924 matches
-
Brazilia și Alaska, la 700 de km, undeva, în lunca Siretului, aproape de gara Gălbeni. Dar locurile care se vesteau aspre, de surghiun, se dovediră o foarte blândă țară. Giganți înfloriți în arnici, cu plete și umbre de nuc sub pălărie; boi înceți cu coarne zvelte și divergente, ca veritabilii căpriori ai văzduhului; jidovi împietriți în giubele, rumegând interminabile algoritmuri în seri, pe praguri, sub un cer de Golgotă; armeni cafenii, armence în doliu încărbunat, învîrtind cărți de joc și răsucind țigări
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în brațele sale Însă, Pamfil Duran, de îndată ce a băgat de seamă că are puterea economică la îndemână și-a strecurat mâna în traistă, cu repezeala îndrăcirii și a lăcomiei, scoțând o bucată de slănină de casă, roșie toată de câtă boia de ardei iute avea presărată pe ea și fragedă ca roua, de cât fusese ținută la fum de lemn de prun Ținând-o el strâns în pumnul lui de apucător, îi ieșea osânza roșie și afumată printre degetele încordate, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
oricalc. Regressus in infinitum! murmură Profesorul. Iată-mă dinaintea unui aborigen din alte timpuri... Pe măsură ce se apropia de el, Profesorul observă că Vânătorul înainta fără a fi precedat de cercurile nevăzute ale înfricoșării celor din cale. Fața-i, cu toate că era boită în diverse și războinice sulimanuri, degaja o expresie familiară, iar căutătura-i arăta o neprefăcută blândețe. Omul cu ochelari demodați, cu plete fâlfâind la întâmplare și cu trenciul albineț îl contemplă, pipăindu-și, gânditor, zgârietura roșie și usturătoare de pe obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vreme, de când trăim noi laolaltă, ce-am înjghebat? Căsuța asta, care-i ca vai de lume, și-o șură mare și goală, unde ne-am aciuat boișorii. Și pe urmă? DĂNILĂ (leapădă din mână surcelele adunate): Da' fie, Smarandă, că boi ca ai noștri nu găsești să cutreieri șapte sate: porumbi la păr, nalți la trup, țapoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și grași, cum sunt mai buni de înjugat la car. Aud? (strânge iar surcelele) SMARANDA: Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mâncare? Parcă-ați fi de-alde Dănilă... La scurmat în dosul șurii, nesătulelor! Se depărtează bodogănind) ISPAS: Măi frate, mai zic eu femeii ce-i zic, da' să știi că așa, câteodată, lehamite mi-i de frăția noastră. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot. Hodoronc încoace, hodoronc încolo, carul se strică. Și-apoi vorba ceea: dă-ți, popă, pintenii, și bate iapa cu călcâiele! DĂNILĂ: Apoi de, știu eu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
am pățit eu... DĂNILĂ: N-avea grijă, că l-oi hățui cum trebuie. ONOFREI (iese, din culise): Ceală! Hai, Dumane, hai acasă... DĂNILĂ: S-a dus. Taci, că-i cu buche! L-am potcovit bine. Cine-mi mai cumpăra mie boii acuma la târg? Și de unde să mai găsesc alți boi și alt car? Așa, treaba-i făcută; la jumătatea drumului mi-a ieșit ploconu-n cale, și eu l-am înhățat! Car zdravăn, încăpător, care merge, pe deasupra, și singur. Pui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
la o umbră, spre așteptare. Sanatate și numai bine! (pleacă cu carul) DĂNILĂ: Mergi sănătos. (pauză scurtă, până iese Costea) Ei, ce-o să zică și el acu'... Ba că-l anină, ba nu știu ce... Eu atâta văd încaltea, că l-am boit cum trebuie pe cumătrul Costea Conovăț. Ia hai, leliță, hai acasă degrabă. Mai rar așa chilipir. Auzi lapte, carne cât poftești, piele de cojoc, lână, parale..., cinci la mână și tot așa mai încolo. Dă-l focului de car, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
zilele următoare, el a fost singurul care L-a urmat, de departe, ascuns în mulțime. El l-a văzut pe Petru lepădându-se de trei ori și pe ceilalți ucenici ascunzându-se printre vânzătorii de păsări și conducătorii de catâri, boindu-și fețele și tăindu-și bărbile ca să nu poată fi recunoscuți. Umbla mut fără să simtă foame sau sete. Și tot el a fost singurul dintre ucenici prezent în mulțime când Pilat i-a întrebat pe cine-l vor eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vor trebui Să se înduplece‐n tăcere și înapoia mea. Nimic nu‐i cere să nu‐nvie vocea morților, și‐atunci o înțepenesc pe mama‐n lut și‐ i ard obrazul cu o lumânare Să arate arămiu, și sânii îi boiesc Ca să lucească precum doi ochi și‐ i pun în șold cercul perfecțiunii, Ce‐ i făcut din ceară Pe care‐atât frățânii morți și‐ l doriră. și‐am rămas cu mama‐ n față! E rândul Să‐ i mișc părul în țărână
