1,495 matches
-
luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la zece metri de cămilă, ca și cum ar fi încercat să-și continue drumul complet epuizat. în sfârșit, se opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns în mână o armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată a cămilei moarte. Trecu pe lângă el, după ce-i aruncă o scurtă privire pentru a se asigura că nu prezintă nici un pericol, împinse cu piciorul mitraliera grăsanului, îndepărtând-o, și se îndreptă grăbit spre jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi amintit trucul ăsta vânătoresc vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu știa la ce distanță se afla următoarea patrulă. Cercetă nisipul. Era tare și, chiar dacă ar fi găsit în mașină târnăcoape și lopeți, nu se simțea în stare să sape o groapă în care să încapă doi oameni și o cămilă. Se uită apoi la fața lui Abdul, care respira mai bine, dar era departe de a-și recăpăta cunoștința. îi dădu din nou să bea și constată că în mașină erau două bidoane pline cu apă, unul cu benzină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-și salveze oaspetele. Insh’Allah! Se presupunea că acum se afla în altă țară, în afară de pericol, dar soldații continuau să-i fie dușmani și persecuția nu părea să se fi terminat. Și nu exista nici o șansă de scăpare. Ultima cămilă era devorată acum de animalele de pradă, cât despre Abdul-el-Kebir, trebuiau să treacă niște zile bune până să poată face un pas. Doar acea bucată de metal neînsuflețit putea să-i scape de primejdie; și simți o profundă senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de nomad se reducea la maximum două duzini din cele mai indispensabile, dar chiar și așa le respingea în mod instinctiv și lui, ca om liber ce era și vânător singuratic, îi ajungeau armele sale, gerba cu apă și harnașamentul cămilei. Zilele petrecute în El-Akab, așteptând momentul potrivit ca să pună mâna pe guvernatorul Ben-Koufra, îl puseseră dintr-o dată în fața unui univers deconcertant, unde tuaregi autentici, la fel de austeri ca el în trecut, prinseseră gustul „lucrurilor“, lucruri pe care nu le cunoscuseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mergi spre sud. Familia mea este acolo, foarte departe, în nord-est, în munții Huaila... E timpul să mă întorc. Militarul clătină din cap ca și când i-ar fi fost greu să accepte. — Pe jos? Și singur? — O să-mi vândă careva o cămilă. — E drum lung dacă ocolești „pământul pustiu“. — De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofițerul se întoarse și arătă cu o mișcare a capului corpul adormit al lui Abdul-el-Kebir. — Nu vrei să aștepți să se trezească? O să vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul căruia își va întâlni soția, copii, sclavii, caprele și cămilele. Adia un vânt ușor și, pe înserat, animalele podișului își părăsiră ascunzișurile ca să pască frunzele tufișurilor pitice; acolo, în tufișuri, doborî un iepure frumos, pe care-l mâncă la lumina unui foc din ramuri de tamarin. Apoi privi stelele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mare și prima mea soție au murit de asta. M-am înțeles cu un măcelar din Tombuctu, răspunse bătrânul. Am lucrat un an pe degeaba la el și, în schimb, m-a lăsat să mănânc carnea crudă de la cocoașele tuturor cămilelor pe care le tăia - zâmbi amuzat. Mă îngrășasem în așa hal că arătam ca un butoi, dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
m-a lăsat să mănânc carnea crudă de la cocoașele tuturor cămilelor pe care le tăia - zâmbi amuzat. Mă îngrășasem în așa hal că arătam ca un butoi, dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea și prefer să merg pe jos trei luni decât să călăresc unul. Ești primul imohag pe care-l aud vorbind rău de cămile, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea și prefer să merg pe jos trei luni decât să călăresc unul. Ești primul imohag pe care-l aud vorbind rău de cămile, observă Gacel. — Poate, veni răspunsul hâtru. Dar la fel de adevărat e că sunt și primul imohag care s-a lecuit de oftică. Frumoasa fată cu părul împletit în codițe subțiri, sâni frumoși și mâini cu palmele roșii, pline de bijuterii, acordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viața lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care și-o dorise și pe care o pierduse pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu miere și curmale, o să-i încânte pe copii. îi plăceau prăjiturile acelea și ducea dorul ceasurilor din amurg, când mesteca o bucată, privind soarele ce se ascundea și sorbea ceaiul fierbinte la intrarea cortului său. Apoi, pe când femeile mulgeau cămilele ori flăcăii adunau caprele, se plimba alene până la ghizdul puțului, să vadă până unde ajunge apa, și refuza să admită că totul se sfârșise și că nu se va mai întoarce niciodată la fântâna și la palmierii lui sau alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
