KorAP: Find »[drukola/base=colibă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...85 >

2,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

patru direcții din spațiu. În insula Ceram, piatra sacră a satului reprezintă Cerul, și cele patru coloane de piatră pe care se sprijină simbolizează cei patru stâlpi care susțin Cerul.17 Concepții asemănătoare se regăsesc la triburile algonkin și sioux: coliba sacră unde au loc inițierile închipuie Universul. Acoperișul colibei simbolizează bolta cerească, podeaua reprezintă Pământul, cei patru pereți - cele patru direcții ale spațiului cosmic. Construcția rituală a spațiului este subliniată de un triplu simbolism: cele patru uși, cele patru ferestre

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a satului reprezintă Cerul, și cele patru coloane de piatră pe care se sprijină simbolizează cei patru stâlpi care susțin Cerul.17 Concepții asemănătoare se regăsesc la triburile algonkin și sioux: coliba sacră unde au loc inițierile închipuie Universul. Acoperișul colibei simbolizează bolta cerească, podeaua reprezintă Pământul, cei patru pereți - cele patru direcții ale spațiului cosmic. Construcția rituală a spațiului este subliniată de un triplu simbolism: cele patru uși, cele patru ferestre și cele patru culori trimit la cele patru puncte

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
cerească, podeaua reprezintă Pământul, cei patru pereți - cele patru direcții ale spațiului cosmic. Construcția rituală a spațiului este subliniată de un triplu simbolism: cele patru uși, cele patru ferestre și cele patru culori trimit la cele patru puncte cardinale. Construcția colibei sacre repetă așadar cosmogonia.18 Întâlnim, și nu este de mirare, o concepție asemănătoare în Italia antică și la vechii germani. Este vorba de fapt de o idee arhaică și foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de creații divine. La unele populații nord-americane, această legătură cosmico-temporală este arătată de însăși structura edificiilor sacre. De vreme ce Templul este imaginea Lumii, el conține și un simbolism temporal. Este ceea ce se poate constata, de pildă, la triburile algonkin și sioux. Coliba sacră reprezintă în acest caz Universul, dar și Anul, pentru că Anul este văzut ca un fel de trecere prin cele patru puncte cardinale, reprezentate de cele patru ferestre și de cele patru uși ale colibei. Indienii dakota obișnuiesc să spună

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
la triburile algonkin și sioux. Coliba sacră reprezintă în acest caz Universul, dar și Anul, pentru că Anul este văzut ca un fel de trecere prin cele patru puncte cardinale, reprezentate de cele patru ferestre și de cele patru uși ale colibei. Indienii dakota obișnuiesc să spună că "Anul este un cerc în jurul Lumii", adică în jurul colibei sacre, care este o imago mundi.1 Găsim în India un exemplu și mai clar. Am văzut că ridicarea unui altar înseamnă repetarea cosmogoniei. Or

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pentru că Anul este văzut ca un fel de trecere prin cele patru puncte cardinale, reprezentate de cele patru ferestre și de cele patru uși ale colibei. Indienii dakota obișnuiesc să spună că "Anul este un cerc în jurul Lumii", adică în jurul colibei sacre, care este o imago mundi.1 Găsim în India un exemplu și mai clar. Am văzut că ridicarea unui altar înseamnă repetarea cosmogoniei. Or, textele adaugă că "Anul este altarul focului", explicând totodată și simbolismul lui temporal: cele 360

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
o comemorare, o rememorare. Amintirea reactualizată prin rituri (prin repetarea omorului primordial) deține un rol hotărîtor: nu trebuie uitat ceea ce s-a petrecut in illo tempore. Adevăratul păcat este uitarea: fata care rămâne singură vreme de trei zile într-o colibă întunecoasă, la primul ciclu menstrual, fără să poată sta de vorbă cu cineva, se comportă astfel pentru că fata mitică ucisă și preschimbată în Lună a rămas timp de trei zile în întuneric; dacă tânăra catamenială încalcă regula tăcerii și vorbește

