901 matches
-
n-o cunoscuse. Bruno Valetti, florentinul din America, atras în permanență spre cetatea de baștină a strămoșilor săi, îndrăgostit veșnic de aceasta, descoperise un om de pe alt meridian, pornit la drum fără mașină, fără instalație fotografică, fără hărți turistice cît cearceaful, dar cu setea de a vedea și dorința de a cunoaște, venit să-i vadă iubita. Și Bruno Valetti încercase o uriașă bucurie în micuța lui statură și se pregătise să folosească drept intermediar între iubită și străin. Tocmai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
mut, pentru a se reîntoarce apoi la nemișcarea inițială. Spectacolul este halucinant, fotografiem cu o acută senzație de culpă, în timp ce obiectivul aparatului nu reușește să evite un obiect ciudat aflat în mijlocul trupurilor albastre: un fel de cutie albă formată din cearceafuri imaculate, despre al cărui rost aveam să aflăm mai tîrziu. S-a lăsat o tăcere atît de adîncă, încît pare că nici păsări nu mai există printre ramuri. Și deodată tăcerea se frînge. E o senzație aproape fizică de sfîșiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
Victorița ne face un semn discret că trebuie să ne adunăm. Plecăm pe nesimțite și ne regăsim în autocar, privind cu vinovăție aparatele noastre fotografice cu care pîngărisem ceremonia. Cu atît mai mult cu cît abia acum aflăm că în cearceafurile albe din moschee se afla un mort... Seara la Samarkand, în luna mai, este răcoroasă și parfumată. Parcul din centrul orașului oază de verdeață, de dimensiuni considerabile este năpădit de flori. Predomină în acest anotimp iasomia, cu parfumul ei virginal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
copleșitoare a după-amiezii de atunci, din copilărie... Mama, răbdătoare, mare, albă în capotul lejer, verde, mă momea mereu să dorm în timpul zilei, măcar un sfert de oră. Se culca lângă mine, îmbietoare, deja ațipită, învelindu-ne pe amândoi cu un cearceaf subțire... Se auzeau, de afară, acarii (Bujoreanu și Munteanu), înjurând domol, ca într-un descântec infinit, duios aproape, folosind cele mai grele vorbe, da, boscorodind acele (macazele!); neunse cu păcură când trebuia, se înțepeneau, duceau trenurile halandala pe linia secundară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
nicio putere, o moartă, un strigoi (II, p. 628). Cât despre Dida, ea declară că nu mai vrea să fie rivală în dragoste cu o mortăciune (IV, p. 660). Mai multe incidente stranii o tulbură pe Marghioala care găsește sub cearceaf o broască râioasă și constată că cineva i-a frânt lumânările de la nuntă, i-a ciopârțit rochia de mireasă și a dat drumul la gaz în camera ei, ceea ce o face să presupună că este victima unor comploturi (I, p.
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Senior, sînt bătăi suportate de toți deținuții politici, mai mult sau mai puțin amplificate: "Bătăile, în pușcărie erau bătăile obișnuite pentru obținerea disciplinei, nu erau cele mai grave. Am fost bătuți cumplit, am fost bătut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus să fac manej, nu mai vorbesc de suspendările pe o rudă de fier pentru a fi bătut la tălpi, bătăi cu capul de zid, cu pumnii, cu palmele, acestea erau considerate ca violențe mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
-o cu punch. Acum eram gata pentru noaptea care începea. Invitații începură să apară. Costumația era îndeajuns de previzibilă: vampiri, un lepros, Jack Spintecătorul, un clovn monstruos, doi asasini cu topoare, cineva care părea doar să se ascundă sub un cearceaf enorm, o mumie jerpelită, câțiva sataniști, apoi un număr de manechine celebre, un țăran ciumat și, așa cum era de așteptat, toți studenții mei erau zombi. Cineva pe care nu l-am recunoscut venise costumat ca Patrick Bateman, ceea ce nu mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
