cu speteaza dreaptă și se așeză. Ce mai faci? Foarte bine, vă mulțumesc. Niciodată, când se adresau unul celuilalt, nu foloseau vreun nume. — Îți place casa? O, e încântătoare, încântătoare! răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ceva atât de mișcător în imaginea lui Hattie, ținând cu importanță paharul în mână, încât pentru prima dată, și pentru o frântură de secundă, simțămintele pe care i le purta își găsiră expresia în plăcere pură. Se ridică greoi de pe banchetă. — Lasă că amestec eu băuturile. Se îndreptă spre măsuță și luă paharul din mâna lui Hattie. Puse niște cuburi de gheață în el, apoi turnă un deget de vermut și o mare cantitate de apă tonică. Era cea mai slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndemnă el și când rosti acest cuvânt se simți ca un bătrân vrăjitor, un făcător de farmece. Hattie sorbi și ea o înghițitură. I se ridică și ei pe dată la cap. Oh! John Robert își târșâi picioarele îndărăt spre banchetă și amândoi se așezară din nou. E bun, spuse Hattie. Ți-e dor de America? o întrebă. Nu-i punea adeseori asemenea întrebări directe sau chiar interesante. Avea acum impresia că niciodată nu-i pusese cu adevărat întrebări. Hattie chibzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumânări. — Unde să le pun? — Unde vrei. Ia, te rog, florile astea și spală-le, îi spuse Hattie. (Acestea au fost primele cuvinte pe care le auzi Tom din gura ei.) Îi dădu florile lui Pearl, care așezase lumânările pe bancheta de sub fereastră. Vrei ceva de băut? îl întrebă Hattie pe Tom. Nu avem decât Coca-Cola. O.K.? Perfect, răspunse Tom care nu putea suferi Coca-Cola. Tom își trecu degetele prin părul lung, buclat, umed, pieptănându-și-l. Pearl se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
În automobilul Austin, Gabriel ședea în față, lângă Brian, ținându-i în brațe pe Adam și pe Zet. Tot drumul spre casă, ea și Adam au plâns în tăcere. Brian scrâșnea din dinți și bombănea întruna: — Tipic pentru George! Pe bancheta din spate, Emma adormise cu capul pe umărul lui Tom. — Au plecat cu toții? întrebă Stella. — Da, răspunse May Blackett, am urmărit toate mașinile plecând. — Și N când sosește? Cam într-o jumătate de oră o să fie aici. Stella coborâse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi auzi țipătul. Pearl alergă din hol și deschise ușa. Hattie se năpusti pe ușă și se opri la piciorul scării, cu fața scăldată în lacrimi. Cinci minute mai târziu, Hattie ședea în taxi, plângând, Pearl îi așezase valiza pe banchetă, lângă ea, fără să scoată un cuvânt, și acum se reîntorcea spre casă. John Robert stătea pe pajiște, în lumina care venea pe ușa deschisă a casei. Pearl trecu pe lângă el. Ajunsă în prag, se întoarse și-i spuse: — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de mână și nebăgarea de seamă a adversarului”... Furat de gânduri, locotenentul Făgurel abia a băgat de seamă că soarele le dădea binețe deja. Era o zi de toamnă plină. Toaibă l-a simțit pe locotenent că se foiește pe banchetă și și-a descoperit fața, privind în jur... Ațipise pentru o frântură de ceas și un vis l-a dus acasă... „Să ai grijă de Maranda, mamă, că o rămas singură singurică... Am să am grijă, dragul mamei. Tu du
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
despurecizare. Domnule doctor, dânsul a venit cu acest micuț metis de trei kilograme, 240 grame și restul în miligrame. Dânsul e Dânsul. Care Dânsul ? Cel de pe masă ? Nu. Cel de sus, de pe masă, e metisul iar cel de jos, de pe banchetă e domnul client proprietar. I-am pus masca de oxigen acum două minute, 23 secunde și șai’șpe sutimi dar refuză să respire. E... încă nu, dar când a aflat că avem și aparatură de ionizare în funcțiune, la 22
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
ninsori ceva mai blânde. Călătorii, puțini de altfel, s-au scoborât găsindu-și gazde prin sat. Totul părea la locul lui, mai puțin mișcarea din vagon în vagon a impiegatului de Ianca. Și mișcarea și-a găsit rostul: pe o banchetă, chincit ca să adune căldura propriilor mădulare, un om. Păreți a fi preot, domnule. Cu voia Domnului slujbaș dăruit, da. Și de ce n-ați plecat? Vă găseați găzduire un deva, la vreo familie. E frig și-i greu singur. Nu, domnule
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
buzelor, nu-l provoacă. Surâsul vine de undeva dinlăuntru. Mă mai conving o dată, privind pe îndelete korele, că "dimineața" artei grecești are o lumină inexplicabilă, pe care n-o mai regăsim la "amiază", la Fidias, după aceea mă ridic de pe bancheta de piatră, unde m-am așezat să mă odihnesc, și mă îndrept spre încăperea unde au fost adăpostite cariatidele Erehteionului pentru a fi ferite de ploi. Plecând de pe Acropole, mai am timp să dau, împreună cu Ion Mureșan, o raită pe la
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
