1,239 matches
-
ridicându-se în picioare. După ce asamblează Parker aruncătoarele de flăcări, plecăm imediat cu toții la nivelul C, în antrepozitul în care a dispărut Brett, și de acolo pornim lupta. Parker zise sceptic: ― Creatura l-a înșfăcat pe Brett și s-a cocoțat până la canalul de aerisire. Eu nu-s maimuță să mă urc acolo după ea. O privi pe Ripley cu coada ochiului, dar aceasta nu comentă. ― Preferi să stai aici cuminte până vine ea după tine? întrebă Dallas. Cu cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Vă dăm bonus drept mărire/ Drum expres spre cimitire!// Lipsa de judecată, de chibzuință în acțiuni este scoasă în evidență în capitolul: „Cum a fost salvat un motănel”, în care se arată că, pentru a fi salvată o felină aflată cocoțată pe un turn de 45 metri înălțime, s-a utilizat un elicopter. Minciuna, iată, că poate fi uneori salvatoare, fapt dedus dintr-o întâmplare petrecută pe litoralul Mării Negre la biroul de plasare și unde „atenția” în 7 bani nu a
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
nu pot! Amețesc! Am rău de înălțime! - Ce-ai spus, măi Trafulică? Rău de înălțime?... Da, să trăiți!... - Păi, ce ai bifat în chestionar la încorporare la întrebarea cu înălțimea? Că nu ai rău de înălțime? Și, acuma, după ce ești cocoțat acolo, te-a prins amețeala? - Da, să trăiți!... Am mințit atunci, că nu vroiam să fiu refuzat la pompieri. - Aha, deci ai mințit, soldat pompier! Dacă ai știut să minți, coboară!... Executarea!... Nu mai fă aici spectacol de bâlci!... Că
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Lângă moara Dâmbovița cu zidurile ei stacojii, dincolo de gardul de beton, se afla fabrica de pâine Pionierul. Este o fabrică veche, cu acoperișul în zig-zag, cu ferestre rotunde spre care duc jgheaburi ciudate, albite de făină. Lumpă stătea toată ziua cocoțat pe gard, pentru că muncitorii de-acolo îl mai trimiteau după vreun ziar sau după țigări, îi dădeau în schimb câte o japoneză rumenă sau o chiflă fierbinte, pe care țigănușul le îmbăia cu gura lui știrbă și o oră întreagă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care acum, ieșit din creierul cam încins al lui Vali- am uitat să-ți spun că așa se numea tânărul blond cu barbă aurie - îl văd în întreaga sa desfășurare, cu formele sale de relief, craterele și seismele sale. Stau cocoțat pe raftul cel mai de sus al bibliotecii, frecîndu-mi burta de: Muzeul negru al lui Mandiargues. Îmi agit stângaci lăbuțele, care-mi ajung până la lustră, îmi văd victima înțepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistență. Totuși vie, cu memoria întreagă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe Zizi și am ieșit în curte. Se făcuse ora zece și trebuia să merg la Rolando, în câmp. Chombe molfăia lângă cotețul găinilor niște coji de ardei umpluți. Era un câine omnivor. La vecin, pe un stâlp înalt, erau cocoțate cuiburile murdare ale porumbeilor de casă, după care se dădea în vânt Gigi. Cât era ea de leneșă, tot mai prindea din când în când câte unul. Atunci, la reclamația vecinilor, tanti Aura prindea pisica și-o bătea peste cap
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se făcea din ce în ce mai răcoare. Abia așteptam să descui. Nu-mi păsa dacă după ușă mă va aștepta Plăcerea sau Teroarea. Dimineața ne-am văzut la grota lui Rolando. Îl călăream acum fără sfială, îl clătinam dîndu-ne huța câte trei deodată, cocoțate pe stern, îi intram în țeastă prin orbita rotundă și ne lipeam, înfiorate, spinarea de osul neted și rece. Îl împodobisem ca pe un pom de Crăciun cu panglicuțe și-i pusesem coronițe de flori, ca niște inele, pe toate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd toate s-o imităm pe Garoafa care, cocoțată pe catedră, încremenise ca un idol și urla spre lună ca o cățea. Coronița i se rostogolise, iar floarea de gura-leului atârna frântă. Încercam să sărim peste foc și de mai multe ori a fost cât pe-aci să ne
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Colței, pe Dorobanți, intra pe Clopotarii Vechi și mergea tot așa pân-la depoul de pe Bonaparte. 20 de bani toată cursa. Și dracu de Niculaie aștepta pe trotuar, cu alți derbedei de-ai lui, și când tramvaiu dădea colțu, ei se cocoța pe tampoane și se făcea mici de tot, că dacă îi vedea vizitiu, le lua șepcile, bașca chelfăneala. Făcea ei asta și la tramvaiu electric, care era linia lu paișpe, e-hei, ce nebun a fost Niculaie, ce nebun și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