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Cum aș putea să-l condamn pe Emilian Marcu pentru că a lăudat orânduirea socialistă, când însuși Alexandru Tacu, poetul care a suferit toată viața din cauza vederilor sale, care a trăit grozăviile Canalului, are în marea carte a “Omagiului” un mesaj boit în roșu pentru dictatorul, care prin uneltele sale i-a ucis copilul, mândria sa, speranța sa ? Aș sugera totuși ideea că omul are o singură viață și dacă Dumnezeu îi dă și un anumit har, ar fi păcat să nu
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
cu colinde și petreceri lumești. Roata norocului Badea Vasile se trezise posomorât, cu noaptea-n cap, hăituit de un vâjâit al urechii. „ Pesemne, m-o tras curentul asară, la cazanul popii” își spuse el, înciudat, în timp ce și țesăla mândrețe de boi ungureni. Nevastă-sa, Maria, mulgea vacile, cu mâinele sumese, uitându-se, cu coada ochiului, la tovarășul ei de peste treizeci de ani, amintindu-și, cu năduf, de sforăiturile lui după orele petrecute la cazanul de făcut rachiu al popii. Marie, strigă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
aflau și nevestele primarilor) striga lozinci cât o ținea gura: „Deveselu, scump pământ/ scutu’-și va lua avânt/ Deveselu’ te iubim/ mâine ne Îmbogățim/.” De cealaltă parte, o alta, striga: „vai de noi, vai de noi/ am devenit cu toți, boi/ primarii s-au Înjosit /cu scutul ne-am pricopsit/” Mărin se apropie de cele două tabere cu pieptul În afară ce Îi crescuse Între timp, de atâta mândrie, ridică mâna În semn de liniște și spuse: - Oameni buni, duceți-vă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Cine era acel bărbat și cu care dintre cele două femei venise să-și petreacă vacanța la acea neștiută mare? Cu mama sau cu cealaltă? Au rămas, apoi, cutiuțele cu mirodenii: ghimbir, ienibahar, nucșoară, cuișoare, scorțișoară, cimbru, foi de dafin, boia de ardei, tarhon... La ce mâncăruri le punea? Cum am să-mi mai amintesc vreodată de ele?... Și a mai rămas un carnețel minuscul, cu coperte de mușama, scorojite, în care ea, la vârsta de paisprezece ani, își făcuse o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pur și simplu, și nu se mai trezesc. Editorul meu, Duncan, numește fenomenul ăsta „moartea în leagăn“. În legătură cu Duncan, faptele ar fi următoarele: este ciuruit de cicatrice acneice, iar linia scalpului îi e castanie o dată la două săptămâni, când își boiește rădăcinile albe. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Tot ce știm despre moartea infantilă subită este că nu există nici un tipar. Majoritatea sugarilor mor singuri în cameră, în cursul nopții, dar e posibil ca moartea să survină și atunci când copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din șandrama și m-am așezat cu speteaza în față, în caz că aveam nevoie să pun mâna pe ceva. — Vorbește, fir-ai tu să fii! Dolphine se conformă: — Acu’ vreo lună a intrat în biroul meu din Dago o mexicancă. Durdulie, boită cu zece tone de fard, dar înțolită la marele fix. Mi-a oferit cinci sute de parai ca să dau de urma lui Blanchard și mi-a zis că are o bănuială c-ar fi pe undeva prin sud, pe la TJ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
s-o mai ambetez, cum scrie acolo, dar ea își dădea cu plânsul pe față, mă asculta și apoi mă trimitea la culcare. Într-o seară, să fie acum șase luni, mă trezesc deodată cu Dina că începe să-și boiască buzele. Firișor de pudră nu atinsese până atunci obrazul acela scump al ei! Apare într-o seară, însoțită de-o umbrelă bărbătească, străină, se trântește în mijlocul casei, pe covor, și răstoarnă un maldăr impresionant de cutiuțe, pline cu pudre și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vechile-i vecinice încheeture. - Groaznic s-a îmbătat bătrânul, soarele zice; Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri pahare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină - Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă! Ah! moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine Toate societățile de-asigurare din țară. {EminescuOpIV 198} Soarele-și bagă capul prin nori și limba
