3,702 matches
-
cumpăna secolelor XIV-XV, mai întâi la sud, iar mai apoi și la est de Carpați, se poate vorbi despre afirmarea definitivă a „partidei panortodoxe“. Alături de realitățile confesionale interne, marcate mai ales de predominarea covârșitoare a creștinilor de rit oriental asupra catolicilor − realitate pe care domnii munteni și moldoveni nu o puteau ignora −, la consolidarea elementului ortodox, inclusiv a celui din anturajul familiilor domnitoare 20, a contribuit și așezarea în mănăstirile muntenești și moldovenești a unor călugări din Balcani. Chiar dacă o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
extracarpatic bilanțul a fost unul pronunțat negativ. Acest lucru se explică prin faptul că prezența Bisericii Romei în Moldova și, mai ales, în Țara Românească, a fost mai degrabă rezultatul unor ingerințe din exterior, decât expresia unor nevoi interne, numărul catolicilor de aici fiind relativ mic pentru a justifica existența durabilă a unor episcopii. Astfel, diecezele catolice înființate • Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, București, 1982, p. 157-166. 28 DRH, A, I, nr. 39, p. 55-57. • Sorin
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din principatul românesc est-carpatic. Însăși înlocuirea mitropolitului unionist Joachim cu un ierarh pământean, Teoctist 41, a fost o reacție cât se poate de grăitoare a moldovenilor la „înșelarea“ de la Florența 42. După înfrângerea umilitoare suferită de către maghiari la Mohacs (1526), catolicii din Moldova și Țara Românească, inclusiv cei din anturajul domnilor, au resimțit din plin vicisitudinile timpului. Relatări de la mijlocul secolului XVI invocă discriminările la care au fost supuși creștinii de rit occidental de către domnul moldovean Ștefăniță Rareș - „un mare dușman
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Moldova și Țara Românească, inclusiv cei din anturajul domnilor, au resimțit din plin vicisitudinile timpului. Relatări de la mijlocul secolului XVI invocă discriminările la care au fost supuși creștinii de rit occidental de către domnul moldovean Ștefăniță Rareș - „un mare dușman al catolicilor“43. Emisari • Sýkora, Poziția internațională; Auner, Episcopia de Baia. • A se vedea, printre altele: Horst Glassl, Der Deutsche Orden im Burzenland und in Kumanien (1211-1225), în „Ungarn-Jahrbuch“, München, 3, 1971; Kurt Horedt, Unele aspecte ale colonizării germane din Transilvania în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sau un rezumat al operei lui Octatus din Milevi prin care îi combate pe donatiști, dar, fiind compusă sub forma unui cântec, cu toate tehnicile necesare învățării pe de rost, aceasta trebuia, în intenția lui Augustin, să ajute la instruirea catolicilor, fiind adresată oricui era capabil să recite un psalm, chiar dacă nu era știutor de carte, așa cum, în fond, era situația majorității creștinilor. Astfel, după un scurt prolog, urmează douăzeci de strofe de doisprezece versuri fiecare, dispuse în ordine alfabetică, de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care era prieten de mult, o persoană energică, un bun conducător, care îl va susține și în bătăliile următoare. Augustin nu se sustrage de la discuțiile publice cu donatiștii, așa cum rezultă din numeroasele scrisori ale sale; procedând astfel, îi reînsuflețește pe catolici care erau în minoritate, obținând o răsturnare a situației. În urma accentuării continue a violențelor donatiștilor contra catolicilor, fundamentală a fost însă decizia luată în cadrul conciliului african din 403 de a trimite delegați la împăratul Honorius care să-i ceară să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bătăliile următoare. Augustin nu se sustrage de la discuțiile publice cu donatiștii, așa cum rezultă din numeroasele scrisori ale sale; procedând astfel, îi reînsuflețește pe catolici care erau în minoritate, obținând o răsturnare a situației. În urma accentuării continue a violențelor donatiștilor contra catolicilor, fundamentală a fost însă decizia luată în cadrul conciliului african din 403 de a trimite delegați la împăratul Honorius care să-i ceară să fie aplicate contra donatiștilor legile lui Theodosius I contra ereticilor. Această decizie a fost importantă în plan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
