1,905 matches
-
a orașului nostru e fructul desorientărei. În ciuda legiuirilor șchioape și a fațadelor «de stil» capitala țării rămîne (...) un exemplu de orientalism”; o devălmășie în care „totul este neprevăzut, totul este întîmplare, accident”. Pentru liderul constructivist, adept al „simplității” unui nou clasicism funcționalist, geometrizant și abstract, racordat pulsului novator al Occidentului, accidentul e o „emblemă” a capitalei României: „Accidente de circulație, accidente de higienă, acidente de arhitectură. Accidente sînt și regulamentele cari «organizează» construcția fiindcă nu există nici răspundere, nici orientare. Accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gustului popular”. Autorul articolului consemnează „compromisurile” cu linia moderată a revistei Rhytm (echivalent modernist al maghiarului Nyugatt). Este taxat — în spiritul „masculin” al futurismului și constructivismului — expresionismul „feminin” și „sentimental”: „Dela 1920 mișcarea slăbește. Se ivesc nouile curente întoarcerea la clasicism. Formiștii pierd terenul. Exodul începe mulți, neputînd trăi în atmosfera ostilă, emigrează. Vai, soarta de totdeauna a artistului polonez este de a găsi desvoltarea și succesul departe de patrie. În Polonia nu e loc pentru dînșii. Se întîmplă azi același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru dînșii. Se întîmplă azi același lucru cu acei cari au găsit glorie și răsunet în toată Europa K. Malevicz (Ministerul Cultelor n’a consimțit întoarcerii lui în Polonia), Marcussis, Halicka, Lypschitz, Kissling etc. Ceilalți se confundă în mulțimea adepților clasicismului, cezanismului, impresionismului moderat în grupul Rhytm. După 1922 tablourile și sculpturile formiștilor sînt cu totul rare în expozițiile Warșoviene. (...) Ei au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sentimental și dulceag, neoromantismul actual (și mai accentuat din cauza ideei de vis, adăugată) este viril și conștient”. Deși tendențios realizat, făcînd concesii „infantile” unui „public încă necopt în gusturile sale”, „Le Voleur de Bagdad” „poetizează aventura”, asigurînd neoromantismului „caracteristice similare clasicismului”. De cealaltă parte, „pentru spiritul american deșteptat de elanul lui Fairbanks, chaplianismul (ilustrat de filmul Goana după aur) înseamnă un nou îndemn pentru o viață alta”. Amănunt important: visul nu mai e privit ca evazionism romantic, ci ca formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și clasicizantă. Citarea reverențioasă a unor critici moderni precum Ovid Densusianu (adversar al ofensivei „barbare” asupra spiritului latin în cultură) sau E. Lovinescu, în pofida unor rezerve și „nedumeriri” legate de opțiunile acestuia din urmă, este de fapt o reverență la adresa clasicismului lor structural și o solidarizare cu rezervele acestora față de „modernismul extremist”. Pe aceeași linie, Const I. Emilian salută „antibarbarismul” gînditorului catolic Henri Massis din cunoscuta sa carte-manifest Défense de l’Occident, iar solidaritatea sa din finalul lucrării cu tradiționalismul „latin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
umili și inofensivi scriitori” selecționați de Titu Maiorescu (în „Beția de cuvinte”) și de M. Dragomirescu (în „Exema literară”, vol. De la Misticism la Raționalism, București, 1924). Mai interesante sînt observațiile criticului potrivit cărora, departe de a fi semnul unui „nou clasicism”, „Ordinea-sinteză pentru Integral însemnează haos dizolvant, iar ordinea-esență constructivă, desordine distructivă. Dovada ne-o dă impresia generală de ideologie negativă ce se desprinde din manifest...”. Ca și E. Lovinescu, Emilian constată că „În opoziție cu cele două manifeste studiate anterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
depreciază, în cazul poeziei moderne, categoriile „minorului” și ale „virtuozității” ca pe tot atîtea devieri de la idealul armonic, organic al „marii arte”. Modernul e acceptat cel mult ca ornament, ca „sclipire a prezentului” pe osatura trainică a tradiției: „tradiționalism și clasicism nu însemnează anchilozare și automatism. Însemnează numai sănătate și armonie spirituală. În jurul acestor axe fundamentale, individualitatea poeților se poate dezvolta liberă și nesilită. La tezaurul veacurilor trecute, se adaugă doar sclipirile prezentului, făurind o nouă unitate organică. Aportul fiecărei generații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
