1,259 matches
-
oglindă. Ceea ce nu însemna că nu era și consoarta alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își comunica existența în mod cu totul neconvențional. Dominic o intercepta în fâșâitul lung al perdelelor, în bâzâitul unei muște trezite, în fiorul brizei bruște, toate păreau demascări flagrante ale respirației ei estompate, disipată prin toate colțurile, din care parvenea, ciclic, câte un stimul, un subterfugiu-avertisment, ca o grea clipire de gene a neantului... Poate, într-adevăr, în dimineața însorită de marți, doamna Veturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la lumina zilei, se diversifica și se contrazicea și se potența prin acrobațiile după-amiezelor lungite în noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj chel și volubil, întreținând alertețea, mulțumit cu surâsul pisicuței, înviorat de briza fustelor lungi și plisate. Un sezon întreg se dedicase, totuși, statuarei soții a maiorului! Studia cicatricea de la sprinceana sotului sau a sotiei? Se împrietenise și cu mustăciosul artilerist, ieșeau în trei, parcă pentru a oficializa scandaloasa legătură pe care localnicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
obiecte, să urle tare sau să izbucnească în lacrimi. Undeva, în străfundul stomacului său, se cuibărise o premoniție îngrozitoare, iar mintea părea să-i fie stăpânită de o ceață impenetrabilă. — Ssssh, încerca el să se calmeze. Și: Sssh, se auzea briza în jurul său. Se părea că Sampath îi împărtășise propriile temeri, că aceasta șoptea pentru el, liniștindu-l. Încercă să se lase în voia delicateței acesteia, a liniștii sale, a răcorii care se plimba ca o mână drăgăstoasă peste fruntea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Privise ultimele raze de soare dispărând în seara de dinainte, pe când dealurile se înmuiau și se colorau în albastru ca fumul de lemn și pe când tufișurile, care adunaseră umbrele încă de la sfârșitul după-amiezii, se uneau în aerul din ce în ce mai întunecat. Simțise briza pe obraji, auzise cum începeau să cânte greierii, prima întrebare ciudată a unei broaște în noapte, orăcăitul, din ce în ce mai puternic odată cu înserarea care se scurgea din pământ și din umbrele întunecate din jurul său. Ieșise din burțile negre ale tuberculilor de sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ce dormeau. Dar n-a făcut-o, mărginindu-se să-și miște un pic trupul și să așeze mai bine una din pietre, ca să-l apere de soare. Căldura creștea, dar stratul de nisip îl izola și sufla o ușoară briză ce făcea aerul respirabil, fără zăduful insuportabil din interiorul salinei. Erg-ul făcea parte din lumea lui și petrecuse nenumărate zile îngropat așa, așteptând o turmă de gazele. Le lăsa să se apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
strălucit, dar ca-n vara asta, parcă nu-și amintește... Ba taci că-i bine. Nu fi nerod. E bine, e de nu se poate după cum umbli prin arșiță, și lumina și nemurirea îți suflă-n nas, ispitindu-te cu brize prăfoase, damfuri dulcege de gunoaie, inundații de canalizări irupând prin asfaltul crăpat. Seara coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și pulbere în urmă. Îi face semn să circule, mârâind agasat, îndepărtându-l cu privirea ca pe un gunoi, și dac-ai sta bine să te gândești, chiar asta ești, un gunoi, ceva ca o pală de duhoare plutind în briza prăfoasă a nopții, legănându-se și risipindu-se printre ghetourile astea, dar uite-l, în sfârșit, pipăindu-se la brâu și-n buzunare și umblând în patru labe pe sub masă, înjurând și întrebând în stânga și-n dreapta dacă n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