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
În alte părți, se crede că neofitul este înghițit de un monstru, în pântecele căruia domnește Noaptea cosmică: este lumea embrionară a existenței, atât pe plan cosmic, cât și pe planul vieții omenești. În numeroase regiuni există în pădure o colibă inițiatică, unde tinerii candidați trec printr-o parte din încercări și învață tradițiile secrete ale tribului. Or, coliba inițiatică simbolizează pântecele mamei.19 Moartea neofitului înseamnă întoarcerea la starea embrionară, ceea ce nu trebuie înțeles doar în sensul fiziologiei omenești, ci

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
este lumea embrionară a existenței, atât pe plan cosmic, cât și pe planul vieții omenești. În numeroase regiuni există în pădure o colibă inițiatică, unde tinerii candidați trec printr-o parte din încercări și învață tradițiile secrete ale tribului. Or, coliba inițiatică simbolizează pântecele mamei.19 Moartea neofitului înseamnă întoarcerea la starea embrionară, ceea ce nu trebuie înțeles doar în sensul fiziologiei omenești, ci și într-o accepție cosmologică: starea foetală echivalează cu o întoarcere provizorie la modul virtual, precosmic. Alte ritualuri

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pubertate, cât și al celor de intrare în societățile secrete feminine (Weiberbünde). Inițierea începe o dată cu prima menstruație. Acest simptom fiziologic determină o ruptură, smulgerea fetei din lumea ei obișnuită: tânăra este imediat izolată, despărțită de comunitate și dusă într-o colibă anume, în pădure sau doar într-un colț întunecos al locuinței. Tânăra catamenială trebuie să stea într-o poziție anume, destul de incomodă, și să se ferească de razele Soarelui și de atingerea celorlalți. Poartă un veșmânt anume sau un semn

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ferească de razele Soarelui și de atingerea celorlalți. Poartă un veșmânt anume sau un semn, o culoare care îi este într-un fel rezervată, și trebuie să se hrănească doar cu alimente crude. Izolarea și recluziunea în întuneric, într-o colibă lipsită de lumină, în pădure, ne trimit la simbolismul morții inițiatice a băieților izolați în pădure, închiși în colibe. Există totuși o deosebire, și anume aceea că, la fete, izolarea are loc îndată după prima menstruație, fiind deci individuală, în vreme ce

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
este într-un fel rezervată, și trebuie să se hrănească doar cu alimente crude. Izolarea și recluziunea în întuneric, într-o colibă lipsită de lumină, în pădure, ne trimit la simbolismul morții inițiatice a băieților izolați în pădure, închiși în colibe. Există totuși o deosebire, și anume aceea că, la fete, izolarea are loc îndată după prima menstruație, fiind deci individuală, în vreme ce la băieți este colectivă. Deosebirea se explică prin aspectul fiziologic al sfârșitului copilăriei, lesne de observat la fete. Tinerele

