850 matches
-
ea. Vom fi o familie foarte fericită. Sunt convinsă de asta. Mma Ramotswe se duse să-și aducă dubița albă și-l luă și pe băiețel cu ea. Domnul J.L.B. Matekoni împinse scaunul cu rotile al fetei în vechea lui camionetă și porni spre Zebra Drive, unde Mma Ramotswe și Puso îi așteptau deja. Băiatul era încântat și alergă să-și întâmpine sora. — E o casă foarte frumoasă, strigă el. Uite ce de copaci și pepeni avem. Camera mea e în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-i făcu pe oameni să se întrebe dacă nu cumva o luaseră razna puțin. Alunele și bananele nu mai însemnau nimic pentru ele acum. La câteva zile după prima lor întâlnire cu alcoolul, descoperiră o ladă de bere într-o camionetă de livrări. La o săptămână după aceea, o sticlă de whisky într-o ricșă. Apoi și mai multă bere. Apoi și mai mult rom. Cu niște fețe întuncate și pline de hotărâre, cu ochi sălbatici, lichizi, alergau în salturi uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
prânz, piața era pe jumătate goală, cei de la tarabe își strângeau deja lucrurile. Un bărbat împăturea niște tricouri. „Vrei s-o încerci?“ îmi spune, eu îi răspund că n-am bani. „Nu te costă nimic să încerci.“ Mă urc în camionetă, bărbatul mă ajută. Încerc rochia după un fel de perdea. Bărbatul vine și el după perdea și începe să mă pipăie: „Îți place rochia...“ Nu pot să mă mișc, așa că rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
trezesc și fac pipi pe ea, pentru că mă gândesc că altfel o să-mi poarte ghinion, a două zi o ard. Nimeni nu știe, dar mie mi se pare că știu cu toții și că oricine poate să mă ducă într-o camionetă să facă porcării. Este prima oară îmi vorbește despre ea. Elsa s-a întors din călătorie, poșeta ei e pe masa de la intrare, lângă ochelarii de soare. Mă întâmpină un miros de curry și sunetul unei muzici pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
seamănă cu ea. Uneori mă duc s-o aștept la piață. E ora închiderii și o găsesc în mijlocul unui morman de flori rupte. Mă salută dând din cap. Pune casetele una peste alta, mută ghivecele cu plantele nevândute într-o camionetă acoperită cu o pânză verde din plastic, parcată în spatele tarabei. Aștept să-și termine treaba, proțăpit cu hainele mele elegante în mijlocul apăraiei de pe jos. Italia își scoate cizmele de gumă și își pune pantofii. Când se urcă în mașină, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
oprind un râgâit care îi umflă obrajii. Amețeala îi trecuse și, ca o furtună, curățase. Italia era limpede. — A fost mai bine așa, iubitule, n-aș fi putut niciodată să fiu o mamă bună. Aș vrea să o scot din camioneta aceea, din hăul acela întunecat. Este departe, într-un loc în care eu nu exist. Doar acum îmi povestește acest secret al vieții ei, acum când ne despărțim. Știe că nu va mai găsi niciodată pe nimeni căruia să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încerca să înțeleagă cum de vacanța lor o luase atât de anapoda. Nici nu și-a dat seama când i-au fost furați ochelarii de pe cap. Hoții — doi puștani cu fața plină de coșuri și cu părul lung, într-o camionetă deșelată — se opriră la câteva sute de metri mai încolo, scoaseră capul pe geam și-i arătară fluturându-i în aer în timp ce strigau veseli într-o limbă pe care ea n-o recunoștea. — De ce strigă puștii ăia la noi? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
că nu ai nevoie de ochelari, că tocmai ți-ai cumpărat o pereche, bolborosi ea. — Ba am nevoie de o pereche, murmură Emmy. Cu o expresie indiferentă, făcu cu mâna în direcția băieților care tocmai accelerau și se îndreptau cu camioneta spre ieșirea aeroportului. — Ajutați-ne. Părea că e Rose din filmul Titanic, înghețată și aproape inconștientă pe scândura ei, plutind în derivă în Atlantic, deși, din fericire, ele nu erau nici înghețate și nici naufragiate. Haideți, fetelor, trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Peștera Pentru Pilar „Ce stranie scenă descrii și ce stranii prizonieri./ Sunt la fel ca noi”. Platon, Republica, Cartea a VIIa Bărbatul care conduce camioneta se numește Cipriano Algor, este olar de profesie și are șaizeci și patru de ani, deși la prima vedere pare mai tânăr. Bărbatul de lângă e ginerele lui, se numește Marçal Gacho, și încă n-a împlinit treizeci. Oricum, cu chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
