6,513 matches
-
pentru o partidă de sex în grup. În schimb, el cade în vulgaritatea înfrumusețărilor-kitsch, a superlativelor fără acoperire, a filozofării teatrale. Și mai face și greșeli de gramatică, de genul: „A urmat focul, cina, așteptarea.“ Dacă erau doar focul și cina, mai puteam trece cu vederea singularul verbului. Dar focul, cina și așteptarea, toate trei, a urmat?! Editura Emia, optimista editură Emia, cea atât de convinsă că volumul va suscita un interes devastator în țară și în străinătate, ar fi trebuit
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cade în vulgaritatea înfrumusețărilor-kitsch, a superlativelor fără acoperire, a filozofării teatrale. Și mai face și greșeli de gramatică, de genul: „A urmat focul, cina, așteptarea.“ Dacă erau doar focul și cina, mai puteam trece cu vederea singularul verbului. Dar focul, cina și așteptarea, toate trei, a urmat?! Editura Emia, optimista editură Emia, cea atât de convinsă că volumul va suscita un interes devastator în țară și în străinătate, ar fi trebuit să facă și precizarea: „Nici o greșeală de gramatică din acest
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Luminile se aprind succesiv și lămpile prind puteri cu încetul. Marginea pădurii se deslușește tot mai greu și fantasmele ies la iveală pentru cei cu imaginația bogată. Închid ochii și nu sînt deranjat de țînțarii care fac rost de o cină fără plată. Mă întreb mereu și mereu dacă să... Nu-i păcat să renunți la această tihnă, la această pace atît de mult dorită? Gîndește-te la campania electorală, la murdăriile inimaginabile care se vor vărsa în capul tău! Acum lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului și nimicul se credea trup de martir frânt la o cină de taină. Petru era precum "artistul" lui Kafka: "eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel, pentru că nu am găsit mâncarea care îmi place. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răsărit, ajungi tot În America... Mai povestea apoi ce aflase el de la siberieni, și anume că Împăratul rușilor și Împărăteasa erau cu totul și cu totul de aur fiindcă se hrăneau numai cu miere. Iar bolșevicii tocmai din această pri cină Îi uciseseră, ca să poată să-i taie și să vadă dacă mădularele lor străluceau la fel și pe dinăuntru. Pișcăranii mai degrabă au dat crezare primei istorii, cea cu pămîntul rotund, fiindcă mulți umblaseră la America, iar acolo Întîlniseră oameni
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
toate elementele necesare pentru identificarea „ucenicului” cu Maria Magdalena. Voi rezuma argumentele sale, orientându-l pe cititorul interesat către lectura integrală a studiului. 1. Iubirea lui Isus față de ucenica Sa poate fi verificată prin două episoade: Noli me tangere și Cina cea de Taină. În primul caz, există o certă intimitate între Învățător (numit Rabuni) și Maria Magdalena, chemată pe nume de Isus. Cazul al doilea: de ce Maria Magdalena stă chiar lângă Isus, ținându-și capul pe pieptul Lui? Pentru că, răspunde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unei femei într-un context machist. 7. Frica în fața perspectivei morții iminente a „ucenicului iubit”. Criteriul face aluzie la Ioan 21, 21-23: Întorcându-se, Petru îl vede pe ucenicul pe care l-a iubit Isus urmându-L (cel care, la cină, s-a aplecat peste pieptul Lui și a zis: Doamne, cine Te-a trădat?). Văzându-l așadar Petru pe acesta, îi zice lui Isus: Doamne, ce-i cu acesta? Isus îi zice: Dacă vreau ca el să rămână până când vin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu-și are locul, pentru că, așa cum am văzut, dacă l-ar fi avut, ar fi fost sugerată de evangheliștii înșiși. Etapele diabolizării Pe lângă celebra „listă a apostolilor”, Marcu ni-l prezintă pe Iuda în două împrejurări, în Ghetsimani și la Cină. Mc. 14, 41-46: și șIsusț vine a treia oară și le zice: Dormiți la nesfârșit și vă odihniți. Ajungă-vă34! A sosit ceasul, iată, Fiul omului e dat (paradidotai) în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă, să mergem! Iată, cel care Mă predă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bucuroși”, făgăduindu-i acestuia „argint” (argyrion este la singular, Marcu nu precizează nici o sumă). Surprinde gratuitatea gestului: Iuda le propune arhiereilor o colaborare fără să pretindă nici o recompensă. Vom vedea că lucrurile se schimbă la ceilalți evangheliști. În fine, momentul Cinei de Taină: Pe când ședeau ei și mâncau, Isus a spus: Amin vă zic că unul dintre voi mă va preda, șunulț care mănâncă împreună cu Mine. Au început să se supere și să-I zică, unul câte unul: Oare eu (sensul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
