827 matches
-
care, după cum se spunea, nu erau bune de nimic. Cine știe dacă mai târziu n-aș fi ajuns și eu să nu mai fiu bună de nimic, dar pe vremea aceea la ceva tot eram bună. Visam numai lucruri plămădite buimac: tai găina și burta ei e o casetă plină de figuri de șah, dar roșii și albastre în loc de albe și negre. Sunt foarte uscate și tari, ar fi trebuit să le-auzi zornăind pe când găina încă alerga prin iarbă. Scot
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mereu alt material în care să hălăduiască: rege de lemn în jocul de șah, rege de tablă în cocoșul-giruetă, rege de carne în găină. Materialul ce alcătuiește obiectele dobândea, privindu-l, acea prezență extremă cu care începe în cap fuga buimacă. Banalitatea uniformă a lucrurilor plesnea, materia lor se individualiza. Între obiecte identice se formau ierarhii, dar încă mai mult se formau între mine și obiecte. Trebuia să înfrunt comparațiile pe care tot eu pornisem să le fac și care nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mine. Eram însă deja exersată în storsul creierilor, căutând să aflu cum aveau să-mi întindă capcana la următorul interogatoriu, în următoarea zi de lucru, la următorul colț de stradă. știam prea bine că frica ce-ți întețește privireași fuga buimacă din cap lasă mult în urmă toate cuvintele de care dispui în vorbire ca și în scris - și totuși, după moartea a doi dintre prietenii mei, tot am pus pe hârtie ceva. Ca și odinioară când păzeam vacile în valea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mă gândesc. Regele m-a urmat ca reflex al unor lucruri niciodată de deslușit pentru mine, mai întâi de la sat la oraș, apoi din România în Germania. În persoana lui a dat expresie plastică proporției luate de lucruri - când fuga buimacă a capului face ca nici un cuvânt să nu-ți mai slujească la nimic, mai zic și azi: aha, îndată apare și regele. Când unul dintre prietenii mei a fost găsit spânzurat la el acasă, mă aflam deja în Germania. Dar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ea, străluceau ca un serviciu de porțelan într-o vitrină. Iar sub găini, el atârnând de-o cracă. Spânzuratul era un vecin de-al nostru. De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și cu el. Însă doctorul cel cu penicilina nu-și făcea reproșuri. A avut nerușinarea să pună la îndoială sinuciderea, insistând să fie făcută autopsia. L-a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
când dezvăluie, realul se arcuiește înspre invenție, iar din invenție sclipește realul tocmai pentru că nu a fost formulat. Jumătate din ceea ce o propoziție stârnește în tine la citire nici nu a fost formulat. și tocmai jumătatea neformulată îți înlesnește goana buimacă din cap, iscând un șoc poetic ce trebuie socotit ca o gândire fără cuvinte. Sau poate că se cheamă „simțire“? În cazul multor obiecte, n-am priceput niciodată prea bine ce-i cu ele, fiindcă mereu se transformă în funcție de întrebuințarea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-o-ndure biata ta piele croită zgârcit - pentru că cerul și cu iarba s-au încurcat împreună. Să resimți frumusețea peisajului ca pe o amenințare, ca pe legănarea unei pendule devorându-și singură tic-tac-ul, suind cu tine deasupra ierbii până-n azurul buimac și lepădându-te acolo sus, sau coborând, strivindu-te în negrul bătucit al mormântului și lepădându-te. Această minoritate germană era privită de ceilalți ca insulă a friților naziști, dar ea se vedea pe sine ca insulă a celor pedepsiți
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Când pricepi imediat după că te-a „bătut fericirea“, simți în tine fulgerarea „fericirii stridente“. Este, și ea, contrariul lui „a fi fericit“, fiind vorba de o fericire nerușinată, sfidătoare, scăpată din chinga canoanelor exterioare ale vieții. Fericirea stridentă e buimacă, gonește prin tine sălbatic, trebuie să se descarce violent fiindcă nu poate șterge canoanele exterioare. Își pune capăt sieși mai înainte ca acestea s-o acopere iar și s-o suprime. Înseamnă oare „fericirea insulară“ o fericire privată în ciuda ambianței
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
colo pe dușumea în timp ce nările lui se transformaseră instantaneu în două izvoare de culoare roșie. Fire-ai al dracului să fii!! Nu poți să stai naibii la locul tău, bestie ticăloasă?! Ai? Marș la locul tău! Mircea s-a ridicat buimac. Abia-abia se ținea pe picioare. Era alb la față și plin de sânge. Tremura tot. Noi am înțepenit. Fiți atenți, pui de viperă! Ce-ați făcut voi se numește furt. Se-aude? Ați furat, bă nenorociților! Ați furat din bunul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe care cu siguranță ai să mi le pui. Dar nu vreau să închei misiva asta de seară fără să-ți spun cât te iubesc și că, deși anihilată de obo seală, de o sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pensie, mi-a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe persoane ca dumneavoastră în învățământ? Avem prea mare nevoie de dumneavoastră ca să vă dăm drumul“. Și așa mai departe; dar uite că