argilei, la care-l obligă meseria, sugerează sensibilitate. Mâna dreaptă a lui Marçal Gacho n-are nimic deosebit, dar podul palmei stângi poartă o cicatrice cu aspect de arsură, mergând în diagonală de la baza degetului mare până la baza degetului mic. Camioneta nu-și merită numele, e doar o furgonetă de mărime mijlocie, un model demodat, și e plină de vase. Când cei doi bărbați au ieșit din casă, cu douăzeci de kilometri înainte, cerul abia începuse să se lumineze, acum dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
văzu inevitabila coadă care aștepta deschiderea ușilor pentru public. Trecu pe banda stângă de circulație, spre accesul la rampa care cobora spre etajul subteran, îi arătă gardianului permisul de furnizor și ocupă un loc în șirul de vehicule, în spatele unei camionete pline de lăzi care, judecând după etichetele de pe ambalaj, conțineau sticlărie. Coborî din furgonetă să vadă câți furnizori avea în față, calculând, cu aproximație mai mare sau mai mică, cât avea de așteptat. Era al treisprezecelea. Numără din nou, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în spitale pentru holerici. Stam în sălița de intrare..., unde examinam repede bolnavii și, despărțindu-i, trimiteam în sala din dreapta pe cei recunoscuți atinși și în sala din stânga pe cei suspecți... Mureau oamenii ca muștele, și seara se înșiruiau câteva camionete la poarta fiecărui spital, ca să ia și să îngroape morții în timpul nopții. Îi încărcau cum se găseau și, punîndu-i unii peste alții, îi duceau la gropi mari comune, pline cu var, unde îi îngropau fără sicriu și fără Dumnezeu"531
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la pământ. 33 Vino imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse intrarea în curtea Pinforest-ului. În mod normal, nici n-ar fi băgat de seamă dar în lada zăceau trupurile a doi bărbați necunoscuți, păziți de oamenii lui Boris, cu armele scoase. Ceva se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Boris, cu armele scoase. Ceva se întâmplase acolo sus pe munte și trebuia neapărat să afle ce. Era o zi importantă, în care totul trebuia să decurgă conform planurilor pe care și le făcuse. Deja, văzând ce aducea Boris în camionetă, începea să se îngrijoreze. Ce-i cu indivizii ăștia și de ce i-ai adus aici? întrebă el iritat, imediat ce Boris intră în încăpere. I-am găsit lângă mină, răspunse Godunov, umblau prin pădure. Mai bine spus, coborau spre drumul forestier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se enervase văzând că nimeni nu se află acolo. Totul părea pustiu, oamenii săi lipseau. Ajuns la gura peșterii, se îngrijoră de-a binelea. Nici aici nu-și găsi oamenii. Înșfăcase o lanternă și ordonase ca nimeni să nu părăsească camioneta în care se aflau, în timp ce el se repezise înăuntru. Odată intrat, își scosese pistolul de la brâu, pășind cu grijă. Teama îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se strecura în peșterile talibanilor ca să le curețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era chiar polițistul șef din Baia de Sus. Asta nu era bine deloc. Dacă poliția intrase pe fir, lucrurile nu mergeau așa cum i-ar fi plăcut lui. Pentru că cei doi bărbați erau în stare de inconștiență, îi urcase în lada camionetei și plecase, cu ei cu tot, spre baza de la poale. Planul său de a fura câteva ore de somn se dusese pe apa sâmbetei. Pe drum îi încolțise în minte o nouă idee. Indiferent de ce aflase polițistul, de acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
