1,159 matches
-
a fost păstrată, în pofida "terorii istoriei", în Răsăritul Europei de Predanie, singurul îndreptar în viața Ecclesiei. Această Tradiție cuprinde învățătura hristică și cea formulată de Sinoadele Ecumenice, pornindu-se de la principiul că adevărul creștin nu este de natură rațională, ci conciliară. Divizate în Autocefalii, Bisericile Ortodoxe mențin unitatea de credință prin intermediul Sinoadelor Ecumenice. Impedimentul major al autocefaliilor, dincolo de indubitabile avantaje, constă în imposibilitatea de a stopa dezvoltarea aspectului istoric din viața bisericească, în detrimentul aspectului dogmatic. Biserica este alcătuită din aceste două
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
puteau genera asupra funcționării firești a Ecclesiei 7. Poziția lui Nae Ionescu, ca de altfel cea a intelectualității interbelice creștine formate la Școala de gândire și trăire religioasă a Profesorului de Logică și Metafizică de la Universitatea din București, era una conciliară și dogmatică absolut juste. Într-un text publicat în revista de critică teologică "Predania" condusă de unul dintre discipolii săi, George Racoveanu, Nae Ionescu fixează cu o acuratețe caracteristică limitele criticii teologice. Astfel, potrivit teoriei naeionesciene, există două tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
libertatea anarhică a individului, ci puterea sobornicității este primordială, întrucât formularea învățăturii christice se face în Ortodoxie prin sinoade, pornindu-se de la principiul absolut just că adevărul creștin, chiar când este vorba de înțelegerea cuvântului lui Hristos, e de natură conciliară, și nu rațională - rațiunea individuală neavând nimic de spus într-o asemenea problemă. Îndreptarul infailibil în modul de funcționare al Bisericii rămâne Predania, Tradiția Ecclesiei, firul conducător al creștinismului răsăritean și occidental. Deși caracterul sinodal este comun tuturor Bisericilor Ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
funcționează, dezvoltarea învățăturii nu poate fi nefirească. Lucrurile se clarifică dacă ne gândim că în ortodoxie chestiunea formulării se realizează în sinoade, plecându-se de la premisa absolut corectă - sau, mai degrabă, de la un principiu - că adevărul creștin este de natură conciliară și nu rațională. Prin urmare, dezvoltarea normală a învățăturii și a formulării juste a acesteia rezidă în gradul de normalitate al funcționării Bisericii. Permanența dezvoltării învățăturii și a formulării ei stă, de asemenea, și în relația ei organică cu Tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ca marea fiică a religiei, devine mediatoarea cultului divin. În interiorul Ecclesiei, estetica nu e ceva străin, ci e ceva constituțional sau structural; întreaga structură a Bisericii este un sistem estetic. Aparent contradictorie, poziția teologică a lui Nichifor Crainic este una conciliară în măsura în care doctrina religioasă poate furniza suficiente elemente de ordin estetic, apte pentru a determina liniile unui sistem sau numeroase analogii spirituale în vederea unei bune înțelegeri a psihologiei subtile a creatorului de artă. În fond, textul fundamental al lui Crainic, Sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
organice și unitare, în care frumosul nu mai este perceput strict logic, epistemologic, ontologic, ci fenomenologic pentru a putea reda naturalului percepția integratoare a supranaturalului. Toate câmpurile aplicative construite în jurul esteticii Orodoxiei se pliază pe Tradiția canonică, liturgică, dogmatică și conciliară a Bisericii, pe acea Predanie ca unitate sigură de măsură a învățăturii christice. Epistemologic, estetica Ortodoxiei reconfigurează teoriile despre frumos din liturgică și simbolică: frumusețea divină arhetipală, frumusețea umană, frumusețea artei; relațiile dintre contemplația sensibilă, contemplația estetică și cea mistică
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Kulturpessimismus. Convingerea de fond la care va ajunge Simmel este că pluralitatea lumilor și a sferelor pe care o revelează studiul istoric al spiritului uman mitul, arta, religia, știința, tehnica nu se compun într-o sinteză și nici nu se conciliază. Fiecare dintre aceste cadre pare să se afirme cu o autonomie și validitate proprii; în fiecare dintre acestea se manifestă o tendință organică ce este expresie a vieții, care se afirmă și se autopotențează selecționând adevărurile utile și lăsând să
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
atunci "istoria s-a sfârșit" pentru că și-a epuizat posibilitățile pe care le implica lupta pentru recunoaștere. În imperiul universal și omogen întemeiat de Napoleon, opoziția mortală dintre slugă și stăpân ajunge să se încheie, conflictele și contradicțiile precedente se conciliază în libertate și egalitate. În concluzie, procesul formării omului s-a încheiat și, odată cu acesta, posibilitățile istoriei, ca împărăție a acțiunii, au ajuns la saturație. Concluzia lui Kojève este coerentă: Nu va mai exista niciodată nimic nou pe pământ 217
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