direct de la robinet, apoi m-am hotărât să mă aranjez ca să arăt cel puțin pe jumătate prezentabil, scoțându-mi tricoul cu floarea de marijuana și punându-mi-l la loc pe dos. Cum nu-mi puteam găsi blugii, am smuls cearceaful de pe pat și m-am învelit în el. Am ieșit din cameră ca o stafie. Împleticindu-mă spre bucătărie, am trecut de menajera care aspira în camera de zi și am călcat pe urmele de picioare care păreau să fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rugăciune. Totuși, cele mai rele vești ies din gura copilului tău: „Dar părea normal, tată - un băiat la fel ca mine.“ Deși nu mi-am dat seama, Jayne intrase în bucătărie fără să spună un cuvânt ghemotocului smiorcăit învelit în cearceaf și povârnit deasupra mesei. Stătea deasupra sobei așteptând ca apa să fiarbă (pregătea fiertură de ovăz pentru copii), cu spatele la mine. Am încercat să traduc limbajul ei corporal, dar am eșuat. M-am concentrat din nou asupra poliței concepute special pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
își ștergea mâinile cu un prosop de hârtie. - Toți copiii au, zise ea simplu. - Nu-i normal ca la doisprezece ani să ai celular, Jayne, am zis, alegând tonul pe care-l credeam nimerit să exprime indignare. - Tu. Porți. Un. Cearceaf, zise Jayne - ăsta era răspunsul ei. Robby păru pierdut, de parcă nu mai știa ce trebuia să facă. Finalmente, din fericire, Sarah sparse tăcerea. - Mami, m-am spălat pe dinți, contribui Sarah. - Dar nu trebuie să te speli după ce mănânci, draga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
verde și pepenele galben ("lubeniță" "harbuz" și "pepene" "zămos"). La București n-am auzit decât o expresie pentru lemnele întrebuințate în gospodărie: "a sparge lemne". Lemnul se "despică", "se curmă", "se taie". Se "sparg" cu toporul numai rădăcinile de bușteni. Cearceaf, ciorap, turcisme, față de prostire și colțun. 1956 EPITAF* (Găsit între hârtiile rămase de la un vechi poet ieșean) Costică Arsenescule, În viață tu umblași Cu caii nărăvași Cu caii de cotigă La noi la Călărași. Decât o viață crâncenă Cum nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ele și manuscrisul "Insule în derivă", publicat postum cu mare succes. A mai luat și tablourile de Miró, Andre Masson, Paul Klee și Juan Gris, valorând 5 milioane de dolari și ca o "văduvă practică" n-a uitat nici de cearceafuri, fețe de masă, tacâmuri, veselă... Din rațiuni numai de ea știute, în afară de "scufundarea yachtului Pilar", " inițiativă" din fericire eșuată, "văduva" a mai avut o alta idee nefericită a adunat toate scrisorile lui Hemingway păstrate la Finca și le-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
pentru timpurile acelea în care ne mulțumeam cu puțin: luarea Arras-ului129, 50 000 de prizonieri germani, 110 submarine scufundate, Brazilia intrată în război. Aceste înfrângeri ne explicau persecuțiile și brutalitățile reîncepute. La Mariuța, în toată Strada Romană, au luat mobile, cearceafuri, pro soape și chiar saltele din patul ei, spunând că poate dormi pe somiere. Când a fost vorba de a ridica și pianul, dânsa a făcut un astfel de scandal, mai ales că nu aveau bon de rechiziție, încât l-
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
diluat, cam astea erau soluțiile pe vremea aceea. Puneam pânzele la uscat, și ne cam adunam cu toții într-o cameră transformată ad-hoc în atelier, ca să mai și vorbim de una alta. E drept că se mai și păta mobila, vreun cearceaf sau o perdea cu aracet sau vinarom, dar, asta era, ... arta cere sacrificii. Era o atmosferă foarte faină pe vremea aceea și eram toți bucuroși că mai putem să ne întâlnim și să facem un mic schimb de experiență. Pe la
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
deranja pe nimeni, nu exista zgomot aici. Așa cum, în unele triburi primitive, n-a auzit nimeni de „război“. Sau „zăpadă“. Așa că nici noi nu știam ce e acela zgomot. Sunetele - o realitate străină. Stăteam acolo, pe paturile noastre tari, cu cearceafurile făcute sul de la zvârcoleala, de la învârtitul pe ambele părți, și ne înduram spovedaniile, jucam șeptic, mâncam când ne chema Sue Ellen la masă. Ca la cantina săracilor. Și atunci Sue Ellen urla la vreun aparținător mai nesimțit care voia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
privea și îndemna la negoț. De cum îi auzeam vocea pe stradă, lăsam orice provocare a jocului nostru stradal, intram în curte, trăgeam cheia în broasca porții de două ori și m-ascundeam sub pătuțul meu cu tăbliile metalice, trăgând bine cearceaful dantelat așezat cu mare grijă de mama. Stăteam acolo preț de câteva zeci de minute, timp în care socoteam eu c-a ieșit de pe strada noastră teleguța lui Păcurel. Un pic mai târziu am înțeles ușor cum stau lucrurile și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
