1,020 matches
-
Emil Brumaru Să facem schimb de-amurguri și gutui, Oh, ca într-o medievală Franță, Eu rumen, tu în turnuri amărui, De-a pururi despărțiți de uși cu clanță! Și să-ți trimit un fluture tocit De roze cu mireasma mea de barbă Înrourată trist cînd trag la fit De la atacuri, lenevind în iarbă. Și s-adormim în inimi cu fiori Și fața-mbujorată la perete, Visîndu-ne îmbrățișați pe flori
Să facem schimb de-amurguri și gutui... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9026_a_10351]
-
reorganizați sunt numai 444 de tineri (subl.ns.), restul fiind în curs de reorganizare”. g. „Proprietarul imobilului ne-a amenințat cu evacuarea dacă nu grijim sediul” Păi, cum să nu se supere proprietarul dacă puturoșii uteciști erau mai tari în clanță decât în faptă?! Fraza din inter-titlu a fost inserată de către secretarul „progresiștilor” vasluieni la capitolul „administrativ-financiar” în care, mai întâi, prezintă „colectivul de muncă” ce era compus din: „... tov. Weisselberg Isac - responsabil; P. Bighiu, Rubin Schulimsohn, Goldstein Herșcu și Iancu
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
stea țeapănă. În timpul săptămânii purta hainele de lucru, căci era tâmplar de meserie și-și făcuse totul în casa cumpărată de la părintele Panuș, de la cercevele și hrâmburi la ferestre, de la ușile de stejar în cruce, cu încuietori și broaște cu clanțe de alamă și până la dulapuri, garderopuri și paturi cu arcuri, cu iarbă de mare și mici jucării încrustate și sculptate artistic; era un om care sâmbăta după masă se îmbrăca frumos, în haine de sărbătoare, cu pălărie neagră de fetru
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
imbrohorul umbla de colo până colo să vadă pe ce mai poate pune mâna în folosul sultanului. Care după care, încărcate cu averi de pe la moșii brâncovenești, treceau Dunărea pe bacuri și luau drumul spre Istanbul. La Mogoșoaia au scos și clanțele de la uși, că erau din alamă aurită și aveau pe deasupra lucrătură din filigran de argint cu vulturul cantacuzinesc din aur. — Auzi, să scoață și clanțele de la uși! Doamne ferește, se pomeni spătarul Mihai exclamând, pe când era la un ospăț domnesc. —Ți-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
brâncovenești, treceau Dunărea pe bacuri și luau drumul spre Istanbul. La Mogoșoaia au scos și clanțele de la uși, că erau din alamă aurită și aveau pe deasupra lucrătură din filigran de argint cu vulturul cantacuzinesc din aur. — Auzi, să scoață și clanțele de la uși! Doamne ferește, se pomeni spătarul Mihai exclamând, pe când era la un ospăț domnesc. —Ți-o fi părând rău după clanțe, se miră marele stolnic Constantin. Și ca și cum ar fi știut despre ce este vorba, se băgă neîntrebat și marele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
alamă aurită și aveau pe deasupra lucrătură din filigran de argint cu vulturul cantacuzinesc din aur. — Auzi, să scoață și clanțele de la uși! Doamne ferește, se pomeni spătarul Mihai exclamând, pe când era la un ospăț domnesc. —Ți-o fi părând rău după clanțe, se miră marele stolnic Constantin. Și ca și cum ar fi știut despre ce este vorba, se băgă neîntrebat și marele ban Constantin Știrbei, văr după mamă cu Ștefan Vodă: — Cine spune că au luat clanțele? Nu le-au luat, sunt la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ți-o fi părând rău după clanțe, se miră marele stolnic Constantin. Și ca și cum ar fi știut despre ce este vorba, se băgă neîntrebat și marele ban Constantin Știrbei, văr după mamă cu Ștefan Vodă: — Cine spune că au luat clanțele? Nu le-au luat, sunt la locul lor, doar vulturii de aur i-au scos din lucrătură, i-au tras ușurel cu un clește, că erau de aur curat. Am trecut pe acolo și am văzut. Clanțele sunt toate la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că au luat clanțele? Nu le-au luat, sunt la locul lor, doar vulturii de aur i-au scos din lucrătură, i-au tras ușurel cu un clește, că erau de aur curat. Am trecut pe acolo și am văzut. Clanțele sunt toate la locul lor. Cum erau să le ia? Doamne ferește! — Hm! se auzi mirarea spătarului și, dacă marelui stolnic Constantin nu i-ar fi slăbit vederea, ar fi putut citi în zâmbetul spătarului disprețul pentru nepotul ajuns mare ban
