8,208 matches
-
ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături roșiatice Încă Îi mai scăldau colțul buzelor cărnoase. - Lasă-mă În pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se peste cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului și a păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet sămânța acelei melancholia obscura și ne dezechilibrează umorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Castelul avea șase grădinari, un paznic, o bucătăreasă, trei valeți, patru cameriste și un fochist. Acest întreg trib condus sub cravașă era înghesuit în încăperi comune strâmte și în camerele de sub acoperiș, unde pe timp de iarnă apa îngheța în căni. Procurorul le mulțumi și unora și altora. Nu se arătă zgârcit. Fiecare primi o scrisoare de recomandare și o sumă frumoasă. Nu îi păstră decât pe bucătăreasă, Barbe, care deveni, prin forța împrejurărilor, și cameristă, și pe soțul ei căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și m-a încotoșmănat în trei paltoane grele. Mă simțeam ca un bebeluș. Mi-am apropiat picioarele de sobă. Încetul cu încetul, toate mi se întorceau în corp: elanurile și durerile, pârâiturile pielii și trosnetele oaselor. Mi-a adus o cană fierbinte care mirosea a prună și a lămâie. Am băut fără să spun nimic. Și ea a băut. Și-a terminat cana și a început să vorbească: De ce nu te-ai recăsătorit niciodată? — Dar tu, de ce ai rămas singură? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toate mi se întorceau în corp: elanurile și durerile, pârâiturile pielii și trosnetele oaselor. Mi-a adus o cană fierbinte care mirosea a prună și a lămâie. Am băut fără să spun nimic. Și ea a băut. Și-a terminat cana și a început să vorbească: De ce nu te-ai recăsătorit niciodată? — Dar tu, de ce ai rămas singură? — Am aflat totul despre bărbați de când încă nu-mplinisem cinșpe ani. Nu știi ce înseamnă să fii doică. Niciodată nu voi mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mâinile, râzând fără încetare. O știa vag pe Josăphine, dar a lăsat-o să intre, cu toată spaima pe care o inspira, și cu reputația ei de vrăjitoare. Era atât de drăguță nevasta ta... spuse Josăphine întinzându-mi din nou cana plină. Nu-mi amintesc prea bine cum arăta, dar știu că era drăguță, că totul era drăguț la ea, ochii și vocea. — Nici eu nu-i mai țin minte chipul... Adesea îl caut, am impresia că vine spre mine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un cadru din fier, o saltea, fără ornamente. Nimic. Pereții erau tapetați cu țesături cenușii, fără tablouri, fără decorațiuni de vreun fel. Aproape de pat, o masă mică pe care era așezat un crucifix. La piciorul patului, necesarul pentru toaletă, o cană și un vas. De partea cealaltă, un scaun înalt. În fața patului, un birouaș pe care nu era nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici o pană. Camera lui Destinat îi semăna. Mută și rece, te făcea să nu te simți în largul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mătasea aia, deloc în ochii profei sau pe pielea ei. Franțuzoaica, așa-i ziceam la școală, se ridică deodată, era goală complet, țin minte că era bronzată, fusese la mare, în vară, probabil, și se duce pe hol, ia o cană cu apă, vine înapoi, se bagă în pat, așa, de formă, că o țâțișoară îi rămâne afară, ea n-o vede, e degajată, gustă din când în când din apă, a băut multă apă în ziua aia, eu recit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aici, îmi place să-mi țin dușmanii aproape, să știu ce fac. — Ești nebună! — Nu, de ce? Doar c-ai întârziat prea mult și, după ce-ai intrat, ai zis că ți-e sete, să-ți aduc o căldare și o cană, de unde să-ți aduc acuma o găleată?, adu-mi o sticlă cu apă minerală, vrei să intri în lichidul amniotic?, vreau să intru în pizda mă-tii, ideile tale de nebună, ei, asta-i, te mai botezi și tu!, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scenă și un fior îl trece, o căldură pe care o cunoaște bine, deschide mâinile ca și cum ar desface o perdea, jumătate din părul blond la stânga, jumătate la dreapta. Bărbatul se ridică și aduce o bere de la bucătărie, își umple o cană de cafea, intră din nou în dormitor și se uită la Tina. Stătea întinsă pe pat, așezată pe spate, își îndoise picioarele desfăcute, ridicase genunchii ca un model care pozează unui pictor atent, nu avea nimic indecent, unghiul din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
