7,266 matches
-
deopotrivă. Și una, și alta se naște și moare în inimă. Nici o diferență, scriem cu cerneală sau cu cenușă, citim cu cerneala sau cu cenușa; într-un certificat de deces, semnătură indescifrabilă. Aleluia! Moartea este ultima iubire, intimitatea se așterne cărare, de-a stânga și de-a dreapta drumului,12 punți. La fântâni, se aruncă bani pentru ultima apă limpede; la crucile drumului, pentru ultima incertitudine; la poarta cimitirului, sfântul Petru taie bilete: hai, grăbiți-vă, locurile la fereastră sunt mai scumpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
visa fum de brad, urca în cer, creștea pădure. 52. Diminețile începeau la 4. Portarul avea canon să supravegheze centrala stăreției, să toace de utrenie, să aprindă candelele în biserică, să trezească obștea, să pună ceaiul pe plită. Iarna făcea cărări toată noaptea, vara alunga buha de sub streașină, primăvara moșea vacile, toamna ținea rânduiala la montă. Accesul la centrală era prin anticameră. Părintele dormea cu ușa încuiată, obloanele trase, pistolul sub pernă. Joia, când era consiliu, se trezea la 9, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ușa încuiată, obloanele trase, pistolul sub pernă. Joia, când era consiliu, se trezea la 9, la 10 în celelalte zile ale săptămânii. La 4 și jumătate, ava Ioan dădea binecuvântare pentru utrenie, tămâia însemna calea, clopotele deschideau cerul, toacă pava cărare până-n ușa lui Dumnezeu. La 4, sfinții dormeau în icoană; pentru fiecare trezire, o lumânare aprinsă; portarul împodobea sfeșnicele; sfinții, pe inimă goală, beau lumină; sfinții erau ca niște becuri ecologice: le încărca soarele peste zi și clipoceau precum licuricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a reușit să și-l apropie, tata, mama, frații, sergentul, doctorul Chelemen, nenea Matei îl purtau ca pe o fotografie uzată printre altele. Drumul spre cimitir Dumnezeu, cu cizme de gumă pășește în urma căruței; drumul spre biserică Dumnezeu, desculț, face cărare în iarbă. M-am săturat! Toată viața proprietarii lui Dumnezeu l-au asmuțit asupra mea ca pe un câine turbat. Doamne, dacă tu ești tatăl meu, atunci fii tatăl meu împotriva tatălui lor; tata nu a știut cum este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sus de tâmplă se întâmplă o trecere. Îngustă e puntea suspendată de cer. Doamne, vorbești de mântuire ca despre un examen de corigență la religie: "Pregătiți o foaie de hârtie, cărțile închise, fițuicile la coș, palmele la vedere!" ...palmele, două cărări paralele unite într-o singură rugăciune, la capătul celei drepte, palatul Împăratului Roșu, la capătul celei stângi, peștera zmeului. În care pământ să-mi îngenuncheze intențiile? Copile! Dumnezeule, abecedarul acesta despre buchiile cerului îl știu pe de rost! Am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag nu mă alungă, când pășesc din nepricepere în afara luminii. Dimineața, îngerii îmi fac cărare până la ea, apoi, rușinoși, își ascund ochii sub aripi. Sfinții coboară de pe fresce și ne binecuvântează, cerul se deschide precum un parc de distracție peste noi. Spune-mi, părinte, ne este îngăduit să urcăm în carusel și să zburăm din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în cer, pe pământ, în sânge. Mâine voi răspunde "prezent" într-un bob de nisip. Te rog, lasă-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe cărare din vârful muntelui, se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o abandonez la ușa bisericii numele meu în bilețele împăturite, cunosc înstrăinarea după cum înclină scrisul. Mă pândește de sub fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Înspumat, și cutezanța de a-i trage trei șuturi În cur lui Vilmoș pentru că țiganul nu fugise odată cu noi și mai fluierase de vreo cîteva ori. Iar Vilmoș unde să se ducă? S-a retras și el peste rît, pe cărarea folosită de toată lumea ca scurtătură, și a ieșit În sat pe la brutărie. S-a Întîlnit cu vreo doi băieți de-ai noștri, anunțîndu-i că „Bistoș, sută-n sută moara va cădea peste demolatori!