madam Ioaniu, și cât a fost în putere și cu mintea-ntreagă nu scoteai de la ea nimic. Era vicleană ca vulpea și tăcea ca mormântu. Da odată tot a scăpat-o gura. Sta ele-amândouă, ea turuia la mașină, baba era cocoțată-n fotoliu, ca țiganu-mpărat, și dă i, și dă-i cu poveștile. De ce-mbătrânea, o clipă nu-i mai tăcea gura. Și tot cu bărba-su de-al doilea, cu Ioaniu. Ani de zile tăcuse mâlc și nici numele nu i-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
crede că, ce se aude din televizor nu e muzică. În cele din urmă, toată povestea se termină cu o bătălie generalizată cu perne. Din cînd În cînd, se cațără pe ramele metalice și se vîră Între mine, care stau cocoțat Într-unul din paturile de sus și nu pot să mă mișc de emoție, și ecranul televizorului. Chipul Întunecat de urmaș al veneratorilor lui Kali se suprapune rînjind vesel peste figura cheală, de Nosferatu miniatural, a lui Sal Solo. — E
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
privește cu o curiozitate neutră, științifică). Ai să te vezi planton 2, la ora două dimineața, chinuindu-te să schimbi becul din camera de duș (spart strategic, nu e greu de ghicit de ce camera de duș trebuie să fie Întunecoasă), cocoțat pe un scaun, În timp ce șoferul comandantului de baterie, Împreună cu comandantul de baterie Însuși (care În seara aia era OS), suferind amîndoi de o veselie bahică nestăpînită, se joacă cu Întrerupătorul (bă, io zic să te facem pe tine bec), iar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
are un aer țepos și arogant și sfidător, mai ales față de unii superiori. Soldatul nu are nimic de comentat, Încasează cu bucurie toate aceste reproșuri. Îi mulțumesc comandantului de baterie că m-a scăpat de onoarea de a mă vedea cocoțat pe un mal de pămînt, făcînd instrucție cu următorul ciclu de răcani. Altfel, comportamentul meu nu produce prea multe neajunsuri. Și nu e singular. Știe foarte bine că un vînt de nesupunere (uneori de rebeliune) bate prin dormitoare. Pentru că există
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
moarte. Și a lăsat lumea Împărțită Într-o ordine aproape la fel de paranoică precum războiul Însuși. Adevăruri care aleargă umăr la umăr În conștiința speciei, alături de altă imagine (căci, pînă la urmă, la ce bun atîta cinematografie?): un soldat american victorios, cocoțat pe turela unui tanc, cu casca desfăcută și lăsată pe ceafă, Împărțind mici daruri (țigări, ciocolată, prezervative, praf de scărpinat) unei cete de copii care aleargă desculți În jur, În timp ce-i zbiară rîzÎnd unui camarad de luptă o replică Însoțită
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ai grijă de lucrurile tale? Îmi pare rău... Era sâmbătă dimineața. Sâmbătă toată lumea se duce la Băi. (Și eu mă aflam acolo în acea sâmbătă.) Era o dimineață înghețată și peste Baia Exterioară plana un baldachin de abur dens. Supraveghetorul, cocoțat pe scara lui, putea desluși doar câte un înotător ici-colo, când norul de abur alb era destrămat de vântul pișcător dinspre răsărit. Brian, Gabriel și Adam se aflau pe promenadă și priveau pe fereastră. Tocmai sosiseră. Fereastra era aburită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a lui Judy, lui Tom îi plăcea cel mai mult dormitorul cu vederea spre grădină, deși erau frumoase și cele două din față, din care se putea zări, printre platani, coșul cu aspect de minaret al țesătoriei. Cartierul Biggins era cocoțat pe o ridicătură și, prin fereastra din spate, i se înfățișară lui Tom aproape toate monumentele importante din Ennistone: Institutul, cupola aurită a Sălii Mari, turnul cenușiu, retezat, al bisericii St. Olaf, turla vărgată a bisericii St. Paul („prăvălia“ părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în mare, dând să se apropie de valurile ceva mai îndepărtate, până la care trebuiau să calce și să alunece pe bolovanii capitonați cu alge și mușchi, oprindu-se la tot pasul pentru a inspecta fascinantele bălți adunate între pietroaie. George, cocoțat pe o stâncă joasă, izolată în nisip, ședea și privea marea. Mai departe, pe coastă, se putea zări un colț