7,296 matches
-
nu o vei ierta tu, Irină. Iart-o și dezleag-o de acest chin groaznic, că, tot una, la rai nu se mai duce, zise ea. - Dumnezeu s-o ierte, zise mama, eu mă voi chinui în lumea asta, ea se va chinui în veci. Când ajunse Natalia acasă, mamă-sa era moartă. Probabil, că își dădu sufletul imediat după ce mama zise să o ierte Dumnezeu. - Cum ai putut, mamă, să o ierți? o întrebasem eu. Eu n-aș fi făcut acest lucru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era moartă. Probabil, că își dădu sufletul imediat după ce mama zise să o ierte Dumnezeu. - Cum ai putut, mamă, să o ierți? o întrebasem eu. Eu n-aș fi făcut acest lucru pentru nimic, aș fi lăsat-o să se chinuie după merit, zisei eu aproape înfuriată. Mama îmi explică semnificația visului, așa după cum îi luminase Dumnezeu mintea ei, pentru a putea înțelege. Îmi spuse destul de hotărâtă: - Mă gândisem la ceea ce visasem și mi-m zis ce folos voi avea de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se grăbea. Al doilea caz s-a petrecut la mănăstirea Diveevo din Rusia. Un frate era în ascultare. Într-o zi, starețul îi poruncise să prindă câinele care se dezlegase și umbla prin mănăstire, necăjindu-i pe mulți. Mult se chinui acel frate să-l prindă, dar nu reuși. Când obosi de-a binelea și era gata să se întoarcă să spună că nu poate, îi apăru în cale un alt părinte din mănăstire. Fratele îi ceruse bincuvântare să poată prinde
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să călătorească, aceasta se transforma în avion, întodeauna în avion, deși avea rău de înălțime visa să călătorească doar cu avionul, de aceea își crease unul pentru propria ei folosință. Avea nevoie de ficțiuni pentru a umple golul care o chinuise toată viața, deși viața ei era demnă de invidiat, mulți chiar o pizmuiau, era sănătoasă, talentată, cânta la vioară ca nimeni alta, dar viața ei se stricase în mare măsură din această pricină. Cât zdrăngănise cuminte la vioară, interpretând fidel
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să-i fie mai ușor, dar avea chef de joacă. O împingea înainte, o trăgea înapoi. Simțea cum i se urcă mațele în gât. Ulița cobora pieziș, pietrele spălate de ploaie alunecau sub tălpile ei. Fratele ei continua să o chinuie hățind de ciubăr. "Lasă-mă în pace", s-a rugat de el cu o voce pe care probabil nu a auzit-o decât ea. O cuprindea din nou moleșeala, ulița se strâmta tot mai tare, ceva îi tăia respirația. "Doamne
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
întreb: "Cum era bărbatul după care ți-ai pierdut capul?" Râde, ezită, dar nu mă las. Probabil așa pot afla răspunsul la viața ei ratată. "Eram într-o tabără pe malul bulgar al Mării Negre, la Varna. De o săptămână mă chinuiam să organizez o tabără care trebuia să funcționeze perfect pentru copiii ștabilor din Comitetul Central. Nu te puteai juca cu asemenea lucruri. Totul trebuia să fie perfect. Altfel ajungeai la balamuc sau în hajongard". "Ce-i aia hajongard?, întreb. "Cimitir
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
deși el nu are niciun fel de justificare. Viața mi-a fost astfel croită, încât să nu încapă și scrierea unei cărți în ea. Orice altceva, numai scrierea unei cărți nu. Cei din familie mă cred scrântită când mă văd "chinuindu-mă cu prostii", tratează nevoia mea de a scrie ca pe o impertinență, iar eu o tratez ca pe un adulter. Silvia se îndreaptă spre mine cu un pahar de whisky în mână, se uită la al meu, plin ochi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
apăsare, un junghi. O să crăp naibii, se gândea cu îngrijorare. Trebuie să ies din casă sau să mă sinucid. Ar trebuie să recunosc că nu sunt un geniu. Creierul meu, azi, nu a produs nicio idee de doi bani. Se chinuie cu un exercițiu de logică de trei zile și nu-i dă de capăt. Sunt un tâmpit!" Se învârte prin apartament fără rost, fără să-și găsească hainele, încurcă dulapul cu debaraua și alte chestii de felul acesta. Trebuie să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cunoașterii, un semn de distincție, matematica poate fi plină de poezie, iar poezia poate fi foarte precisă, seacă, chirurgicală..." Zinzin se uită la copilul ei cum perorează, parcă se află pe scenă, nu e nicio diferență între ei doi, ea chinuie o vioară, copilul chinuie ideile, niciunul însă nu are vreun ascultător autentic. E agitată, simte cum tot interiorul i se prăbușește. E în casa ei, lângă copilul ei și are sentimentul animalului dus la abator. Cum a ajuns aici? În