noi știm datorită acestui diplomat capabil să slujească atâția suverani și să ajungă mai devreme sau mai târziu să-i trădeze pe toți, datorită acestui principe cameleonic în stare să pună straiele de Ancien Régime pe individul modern și să concilieze virtuțile creștine cu laicitatea, principiile morale cu realismul politic că această declarație ascunde exact contrariul său și că declarațiile de principiu maschează astăzi absența de principii. Principes, c'est bien! Cela n'engage point. Prin urmare, când astăzi auzim cum
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
fi savurată și gustată". Reid nu pune întrebarea : este oare poemul mare pentru că autorul lui este un om mare (sau posedă o inteligență sau o personalitate superioară) sau este superior pentru că este mare ca poem ? în schimb, el încearcă să concilieze răspunsurile posibile. 324 Deși consideră că un poem mare este mare prin semnificația și ideile lui, el aplică aceste criterii numai poemului ca creație poetică, nu unui ipotetic Erlebnis.* 16 Divina Comedie a lui Dante si Paradisul pierdut al lui
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
egală măsură rațiune, dar și afectivitate și voință. În al doilea rând, toleranța este un principiu moral care Însă Își găsește substanța sa concretă doar În plan politic. În plan politic, spiritul de toleranță se manifestă ca Încercare de a concilia interese diferite și, uneori, opuse, ceea ce nu este deloc facil, reclamă răbdare și timp. Toleranța este astfel expresia atitudinii politice care se obține de a emite verdicte, care nu caută justificări ideologice și Încearcă să-și explice și să accepte
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
că Manhatan nu vom avea niciodată dar o societate mai americană nu ar fi utopic să ne-o imaginăm.” Lumea aceasta spre care nu obosește să arate profesoara de la SNSPA este aproape ca o țară a făgăduinței pentru că aici se conciliază „libertatea cu legea, meritul cu veniturile și statusul, regula majorității cu drepturile minorităților, competiția cu egalitatea de șanse, dreptul la liberă exprimare cu respectul pentru demnitatea persoanei, bogăția unora cu bunăstarea generală”. Ale unei femei care-și asumă identitatea de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
tip aflate în situații similare. Se încearcă în marea majoritate a cazurilor, când motivul plecării este strict legat de complex și nu de alte variabile incontrolabile la acest nivel (vârsta, schimbări în orientare profesională, interese personale, etc.Ă să se concilieze conflictul apărut, prin negociere și eventual ajungerea la un alt numitor comun. Managerul a pornit în procesul de planificare printr-o analiză a posturilor de care a considerat că firma avea nevoie (analiza fiecarui post de lucru nu a cerut
Managementul complexului de fitness by Cătălin Constantin Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/1650_a_3075]
-
parte, deciziile individuale, chiar raționale, pot conduce la dezechilibre globale, raționalitatea fiind ea însăși relativă. Calea de dezvoltare a științei economi-ce, pe lîngă și dincolo de rafinamentul crescînd al modelelor econometrice, constituie sinteza între teorii din start contradictorii sau dificil de conciliat. Dacă trebuie să apară un nume mare în domeniul gîndirii economice, acesta va fi probabil cel al autorului care va reuși să producă o metateorie cu virtuți holoterape-utice, un discurs cuprinzător care să asigure locul său fiecărei școli de gîndire
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
chestiuni aparent independente? Pentru ce rațiune putem repera, de-a lungul modernității cîteva mari ideologii (de pildă, liberalismul și socialismul), atunci cînd principiile lor nu mai vizează aceleași chestiuni sau au adoptat expresii diferite de-a lungul timpului? Cum putem concilia, în același timp, recunoașterea unui curent ideologic și observarea simultană a ideologiilor concurente ce se recomandă în egală măsură (spre exemplu, formele solidariste și social democrate ale socialismului, sau expresiile neoclasică și neoliberală ale liberalismului)? Prin aceste atribute singulare, certitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a mecanismelor mai degrabă decât cuplarea directă a stimulilor cu răspunsurile, evocată de alte evenimente”. Teoria modelării (a învățării sociale), deși eminamente behavioristă, este compatibilă cu umanismul și teoria umană a valorii și moralitatea. Subtila teorie banduriană a reușit să concilieze două paradigme aflate în controversă - ceea ce o face încă actuală. 4.2. Teoria modelării: unele tradiții, curente și disputetc "4.2. Teoria modelării\: unele tradiții, curente și dispute" Prin anii ’60, când lucra cu Richard Walters, Bandura a început cercetările
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
al treilea, este a priorică, în cea a lui Macrobius fabricator observă (vidit) în timpul operațiunii, nu deține cunoaștere absolută, implicarea lui în creație este minimă. Depărtarea de Platon în această privință este explicabilă doar prin încercarea lui Macrobius de a concilia doctrinele platoniciene cu cele neoplatoniciene asumate de autor: Plotin (IV, 3, 10) desemnează prin numele de Zeus în același timp cele două realități pe care Platon, în Timaios, le numește demiurg și Sufletul Universal. Termenul macrobian vidit se referă, probabil