spusese deja de atâtea ori istoria asta, Încât acum se putea detașa. Sau poate că așa arăta ea de obicei, chiar și atunci când o Încercau emoții puternice. Din coada Împletită-spic nu se desprinsese nici măcar o șuviță de păr auriu, În ciuda brizei. Se părea că are mai totul sub control. — În unele privințe, Derek e foarte slab. Ar face orice ca să nu-și complice viața. Lou m-a sfătuit să lupt pentru el și s-o alung pe Linda. Dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nu au vorbit, s-au uitat pe toate rezultatele investigațiilor, apoi mi-au mai examinat o dată picioarele. Am reușit să le mișc puțin, spune el mândru, uite, iar eu pot vedea o mișcare abia perceptibilă a tălpilor lui, parcă o briză ușoară ar fi trecut printre degetele lui, și întreb, acum ce urmează, la ce se așteaptă, și el șoptește, vor să vadă dacă va apărea vreo îmbunătățire a stării mele în orele care urmează, iar dacă nu, mă vor transfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
răspuns. Au trecut optsprezece ani de atunci, dar îmi amintesc ziua aceea de pe pajiște cu lux de amănunte. Muntele părea de un verde sclipitor pentru că cele câteva zile de ploaie cur\Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ajungea până la mine. De data aceasta mirosea a tocană. Am luat borcanul și m-am dus pe acoperiș. Nu mai era nici picior de om acolo. Cineva își uitase pe frânghia de rufe o cămașă albă care fâlfâia în bătaia brizei de seară ca o foaie de ceapă. Am urcat pe scara de fier ca să ajung în vârful acoperișului, unde se afla conducta de apă a căminului. Conducta cilindrică mai p\stra ceva din c\ldura acumulat\ peste zi. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am mâncat-o. A trecut mult de-atunci... — Cam așa e... Parcă scriai o poezie atunci, nu? O poezie lungă... — Toate fetele scriu poezii la vârsta aia, chicoti Naoko. Dar de ce ți-ai amintit tocmai de acest episod? — Nu știu. Briza mării, parfumul florilor... mi-au venit brusc în minte. Ia spune-mi, Kizuki venea deseori la tine, la spital? — La mine, la spital? Aproape deloc și ne-am certat din pricina asta... mai târziu. A venit o dată singur și o dată cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce se întâmplă. Reiko i-a cerut fetei să-i aducă chitara. Fata a închis radioul și a adus o chitară veche. Câinele și-a ridicat capul și a adulmecat instrumentul. — Ăsta nu-i de mâncat, îi spuse Reiko. O briză ușoară, purtând cu ea parfumul florilor și al ierbii, învălui terasa. Coama muntelui din fața noastră părea că atinge cerul. Parcă ar fi o scenă din Sunetul muzicii, i-am spus eu lui Reiko în timp ce-și acorda chitara. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
răcoare afară. Reiko purta o jachetă bleu peste cămașă și umbla cu mâinile în buzunarele de la blugi. A ridicat privirile spre cer și a adulmecat aerul, asemenea unui câine. — Miroase a ploaie, spuse ea. Am încercat și eu să adulmec briza, dar mie nu mi se părea că ar mirosi a ploaie, deși cerul era plin de nori și luna nu se vedea deloc din pricina lor. — Cel care stă aici mai mult, este capabil să prevadă vremea după mirosul aerului. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dădeai seama că plouă doar pentru că vedeai încrețiturile de pe suprafața b\lților și auzeai pic\turile clipocind pe streșini. Când m-am trezit, o ceață lăptoasă învăluia peisajul, dar de îndată ce a răsărit soarele, aceasta s-a risipit în b\taia brizei, iar munții și dealurile din împrejurimi mi s-au arătat în toată splendoarea lor. Am luat micul dejun împreună cu fetele, ca în dimineața precedent\ și apoi ne-am dus la colivie să vedem de păsări. Naoko și Reiko purtau pelerine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ei și să-i trimiți în continuare scrisori. Reiko Ishida. După ce-am terminat de citit scrisoarea, am rămas pe verandă, cu privirile ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva ori scândurile verandei, s-a culcat lângă mine. Știam că trebuie să mă gândesc la ceva serios, dar nu îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