veacurile și chiar peisajele se puteau schimba, dar oamenii continuau să fie aceiași și, în cele din urmă, deveneau protagoniștii aceleiași tragedii, repetată de mii de ori, oricât s-ar fi schimbat timpul și spațiul. Un război începuse pentru că o cămilă călcase o oaie a altui trib. Alt război asemănător începuse pentru că cineva nu respectase o veche tradiție. Putea fi vorba de înfruntarea între două familii cu forțe egale sau, ca în cazul lui, de un om împotriva unei armate. Rezultatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dimpotrivă, va fi condamnat să rătăcească pe vecie prin „pământurile pustii“ și i se făcu o milă fără margini pentru sufletul lui care, poate, avea să sfârșească întâlnindu-se cu cele ale călătorilor „Marii Caravane“. Apoi o visă și văzu cămilele mumificate și scheletele învelite în zdrențe reîncepându-și marșul pe întinderea tăcută și, mai târziu, străbătând gara și pătrunzând în orașul adormit; clătină din cap în semn de refuz, izbindu-se de pereți, fiindcă avea convingerea că veneau după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vremurile trecute. Urcați, Îndeamnă aceștia, pe terasa cetății Kuhandiz, vechea fortăreață, plimbați-vă cu prisosință privirea, nu veți Întâlni decât ape și verdeață, răzoare Înflorite și chiparoși tunși de cei mai iscusiți grădinari, În formă de boi, de elefanți, de cămile Îngenuncheate, de pantere care se Înfruntă și par gata să sară. În realitate, chiar În interiorul incintei, Începând de la Poarta Mănăstirii, la Apus, și până la Poarta Chinei, Omar n-a văzut decât livezi dese și pâraie repezi. Apoi, ici și colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
emiri, toți sunt neobișnuit de sobri, potrivit cu luna sfântă. Masa e așezată sub o iurtă enormă. Câțiva sclavi țin făclii ca mesenii să-și poată alege bucatele. Spre uriașele platouri de argint, spre halca cea mai bună de carne de cămilă sau de miel, spre cel mai cărnos copan de potârniche, se Întind șaizeci de mâini Înfometate, care scormonesc prin carne și sos. Se Împarte, se sfâșie, se devorează. Când comesenii ajung În posesia unei bucăți gustoase, ea e oferită unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
umbrele trecutului. La Teheran, n-am dat peste nimic de felul acesta. Ce am văzut acolo? Străzi prea largi ca să-i lege pe bogătașii din cartierele de nord de săracii din cartierele de sud; un bazar care, bineînțeles, gemea de cămile, de catâri și de țesături pestrițe, dar care nu se putea compara cu piețele din Cairo, din Istanbul, din Isfahan sau din Tabriz. Și, oriunde poposea privirea, nenumărate clădiri cenușii. Teheranul era prea tânăr, cu o istorie prea scurtă! Multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
invitații generoase să mă așez pe divanele lor de culoarea cerului ca să Împărțim ceaiul. Norocul meu a fost să mă aflu, Într-o dimineață, În piața din Reghistan. Trecea o caravană, o caravană mică; nu număra decât șase sau șapte cămile de Bactriana, cu părul des, cu copite groase. Bătrânul cămilar se oprise, nu departe de mine, În fața dughenei unui olar, ținând la piept un miel de-abia născut; propunea un schimb, meșteșugarul discuta; fără să-și ia mâinile nici de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai somptuoase distracții de pe țărm, ca și anumite Încântări ale Orientului: o baie turcească la fel de Înclinată spre trândăveală ca și cele de la Istanbul sau Cairo, verande Împodobite cu palmieri și, În sala de gimnastică, Între bara fixă și cal, o cămilă electrică, menită să-i insufle călărețului, la simpla apăsare a unui buton miraculos, senzațiile săltărețe ale unei călătorii prin deșert. Dar, explorând Titanicul, nu căutam numai să-i descoperim exotismul. Ni se Întâmpla să ne dedăm și unor plăceri pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
reacției. I-am propus să ne Întoarcem, și a trebuit s-o susțin ca să nu se prăbușească. A doua zi, părea restabilită. Ca să Încerc s-o distrez, am călăuzit-o Întru descoperirea minunățiilor pachebotului, am Încălecat chiar și pe nesigura cămilă electrică, cu riscul de a Îndura hohotele de râs ale lui Henry Sleeper Harper, editorul hebdomadarului cu același nume, care rămase o clipă În tovărășia noastră, ne oferi ceai și ne povesti călătoriile sale În Orient, Înainte de-a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
imaginea întreagă a lui Naoko. Încerc să o reconstitui din fragmente: mâna ei mică și rece; părul drept și frumos pe care-l mângâiam deseori; lobul rotund și moale al urechii, cu alunița minusculă de sub el; haina din blană de cămilă pe care o purta deseori iarna; obiceiul de a te privi direct în ochi când îți punea o întrebare; ușorul tremurat al glasului, din când în când, de parcă vorbea de pe vârful unui deal aflat în bătaia vântului. Treptat, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-le de mâncare. Îmi trecea prin fața ochilor imaginea tortului pe jumătate turtit și cămașa udă de lacrimile lui Naoko. De fapt, plouase și în seara respectivă. În iarna aceea m-am plimbat cu Naoko, îmbrăcată în haina din păr de cămilă. Își purta părul strâns cu o agrafă mare și o pipăia mereu să vadă dacă stă bine. Naoko ce mă scruta cercetător cu ochii ei limpezi, era îmbrăcată în cămașă albastră de noapte și ședea, cu genunchii la bărbie, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
umorul lor pentru a depăși cu brio situația unei despărțiri de lungă durată. — Ai să te îmbogoțești cu banii care-i primește acolo, că vei fi mai bine plătit, îl încuraja Teofana. Îți cumperi o mașină. — Nu! Îmi iau o cămilă și vin cu ea în țară. — Du-te, mă! — Mai degrabă îți iei o negresă. — Să-mi întunece camera ca noaptea? — N-ai văzut prin filme atâtea negrese frumoase? Și voinice? Când te strânge în brațe, te pierzi cu totul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]