paradidotai). Bine era dacă omul acela nu s-ar fi născut! Isus își revelează destinul fără să-l identifice expressis verbis pe cel care-L va da pe mâna autorităților. E vorba despre unul dintre cei doisprezece aleși, prezent la cină. Ucenicii intră imediat în panică, arătându-se ofensați. Marcu folosește o expresie foarte grăitoare, heis kata heis („pe rând, unul după altul”), pentru a reda vălmășagul general stârnit de mărturisirea Domnului. Toți se simt vizați, toți încearcă să se disculpe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda se spusese deja că a luat hotărârea predării lui Isus, dar fără nici o explicație. A hotărât singur? Din ce motiv? Cu ce scop? Isus a fost avertizat, era la curent cu gestul ucenicului? Dacă da, așa cum reiese din episodul Cinei, de ce nu l-a oprit? De ce s-a mulțumit să lanseze o amenințare, ea însăși ambiguă? De ce Iuda a fost ales ca apostol de către Fiul lui Dumnezeu, dacă era mai bine ca el să nu se fi născut? Cert este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a oprit? De ce s-a mulțumit să lanseze o amenințare, ea însăși ambiguă? De ce Iuda a fost ales ca apostol de către Fiul lui Dumnezeu, dacă era mai bine ca el să nu se fi născut? Cert este că, în episodul Cinei de Taină, Iuda nu apare numit niciodată. Totul se joacă la nivelul nuanței, al sugestiei, personajul principal fiind grupul apostolilor cu Isus în centru. Evenimentele vor dovedi că toți vor ieși până la urmă trădători. La Marcu, Iuda se pierde în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
văzut o asemenea monedă la Nürnberg, turnată după un original aflat la Rhodos. Prin urmare, motivul celor „treizeci de arginți” este un construct scripturistic care accentuează kenoza Mântuitorului: Dumnezeu vândut cu prețul unui rob! La fel stau lucrurile și în privința Cinei de Taină. Matei sporește numărul de informații, conversația dintre Isus și discipoli transformându-se într-o veritabilă dramă cu suspans. Iată fragmentul (Mt. 26,21-25): și pe când mâncau ei, a zis: Amin vă spun că unul dintre voi Mă va
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata Sa predare autorităților pică oarecum în gol. Ucenicii încep să se certe nu cu privire la identitatea celui care va juca rolul de paradidous, ci cu privire la ierarhia lor: cine este mai mare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va dormi. Iuda-încarnare a diavolului conlucrează la taina mântuirii? Fixația lui Ioan se conturează deplin în episodul unctio Bethaniae. Așa cum știm, Ioan situează episodul în casa lui Lazăr, cel înviat din morți, și al surorilor sale, Marta și Maria. În timpul cinei, Maria unge cu mir de preț picioarele lui Isus, lucru care stârnește supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai departe, fiindcă povestea nu s-a încheiat. Aș spune că Ioan face din ultima Cină momentul supremei răfuieli (13,1-30). Dacă, în Evanghelia după Luca, lui Iuda nu i se acordă nici o atenție și dacă Marcu, deși sugerează ceva, nu dă absolut nici un nume, încercând parcă să pună în umbră lucrurile dezagreabile în această „seară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