așa de altfel decît Arghezi), pe Arghezi, pe Mateiu Caragiale, pe Urmuz și alții, pe marii sensibili schimonosiți”. Poezia ludică a lui Arghezi din Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe un punct moderat în linia lui Urmuz și deci mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz sînt bine cunoscute. Unele dintre ele vizează spiritul avangardist în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții „optimiste”, realist-socialiste și - totodată - în numele clasicismului. Dar nu era oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o „temă” apărută în revista Teatrul din aprilie 1970 („G. Călinescu și teatrul «abstracționist»”, reluată în Teme I, Ed. Cartea Românească, București, 1971, pp. 41-48), Nicolae Manolescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții „optimiste”, realist-socialiste și - totodată - în numele clasicismului. Dar nu era oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o „temă” apărută în revista Teatrul din aprilie 1970 („G. Călinescu și teatrul «abstracționist»”, reluată în Teme I, Ed. Cartea Românească, București, 1971, pp. 41-48), Nicolae Manolescu demontează sagace prejudecata clasicizantă: „Cînd spunînd cuiva te iubesc! ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sus-citatul articol, Nicolae Manolescu observa că literatura acestuia „fiind în cea mai mare parte convențională în sens superior (și poezia, și Cartea nunții, și Enigma Otiliei, și Șun), cunoaște totuși anume momente de îndoială. Conformismul scriitorului (care este totuna cu clasicismul lui) face, în asemenea momente, loc ironiei față de convenții. Criticul abstracționismului este, el însuși, un abstracționist. Acest aspect al operei lui G. Călinescu n-a fost luat suficient în considerare” (p. 43). În sprijinul acestor afirmații sînt luate ca exemple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiții locale a avangardei — răspunzînd nevoii similare a avangardiștilor din anii ’20 — nu avea alt punct de sprijin intern decît folclorul popular, „primitiv”. Un punct de vedere asemănător (deși mai complex) despre relația dintre folclorul autohton - privit ca formă de clasicism sui-generis - și literatura avangardistă avansa și G. Călinescu în Istoria..., vorbind despre „dadaismul poporan” și despre „folclorul suprarealistic” din „Domnișoara Hus” de Ion Barbu. Într-un articol intitulat „ Uimitoarea carieră a rîsului lui Urmuz” (în Argeș, nr. 2, iulie 1966
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
argumente „extreme” pentru ambele opțiuni: sincronizare deplină cu cele mai novatoare tendințe europene, cosmopolite și emancipatoare, dar și precursorat absolut, modernism „de export” ș.cl. În perioada interbelică, avangardiștii au fost apreciați - atunci cînd au fost! - mai ales pe latura tradiționalismului/clasicismului/lirismului lor rezidual, pentru latura „cuminte” a scrierilor, pentru virtuozitatea formală, bref: pentru neconformarea de facto la programul iconoclast afișat (v. cazurile „clasicizantului” Ion Vinea, ale „tradiționaliștilor”, tematic vorbind, Fundoianu și Voronca, delicatețea lirică a plachetelor de versuri semnate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gentilomul cu suflet de artist, Leonida Pascalopol. Cele două romane erau suficiente pentru a atesta virtuțile de prozator ale criticului, experimentator și al nuvelei ("Iubita" lui Bălcescu, Catina damnatul, Noi vrem pământ, Necunoscutul) când, după un manifest literar clasicist (Sensul clasicismului, 1946) C. a întreprins o noua aventură romanescă neașteptată, situîndu-se în fruntea romancierilor din perioada postbelică. Tema din romanul Bietul Ioanide (1953), scris între 1947 și l949, a fost, definiția autorului însuși, să arate "cum trăiesc spiritele academice vremurile furtunoase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de ariviști, ca ipostaze ale prototipului, ca în piesele lui I. L. Caragiale, unde idiotul ca Agamiță Dandanache stă în vârful ierarhiei ariviștilor. e) Enigma Otiliei este un roman de sinteză, fiindcă pe structura realistă a romanului găsim grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, expresionism. Structura realistă este realizată prin tipurile sociale variate, prin "feliile de viață" bucureșteană, prin tehnica de colaj, prin caracterul critic. Tehnica de colaj constă în introducerea listei socotelilor lui Costache Giurgiuveanu descoperită de Felix Sima, prin care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu și-a trăit misiunea universal. Dostoievski a numit-o națiune protestatară prin excelență. Evenimentele importante ale Germaniei sânt o succesiune de anti... Încât, te întrebi în ce fel se definea în lume dacă nu erau papalitatea, catolicismul, raționalismul și clasicismul, împotriva cărora ea să reacționeze. Germania, în afară de moda iluministă, care a falsificat-o temporar - nu s-a integrat natural Occidentului. Creșterea conștiinței germanice a izolat-o și mai mult în lume. Imperialismul este singurul mod de a se realiza universalist