inspectorului îi trebui ceva timp ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Probabil că erau orele optsprezece, nouăsprezece cel mult, pentru că soarele, deși nu asfințea încă, coborâse destul de mult spre orizont. Cei doi gealați, îl îmbrânceau spre o camionetă oprită într-o parte a curții, la umbra uneia dintre clădiri. Era un autoturism de teren Toyota, unul dintre acelea cu filtrul de aer și eșapamentul ridicat deasupra cabinei, special construit pentru a se putea deplasa prin terenuri mlăștinoase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drepți. De după colțul clădirii, apăruse cineva care se apropia de ei. Șeful lor, Boris Godunov, pentru că el era cel ce venise, le răspunse cu o înclinare scurtă din cap. Fără a catadicsi măcar să arunce o privire spre cel din lada camionetei, se îndreptă direct către cabina vehiculului. Porni motorul și ieși din curte, pe drumul ce urca sus, în munte. Conducea concentrat, cu dinții încleștați, concentrat la drum. În răstimpul cât durase de la sosirea în tabără cu cei doi prizonieri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zdrențe de blană și oase, hrană pentru coțofene și ciori, căprioara, câinele sau ratonul o ia la fugă, întreg, vindecat, în perfectă stare. Ceva mai jos de noi, de dom’ sergent și de mine, pe autostradă, un bătrân își trage camioneta pe dreapta. Iese din cabină, se duce în spate și ia de acolo o pătură. Se așază pe vine ca să lase pătura pe marginea șoselei, în timp ce pe lângă el vâjâie mașinile, în aerul fierbinte al dimineții. Bătrânul dă la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și cu mine. Asta este; am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna cu un pas în urmă. După ce s-a întâmplat deja. Prima apariție a Mântuitorului de pe Șosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și os și stă sucită într-un scaun cu rotile. Bătrânul, mama și copilul, familia și cuplul în vârstă petrec cu privirea toate mașinile. Mântuitorul de pe Șosea își face apariția de fiecare dată într-o altă mașină, coupé, berlină sau camionetă, uneori pe motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile de față, dom’ sergent ia în cătarea revolverului haina noastră de blană făcută grămadă. Ketchupul și muștele. Momeala noastră. Și, ca toți cei de aici, așteptăm și noi o minune. Un mesia. Capitolul 19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Yvonne, buchisi textul literă cu literă, cum fac copiii cînd Învață să citească, descifră banderola care vorbea de cei doi bebeluși uciși și Începu să clatine din cap, cu ochii holbați... Gwen era gata să urce În mașină, cînd o camionetă de livrare, care arbora numele de Le Bihan scris cu litere mari pe cele două laturi, se așeză cu bună știință de-a curmezișul drumului. Avu o mișcare de enervare văzîndu-și soțul coborînd, cu ziarul În mînă. - Hotărît lucru, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fără sfârșit, spulberată de palele de vânt care zgâlțâiau întruna ușa dublă a clasei. În tot acest răstimp, Daru stătuse în camera lui, de unde nu ieșea decât până la magazie, ca să dea de mâncare găinilor și să ia cărbuni. Din fericire, camioneta care venea regulat de la Tadjid, satul cel mai apropiat dinspre nord îi adusese provizii cu două zile înainte de viscol. Peste patruzeci și opt de ore trebuia să vină iar. De altfel, avea cu ce să reziste și unui asediu, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
uitat de lume, mulțumindu-se cu puținul pe care-l avea și cu traiul aspru, se simțise bogat când se gândise la camera lui cu zidurile tencuite, la divanul îngust, la rafturile din lemn nevopsit, la fântâna din curte, la camioneta care-i aducea în fiecare săptămână apă și hrană. Și, deodată, începuse să cadă zăpada, pe neașteptate, înainte ca ploaia să fi adus ușurarea mult nădăjduită. Viața era crâncenă în această țară iar oamenii nu o făceau cu nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]