1,196 matches
-
mare lucru. Victor sau Mircea, era copilul ei, pe care-avea să-l crească de-atunci înainte cu o asemenea grijă maniacală îneît, când lipsise pnma oară de-acasă câteva ore, ca să meargă la înmormîntarea lui Catana, unde se rătăcise-n cavoul lui fabulos, îl găsise pe băiețel vânăt de-atîta urlat, asudat leoarcă, și cu toți vecinii adunați la ușa apartamentului. Un lucru le-a fost de la-nceput limpede celor doi soți: că Mircișor nu trebuia să afle niciodată că avusese un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în București. Pentru calitățile sale de bun organizator, metodist, cu spirit de inițiativă și disciplină a fost distins cu Medalia muncii și a primit titlul de Învățător emerit. S-a stins din viată pe 6.01.1991 , fiind înmormântat în cavoul familiei Luchian, din Heci. I.C. FIII SATULUI BUDA (absolvenți de studii superioare) 1. Mihaela Andrieș; 2. Pavel Apostol - teolog; 3. Neculai Apostol - teolog; 4. Alina Cighir - profesor; 5. Elena Costea - inginer agronom; 6. Gheorghe Costea - inginer agronom; 7. Aurora Drob
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
dă răspunsurile la rugile înalților prelați. Trupele, aliniate în fața crângului, ascultă cu frunțile descoperite, cu armele întoarse cu baionetele spre pământ. Când ultimul ,,Aleluia” a fost rostit, sicriul este ridicat de pe catafalc de ofițerii superiori și cortegiul pornește spre micul cavou din poiana de pe Măgura. O simplă cruce de lemn cu numele soldatului precede targa de lemn pe care sunt întinse pâinile și poamele pomenilor tradiționale. Urmează crucea bisericii împodobită cu năframă albă, alături de praporele bisericuței din sat, precedat de faclele
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3110]
-
nu: doi ani și patru luni - dar ce sunt anii și lunile? Asta n-are sens pentru mine; pentru cine e închis de viu într-un mormânt, timpul nu are valoare - doi ani și patru luni de când camera asta era cavoul vieții și gândurilor mele. Neliniștea, tumultul, spectacolele oferite de existența acestei canalii, creată fizic și moral pe un model uniform, totul mi se părea insolit și lipsit de semnificație. De când mă îmbolnăvisem, mă trezisem într-o lume atât de străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
joace. Stăteam așa, ca într-o baie stranie. Portarul se oprea mai încolo și după o vreme îmi spunea: ― Le simți și mata, așa-i? Decorurile erau înțepenite, ca un fel de oraș părăsit, se plictiseau în întunericul acela de cavou. Pașii noștri sunau straniu, dar îmi plăcea această provocare, mă înfiora, mă ducea cu gândul la Eliade. Urcam pe strapontine, ne făceam de lucru pe acolo pentru că se vedea strașnic de sus. Scena, imensă, goală, cu scândurile ei așchiate, văzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ajunși în față încep să facă rău în jurul lor, încercînd prin orice mijloace să-și depășească condiția mizerabilă din care provin. Scîrnăviile astea seamănă cu niște lilieci, sau cu niște vampirași, cărora după o noapte îndelungă petrecută în grotele sau cavourile propriei lor frustrări li se oferă din nou șansa de a ieși în lume ca să facă prăpăd. Fusese nevoit să se ferească atît de ei, cît și de autorități, avusese casa pusă sub supraveghere imediat ce devenise comandant al unității, convorbirile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
movile pe care am escaladat-o mi-am dat seama că nu greșisem. Puteam distinge clar dreptunghiul de iarbă, delimitat clar de marcajele de var. Dincolo de el se vedeau ascunse printre copaci cîteva cruci albe și două, trei acoperișuri de cavouri. Am luat-o ață într acolo. Dar taman cînd ajung lîngă blestematul de gard și mă pregătesc să-l sar, aud zbîrnîitul îndepărtat al elicopterului care se apropie tot mai tare cu fiecare clipă. Am impresia că în cel mult