El reapare în capitolul 18 în grădina aflată „dincolo de pârâul Cedrilor”, însoțind „oastea și slujitorii”, dar nu avem nici recunoaștere, nici dialog, nici sărut. Isus preia inițiativa, El este singurul protagonist. Iuda a fost executat și scos din „piesă” la Cină. Firește, nu aflăm nimic nici despre sfârșitul său. * Înainte de a trece la mult discutata chestiune a „morții lui Iuda”, să recapitulăm pe scurt datele de până acum și să încercăm o concluzie plauzibilă, chiar dacă nu certă din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trei chestiuni spinoase, fără pretenția de a aduce vreun răspuns definitiv. De altminteri, socotesc că ele nici nu pot primi răspunsuri definitive, ca toate chestiunile profund umane și profund religioase. În primul rând, cum se explică participarea lui Iuda la Cina de Taină, mai precis la prima liturghie din istoria Bisericii? Apoi, din ce cauză Iuda L-a predat pe Isus Sinedriului? În fine, de ce a fost necesară trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe teologi de-a lungul secolelor, dar asupra cărora vor reveni și importanți scriitori, precum Papini, Borges, Mario Brelich etc. Secole de-a rândul, participarea lui Iuda la Cina de Taină și împărtășirea sa cu trupul și sângele Domnului a provocat oroare în lumea teologilor creștini. Oroare stârnită de faptul că, încă din momentul întemeierii, banchetul pascal va fi fost întinat de prezența unui trădător. Aici mă declar întru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unui trădător. Aici mă declar întru totul de acord cu poziția lui Klauck. De vreme ce grupul celor doisprezece s-a constituit din timpul vieții lui Isus, nefiind o inovație tardivă a evangheliștilor, era absolut normal ca Iuda să fi participat la Cină de la început până la sfârșit, împărtășindu-se din darurile consacrate. „Oroarea” faptului respectiv ține de atitudinea subiectivă a exegeților, nu de faptul în sine. Din moment ce Isus a considerat normală împărtășirea lui Iuda, de ce ne-am arăta noi revoltați? Chiar dacă există ambiguități
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
subiectivă a exegeților, nu de faptul în sine. Din moment ce Isus a considerat normală împărtășirea lui Iuda, de ce ne-am arăta noi revoltați? Chiar dacă există ambiguități și aici (Marcu și Matei lasă deschisă posibilitatea plecării trădătorului imediat după prima parte a Cinei), acest aspect nu constituie o problemă în sine, ci o problemă teologică modernă. Isus trebuia să respecte făgăduința: „N-am pierdut nici una din oile încredințate de Tatăl”. Astfel încât, până la capăt, până la scena din Ghetsimani, apostolii se regăsesc împreună, chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
după versiunea lui Marcu, ei toți se simt „pre-culpabili” de predarea ce va urma. Dimpotrivă, cred că tocmai plecând de la prezența lui Iuda la împărtășire, adică a celui care-L va preda pe Isus întru moarte, sugerează adevăratul sens al Cinei de Taină. Accentul nu trebuie pus pe curățenia interioară sau exterioară (acestea sunt conexe), ci pe calitatea însăși a Cuminecării, interpretabilă ca actualizare a Împărăției mesianice. Chiar dacă unul va trăda („Cine? Oare eu?”), Împărăția se află prezentă aici și acum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca actualizare a Împărăției mesianice. Chiar dacă unul va trăda („Cine? Oare eu?”), Împărăția se află prezentă aici și acum, ca împărtășire din trupul și sângele Domnului. Orice s-ar întâmpla, ea dă sens și orientare vieții noastre. Iuda nu maculează Cina, actualizare și prefigurare în același timp a Împărăției lui Dumnezeu, pentru simplul motiv că ea nu poate fi nicicum maculată. Iuda se întinează pe sine însuși, neînțelegând dimensiunea deopotrivă mesianică și mistică a Cinei. El nu înțelege că moartea sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
orientare vieții noastre. Iuda nu maculează Cina, actualizare și prefigurare în același timp a Împărăției lui Dumnezeu, pentru simplul motiv că ea nu poate fi nicicum maculată. Iuda se întinează pe sine însuși, neînțelegând dimensiunea deopotrivă mesianică și mistică a Cinei. El nu înțelege că moartea sau trădarea nu mai reprezintă piedici în fața mântuirii după ce ai gustat din Împărăția lui Cristos. Iuda încarnează umanul, preaumanul reducționist al vieții pământești. Ajungem în felul acesta la a doua interogație: motivul pentru care a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]