uniforma de deținut. - Da, și halterele erau ale lui Sorinel, îi spunea nea Ovidiu unei domnișoare care traducea totul în engleză unui domn elegant cu un costum impecabil. Pe burtieră scria „Will Smith, agent F.B.I.”. Doamna Popa scăpă pe jos cana cu semne rele. Ia uite, măcar un pic de noroc... - Will întreabă dacă Sorinel era înscris în vreo mișcare politică. - Nu, nu era. Era creștin, ca mine, a plecat să se căpătuiască în America. - Și halterele? - Păi după ce a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cu mâna unei cabiniere la care se interesa așa, în treacăt, dacă mai avea rețeta aceea fabuloasă de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era deja seară, perdelele somptuoase tremurau în clipoceala aceea de auriu înnegurat, cănile de ceai zăceau pe tablaua mesei, parcă obosite și ele de atâtea amintiri, iar ușa de stejar masiv s-a închis, acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
iubire. Sărutări... Ți‑am sărutat buzele roșii, lumânări ardeau înaintea noastră, iar noi priveam prin flăcările albe și prin sticla șlefuită a paharelor. De unde să iei aici altă sticlă șlefuită în afară de sticla ochelarilor, că‑n rest nu există decât niște căni ciobite? În ceea ce‑l privește pe Rainer, mimica sa rămâne în continuare sub control. În camera de alături care este, de fapt, o cămăruță, nimic mai mult, Hans bâiguie grohăind tot felul de inepții, Hans care este un dobitoc, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
simboluri care exprimă atât de minunat și direct ceea ce pur și simplu nu poți spune în cuvinte. Hans ascultă conversația asta păsărească și‑și lasă privirea să alunece peste sortimentele de înghețată în culori pastelate, pliculețele de ceai stoarse și cănile de ciocolată caldă, și‑o retrage însă brusc și speriat, atunci când observă că nimeni n‑are nevoie de privirea lui. În final, elevul îi spune elevei: probabil că nici cel mai versat istoric n‑o să afle vreodată cine pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
atinsese de ce avea înainte, comandantul îi spuse: — Dacă înghiți, merge. Încearcă. — Cine știe câte-o să mai înghițim, răspunse sumbru Amărășteanu. Fu adusă apoi în două butoaie apă curată, rece, direct de la izvor, și i se dădu fiecăruia să bea dintr-o cană de tablă legată cu un lanț lung care ajungea pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
în două butoaie apă curată, rece, direct de la izvor, și i se dădu fiecăruia să bea dintr-o cană de tablă legată cu un lanț lung care ajungea pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa, o cană cu lanț căreia el, spirit inventiv de mic, îi dăduse la fund niște găurele aproape de neobservat, în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tablă legată cu un lanț lung care ajungea pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa, o cană cu lanț căreia el, spirit inventiv de mic, îi dăduse la fund niște găurele aproape de neobservat, în așa fel încât turiștilor care mergeau spre București sau Alexandria (Alexandria din Teleorman) și se opreau însetați la fântână, să le curgă apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spirit inventiv de mic, îi dăduse la fund niște găurele aproape de neobservat, în așa fel încât turiștilor care mergeau spre București sau Alexandria (Alexandria din Teleorman) și se opreau însetați la fântână, să le curgă apa pe haine când duceau cana la buze. Fusese atunci o epocă frumoasă, cu mulți oameni care nu-și dădeau seama că le curge ceva pe haine până nu beau paharul cu lanț până la fund. Episodul 12 Sentimente general-umane După ce terminară masa, ieșiră cu toții în fața cantinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