astfel de cazuri, erau expuși violențelor cei ce abandonaseră donatismul pentru a adera la catolicismul ortodox. Răspunsul oficial a fost o serie de măsuri polițienești instituite în 405; printre alte măsuri coercitive a fost luată și aceea de a restitui catolicilor orice proprietate ecleziastică aflată în posesia schismaticilor. Agustin a adăugat acestor măsuri impuse de autoritatea politică o susținută activitate polemică. Putem să facem doar câteva referiri la unele din numeroasele tratate din acești ani (400-405): cele trei cărți din tratatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Mai menționăm: cele șapte cărți Despre botez, contra donatiștilor (De baptismo contra Donatistas), în care discută din nou chestiunea fundamentală a valabilității botezului oficiat de eretici, analizată deja de Ciprian, de la care se revendicau și inamicii lui Augustin; Epistola către catolici referitoare la secta donatiștilor (Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum), care poartă și titlul Unitatea Bisericii (De unitate Ecclesiae); o confutațiune (scrisă între 400 și 403) a unei epistole pe care episcopul donatist din Cirta, Petilianus, o trimisese comunității sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
precedentelor concilii africane, în ultima fază Augustin a amplificat propria informație, probabil și grație ajutorului unor prieteni, exploatând acte ale conciliilor donatiste, epistole interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El nu a denunțat doar violența exercitată contra catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii dizidenți. Un motiv mai complex era modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu o lua în seamă ar fi o neglijență de neiertat. Lupta lui Augustin a fost dusă până la capăt cu succes, dar victoria n-a fost definitivă: convertirile forțate realizate prin mijloace polițienești nu au dus la încetarea ostilității față de catolici, și donatiștii au continuat să existe în Africa și sub dominația ulterioară a vandalilor, ca să întâmpine apoi cu entuziasm invazia arabă. Bibliografie. Ediții: CSEL 51, 1908 (Psalmus contra partem Donati, Contra epistulam Parmeniani, De baptismo: M. Petschenig); 52, 1908 (Contra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
32, 1965 (Breviculus și alte opere antidonatiste: E. Lamiranda, G. Finaert). Schisma donatistă ia sfârșit odată cu conciliul de la Cartagina din 411, după ce, în 408, legile lui Honorius fuseseră impuse din nou și înăsprite: guvernatorul Africii, Heraclian, acceptând o cerere a catolicilor, l-a însărcinat în 410 pe tribunul și secretarul Flavius Marcellinus să-i convoace pe episcopii donatiști la o conferință care să se țină la Cartagina în cel mult patru luni și unde urma să se ajungă la respingerea minciunii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cartagina ale cărui Acte totuși s-au păstrat; partea catolică a fost apărată, în afară de Augustin, și de prietenii săi cei mai credincioși Aureliu și Alypius. Dezbaterea s-a încheiat la 26 iunie 411 cu o sentință a lui Marcellinus favorabilă catolicilor, după multe discuții, tentative de obstrucționare și tertipuri; sigur, Marcellinus avusese încă de la început intenția de a da o astfel de sentință. Câteva luni mai târziu, împăratul Honorius a dat o nouă lege prin care îi pedepsea pe donatiști prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deja invazia vandalilor în Africa; în jurul anului 437, Quodvultdeus îi urmează lui Capreolus în fruntea episcopatului Cartaginei, unde în 439 intră victorioși vandalii. Quodvultdeus intervine curajos doar cu arma cuvântului pentru a condamna violențele și jafurile pe care le îndurau catolicii. Pentru a-l pedepsi, Genseric îl îmbarcă împreună cu alți oameni ai Bisericii pe o corabie deteriorată care este dusă în largul mării. Dar navigând cu noroc, aceasta ajunge în Campania. Aici, erezia pelagiană era foarte răspândită și Quodvultdeus îl avertizează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
personalitate mai importantă în raport cu cele mai puțin însemnate menționate mai sus: este amintit ca episcop de Vita, în provincia Bizacena, într-o listă a episcopilor convocați la Cartagina de regele Uneric, în 484, pentru obținerea unui acord între arieni și catolici ortodocși (este așa-zisa Informare despre provinciile și orașele din Africa, Notitia provinciarum et civitatum Africae). Aceste date, însă, nu se potrivesc cu cele pe care autorul le furnizează despre sine chiar în opera sa; într-adevăr, din scrierile lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
literații din acest secol, nu-l amintește pe Victor care era totuși contemporanul său. Victor din Vita a scris Istoria persecuțiilor din provincia Africa (Historia persecutionis Africanae provinciae), în trei cărți; în prima, povestește cumplitele încercări prin care au trecut catolicii ortodocși sub domnia lui Genseric (429-477); a doua și a treia sunt dedicate perioadei în care a fost rege Uneric (477-484), adică evenimentelor cu care scriitorul a fost contemporan ca martor ocular: Victor furnizează documente precise și de aceea opera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