sunt pensionată fără nici un preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de trăznet, în clipa în care privirea îi cade asupra pântecului lui Suze. Draga mea, ești însărcinată? — Nasc până atunci, o liniștește Suze. — Bine! Robyn se relaxează. Cum am spus, o să arăți minunat în violet! — În violet? Suze e total buimacă. Credeam că o să mă îmbrac în albastru. — Nu, categoric în violet! — Bex, sunt sigură că mama ta a zis... — Ei, oricum, o întrerup grăbită. Robyn, sunt puțin prinsă cu toate astea și... — Știu și nu vreau să te încurc în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și micile lui notații despre înfățișarea elevilor de obicei, inscripțiile de pe tricouri lucruri pe care le observă așa cum un pistolar de western observă reflexiile soarelui pe țevile puștilor ațintite asupra sa. Cancelaria e fortăreața western, plină de profesori hărțuiți și buimaci, care-și trag sufletul între două bătălii. Probabil că majoritatea sînt acolo deoarece cred în civilizație, cred în rațiune, dar stilul cărții fragmentația, opacitatea amenințătoare, repetițiile accentuează lipsa de progres, uzura nervoasă, friabilitatea rațiunii. După cum spunea criticul Andre Bazin, cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
destui ani... La București fiică-mea trăia de câteva zile sub tensiune, urmărită, nevoită să înnopteze pe la prietene spre a nu fi ridicată. Chiar în noaptea 21/22 decembrie, cu spaimă în suflet telefonează colegelor din Bârlad. Una singură răspunde buimacă de somn și nu înțelege ce vrea Mariana. Atunci a explodat și ea spunând cu voce ridicată: „Sculați și manifestați pe stradă, trageți clopotele, că pe noi ne împușcă prin apartamente la București”. Telefonul îi era de mult sub ascultare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pe post de cuțit sau lingurițe. Iar eu cu Marga am dat buzna în bucătărie pentru a le cere apă fierbinte și cești. Nu eram singurii violatori ai respectivului spațiu. Mai erau câțiva acolo. Un domn cu barbă, înalt și buimac, o doamnă scundă, nervoasă și înjurând serviciul egiptean și care zicea că a plătit 50 de dolari pentru cina de revelion și e sigură că „ăștia” o să-i dea fasole fiartă chiar și atunci. Câte-un căpșor negru și speriat
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
târg de oale. Am constatat că în astfel de momente dau dovadă de o docilitate care poate să scoată din minți orice reprezentantă a sexului diafan și abia două minute mai târziu când, îmbrăcată, spălată, pieptănată, sprayată, parfumată și total buimacă, eram deja în mașina lui Mousen, la 5 km de Sant Antoni, am realizat că de fapt sunt femeie și datoria mea ar fi fost conform obiceiului strămoșesc și milenar și universal și așa mai departe, de-ai face pe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și Mademoiselle suflă vijelios cu buzele țuguiate; prima Încercare eșuează, o flăcăruie buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic În capul oaselor privind În gol
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din care se ridică doar vârful catargului -, un muc negru fumegă un firișor ce se înalță învălătucit: "Fugi Măria ta!!! Fugi Fugi!!! Fugi!!!" Sunt Domnul Moldovei, cum să fug, măăă !!!" Măria ta!! Ștefane!! strigă Daniil speriat, scuturându-l. Ștefan clipește buimac, dus pe altă lume. "Unde se află?!... Cine-i omul aista?!" Aaa... Sihastre... Daniil răsuflă ușurat: M-ai speriat, Doamne... Unde voiai să fugi?.... Strigai: Fugi!! Fugi!! Ștefan tace. Daniil îl privește îndelung: Ești... ești sfârșit... pustiit... Ai luat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că așa se va sfârși... Marea Neagră lac turcesc... O nenorocire nu vine niciodată singură, se căinează Țamblac. Când o afla Maria... Ce facem Ștefane? Ștefan se oprește brusc: Maria?! Maria să nu afle! Să nu afle!...și face câțiva pași, buimac. Nu trebuie să afle! Să nu... Hai! Să mergem la Maria! spune el și pleacă. PARTEA A PATRA TRĂDAT ȘI SINGUR martie mai 1476 "Moldova este cetatea de apărare a Ungariei, Poloniei și Poarta Creștinătății! Voi și mulți creștini ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi ne-am mistuit, ca un abur, ca o nălucă ne-am mistuit în noapte: "Diavoli ai nopții"! zâmbește el mucalit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea Albă! Eram... eram, doar, Domnul Moldovei!" Ștefan tresare... Ridică fruntea de pe masă... Clipește buimac... Se freacă la ochi... Unde se află?... Bună dimineață Măria ta! Aa!... Își șterge cu palma broboanele de sudoare. Pe ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Mircea a dormit în timpul plantonului. Am luat arma binișor, am dus-o în „cancelarie”, am încuiat cancelaria și am stat de planton până a sunat deșteptarea. Eram echipat și cu ochii ațintiți asupra lui Mircea. S-a trezit ca buimac, a văzut că nu-i arma și a îngălbenjit. A ieșit afară din dormitor și umbla năuc. L-am întrebat „ce caută”și n-a fost în stare să spună. L-am poftit în cancelarie, a văzut arma cu baineta
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]