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
citi în zâmbetul spătarului disprețul pentru nepotul ajuns mare ban, care trecuse pe la Mogoșoaia ca să vadă dacă a mai rămas ceva de furat în urma turcilor. — Ei da, neică Dinule, reluă spătarul după un timp, mi-ar fi părut rău după clanțe. Acum, dacă domnia sa, marele ban, ne spune că-s la locul lor, m am liniștit. Clanțele erau ciocănite la Brașov și filigranul de deasupra e de argint făcut la porunca lui Constantin Voievod după desenele mele, fiecare odaie cu altă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dacă a mai rămas ceva de furat în urma turcilor. — Ei da, neică Dinule, reluă spătarul după un timp, mi-ar fi părut rău după clanțe. Acum, dacă domnia sa, marele ban, ne spune că-s la locul lor, m am liniștit. Clanțele erau ciocănite la Brașov și filigranul de deasupra e de argint făcut la porunca lui Constantin Voievod după desenele mele, fiecare odaie cu altă floare și altă lucrătură, nu erau patru la fel... Fu rândul lui Constantin Știrbei, cel care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu erau patru la fel... Fu rândul lui Constantin Știrbei, cel care în urmă cu treizeci de ani fusese în primejdie să-și piardă brațul drept pentru că furase ovăzul cailor domnești, să se mire: — Hm! Dacă pentru niște amărâte de clanțe de ușă a fost atâta bătaie de cap și atâta cheltuială, își merită soarta Brâncovenii, că prea au fost nesățioși. Auzi, să pună ei să se lucreze clanțele la meșteri argintari și aurari! Și unde? Tocmai la Brașov! Nu mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ovăzul cailor domnești, să se mire: — Hm! Dacă pentru niște amărâte de clanțe de ușă a fost atâta bătaie de cap și atâta cheltuială, își merită soarta Brâncovenii, că prea au fost nesățioși. Auzi, să pună ei să se lucreze clanțele la meșteri argintari și aurari! Și unde? Tocmai la Brașov! Nu mai aveau ce face cu aurul, asta este. Spătarul nu mai asculta, vorbele comesenilor se încrucișau peste el, gândul purtându-l în imagini la Mogoșoaia. Era liniștit pentru că știa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
părea greu caftanul căptușit cu satin și pe margini cu spinări de sobol. Semn de bătrânețe, gândi el, nici maica doamna Ilinca nu se plângea de căldură la Ierusalim. Eh, alte vremuri, oftă el și apăsă ca să intre înăuntru pe clanța neagră de fier ciocănit cu o lucrătură rară. Atent, cântări din ochi ușa grea din stejar. Doamne, ce sculptură pe ușă, se miră el în gând, aduce cu cea de la Snagov, de la mânăstire. Tot așa flori și frunze, care când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
îndoi de spinare, își vîrî mâinile, în buzunarele pantalonilor și nu-mi, răspunse. Semăna cu un cal nepăsător care își scărpina cu dinții un genunchi. - Nu mai sunt, șopti el parcă cu melancolie. Și după puțină gândire puse mâna pe clanță. Nu înțelegeam. Nu generalul proclamase statul național legionar la 6 septembrie, când îl detronase pe Carol al II-lea? Îi văzusem și poza într-o vitrină, sau într-un ziar, îmbrăcat în cămașă verde. De ce vruseseră legionarii să-l dea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
oferit. - Hai, măi omule, intră în casă, ce ai rămas așa? Barem trage ușa aia că îmi sufla vântul în foc. Bătrânul intră, vântul suflă cu putere, fulgii s- au îndesit, frigul își făcu loc înaintea lui în casă. Apucă clanța, dar o scăpă repede. Îl durea mâna. Ușa se trânti de perete și viscolul întră cu putere și nepoftit în casă, suflând în foc. țața Tinca fugi să prindă ușa purtată de colo colo de vânt. Scârțâia ușor. O apucă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fi alergat și strigat cât o ținea gura. Ar fi umplut de râs ograda. Se opri. Nu era nimeni. Se vedea copilă în mijlocul verii pe țolul de coade