9,103 matches
-
lună. Când ploua toată noaptea, apa fântânii era tulbure; bunica-sa aducea o găleată plină cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar a căzut o stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
turcii, apoi au venit sașii. Emric, Vladislav, Slasburg, Francisc, piatră peste piatră. Peste cetate au trecut ciuma, holera, tifosul, focul, coloniștii, imperialiștii, principii, regățenii, comuniștii, comuniștii, comuniștii. Cetatea a fost colonie, apoi așezare între patru drumuri, apoi târg (Marktrecht), apoi cenușă și iar cetate. Colonizări, deportări, epurări, exoduri, chemări la ocnă, chemări la unire, chemări la oaste, chemări în lagăre, chemări la uzină, chemări la închisoare, chemări în Balta Brăilei. Au plecat, au venit, au plecat. Ceasul a rămas acolo 600
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire. Petru privea cenușa. La marginea vieții este ca într-o sală de spectacol, poți închide ochii ori de câte ori pelicula îți amenință memoria, poți să-i deschizi puțin câte puțin o metamorfoză voalată aplaudă. Noe și-a cioplit arca înspăimântat fiind de obsesiile sale. Noe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
De-asta ai făcut-o țăndări? Cine, pizda mă-ti, o plătește? Tu pleci la balamuc, iar noi facem cheta, Dumnezeii mă-ti de paranoic! Vă rog, lăsați-mă să mai încerc o dată, nu aruncați peste mine cu apă, sunt cenușă! Cenușa moare când bate vântul. Oasele-mi sunt praf de cretă, nu aruncați cu apă! Lăsați-mi șotronul să zboare vă rog! Tovarășe sergent, ăsta îi dus cu sorcova. Sigur, își va face seama. Vedeți, a ascuns în buzunar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
asta ai făcut-o țăndări? Cine, pizda mă-ti, o plătește? Tu pleci la balamuc, iar noi facem cheta, Dumnezeii mă-ti de paranoic! Vă rog, lăsați-mă să mai încerc o dată, nu aruncați peste mine cu apă, sunt cenușă! Cenușa moare când bate vântul. Oasele-mi sunt praf de cretă, nu aruncați cu apă! Lăsați-mi șotronul să zboare vă rog! Tovarășe sergent, ăsta îi dus cu sorcova. Sigur, își va face seama. Vedeți, a ascuns în buzunar un ciob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în fiecare particulă, aceeași nemărginire într-un singur trup. Nebunia este precum un puzzle ce întregește inima: prima zvâcnire un timp prezent, următoarea același timp; mâine, posibil, prezentul își va lega ultima verigă de grindă (maximă generozitate divină). Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități aproximativ egale, apoi zidește mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme de ghinturi în sânge. Pulberea arde cât să străpungă vidul, precum un vierme mărul copt, regrete nici măcar în firul de cenușă. Vine dinafară și se sparge înăuntru. Explozie din suflet se împrăștie în sânge, îmbibă carnea, topește oasele, urcă în creier, se depune pe sinapse, precum razele de lumină peste pânza păianjenului, nebunia. Lume, trage cortina! Degeaba mai aplauzi a trezire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și că la celălalt capăt mă așteaptă confortul cuielor proaspete. Suferința lui Iisus este pur anatomică. Nu mă sperii, chiar de-ar fi să o iau de la capăt. Însă cred că-i prea banal să-mi fac destinul bulgăre de cenușă, apoi să-l ascund în neputința unui om de zăpadă. A trecut vremea plânsului în icoană, a fericirilor amânate, vremea confortului burții de măr a trecut, doctore. Noi avem lumea noastră, cu voi suntem cât să ne măturăm urmele. Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
moare la miezul nopții. Moartea, ca și poezia, înseamnă intimitate; moartea, ca și poezia, nu pot fi împărțite cu nimeni. Două simțiri deopotrivă. Și una, și alta se naște și moare în inimă. Nici o diferență, scriem cu cerneală sau cu cenușă, citim cu cerneala sau cu cenușa; într-un certificat de deces, semnătură indescifrabilă. Aleluia! Moartea este ultima iubire, intimitatea se așterne cărare, de-a stânga și de-a dreapta drumului,12 punți. La fântâni, se aruncă bani pentru ultima apă limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și poezia, înseamnă intimitate; moartea, ca și poezia, nu pot fi împărțite cu nimeni. Două simțiri deopotrivă. Și una, și alta se naște și moare în inimă. Nici o diferență, scriem cu cerneală sau cu cenușă, citim cu cerneala sau cu cenușa; într-un certificat de deces, semnătură indescifrabilă. Aleluia! Moartea este ultima iubire, intimitatea se așterne cărare, de-a stânga și de-a dreapta drumului,12 punți. La fântâni, se aruncă bani pentru ultima apă limpede; la crucile drumului, pentru ultima incertitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul se bucură de fiecare rană săpată în inimă; carnea bradului sigilează durerea sub scutece verzi cerul, rușinat, caută victime în tocul ferestrelor. Nene Matei, Dumnezeu contabilizează intenții, așteptările pun virgulă după fiecare eșec, Dumnezeu arde registre. Ce atâta frică?! Cenușa lemnului nerodit îngrașă burțile viermilor. Nu ai voință, nene Matei! Este atât