“, fiindcă el, Vilmoș, Îi blestemase scuipînd În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În curtea școlii pe poarta din spate, dinspre căminul cultural. Într-o săptămînă totuși, eram recuperat. Toată trupa s-a prezentat la mama Într-o dimineață destul de devreme ca eu să nu fi scăpat deja de unul singur pe alte cărări. M-au flancat bine din dreapta și din stînga și nimeni nu a adus vorba despre pîra mea. Ba mai mult, nici nu s-au mai Închinat la trecerea pe lîngă biserici. Am făcut-o eu primul la Întoarcerea spre casă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
filozofie, nu de la filologie, ci de la agronomie. Pe o bancă, sub o coroană de ramuri protectoare din care, la răstimpuri, cădeau cu pocnete Înfundate castanele, Augustin a dat glas cîtorva pagini. Am amețit amîndoi și am pornit-o pe patru cărări spre Terasa Chios. Cele două sticle de bere ne-au mai trezit. Dacă la Întoarcerea În internat ne-ar fi prins că mirosim suspect, nu mai călcam noi pe străzile Clujului pînă la sfîrșit de trimestru. Consemnul de a nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
prins, risca mult mai mult ca alții. Rău a făcut că a Întîrziat, pentru că, după un moment inițial de derută, ungurii au Început să-și refacă rîndurile, blocînd căile de acces spre vest. Se mai putea fugi peste munți, pe cărări nebătute, prin păduri pînă În Mol dova, ori tot peste creastă, spre nord-vest, către Sighet. Ajuns acolo Împreună cu un camarad, au fost sfătuiți să nu ia trenul din gara Sighet fiindcă e plină de jandarmi. Să caute, mai bine, să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
al XIV-lea. Unul dintre căpitanii lui de husari, Miklós Bercsényi, a ajuns atît de fai mos ori atît de Îndrăgit de bucureșteni, că mahalaua Berceni Îi poartă pînă astăzi numele. Iar cronicarul principelui, por nit alături de stăpînul său pe cărările exilului, a Înfățișat cu atîta Încîntare priveliștile Moldovei și ale Valahiei, că afli În paginile lui numai flori, mai cu osebire bujori și lalele. Inci tată parcă de acest „jurnal de călătorie“, Descriptio Molda viae se Încheagă la numai cîțiva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Satul cu minunea Ce-ar fi dacă o inteligență de sus mi-ar cerceta creierul? Nu mă gîndesc la Îngeri, ei au alt rost În univers: s-aducă vești care să mute lumea din loc, să ocrotească mutarea, mutîndu-le oamenilor cărările plănuite. Ei le vorbesc Mariei și lui Iosif În somn, ei Îl pun la Încercare pe Iacob, nelăsîndu-l să treacă, ei mută, la sfîrșitul sfîrșitului, planeta Într-o altă dimensiune. Umblă și ei cu precădere noaptea, ca demonii, se arată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ar fi lăsat să răzbați mai departe nici În ruptul capului. Erai al lui, numai al lui. Tocmai de aceea oamenii Își duraseră poteci de scîndură prin mijlocul trotuarelor ca să se știe deasupra nămolului, iar sub soarele aprig, deasupra pulberii. Cărările astea de lemn, precum și ulițele erau drepte, trase cu ața, o Însușire Îngăduită pesemne de cîmpia netedă ca tabla mesei. Ieșind din sat În lunca Crasnei, simțeai că privirea nu se mai sprijină pe nimic, nici un obstacol s-o odihnească
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dreapta lui, face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric, dispar patul, scaunul, masa; rămân numai icoana, candela, drumul) Copilul face un pas pe cărare: se luminează în jur, copacii. Pe margine cărării, bătrâna care seamănă (este ) vecina, îmbrăcată la fel. Bătrâna: Știam c-ai să vii. Rămâi lângă mine (și-i arată o casă albă, frumoasă, printre copaci): o să stai aici, o să-ți fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric, dispar patul, scaunul, masa; rămân numai icoana, candela, drumul) Copilul face un pas pe cărare: se luminează în jur, copacii. Pe margine cărării, bătrâna care seamănă (este ) vecina, îmbrăcată la fel. Bătrâna: Știam c-ai să vii. Rămâi lângă mine (și-i arată o casă albă, frumoasă, printre copaci): o să stai aici, o să-ți fie cald și bine, n-o să-ți fie niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