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu omenia, este însușirea de căpetenie a României, mi-aș încrucișa brațele și aș aștepta să lunec cu ea automat spre glorie. Sau pasiunea, focul, elanul și chiar teroarea... Franța este opera entuziasmului, mai mult decât a raționalismului și a clasicismului. De altfel, pasiunea oarbă pentru logică i-ar folosi mai mult decât logica. Unii cred că sânt naționaliști dacă flatează stările de fapt ale unei țări și găsesc în istoria ei singurul îndreptar. Sau cum vorbesc ei, de "virtuțile tradiționale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cealaltă, epoca de cunoaștere. Lumea homerică și sincretismul alexandriu înseamnă două epoci la antipod. Secolul lui Pericle este epoca de maturitate și de rotunjime. Lumea gotică și istorismul modern reprezintă, în plan occidental, același dualism, de aceeași semnificație și gravitate. Clasicismul francez și romantica germană sânt momente culturale perfecte, culmi de cultură așezate între epoca de naivitate și de cunoaștere a Franței și Germaniei. Ele au ceva din mireasma deșteptării originare a spiritului și din parfumul dizolvant al lucidităților crepusculare. Fecunditatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naivitate și de cunoaștere a Franței și Germaniei. Ele au ceva din mireasma deșteptării originare a spiritului și din parfumul dizolvant al lucidităților crepusculare. Fecunditatea lor este însă departe de a fi echivocă, ea înrădăcinîndu-se în temeliile unei culturi. În clasicism și în romantism, Franța și Germania și-au întins o oglindă pentru a se putea adora narcisic. În toate momentele mari de cultură, triumfă un Eros spiritual. Este o oglindire în propriul abis de fecunditate și de iradiere. Cu Schelling
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumi închise. Dacă nu mai vrem să fim sclavii istoriei, adică dacă vrem să depășim condiția culturilor mici, trebuie să urmărim ținta noastră finală ca o obsesie, pentru a nu fi subminați de tentația constantă a Romîniei: inerția. Pentru Franța, clasicismul sau iluminismul, cu toate implicațiile lor politice și economice, sânt epoci rotunjite în sine, lumi închise, trăite cu naivitate și cu iluzia absolutului valorilor lor. S-ar fi gândit cineva în timpul lui Ludovic al XIV-lea că Franța trebuie să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
polară." REFERINȚE ISTORICO -LITERARE Balzacian în Enigma Otiliei, G. Călinescu rămâne fidel și în noile romane 1 epicului, "eternului homeric" (expresia este a lui Thomas Mann). Condus de convingerea că "marea literatură este în fond aceea de stil clasic", prin clasicism înțelegîndu-se "un mod de a crea durabil și esențial", cu preocupare specială pentru construcția de tipuri, creatorul Otiliei, al Aglaei Tulea, al lui Stănică Rațiu și Costache Giurgiuveanu își face și în operele lui recente un țel principal din creația
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide - e înlocuită, la dispariție, cu alta și Stănică Rațiu era "exponent al umanității generațiilor lui" ca un semn descifrator. S-a spus, absolut îndreptățit, că G. Călinescu este nu numai un observator, ci și un moralist, în sensul unui clasicism epic remarcat la modelul său statornic, Balzac. Reflecțiile moralistului se traduc, epic, în desenul portretistic și în tipologia personajelor privite hiperbolic, prin deformare și prin enorm caracterologic. Caricatura și hiperbola se asociază într-o strategie epică remarcabil prevăzută de scriitor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
parte, poate fi propus drept factor cu importanță mai ridicată însuși faptul transplantării și reacția nostalgică pe care a provocat-o. Zarifopol punea toate aceste noi scrieri sub semnul categoriei pitorescului, lucru care împingea scrisul lui Caragiale ,,dincolo de granițele strictului clasicism’’ existent până atunci. Și dacă, prin încăpățânare doctrinară, Caragiale era totdeauna gata a tăgădui, în principiu, valoarea pitorescului, tot el îți evoca, în cuvinte și mimică, pe Kir Ianulea, pe baba din Calul Dracului, ca și pe Jerôme Coignard sau
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
EminescuOpIX 145} cărui pronunție greșită și exagerări scenice d. Manolescu le-a reprodus cu atâta succes în "Năbădăile dramatice". Într-adevăr ne bucurăm mult văzând un început de emancipare de nefasta influință franceză, cu toate ideile ei pe dos despre clasicism, cu mișcarea ei pe catalici, cu vorba afectată și pronunția falșă. Reîntoarcerea la natură și la pronunția firească și 'mbărbătată a limbei românești ni pare un succes foarte însemnat, oricât de nensemnat ar părea unor ochi mai puțin pătrunzători. Astfel
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
the title YOURCENAR in the series "Life&Times Modern Library of Biography" Copyright (c) 2003 by Haus Publishing Limited, London Tabla de materii Prefața Autorului la ediția în limba română / 9 O viață făcută din contradicții / 11 Iubitoare pasionată a clasicismului (1903-1929) / 37 Seducătoare și călătoare (1929-1939) / 57 America, America (1940-1951) / 73 Yourcenar ca Hadrian (1951-1955) / 87 Yourcenar ca Zenon (1955-1979) / 113 Exilul nemuritor (1979-1987) / 139 Epilog: Este Yourcenar o scriitoare gay? / 163 Note / 177 Cronologie / 184 Opere de Marguerite Yourcenar
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]