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Mendelssohn, și de vreo trei-patru infirmieri, care sufereau ei Înșiși de diverse boli, În spitalul lagărului se aflau În jur de șaizeci de bărbați și femei. Cât despre spital, e mult spus, nu era decât ceva mai mult decât un cavou. Am aflat că nu erau decât două feluri de pacienți: cei bolnavi, care mureau Întotdeauna, și cei răniți, care uneori se Îmbolnăveau și ei. În seara aia, Înainte de a se lăsa Întunericul, Mendelssohn veni să-mi examineze dungile. — Mâine dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de aproape armata sovietică la Oltenița, cum venea ea călare, cu autocamioane, cu tancuri și căruțe, iar fasciștii germani fugeau după ce furaseră mobila și alte averi. În timp ce el explică pașii de dans popular, tu privești pe fereastră la crucile și cavourile din cimitir, pentru că tot nu pricepi nimic, iar ție Îți plac cavourile. În cimitir este Înmormântat colegul tău de clasă Armanda Ștefan care a murit de cancer În sânge, adică, leucemie. Armanda locuia În curtea Fabricii de limonadă de pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu tancuri și căruțe, iar fasciștii germani fugeau după ce furaseră mobila și alte averi. În timp ce el explică pașii de dans popular, tu privești pe fereastră la crucile și cavourile din cimitir, pentru că tot nu pricepi nimic, iar ție Îți plac cavourile. În cimitir este Înmormântat colegul tău de clasă Armanda Ștefan care a murit de cancer În sânge, adică, leucemie. Armanda locuia În curtea Fabricii de limonadă de pe strada Avrig, lângă cinema Donca Simo și când a murit, toți colegii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
modificările, știți cum este cu realitatea, totul va fi pus la loc. „Eu sunt un văr de-al proprietăresei”, i-a spus bătrânul și a Început să râdă, „Ha, ha, ha, s-a mutat la Bellu cotoroanța, și-a făcut cavou amărâta”. „Nu permit. Nu permit nimănui. Nu permit sub nici o formă, nu permit! Și eu și ea, Ecaterina, așa o chema, Ecaterina, am suferit toată viața! Ecaterina era o doamnă, o prințesă, o crăiasă, da, domnule, și copiii strigau, Ecaterino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cineva pictase cu vopsea roșie: "ROMÂNI! ENGLEZII V-AU VÂNDUT RUȘILOR! DE CE MAI LUPTAȚI?". Cu pași ușori, de pisică, pătrunde în locuința bombardată odată cu o pală înfiorată de ninsoare. Ascultă cu atenție. Liniștea este deplină, mai profundă decât a unui cavou în miez de noapte. Privirea lui întâlnește doar ziduri crăpate și goliciunea tristă a unei case părăsite. Prin spărtura din acoperiș, razele lunii cad oblic peste cadavrul unui soldat german, prăbușit pe scara interioară a imobilului. Darie observă că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
-și vor avea ecoul niciodată și nicăieri, pentru că eu sunt departe, departe, și nu pot ajunge la tine, nu-ți pot da semn că mai exist!” Și eu îți răspund: „Tu poate nu mai exiști, corpul tău se află în cavou după acest noian de ani, oasele tale sunt învelite într-un costum, cu cravată, cu pantofi, cu păr cârlionțat și lung și îngălbenit de umezeală, cu ochii mâncați de întuneric, în găvanele craniului, cu oasele toate întregi, chiar dacă carnea ta
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
opera Goliatului Dezolării, se accentuează în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). "AFARĂ a fost aruncat ÎNĂUNTRU" este un vers emblematic pentru cea de a doua mișcare, spre interior, a sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre care circumscriu ființa poetului: salonul, odaia, țarcul, sfera, cercul, parcul; însăși pădurea devine un spațiu închis ("și intru în al pădurii cavou" El Burlador), însăși lumea ("Lumea devine temniță, spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre care circumscriu ființa poetului: salonul, odaia, țarcul, sfera, cercul, parcul; însăși pădurea devine un spațiu închis ("și intru în al pădurii cavou" El Burlador), însăși lumea ("Lumea devine temniță, spital" Nocturnă). Altarul cerului se prăbușește peste poet, conștiința lui este terorizată de surpări apocaliptice. Natura dușmană provoacă o prăbușire în microcosmos. Poetul nu-și găsește refugiul decât în sine: În mine însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
unui eu traumatizat, damnat. Ele trăiesc (deși ipoteza de lucru a fost alta) o catastrofă "în negativ". Această poezie ilustrează ceea ce am putea numi un bacovianism întors. Dacă pe Bacovia îl caracterizează o dorință morbidă de claustrare ("stam singur în cavou..."), o spaimă de a nu fi "tras podul de la mal", Emil Botta, ca urmare a unui resort ce acționează cu sens schimbat, cunoaște dezolarea de a întinde un pod care duce în gol, în Absență. Autorul Întunecatului April este silit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o binefăcătoare vacanță În care spiritul să penduleze Între fantezie și cruda realitate a zilelor ce vor urma...!! Având deplină Încredere În cuvântul procurorului, Tony Pavone reveni În arestul miliției oarecum relaxat. Se lungi În așa zisul pat - mai degrabă cavou - construit din beton armat fără niciun fel de așternut provocânduți o stare de repulsie, totuși proaspătul locatar a adormit Îmbrăcat. A dormit mult, pe săturate fiind deranjat doar atunci când se serveau mesele de prânz și seara un fel de borhot