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

să intre la griji. Până acum, prietenii tăi nu s-au arătat, iar în curând se face întuneric, observă el către bagaud. Sper că știi unde ne duci. Celălalt îi răspunse fără să se întoarcă: Ceva mai încolo e o colibă. Putem înnopta acolo. Ca un ecou, răsună din spate vocea lui Metronius: — Minunat! Un bivuac în mlaștină. Țânțarii or să ne mănânce de vii. Divicone se abținu să dea replica. își urmară drumul până la apus. Liniștea serii se întinsese de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vii. Divicone se abținu să dea replica. își urmară drumul până la apus. Liniștea serii se întinsese de acum peste mlaștină, când bagaudul, ca întotdeauna în frunte, se opri, făcând semn cu bărbia înainte: — Priviți! Spuse. E acolo, vedeți? Să numești colibă construcția mică ce țâșnea de pe o mică stâncă aflată la cincizeci de pași de ei însemna de-a dreptul să te hazardezi: era, în realitate, o înjghebare mizeră, desfăcută toată din încheieturi, ce fusese alcătuită din trestii și ramuri mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pentru popas. Divicone își întoarse calul și se apropie, gânditor. — Dacă nu vă convine locul ăsta, ne-am putea muta mai încolo. Indică un alt ostrov la cincizeci de pași mai în față, separat de cel pe care era construită coliba printr-un mic ochi de apă stătătoare. — Acolo sunt numai copaci, obiectă Sebastianus. — Nu. în spate e un mic luminiș: un spațiu abia cât e nevoie ca să încăpem acolo cu caii și cu bagajul vostru. însă terenul e umed, vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dacă grija ta e să nu ne trezim cu vreo vizită nocturnă neplăcută, nu e mare diferență, nici acolo nu am fi prea siguri. Caii noștri ar putea fi ușor observați. Cel mai bine ar fi să-i lăsăm la colibă: dacă o să apară oameni răuvoitori, o să creadă că suntem și noi înăuntru și n-or să se uite prea mult în jur. Asta e cea mai bună idee, aprobă Sebastianus. O să facem de gardă cu schimbul și o să fim atenți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
jur. Asta e cea mai bună idee, aprobă Sebastianus. O să facem de gardă cu schimbul și o să fim atenți în mod deosebit la cai. Se întoarse apoi către cei doi soldați, poruncindu-le să meargă să arunce o privire la colibă, dar și la celălalt ostrov. în vreme ce Vitalius și Maliban își îndemnau caii prin apa nemișcată, Divicone scutură din cap, cu o expresie de nemulțumire: — Rău faceți că nu aveți încredere. Neîncrederea vine adesea dintr-o conștiință încărcată. Nevrând să intre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a doua zi. Divicone confirmă: — Așa e; a fost ales ca să-i conducă în lipsa lui Eudoxiu. — Mă rog. Dar câți sunt? Bagaudo zâmbi satisfăcut: — De aici la Avaricum, câteva mii. — Sperăm, comentă Sebastianus, că se arată mâine la față. De la colibă, Vitalius strigă că totul era în regulă și, puțin mai târziu, Maliban, dând într-un anume fel din mâini, trimise și el dinspre ostrov același mesaj. Făcură, deci, așa cum sugerase Metronius: se duseră cu toții la colibă, își ușurară caii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mâine la față. De la colibă, Vitalius strigă că totul era în regulă și, puțin mai târziu, Maliban, dând într-un anume fel din mâini, trimise și el dinspre ostrov același mesaj. Făcură, deci, așa cum sugerase Metronius: se duseră cu toții la colibă, își ușurară caii de încărcături, luară cu ei tot ce se putea căra prin apa până la genunchi și sosiră în final la ostrov. Aprinseră focul la adăpostul copacilor și mâncară, înconjurați de întuneric și aproape asurziți de orăcăitul broaștelor. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu el arcul și tolba și merse să se posteze între copaci, aranjându-se între trunchiurile bifurcate și răsucite ale unei sălcii bătrâne. Multe ore mai târziu, Metronius își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dacă a scos vreun strigăt, nu l-au auzit. Câteva clipe mai târziu, tovarășul ce îl urma, lovit și el, căzu cu un plesnet gros în apă. Bărbatul cel mai apropiat de el, ce se găsea la câțiva pași de colibă, se întoarse, porni în goană către tovarășii săi și începu să strige, alertându-i; strigătul însă i se curmă imediat în gât, străpuns de a treia săgeată a lui Maliban. în acel moment, Sebastianus părăsi adăpostul copacilor, intră în apă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aruncă asupra lui și îl apucă de mijloc, după care începu să-l târască prin apă. Porniră o luptă scurtă, apoi omul, pe jumătate înecat, se predă. Vitalius îl duse la porțiunea uscată de teren, aproape de ceea ce mai rămăsese din colibă: câteva scânduri căzute la pământ, mistuite aproape în întregime de flăcări. Acolo îl așteptau tovarășii săi, cărora li se alăturase acum și Divicone, care, la drept vorbind, părea mai mult descurajat decât înspăimântat. Privind prizonierul, un bărbat pe la patruzeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe Maliban și pe Vitalius, muiat de apă, să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

astăzi Eros plutea în atmosfera din valea Ozanei: cu o încordare de pasăre răpitoare, sigură de pradă, cu un zâmbet rău pe dinții mici, aspri de dorințe și făgăduințe, înainta din lan spre un flăcău tomnatic (care stătea lângă o colibă de frunzar) o țărancă tânără, cu un tulpan verde răzvrătit pe cap, o femeie subțire, cu părul cânepiu, cu coapsele fine în rochia de cit, cu sânii mici, desculță, cu gleznele goale. Flăcăul stătea nemișcat, zâmbind. Femeia încordată îl sidera

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]