de simplu, îl facem! Am 4 pastile de diazepam, tu îl ții de vorbă, eu i le strecor în cana cu ceai, adoarme, îl legăm de calorifer, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage obloanele." Focul în vatră își înghițea fumul precum bolnavul de astm tusea; funinginea pe coșuri sfârâia ca o tigaie încinsă, cenușa era precum o plămadă nedospită. De atâta ploaie, s-a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în ochi își ia porția de albastru și pentru lumea cealaltă. Ești un om bun, în curând vei înțelege spusele mele, în curând vei avea suflet destul cât să știi a scoate apa din vin, bobul din neghină, scânteia din cenușă. Nu este păcat să iubești omul mai mult decât pe Dumnezeu Tatăl atâta timp cât Dumnezeu Tatăl este în om. Mâine vei iubi omul din Dumnezeu, apoi Dumnezeul din Dumnezeu; omul din om în cer se învață a iubi. Până atunci, frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu 7 spice de grâu. De ce te desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și vremea conștiințelor înghețate nu este plăcută lui Dumnezeu. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ating! Pipăi vârsta fiecărui copac. Simt câte ierni a hibernat în coajă, de câte ori noiembrie i-a smuls frunza ca pe o măsea de minte, câte flori au zâmbit sub zăpezi întârziate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
amintești? Eram în pasajul de sub strada Unirii, glasul copiilor ce urmau să se nască îngâna un refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru că în ea nu se mai identifică simțirea. Mereu închizi porți, iar dacă se întâmplă să nu mai ai ce închide, inventezi alte spărturi în zid. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Gust! Am golit paharul până la fund. Am cules stropi de viață din praful destinului, am adulmecat amprente de viață din frunze și din carne, din pâine și din vin, am poftit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pierdute, cale de-ntors nici măcar în uterul nopții nu vei găsi. Aici îți este Iordanul, Petre, botezul, primul semn că se moare și-n cer. Biserica era goală. Lumânarea, aprinsă a veșnică pomenire sub Ușile Împărătești. Focul, precum o înălțare din cenușă, indica sensul. Catapeteasma, jertfelnic pe muntele Tabor. Arderea de tot înmiresma cerul. Sfinții picurau din tempera nuanțe multicolore. Iconostasul își elibera ierarhii încătușați în argint. Deasupra focului, îngeri dănțuiau Isaia. Crucea a fâlfâit din aripi, apoi s-a înălțat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
între două nedefiniri; ceasul, precum clopotul, precum comandantul de vas, moare ultimul. Dumnezeu, atent, a schimbat discul. În ritm de vals, flăcările imitau legănatul corăbiilor deasupra tăciunilor aprinși, plutirea era precum o curgere între două incertitudini. În orgile heruvimilor, cântau cenușa pentru foc, focul pentru vânt, vântul pentru uitare. Aleluia! Deasupra prăpădului, nimeni nu mai ploua pentru nimeni. Dansează, Genia mea, dansează! Este nunta noastră. Am așteptat-o jumătate de viață, nu te jena, nici eu nu cunosc bine pașii. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Genia mea, dansează! Este nunta noastră. Am așteptat-o jumătate de viață, nu te jena, nici eu nu cunosc bine pașii. Să imităm ritmul flăcărilor, să ne lăsăm prinși până la mijloc, până la inimă, până la tâmplă. Să imităm vântul, vom zbura cenușă peste crestele munților într-un cuib de pasăre, într-un ou de pasăre, într-un zbor neînceput. Dansează! Suntem în Cana Galileei, s-a terminat vinul, Iisus va face prima minune; sângele său va domoli toate însetările, toate bețiile lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
norilor, fumul întrupă îngeri când arderile de tot sunt plăcute lui Dumnezeu. 65. Treziți-vă, fraților, treziți-vă! Ardem de vii! A căzut blestem peste noi! A coborât foc din cer pentru păcatele noastre! Ardem! Ne facem scrum! Ne facem cenușă! Doamne, îndură-te de noi! Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila ta și nu după mulțimea păcatelor noastre! Săriți, oameni buni! Săriți să salvăm de la prăpăd casa Domnului! Muncușoara noastră de 20 de ani se risipește! Doamne, îndură-te de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
voi îmi dați foc! Vă împușc pe toți, pe toți, bisericuța mamei voastre de curve! Bănuții mei, scoateți-mi bănuții și plec! Vă las să ardeți cu toții! Nu-mi pasă de voi! Să umpleți valea de putoare, să vă împrăștiați cenușă pe Bistrița! Scoateți-mi bănuții și plec! Mai am de încheiat niște socoteli cu hoții de la Durău și-mi bag pula în ea, monahie! Au făcut palat până la cer cu bănișorii mei preasfințiții, o să-i sfințesc cu un cartuș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru toți flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane de licurici; vântul sufla atât cât să le deschidă ochii; cerul deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de brazi; mestecenii oblojeau tălpile arse ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]