al casei Maryville, printre stâncile care, în acel punct, se sumețeau aproape până la demnitatea unei faleze. Plecaseră dis-de-dimineață, așa încât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Zet. Cu puțin înainte, pornise să înoate vârtos și se îndepărtase mult de țărm. Era atât de plăcut să se joace cu cățelul în apă, niciodată nu o mai făcuse până atunci; îl urmărea cum plutește, pe urmă și-l cocoța pe umăr și iar îi dădea drumul, îndemnându-l să înoate. Era minunat! Valurile deveniseră din ce în ce mai înalte și-l plesneau cu mai multă forță, iar crestele erau șfichiuitoare. Se profilau întunecate pe cer, pentru că soarele intrase pe după un nor. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe strada Corniche d'Or, nr 68. In stânga jos, marea, în dreapta mea stânca muntelui iar adresa aceasta devine o fata morgana. Și nici picioarele nu mă mai țin mult. Când credeam că am greșit adresa, apare în dreapta mea cocoțat pe stâncă un complex cu numele sus-numit. Mă cazez aici contra sumei de 32 euro pe noapte, adică cu reducere, cum îmi precizase deja Alain într-un mesaj. Greul zilei s-a sfârșit, iar de la balcon am o priveliște minunată
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
RUJUL DE BUZE Băieții care fuseseră aleși pentru roluri de înger trebuie să i se fi părut Doamnei că au figuri angelice. Negreșit. Și nu numai figuri, ci și suflet angelic. "Poveste de Crăciun", așa se chema piesa. Lucian stătea cocoțat pe un taburet și își examina de aproape fața în oglinda din baie, pe cap cu peruca albă de vată, care era deja gata. Rotocoale de bucle din șuvițe de vată înfășurate pe creion aproape că-i acopereau urechile. Încă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
rictus. O luă spre catedră, dar nu pe lângă perete, așa cum făcea de obicei, ci pe intervalul dintre bănci, și băieții se feriră din calea lui, în tăcere. În tot timpul ăsta nu-l slăbi din ochi pe Dogaru, care rămăsese cocoțat pe pervaz, în așteptare. Și cum Dogaru nu se uita niciodată în ochii cuiva, nu se uită nici în ochii domnului Ionescu, ci își aținti privirea în jos, undeva între bancă și fereastră, ca și cum și-ar fi ales locul unde
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe masă în casa pedagogului! A văzut-o atâta lume!... Care din ele? Auzi ce-ntrebare!... Dansa goală pe masă și casa era plină de bărbați! Stăteau în jurul mesei și nechezau de plăcere! Beți ca niște porci cu toții! Iar ea, cocoțată pe masă, goală, dădea din șolduri, Iapa dracului! Și toți ăia se distrau de mama focului!" Chiar și mama lui Dănilă înclina să creadă că cele două fete Onofrei își făceau de cap. Nu era ea chiar convinsă, dar dacă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
știi că ai început să gândești ca un om mare? Numai s-o ții așa, vere”. Nu i-am mai răspuns, fiindcă altfel mă toca ca o moară stricată cât ar fi fost ziua de lungă... Când soarele s-a cocoțat undeva în bagdadia cerului, am ajuns la izvorul care, de fiecare dată parcă, îmi aține calea sub o costișă din subsuoara pădurii. L-am salutat cu o plecăciune spre unda lui susurată, umplându-mi cu apă plosca golită de-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
gradină își schimbaseră culoarea. - Ce-o mai fi și asta? Dragă Mio-Mao, de ce nu mai sunt verzi frunzele copacilor din grădină? - Miiiiaau, îi răspunse la fel de contrariată pisica. - Repede, s-o întrebăm pe mama. Ingrid coborî de pe scăunelul pe care se cocoțase ca să privească afară și merse spre bucătărie unde știa că o așteapta mama cu lapte cald și prăjiturică. - Mami, mami... cineva a colorat frunzele din grădină! Ieri erau verzi și astăzi... ia uite...! - Bună dimineața, Ingriduță, îi spuse mama. Ia
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
îngrijit-o și de unde putea să urmărească sosirea celorlaltor păsări printre care și puișorii ei. Acum ascultă cu plăcere cântecul copiilor care se jucau zglobii prin curte:, „Berzele s-au dus, s-au dus, Nu mai stau pe casă sus Cocoțate-ntr-un picior Croncănind din ciocul lor “ Povestea ciocolatei Într-o zi, Ingrid, o fetiță cumințică, și-aș mai zice și frumușică, se afla la un magazin împreună cu mămica ei. Și cum se plimbau ele printre rafturi, cocoțată în
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]