cu două păpușele de pănușă. Da’ câinele, câinele de ce nu latră? Apăsă clanța și intră în marchiză, unde simți mirosul de buruieni uscate pentru ceaiul de peste iarnă. Când era mică și ea culegea ierburi pe care le așeza la streașina casei să se usuce. Pojarniță, mentă, levănțică. Mai punea și la intrarea în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână, se îndreptă spre ușă. Mai așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi și ea se opri, nemișcată. Inima îi bătea nebunește. Ascultă cu încordare și, liniștită de tăcerea din jur, mai apăsă puțin. I se păru că mișcarea clanței ține o veșnicie. Deschise, în cele din urmă, și se strecură afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spre ușă. Mai așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi și ea se opri, nemișcată. Inima îi bătea nebunește. Ascultă cu încordare și, liniștită de tăcerea din jur, mai apăsă puțin. I se păru că mișcarea clanței ține o veșnicie. Deschise, în cele din urmă, și se strecură afară, închizând ușa la loc cu aceeași grijă. Cu obrazul lipit de lemn, așteptă. După o clipă ajunse la ea, îndepărtată, respirația lui Marcel. Se răsuci pe călcâie, primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fi izbutit să străbată prin grămezile de sare. N-aveam lampă, dar dacă mergeam pe bâjbâite de-a lungul zidurilor atingeam mănunchiurile uscate de frunze de palmier care împodobeau pereții, și, tocmai în fund, o ușiță, cioplită grosolan, cu o clanță pe care o ghiceam pipăind cu vârful degetelor. După multe zile, la multă vreme după ce mă aduseseră aici, pierdusem socoteala zilelor și a ceasurilor, dar nu azvârliseră pumnul de grăunțe de vreo zece ori și îmi scurmasem o gaură pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apoi porni să se ridice încet. Daru tocmai voia să-l strige, când arabul începu să meargă cu pași firești, dar fără să facă cel mai mic zgomot. Se îndrepta către ușa din fund, care dădea spre magazie. Apăsă pe clanță cu grijă și ieși, trăgând ușa după el, dar fără s-o închidă. Daru nu se clintise: "Fuge, gândea el. Cu atât mai bine!" Totuși își încordă auzul. La găini era liniște: însemna că omul e pe podiș. Atunci ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai bine croite, același profil subțire, efeminat... Așa și cu tânărul ăsta de curând angajat, junele se tot clatină, printre ceilalți, ca un băiețandru, negăsindu-și locul. Ocrotitoare de bărbați adolescenți ?... Aveau un aer mai puțin imbecil decât ceilalți ? Apucă clanța ușii de la magazinul de pâine, ezită. Dă drumul clanței. Nu e pâine. Nici pâine ! Pe ce ne mai vindem sufletul, pe ce ? Traversează iar strada, a ajuns. Își îndreaptă, cu mâna strecurată sub bluză, breteaua căzută a furoului. Portarul n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu tânărul ăsta de curând angajat, junele se tot clatină, printre ceilalți, ca un băiețandru, negăsindu-și locul. Ocrotitoare de bărbați adolescenți ?... Aveau un aer mai puțin imbecil decât ceilalți ? Apucă clanța ușii de la magazinul de pâine, ezită. Dă drumul clanței. Nu e pâine. Nici pâine ! Pe ce ne mai vindem sufletul, pe ce ? Traversează iar strada, a ajuns. Își îndreaptă, cu mâna strecurată sub bluză, breteaua căzută a furoului. Portarul n-o privește. Bătrânelul mustăcios și șperțar o cunoaște prea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
antreu, apropiindu-se de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deși niciodată nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanța se mișcă fără zgomot și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de ce n-au încuiat și n-au pus lacătul?... Oare... Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună mâna pe clanță și să plece... departe... să trăiască... Poate că nici santinela nu mai e pe coridor... Poate că afară îl așteaptă Ilona și Klapka și preotul Bote-anu. Dar, în vreme ce-și depănă nădejdile strălucitoare, ușa se deschise iar, și în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]