putut ști ce studiază. Ei, Daniel nu era născut pentru lumea asta... Când intra seara în cămin, nea Bilă nu îndrăznea să-l ia prea tare la întrebări. Nici când l-a prins agățat între etajul doi și parter de cearceaf, când cobora de la Rodicuța din balcon, nu i-a făcut raport. „Măi copii“, a zis nea Bilă, „să nu se mai întâmple“. Numai cu el ce mai regăsise cerul acela rozaliu, înnegrindu-se după asfințit, când se așezau amândoi în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
bazată pe încredere și respect. Acum își plângeau soarta lor tristă. Dar nu știi niciodată ce te poate aștepta la un colț al vieții. Căsnicia lor era ca o lampă căreia i se termină uleiul, urmând a se stinge. Atingerea cearceafului din dormitor nu mai transmitea fiori, nuferii din ei erau veștejiți, iar ramurile nu mai băteau în geam. Carlina simțea că nu mai are suflet în ea, că îmbătrânise rapid și se transformase în nimic. Paharul se umpluse. Cutia cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cât te iubesc și că, deși anihilată de obo seală, de o sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul care mă reface. În fiecare dimineață mă trezesc tresărind, în bătăile inimii mele neliniștite. În fiecare dimineață îmi spun: Doamne, ce mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
au pus că pot rămâne cu ventuzele (fără să-mi dau seama, le ținusem trei sferturi de oră) și că individul are să revină la ora 4 ca să „își“ ia camera în stăpânire! Dar au vrut să-mi ia cuvertura, perna, cearceaful, spunându-mi: „Să le dați numaidecât, sunt ale criminalei!“ Am scăpat ieftin: mi-au luat doar un cearceaf, o pernă și pledul galben cu carouri maro. A plecat și s-a întors la ora 6. Am golit sertarele ambelor birouri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și că individul are să revină la ora 4 ca să „își“ ia camera în stăpânire! Dar au vrut să-mi ia cuvertura, perna, cearceaful, spunându-mi: „Să le dați numaidecât, sunt ale criminalei!“ Am scăpat ieftin: mi-au luat doar un cearceaf, o pernă și pledul galben cu carouri maro. A plecat și s-a întors la ora 6. Am golit sertarele ambelor birouri, al tău și al tatei, am reușit să iau becul cel mare, cele două perne de pe divan, câteva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întâmplă să fie fostul director al fabricii Steagul Roșu, de care depinde apartamentul nostru, ceea ce explică de ce am fost dată afară din birou fără să am voie să iau nimic, ba, mai mult, fiind obligată să-i dau pături și cearceafuri (fiindcă e un golan, un sărăntoc). Nu știa să folosească hârtia de W.C. și, cum se înfundase canalul, a făcut o grămadă de aproape 50 cm de ziare Scânteia, folosite. II Marți, 2 mai [1950] [...] Azi-dimineață am fost la Crematoriu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o să-ți răspundă, promit. Dar e extrem de ciudat! spune Robyn gânditoare. Să nu dea nici cel mai mic semn... Au primit invitațiile, nu? — Firește că le-au primit! Cred că exagerezi tu un pic cu grija. Încep să pliez atent cearceaful între arătător și degetul mare. O să-ți răspundă în maxim o săptămână. Garantat... — Sper din suflet! Pentru că timpul nu stă după noi! Nu mai sunt decât patru săptămâni! — Știu! zic cam strident și iau altă înghițitură de cafea, dorindu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și la Târgoviște, filmările. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stănculescu, fostul protejat al familiei Ceaușescu. Ambele cadavre au fost percheziționate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai întîi s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceaușescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o cretă semnul lui Marte. Lângă fiecare groapă se găseau dale din beton și câte o roaba cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
crăcănată. Se pare că n-au făcut acest sacrificiu în zadar. Drumul de la Râmnicu Vâlcea la Eforie Nord era lung, anevoios și plin de peripeții. Pe lângă bagajul obișnuit, nelipsite erau cele patru bețe legate cu două capete de sfoară și cearceaful alb care pe litoral trebuiau să se transforme în cortul ce ne ferea de soarele fierbinte, atunci când mai întârziam pe plajă, și două pături care aveau un scop unic. În vagoanele din acea vreme, bagajele erau puse tot deasupra capetelor
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]