obosit, Petrachi, băiete, sau ți-i frică?” „Mi s-a părut că o pală de vânt a adus un zgomot de frână de tren”. „Tare aș vrea să fie așa. Da’ dacă vântul, trecând prin beldiile și păișul de pe marginea cărării, a făcut ca saboții de frână? Hai să ascultăm cu toții ș-om vedea...” Am rămas nemișcați vreme de câteva clipe. Vântul venit În valuri fluiera prin beldii, dar nu semăna cu scrâșnetul de frână. „Ți s-a părut, Petrică. Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Omul a dispărut pe dată... Zgomotul de motoare grele părea că se apropie din ce În ce mai mult. Din câte Îmi dădeam seama, șoseaua nu era departe de locul unde ne aflam. În câteva minute, Păpădie s-a Întors. „Pe acolo nu e cărare bătută. E doar o urmă mai veche. Cu alte cuvinte, se trece rar prin zonă”. „Asta Înseamnă că nu se patrulează În mod regulat, respectând un anumit orar... Fugi la Toader și spune-i să vină Încoace, ca să putem lua
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
De ce ai venit?” - m-a Întrebat el. I-am spus ce am adus și cum ne-am gândit să acționăm. Momentul Îl vom hotărî noi. Să aștepte semnalul. „Când totul va fi pus la punct, să te retragi repede spre cărarea patrulei”. Lui Păpădie nu trebuia să-i exlici de două ori... ― Mari noroc cî nu v-o zăpsât rușii - a constatat din nou mama Maranda. ― Asta așa-i - a Întărit tata Toader. ― Mă Întorceam cu mare grijă să nu fac
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întorceam cu mare grijă să nu fac zgomot și să mi astup urmele... Când mi-am ridicat privirea, două umbre se apropiau din stânga mea. „E patrula de aseară, care se Întoarce, sau poate e alta?” - m-am Întrebat eu. Urmau cărarea știută. M-am făcut una cu omătul și abia răsuflam. Vorbeau destul de tare, dar, dacă eu nu știam rusește, de unde să-mi dau seama ce sporovăiau ei? Din câte am priceput, nu prea Îi interesau amănuntele din jur. Ar fi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a apreciat Nicu. ― Păi cum dar? - a răspuns tata Toader... ― În timp ce ne puneam aceste Întrebări, o adiere de vânt a adus zvon de motor... De motor ușor... „Asta-i ceea ce așteptam, Petrache. Dă semnalul și hai să ne deplasăm spre cărarea patrulei” - a vorbit Toader bucuros... Nu a durat multă vreme și au apărut patru puncte cenușii pe albul omătului. Nu alergau cu viteză mare... În clipa următoare, a apărut și Păpădie. „Ai reușit să faci ce trebuie?” - l-a Întrebat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să faci ce trebuie?” - l-a Întrebat Toader. „Sper să fie de leac descântecul meu” - a glumit el. Aveam Încredere În priceperea lui Păpădie... „Sigur le-a pregătit el <rusnaciloră, o primire de zile mari” - gândeam eu. Am alergat spre cărarea patrulelor, unde ne aștepta Undiță cu ai lui, și apoi spre stânga, tot În pas alergător... ― Drept sî vă spun - a Întărit tata Toader spusa lui Petrică - atuncea În capul nostru iara un sângur gând: sî li venim rușilor di
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
inamicului. Ploua, da’ mai mult curgea lapoviță. Și eu mă Întorceam de la Prispă crâșmarul... Aista nu te dădea afară din crâșmă oricât ar fi arătat ceasul.. Numai să nu stai cu paharu’ gol. Mă Întorceam acasă, cum spuneam, pe două cărări și acelea numai glod. Și numai ce Îmi fuge piciorul beteag și una-două mă trezesc În mocirla din șanțu’ de la poarta Dochițâi... Dau să ies. Nici pomeneală să pot. Șanț adânc, nu șagă. Să strig, nici vorbă! Beat beat, da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]