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
asemenea individ, dar probabil călăii, Îl ținea special singur pentru a-i deteriora moralul, a-i distruge orice forță de Împotrivire!! A zace de unul singur În celulă, zvârcolindu-te pe patul de ciment ce cu ușurință putea fi numit cavou, cu mâncarea oferită de temniceri ce nu era comestibilă mulțumindu-se cu fărâmiturile oferite cu zgârcenie din alimentele aduse de afară de Atena,Tony Pavone suporta foamea mai ușor decăt singurătatea!! Întreaga lui ființă fu cuprinsă Într-o stare de apatie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ca niște pamblici agățate de o creangă; Iorgu simți un tremur în tot trupul și un gând îl luă în stăpânire: ”Trebuie să vin mai des... ori să locuiesc aici, în sat!”. Rămași singuri, în intimitatea aceea rece ca de cavou, Iorgu o îmbrățișă murmurând: Ce ne facem, Fata, ce ne facem... lucrurile se complică...!”. Ea îi zâmbi încurajator, ca întotdeauna în situațiile complicate din viața lor... totdeauna mai bărbătoasă decât el. El o sărută mulțumindu-i. Cele câteva ore de când
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mutat din viața aceasta la 6 Mai 1994, de ziua Izvorului Tămăduirii, chiar În Săptămâna Luminată. Funeraliile i s-au făcut pe 8 Mai, În Duminica Tomei. A decedat În București, dar, conform dorinței sale ultime, a fost Înmormântat În cavoul părintesc din cimitirul municipiului Piatra Neamț, localitate În care văzuse lumina zilei, În 1919 și În care trăise prima treime din cei 75 de ani, câți avea când Își dădu duhul. Partea cea mai Întinsă din viață a trăit-o În
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
și parcul. Război! Foc deschis! Aceste cuvinte au țâșnit înăuntrul meu. Mă născusem în timpul celui de-al doilea război mondial. Imagini din orașul nostru, București, bombardat de armata germană și de ruși, cimitirul catolic unde părinții se ascundeau într-un cavou plin de lume, toate imaginile astea au renăscut fulgerător în realitatea prezentului, în același fel cu mirosul de sânge amestecat cu țipătul celor răniți, căzând sub ploaia de gloanțe. La fel de neașteptat ca împușcăturile a răsărit un om din verdele pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o ceață neagră care a mâncat încet, pe măsură ce am înaintat în vârstă, orașe, case, străzi, fețe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o față smochinită de moșneag. După ce voi muri, cavoul meu, ungherul meu, va continua să plutească în ceața neagră și solidă, ducând niciunde foile astea ca să le citească nimeni. Dar în ele e, în sfârșit, totul. Am scris câteva mii de pagini de literatură - praf și pulbere. Intrigi conduse
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țevii. Declicul trăgaciului, care sună în sec, și căderea Ruletistului fură înconjurate de-o liniște sacră. Stau cu pătura pe mine la masa de scris si totuși mi-e oribil de frig. Cât timp am scris rândurile astea, camera mea, cavoul meu, a călătorit prin ceața neagră de-afară atât de repede, încît mi s-a făcut rău. M-am sucit și m-am răsucit în pat toată noaptea, sac neputincios de ciolane aburite de transpirație. Afară nu mai există nimic
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
creștetul erau cizelate migălos în metalul ruginiu. Când, după ore de legănat păpuși și de cântat de una singură, în plin soare, intram în casă, păstrând încă în ochi reflexele scânteietoare ale iederei, camerele mi se păreau sumbre ca niște cavouri. După masa de seară ieșeam din nou să privesc stelele. Nu știu de ce, mi se pare că pe atunci erau mai multe stele pe cer decât poți vedea acum. De asemenea, erau mai multe eclipse, în fiecare săptămână aproape era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
culori reprezentând apele unui golf plin de iole, sau o păpușă mică și delicată de plastic cu păr adevărat. Îți dai seama că, față de monotonia de-acasă, unde n-aveam nici o prietenă, unde rătăceam singură prin casa aia ca un cavou, drumurile până la tanti Aura și zilele petrecute acolo mi se păreau niște evenimente miraculoase. Grădina, camionul, Gigi și Chombe, Marcel și fetele, câmpul nesfârșit și cerul arcuit deasupra, albastru și plin de o turmă de norișori, făceau ca acele zile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]