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
distincție, matematica poate fi plină de poezie, iar poezia poate fi foarte precisă, seacă, chirurgicală..." Zinzin se uită la copilul ei cum perorează, parcă se află pe scenă, nu e nicio diferență între ei doi, ea chinuie o vioară, copilul chinuie ideile, niciunul însă nu are vreun ascultător autentic. E agitată, simte cum tot interiorul i se prăbușește. E în casa ei, lângă copilul ei și are sentimentul animalului dus la abator. Cum a ajuns aici? În fiecare zi câte o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
printr-o lume ce părea de carton, cu clădiri de carton, cu vitrine de carton, cu oameni de carton, eram atât de obosită încât auzeau cuvintele celor care îmi arătau orașul de parcă aș fi avut urechi vătuite, nu mă mai chinuiam să le ascult, m-am prăbușit într-un fel de contemplație vecină cu leșinul. Mă uitam la coroana geacarandei mov, culoarea acesteia se diluase cu vremea, spălată de ploi, decolorată de lumina australiană. Florile abia înmugurite, de un mov violet
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
loc s-a terminat. Încălcase interdicția și viața ei trebuia să urmeze alt ciclu. A intrat din nou în peșteră și s-a așezat la pian, a apăsat clapele, acestea au sunat spart, dezacordat. O jumătate de zi s-a chinuit să acordeze pianul. A obosit foarte curând. A căutat în sacul cu merinde și a dat peste câteva alune și o mână de mure uscate. Le-a mâncat dintr-o răsuflare, s-a așezat din nou lângă trupul uscat al
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe mine m-a îmbolnăvit. Nu mă mai găsesc în nimic, totul mă doare și Ina începu iar să plângă. - De ce nu mi-ai spus de la început? Tot drumul de la Pitești până acasă ai plâns, te-ai frământat, te-ai chinuit, crezi că ai făcut bine!? - N-am putut, Alex, n-am putut! Vestea asta m-a împietrit! Mi-a sfâșiat sufletul și faptul că am putut să fiu atât de naivă, să cred în vorbele mieroase pe care Olga mi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
origini sănătoase, lucru pe care nu-l regret, dar și departe de lumea civilizată de afară. Imaginea tatei, arestat în miez de noapte și băgat în duba neagră a securității, însoțită de strigătele disperate de ajutor ale mamei, m-a chinuit și mi-a rămas întipărită pe retina minții, ce nu putea înțelege de ce sau născut pe pământ, o dată cu cei buni, și destui răi cu un genotip bestial. De altfel, bestia umană poate fi: O tentativă eșuată a naturii, Irațională eroare
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
polog pe jos în iarbă. Timp de câteva zeci de secunde mi-am pierdut cunoștința, dar, și mai grav, mi s-a oprit respirația. Mă sufocam și nu aveam de la cine să primesc un prim ajutor. Nu știu cât am stat nemișcat, chinuindu-mă să revin la viață în cele din urmă, dar am ținut în secret accidentul, propunându-mi să nu mai urc în copac fără scară, lucru pe care l-am uitat mereu, și iată că-l repet și în momentul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
dea din picioare, iar mama Îl Împinse mai Încolo și Începu să-l gâdile pe la burtică, acoperită de râsul său ștrengăresc, risipit În toată casa. Fotografia când era pe cântar Îl distra teribil fiindcă Îl vedea pe tata cum se chinuia să-i ia greutatea, iar el stătea În covățica aceea de plasă "ca un mâț plouat" (cum Îi spusese "mama mama", adică bunica după cum o botezase verișoara sa, Alexandra), cu boticul Încrețit a plâns. Cred că eram tare ușor, spuse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că nu va putea rezista muntelui de dor care se aduna În spatele său, dar a Înțeles mai apoi că timpul era și prietenul său, iar șansa pe care o avea trebuia consumată până la capăt... De câteva zile, soarele incendia orașul, chinuindu-l cu dogoarea sa. Aruncate spre Înălțimi, clădirile uriașe erau copleșite În Încremenirea lor de fierbințeala aerului irespirabil. Doar curgerea necontenită a cârdurilor de mașini pe autostrăzile și bulevardele metropolei te asigurau că viața e posibilă Încă. Undeva, Într-un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