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a explorat de la un capăt la celălalt și cu mult interes șarpele acela de fier, foarte lung, foarte mare și se Întreba: Cine-l trage pe șarpele ăsta mare cât drumu’ de la Fântâna moșneagului?! N-am văzut nici cai nici boi! Apoi, luminat de o mare descoperire, se lovi cu palma sa dolofană peste frunte și rosti În sinea sa, Încercând să-l imite cât mai bine pe Ionel când după căutări care-l nădușeau găsea cele mai bune soluții pentru
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
vă prind! se răsti la ei starostele. Azi sîntem negustori! Oacă clipi la ceilalți. Ei se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
totul; datina căreia Brummell i-a pus pecetea numelui său trăia În Aubrey de Vere În deplină strălucire. Până și plăcerii de a se sulemeni Îi găsisem astfel tălmăcirea: cei dintâi locuitori ai Albionului de care se pomenește nu-și boiau În Întregime goliciunea În albastru?”. Evocarea lui Brummell, despre care știm că a fost unul dintre idolii lui Barbey și ai lui Baudelaire, a prilejuit, În critica românească, o serie de considerații asupra dandysmului lui Mateiu. Observația, formulată prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
România profundă”, oricît de perimat ar suna această sintagmă. Cu această Românie, care reprezenta la acea vreme 79% din populația țării, se construia România Mare. Văzute din această perspectivă, lucrurile arată puțin diferit. Am în vedere aici cartea lui Lucian Boia despre „capcanele istoriei”, elita intelectuală românească între 1930 și 1950, pe care tocmai am citit-o și care a (re)născut pasiuni intelectuale printre contemporani. Evitînd să cad în „capcana” lor, constat însă că exista viață și dincolo de dreapta-stînga și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
modurile de respingere nu sînt aceleași, dar ceva profund pare să traverseze generațiile : predecesorii au distrus țara și ne-au furat viitorul, care trebuie să (re)înceapă cu noi. Să mergem însă mai departe pe firul timpului. Cartea lui Lucian Boia despre elita intelectuală românească între 1930 și 1950 se deschide cu un capitol dedicat „ofensivei tinerilor”. George Călinescu - un „reper epistemic” deja „expirat” la cei treizeci de ani ai săi - trata această viitoare „generație de aur” drept genul „mucosus”, care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în lucrarea sa despre munca la români. „în general, explicațiile adoptate erau preluate de la intelectualii influenți, care le răspîndeau prin mass media.” Iar după 1997, „intelectualii au identificat «mentalitatea» populației ca fiind vinovată de eșecul reformelor economice”. Eseul domnului profesor Boia a venit astfel pe această nevoie aproape compulsivă de expli cație, formulată în modul cel mai explicit posibil de către cel mai acreditat interpret actual. Eseul domnului Boia era așadar sortit să devină un bestseller, cu sau fără voia autorului. Cartea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
identificat «mentalitatea» populației ca fiind vinovată de eșecul reformelor economice”. Eseul domnului profesor Boia a venit astfel pe această nevoie aproape compulsivă de expli cație, formulată în modul cel mai explicit posibil de către cel mai acreditat interpret actual. Eseul domnului Boia era așadar sortit să devină un bestseller, cu sau fără voia autorului. Cartea a devenit însă mult mai mult : prin larga receptare care i-a fost acordată și prin pasiunile pe care le-a stîrnit, ea este un fenomen social
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dincolo de această carte și orice va mai scrie vreodată domnul Boia, domnia sa a marcat indiscutabil procesul de igienizare spirituală de după căderea comunismului. De asemenea, nici despre ipocriziile patriotismului atribuit sau refuzat autorului nu poate fi vorba : e frumos din partea domnului Boia să spună atîtea lucruri rele despre români ? Să fim serioși, este o falsă problemă ! Istoria este cum este, iar un istoric are obligația, nu doar dreptul, de a încerca să o analizeze ca atare. Dar tocmai de aceea cartea istoricului
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]