rigoare, Slava netedă și rară, stricta glorie, o ții. Neamurile iau aminte. Și pe Crai va să coboare Greu, cordonul Sfintei Ana al măreței-Împărății. BĂLCESCU TRĂIND Lui Al. Rosetti Leagăn amar, săracii mei Bălcești! Lut simplu, smălțuit ca și o cană, Pe Topolog culcat nu mai bocești Azi inima dintâi republicană A lui! Căci athanasic au sunat Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii. Și peste un făcut, absurd regat Un palid oaspe calcă, din Sicilii. O, frate cărvunar, întreg trăiești! Din
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
stomagului, nu le dădeam atenție.Iată-ne din nou pe puntea de unde plecasem ,,Sfântu Gheorghe''. Cam lavreo douăzeci de metri era întinsă o masă pe care se aflau bucăți de peșterumenit și presărat cu usturoi, iar pentru fiecare oaspete o cană cu vinlocal.Cât despre țânțari...toți cei care se aprovizionaseră cu sticle pline de lichidcontra acestor vietăți sburdalnice și neomenoase au rămas păgubași!!Primăvara, în mai și începutul lui iunie, țânțari nu s-au trezit la viață. Referință Bibliografică: DELTA
DELTA DUNĂRII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364295_a_365624]
-
pe care am supto de la mama cu ochii blânzi ca Miorița. Când îmi aplec urechea de sânul pământului aud lucrînd Meșterul Manole ce, încă, modelează țara pe care o numim Limba Română. De bat la porțile cerului și iau o cană de lut cu apă simt sufletul izvoarelor din adâncurile munților acolo unde inimile rămân pe oale de Horez. De iau în palme un bulgăre din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat lutul îmi seamănă. Poate-s oasele străbunilor mei ceva
ÎNŢELEPCIUNEA LIMBII ROMÂNE, POEM DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364396_a_365725]
-
Cum de nu l-ai găsit mai devreme?!... Poate scăpa. - Știți, taică părinte, eu am venit de la Zăicoi să îngrijesc de moș Lache, fratele mamei și, cum eram vecin cu nea Andrei, îi aduceam din când în când câte-o cană de lapte, că văcuța lui rămăsese stearpă... Azi dimineață, parcă a fost un făcut: m-am luat cu treaba și am venit mai târziu să-i dau o bucată de brânză cu un codru de mălai cald, pe care-l
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
carte și ospătați-vă. Rupeți încet și cu sfială bucăți de suflet românesc și mestecați îndelung, până ce veți simți că din cerul gurii plouă cea mai curată limbă română. Când ați adunat destulă apă vie cât să încapă într-o cană de vorbă, spălați-vă cu ea amintirile. Sau visele. Sau rănile. N-o să vă vindece de dor (că nici nu trebuie). Dar o să vă dăruiască Neuitare - un soi de nemurire pentru muritori. PS. Îți multumesc, mama, că m-ai învățat
FLORICA BRADU. ÎN ALIPIRE AFECTIVĂ CU CERUL SUFLETULUI… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364451_a_365780]
-
despre ele și despre foștii lor stăpâni. Dar mai este un aspect. Casele acelea par moarte, moarte de tot. Dacă îngrijitorii Muzeului satului ar pune în fiecare dimineață niște pâine proaspătă pe masă, puțină slănina, brânză și ceapă sau o cană de lapte, ori niște flori într-un geam, ai avea senzația că stăpânii tocmai au ieșit să mulgă vacă sau să schimbe o vorbă pe ulița cu vecinii, dispăruți și ei demult, demult... Dar așa casele acelea par moarte rău
CE RAMANE DUPA NOI? de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364576_a_365905]
-
ca un abur pe acolo Să ascultre guguștucul într-un concert pe post de solo. Eu stau și pun umărul să-ndrept ziua, mai pun măduvă în coloană de lumină și beau mustul din via ce-și fierbe seva în cană. Privesc la pulpele femeii visând la sânii nopții copți în palmă , cu gândul acesta îndrept coloana zilei ce devine înaltă și calmă. Al.Florin Țene Referință Bibliografică: Măduva zilei / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 354, Anul
MĂDUVA ZILEI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361366_a_362695]
-
vrei? Te-ai pișat pe tine? Că ce știți voi, proastele dracului ce sunteți, să vă omorâți? Hai? Zi fă fată ce vrei? că aici io am treabă nu stau după niște neica nimeni ca voi. - Vă rog, vreau o cană de apă.... - Îți dau plosca să o bei, nerușinato care ești. Nu vezi apă.... A plecat. - De ce vorbește așa cu mine? - Așa vorbește cu toți sinucigașii. Mă priveam în oglindă. Nu simțeam nimic. Auzeam doar râsete. Râdeau de mine. Râdeau
SINUCIDERE PENTRU O ZI de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361403_a_362732]