albastră, cu volănașe dantelate și cordon. Ea m-a privit lung, a clipit și mi-a zis țopăind și cu o voce cântată că bine, că acceptă numai dacă ea "moare" prima. Groapa am săpat-o foarte adâncă (m-am chinuit mult), dar Neli a intrat surâzătoare, În felul ei, fără nici o umbră de neliniște. În pumn ținea cu tărie pietricica ei misterioasă, de un rubiniu incandescent. Și-a Întins piciorușele subțiri (pline de julituri și de sânge uscat), palmele peste
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
atunci (asta o să ne omoare pe toți, a punctat colegul meu de bancă), iar Scârțâitura a fost cât pe ce să fie zburată din școală. Numai că, din păcate, nu s-a Întâmplat așa, ea rămânând pe mai departe să chinuiască sufletele nevinovate ale unor copii pe care reușise să-i facă sfințișori, dar și să urască matematica precum nimeni alții și să Învețe mecanic, fără nicio tragere de inimă. Evident că nu am luat În seamă repetatele bătăi În ușă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
noi doi ne am uni sub același acoperiș. Eu nu sunt făcut pentru tine, cum nici tu nu ești pentru mine. Să ne căutăm fiecare lumea care ni se potrivește. Așa va fi mai bine pentru amândoi. Altfel ne-am chinui unul pe celălalt și viața e atât de scurtă încât trebuie trăită, nu transformată într-un calvar, cu bună știință. Au alții grijă s o facă cu mai multă abilitate și destul de des. Când vei avea timp să reflectezi la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
la care Valentina îi răspunse cu un gest al mâinii, grăbită să motiveze de ce Jan, Înainte de a respecta protocolul casei, în care se aflau destule alte tentații culinare, alergase la acea sticlă de vin: - Știi, Alex, de câtă vreme se chinuie Jan să scoată dopul de la sticla asta? glumi ea. - N-o fi găsit tirbușonul, veni el cu o motivație unde se intuia trimiterea la o practică avocățească, altceva ce l-ar fi putut opri? - Ei, vezi că nu știi? spuse
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pe nas și cu fruntea transpirată. — Repede, trebuie să mă ajuți. Am ezitat. În mintea mea nu putea fi vorba decât de o crimă, dar fața mi s-a înseninat când am dat cu ochii de leoaica întinsă în mijlocul sufrageriei chinuindu se să dea naștere unui pui. M-am aplecat asupra ei, iar restul nu a fost decât instinct matern și multă dragoste pentru puiul de leu care se cuibărise la burta mamei, cu ochii mijiți, scâncind încet. — O să-i spunem
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o să mă țină. Doamna Olga mă vedea și mă privea prin ochelari încruntată. Aceștia îi acopereau jumătate din față și uneori mă speriam de genele ce băteau din spatele sticlei. Nu puteam înțelege cum de vede tot, de fapt, nu mă chinuiam prea mult să înțeleg, doar mă holbam la sticlele acelea groase, de după care doamna Olga clipea. Privirea ei mă făcea să mă simt de parcă aș fi avut treizeci de ani. Între ramele groase și negre de plastic, prinse în colțul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
era greu să-și țină ochii deschiși, căldura din interior era mai puternică decât el. De sus cădeau coloane subțiri din picături incolore și începu să tremure de frig, iar picioarele i se chirciră sub el. Strânse pleoapele și se chinui să se trezească. Pentru moment crezu că izbutise, că o să vadă din nou ecranul televizorului, noptiera cu medicamente, ceaiul aburind și patul cu așternutul transpirat. Alma probabil că e în bucătărie și o să vină să-i schimbe cearșaful și apoi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
regulat-o pe nevastă-ta, ce zici? În zori lumina mângâia patul în care îi era teamă să se întindă din cauza șubrezeniei acestuia, așa că dormea pe cimentul rece, ușor încălzit în timpul zilei. Nu avea nimic de făcut și asta îl chinuia cel mai tare. Obișnuința de a respecta un anumit program îi mărea suferința, iar așteptarea la nesfârșit îl aduse în pragul exasperării. În ziua procesului a fost pus să îmbrace alte haine și dus în fața tribunalului. Începu să spere. I
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]