culegere de scolii pe marginea unor pasaje din Evanghelie, alcătuită fără acuratețe formală, prin care se spune în repetate rânduri, fără multă originalitate, că textul sacru are două semnificații, una literală și alta alegorică. Mai importantă este Disputa dintre Arnobiu catolicul și Serapion egipteanul (Conflictus Arnobii catholici cum Serapione Aegyptio), împărțită în două cărți, fiecare dedicată unei zile de discuții la Roma. Opera a fost scrisă în jurul anului 454. Egipteanul Serapion este susținătorul monofizismului, foarte puternic în acea regiune, și lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca apărător al doctrinei Sfântului Scaun. Arnobiu afirmă că hotărârile papei Leon cel Mare concordă cu doctrina lui Chiril din Alexandria și de aceea ostilitatea Egiptului față de Roma este nejustificată. Așa cum se întâmplă și în alte opere centrate pe controversă, catolicul Ammonius și egipteanul Decius Constanțiu, care sunt judecători, nu pot face altceva decât să-l declare învingător pe Arnobiu. Ca o exemplificare a doctrinei lui Chiril este citată în traducere latină și discutată în detaliu o Omilie pascală a acestuia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în exil, episcopii din Africa continuau să i se adreseze pentru a avea de la el explicații și răspunsuri pentru probleme dogmatice; în 515 a fost chemat la Cartagina de Trasamundus pentru a discuta cu acesta despre conflictul dintre arieni și catolicii ortodocși și a participat aici la o dispută în public cu teologii arieni pe care, firește, a câștigat-o. În consecință, arienii l-au trimis din nou în exil în Sardinia în 517. Fulgențiu a rămas acolo până în 523 când
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
loc secret tocmai pentru că, refuzând deciziile conciliului de la Constantinopol, putea fi considerat rebel de către autoritatea imperială. Tot din această perioadă este și Epistola de credință catolică în apărarea celor Trei Capitole (Epistola fidei catholicae in defensione trium capitulorum), trimisă tuturor catolicilor din Africa, unde sunt aspru criticați acei episcopi care nu erau dispuși să sacrifice unitatea Bisericii pentru a apăra doctrina pe care Facundus o considera a fi cea justă. Și în această epistolă episcopul de Hermiane continuă polemica cu papa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
el a crezut că o poate consolida și prin activitatea literară și filosofică pe care s-a gândit s-o desfășoare în acei ani. După câțiva ani de înțelegere între elementul dominator constituit din goți, și elementul roman, între italicii catolici ortodocși și goții arieni, acest echilibru se strică. Teodoric începe să se teamă de o alianță între populația latină din Italia și Imperiul Roman de Răsărit, alianță care s-ar fi putut întări și mai mult datorită tentativelor încununate de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epistolă e dedicată Triplei cufundări din timpul botezului (Epistola ad Bonifacium episcopum de trina mersione): textul e interesant pentru că aflăm de-aici că ritul catolic al triplei imersiuni de la botez, în numele celor trei persoane ale Sfintei Treimi era perceput de catolici ca o cedare față de ritul vizigoților arieni căruia ei voiau să i se opună prin păstrarea ceremoniei tradiționale cu o unică imersiune; ne-a mai parvenit apoi un mic tratat Despre Paște (De Pascha) ce conține lucruri elementare privitoare la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de autoritatea sa, organizează al doilea conciliu provincial de la Sevilia în 619 și conduce marele conciliu de la Toledo din 633. Convertirea goților la catolicism a fost, nu încape nici o îndoială, un eveniment cu o semnificație majoră pentru istoria Spaniei, a catolicilor din acea țară și a lui Isidor însuși: era nevoie, așadar, de eforturi pentru reeducarea culturală (în sensul cel mai amplu al termenilor) a unui întreg popor, cel romano-vizigot. De aici, extrem de intensa activitate a lui Isidor care, prin scrierile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel al lui Johann Moritz - se înscrie un al doilea, cel al naratorului, Traian Koruga, a cărui viață se intersectează în multe momente esențiale cu aceea a personajului principal. Țăran sărac din Fântâna - sat românesc locuit de ortodocși, protestanți și catolici -, Johann Moritz, al cărui ideal de viață este dobândirea unei bucăți de pământ, munca la câmp și un trai liniștit cu fata pe care o iubește, trece printr-un lung șir de întâmplări extraordinare, declanșate de gestul absurd și necugetat
GHEORGHIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287233_a_288562]
-
ia parte la liturghiile catolice și, în 1902, cardinalul Mathieu, arhiepiscop de Toulouse, îi primește profesiunea de credință. G. nu considera „asumarea catolicismului ca pe o rupere de origini”: „Nu sunt ceea ce se numește un convertit. Nu m-am convertit. Catolic cu spiritul și cu inima, a trebuit să aștept ca să-mi fie dată ocazia să intru oficial pe poarta cea mare. Asta e tot.” Mai târziu, va mărturisi: „Mi-am biruit îndoielile și am înțeles că, devenind catolic, voi fi
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]