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
fixelor) (Comm. I, 18, 4). Universul fiind corporal se mișcă, iar corpul are drept esență reprezentarea vizibilă a mișcărilor invizibile ale Sufletului; de vreme ce lumea Ideilor este imobilă, mișcarea care convine sferei celeste, cea care seamănă cel mai mult cu imobilitatea, conciliind mișcarea cu repaosul este mișcarea circulară 21 (volubilis motus, Comm. I, 17, 9-10). Acest tip de mișcare cuprinde în sine identitatea și alteritatea, unitatea și multiplicitatea. Pluralitatea este posibilă datorită diferențelor de mărime ale cercurilor parcurse, de viteză, de direcție
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
metodologii pronunțat pozitiviste, cu pondere mai mare pe faptul concret decât pe comentariu, vor fi respectate și în celelalte lucrări. Așadar, tot un studiu de sursologie, inițiat în scopul clarificării unei probleme fundamentale pentru Plutarh - modul în care acesta a conciliat istoricul și anecdoticul. Generalizările finale se impun aproape de la sine: eruditul Plutarh a folosit constructiv izvoarele, neinfluențabil și cu discernământ critic; nu a fost un moralist, ci un bun cunoscător al firii omenești, cu lecturi întinse. Neașteptat, conceptual și metodologic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
să distingă între bine și rău, dar este necesar ca rațiunea să se dezvolte și să atingă un anumit grad de maturitate la nivelul fiecărei persoane, pentru ca aceasta să accepte să țină cont de ea37. Această observație ne permite să conciliem afirmațiile din Eseuri cu cele din Al doilea tratat, unde tendința este de a identifica rațiunea cu legea naturală. Legea naturală, rațiunea și natura umană sunt guvernate de un principiu unificator. A încălca legea naturii înseamnă a devia de la regulile
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
puterii. Alături de aceste paralele, dihotomiile funcționale concret−abstract, temporar - atemporar, limitat - ilimitat reprezintă elemente fundamentale preluate de imaginarul creștin din imaginarul filosofic al politicului antic. Simbolismul puterii devine în evul mediu un summum al reprezentării acestei conjuncturi. Platon însă nu conciliază niciodată cunoașterea și credința, ceea ce impune diferențele de terminologie și de raportare a adevărului la senzație, imaginație și imagine în cele două sisteme numite mai sus. Respectarea supremă a justiției în modelul ideal al cetății platoniciane nu poate fi garantată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pură, nemediată. Spre diferență însă de filosoful antic, Palamas înțelege eliberarea intelectuală drept o practică ascetică (prelucrând din textele lui pseudo-Dionisie Areopagitul și ale lui Simion Noul Teolog), prin care gândirea intelectuală și credința (noēsis și pīstīs, la Platon) sunt conciliate, în sensul în care gândul este iluminat de puterile necreate prin aplicarea terapeutică a sfintelor taine și prin recitatea neîntreruptă a rugăciunilor (Arh. Crysostomos 219). Comentatorii actuali au reperat în polemica isihasmului, tratată ca ultima mare dispută teologică de dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înapoi la chestiunea extinderii sferei moralității și la analiza raportului dintre incluziune și ierarhizare. Dacă sfera moralității este un întreg omogen, atunci toate speciile trebuie să fie egale între ele în privința șanselor la bunăstare. Dar dacă propunem ierarhii, atunci cum conciliem asemenea criterii cu critica antropocentrismului? Problema dreptății dintre specii este văzută în relație cu problema extinderii moralității. Am discutat anterior despre extinderea completă și despre extinderi parțiale. Deosebim acum între două sensuri ale extinderii complete. În primul sens, extinderea este
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
față de mediul înconjurător, inclusiv despre responsabilitatea socială corporativă. Principalele principii teoretice care ghidează această schimbare sunt precauția, subsidiaritatea și non-reciprocitatea. Menționez că poziții teoretice diferite, așa cum ar fi individualismul și holismul etic, ori eliberarea animalelor și teoria mediului, pot fi conciliate la nivel practic prin luarea unor decizii manageriale care să convină ambelor părți. Altfel spus, pe baze teoretice diferite putem lua aceleași decizii manageriale. Teza convergenței susține că politicile bazate pe interesele omului și politicile ecologiste sunt, în cele din
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
toată floarea vă cunoaște / Și toată frunza ei vă știe (O. Goga). Oximoronul este figura de stil ce constă în alăturarea neașteptată a două cuvinte incompatibile ca sens, pentru a crea o imagine artistică inedită (coincidentia oppositorum). Pentru că, în general, conciliază un substantiv și un adjectiv, oximoronul a fost prezentat și ca epitet antitetic. Este evident, însă, că epitetul conferă relief stilistic numai adjectivului, în timp ce oximoronul presupune amplificarea expresivității ambilor termeni: ... suferință, tu, dureros de dulce; ... Neguri albe strălucite / Naște luna
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]