el nu se transportase aici cu dubița instituției ori pe jos, ca subofițerii, ci folosise unul din autoturismele ei. De asemenea, ca alt element de noutate, inculpatul nu se afla deja în fața procurorului, ci într-un al doilea autoturism, pe bancheta din spate, flancat de doi subofițeri. Și, detaliu nu lipsit de interes, el nu se mai înfățișa ca un vagabond, neras, cu părul vâlvoi și în veșminte ponosite și jegoase, duhnind de la o poștă, ci era bărbierit, tuns, îmbrăcat îngrijit
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
se retrăsese într-o uitare absolută pentru ca, după un sfert de veac, să apară într-un fel ce făcea încă mai tulburător mitul copilăriei. Dar nu despre Guță vroiam eu să povestesc. Deunăzi, în tren, doi țărani care tăifăsuiau pe banchetă lângă mine au pomenit un nume pe care-l cunoșteam de mult : Alexandru Coca. Vorbeau de o întâmplare absurdă : în chip cutremurător, Coca și-a pus capăt zilelor. Fiindcă numele sfâșia perdeaua altor amintiri, cu toată repulsia pentru cel ce
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mare perdea de praf care acoperă totul. Neobișnuit cu legănarea unei mașini, deprins să merg doar cu carul tras de vaci sau de bivoli, mi se face repede rău. Mă cuprinde o spaimă cumplită. M-am ghemuit lângă geam, pe bancheta din spate, lângă Norița, în vârstă de doi sau trei ani, și mătușa Terica ("unchiul George" stă în față, lângă șofer, îi dă indicații pe unde să meargă) și nu scot o vorbă. Acum, nu plecarea din Lisa mă sperie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
născut al președintelui și unchi bun al lui tăticu, dar a murit cu mult Înainte ca el să se fi născut. De asta tăticu se speria așa de tare cînd vreunul dintre noi tușea. Rămaseră pe gînduri, așezați amîndoi pe bancheta din fața pianului și deschiseră capacul. MÎnuțele lor ușoare și fine se sprijineau pe clapele de fildeș, pe care cei din familia Lastarria bineînțeles că nu le atingeau niciodată. În bucătărie, douăzeci și trei de guvernante venite la Lima din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ochi, spuneau „mulțumesc“ În șoaptă. În sfîrșit, terminară masa și era timpul să treacă În salonul cu pian, unde urmau să aștepte ora plecării. Acolo, Cinthia Încercă să ascundă faptul că nu se simțea bine și stătu cîteva clipe pe bancheta din fața pianului, atingînd clapele fără prea multă convingere, cu gîndul parcă În altă parte, pînă cînd simți privirea lui Julius ațintită asupra ei, o privea Înspăimîntat, atunci Își retrase mînuțele crispate de pe clapele pianului și dădu fuga să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să simtă cum Îi zvîcnește sîngele În vine. De abia ajuns În fața bisericii, Juan Lucas pare un leu Închis În cușca cimpanzeului. Îi lasă să treacă mai Întîi pe copii și pe Susan și se așază la locul lui pe banchetă. Nu-i poți ghici gîndurile, dar Începe să-și revină Încet-Încet și adoptă o atitudine gravă, potrivită cu slujba de duminică, nu e o atitudine căutată, Îi vine probabil de la străbuni, care au stăpînit moșii neam de neamul lor, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-au uitat la el, probabil fiindcă sendvișurile anunțau băuturile și băuturile muzică și Într-o viață plină de ritm nu poți vedea un negru trist. Abraham, În schimb, Îi primi cu un geamăt de fericire. Se așeză pe o banchetă, Între muzicanți și Își aprinse imediat o țigară de tutun blond ca să moară În regatul viciului așa, contemplîndu-i printre nori calzi de fum pe cei nouă tuciurii care-și scoteau sacourile, lăsînd să apară mătasea bluzoanelor roșii, cu buline albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
palier, în acea lume. Școala reîncepu și Victor o revăzu pe Ingrid. Era frumoasă și fericită. După cursuri o aștepta în fie care seară un automobil. Un bărbat tânăr îi deschi dea portiera și ea urca și se ghemuia pe banchetă. Și mașina se dizolva în noapte. Cu Victor se purta prietenos, familiar, ca și când ar fi fost întotdeauna doar colegi, doar buni camarazi. Se-ntâlneau uneori pe culoare, schimbau câteva vorbe... „Ții minte?“, ar fi vrut s-o întrebe Victor, dar
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
anevrism la skandenberg și și-a dat duhul în brațele lui Luther. Al treilea a fost propriul lui tată, când s-au dus amândoi să salveze paisprezece vite rătăcite într-o furtună de zăpadă. —Tatăl unchiului Luther? întrebase Mark, de pe bancheta din spate. Karin îi șoptise să tacă, dar Cappy rămăsese drept ca o prăjină, în postura lui de veteran al războiului din Coreea, fără să audă nimic. — Trei bărbați înainte de majorat și o femeie la scurt timp dup-aia. Copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Karin îi șoptise să tacă, dar Cappy rămăsese drept ca o prăjină, în postura lui de veteran al războiului din Coreea, fără să audă nimic. — Trei bărbați înainte de majorat și o femeie la scurt timp dup-aia. Copiii stăteau pe bancheta din spate, traumatizați. Aproape tot drumul, Mark se retrăsese în coconul lui, sprijinit de mânerul ușii, și șușotise cu prietenul lui secret, domnul Thurman. Sutele de kilometri de șoapte confidențiale dintre băiețel și fantasmă o înfuriaseră pe Karin; ea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]