umplu de un miros dulceag, greoi, de carne putrezită și atunci m-am gândit la Naoko. Trupul ei frumos îmi plutea în fața ochilor, culcat, în întuneric și muguri infiniți răsăreau din pielea ei catifelată... muguri verzi ce tremurau ușor din pricina brizei aproape imperceptibile. De ce era bolnav un astfel de trup? mă întrebam eu. De ce nu o lăsau mugurii aceia în pace pe Naoko? Am intrat în casă, am tras perdelele, dar n-am scăpat nici acolo de miresmele primăverii. Învăluiseră totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dinți și așteptam să-mi treacă palpitațiile. Treceau, dar încet de tot, lăsând în urmă o durere surdă. În asemenea momente îi scriam lui Naoko, dar menționam doar lucrurile plăcute și frumoase: parfumul florilor și al ierbii, senzația lăsată de briza primăverii, de lumina lunii, un film pe care l-am văzut, un cântec care mi-a plăcut, o carte care m-a impresionat. Mă linișteau și pe mine scrisorile pe care i le scriam, așa că le reciteam de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Îngustă și Întunecată a golfului. Eddy a scos două muște, iar negrul prinsese deja momeli În trei undițe. Curentul era din ce În ce mai repede și, cum ne apropiam de margine, Îl puteam vedea curgînd roșiatic, punctat de vîltori. Dinspre est adia o briză ușoară și am văzut o mulțime de pești zburători, din Ăia mari care atunci cînd o luau contra curentului semănau cu Lindbergh În fotografia făcută cînd traversa Atlanticul. Peștii Ăștia zburători mari sînt cel mai bun semn din lume. CÎt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
apar. Da’ cînd vin, vin cu grămada. Și n-a fost dată să nu fi apărut. Dacă n-apar acum, nu mai apar deloc. Luna e exact În faza În care trebuie. Avem un curent perfect și se pare că briza o să fie bună. — Erau unii mai mici cînd am ieșit prima oară. — Da. PĂi, cum v-am zis. Cei mici Încep să se rărească și pe urmă dispar de tot cînd trebuie să apară Ăia mari. — Voi, Ăștia, căpitanii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-mă de munți. După o vreme am lăsat În urmă și Morro, apoi hotelul Național și În cele din urmă vedeam doar domul Capitolului. Curentul nu era prea puternic, În comparație cu ziua trecută, cînd ieșisem la pescuit, și bătea doar o briză ușoară. Am văzut vreo două bărci Îndreptîndu-se spre Havana și, cum veneau dinspre vest, mi-am dat seama că vîntul e slab. Am oprit motorul. N-avea rost să pierd benzina aiurea. Am zis să las vasul să plutească. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nimic. — Auzi, Harry? Nu vrei să-mi dai măcar o băutură? Nu vreau să m-apuce tremuratul. I-am dat una și pe urmă ne-am așezat și am așteptat să se Întunece. Era un apus frumos și bătea o briză ușoară, plăcută, și cînd soarele aproape că dispăruse am pornit motorul și am luat-o Încet spre mal. Stăteam În Întuneric, cam la vreo doi kilometri de mal. După ce apusese soarele, curentul devenise mai vioi, am observat asta cînd am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și la pietrișul din jurul fîntînii arteziene de lîngă gară, fîntînĂ care avea o țeavă maronie din care apa țîșnea direct În sus, În lumina soarelui. Apoi jetul de apă cădea În bazin și În spate se vedea lacul vălurit de briză; mai erau malurile Împădurite și, legată de stîlpii docului, barca cu care veniserăm. Trenul se opri, mecanicii coborîrĂ și tata Își luă rămas-bun de la Fred Cuthbert, care urma să aibă grijă de barcă În adăpostul său. — CÎnd te Întorci? — Fred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o ia la fugă și apoi căzÎnd lat. — Mi-e bine, Îi spuse fetei. O să trecem prin niște locuri frumoase imediat. — Unde zici c-o să fim la noapte? — Vedem noi. Cum ajungeam la golf, vîntul Ăsta o să se schimbe cu briza mării și o să fie răcoare. — Ar fi minunat. N-aș fi suportat să petrecem prima noapte În hotelul Ăla. — Am avut mare noroc să putem pleca. Nu credeam c-o să meargă așa de repede. — MĂ-ntreb cum s-o simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]