2,717 matches
-
ceasuri să fie?” (I.L. Caragiale) sau într-un moment posterior: prezentul conjunctivului dezvoltă și sensul de posterioritate: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) Ca valoare „nominativă”, când intră în relație de sinonimie cu infinitivul verbului, prezentul conjunctivului este atemporal: „Culmile reporterului. Să-i chiorăie mațele de foame și el să se scobească-n dinți în fața lui Capșa, spunând c-a dejunat adineaori cu Arton.” (I.L. Caragiale) În funcție de planul semantic și structura contextului sintactic, prezentul conjunctiv poate dezvolta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului, prezentul conjunctivului este atemporal: „Culmile reporterului. Să-i chiorăie mațele de foame și el să se scobească-n dinți în fața lui Capșa, spunând c-a dejunat adineaori cu Arton.” (I.L. Caragiale) În funcție de planul semantic și structura contextului sintactic, prezentul conjunctiv poate dezvolta valoarea unui prezent etern: „E foarte greu să cerți pe un om care-și mărturisește vinovăția.” (I. Slavici) Ca timp de relație, conjunctivul prezent nu-și mai ia ca prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a dejunat adineaori cu Arton.” (I.L. Caragiale) În funcție de planul semantic și structura contextului sintactic, prezentul conjunctiv poate dezvolta valoarea unui prezent etern: „E foarte greu să cerți pe un om care-și mărturisește vinovăția.” (I. Slavici) Ca timp de relație, conjunctivul prezent nu-și mai ia ca prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci momentul desfășurării acțiunii verbului regent, cu care poate intra în două tipuri de raporturi: - de simultaneitate; cel mai adesea relativă: „Mai întâi au vrut să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu, iată-l, îmi iese în față.” (I.L. Caragiale) - de posterioritate; în general, când verbul regent este la un timp trecut: „Te duci, ș-am înțeles prea bine / Să nu mă țin de pasul tău.” (M. Eminescu) sau dacă prezentul conjunctiv este predicatul unei circumstanțiale (cel mai frecvent, de scop sau de timp): „Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec” (M. Eminescu) „Până să se întoarcă jandarmii din fundul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dac-aș voi să plec, mi-ar fi greu să mă despart de tine.” (I. Slavici); „Eu nu ți-aș dori vreodată sa ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.” (M. Eminescu) Valori ale conjunctivului prezenttc "Valori ale conjunctivului prezent" În afara valorilor pe care conjunctivul le dezvoltă ca mod, indiferent de forma temporală sub care se realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plec, mi-ar fi greu să mă despart de tine.” (I. Slavici); „Eu nu ți-aș dori vreodată sa ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.” (M. Eminescu) Valori ale conjunctivului prezenttc "Valori ale conjunctivului prezent" În afara valorilor pe care conjunctivul le dezvoltă ca mod, indiferent de forma temporală sub care se realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului prezent, prin care limba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă despart de tine.” (I. Slavici); „Eu nu ți-aș dori vreodată sa ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.” (M. Eminescu) Valori ale conjunctivului prezenttc "Valori ale conjunctivului prezent" În afara valorilor pe care conjunctivul le dezvoltă ca mod, indiferent de forma temporală sub care se realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului prezent, prin care limba română își completează, într-un anume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctivului prezenttc "Valori ale conjunctivului prezent" În afara valorilor pe care conjunctivul le dezvoltă ca mod, indiferent de forma temporală sub care se realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului prezent, prin care limba română își completează, într-un anume fel, trebuințele rămase neacoperite de imperativul propriu-zis, din cauza caracterului său unipersonal. Conjunctivul cu valoare de imperativ are toate trei persoanele (persoana I, numai la plural): „Ei, acum cumnate, ia să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului prezent, prin care limba română își completează, într-un anume fel, trebuințele rămase neacoperite de imperativul propriu-zis, din cauza caracterului său unipersonal. Conjunctivul cu valoare de imperativ are toate trei persoanele (persoana I, numai la plural): „Ei, acum cumnate, ia să vorbim o vorbă colea între bărbați, cocoanele să nu asculte;...” (I.L. Caragiale); „Să părăsești casa mea, muiere prefăcută; să te duci la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Filimon); „Tu să taci, ticălosule!...Să taci, tâlharule!... Să taci!...Să taci!...” (L. Rebreanu) „Străin și făr’ de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce.” (M. Eminescu) Observații: În strânsă legătură cu valoarea de imperativ a conjunctivului prezent se află valoarea optativă, cu deosebire frecventă în limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde, de cele mai multe ori, reia un potențial-optativ): „Fir-ați ai dracului, să fiți!... Fir-ar ai dracului, să fie!” (L. Rebreanu) În funcție de context și de conținutul lexical al verbului, conjunctivul poate exprima scepticismul vorbitorului, consecință a unei dezamăgiri: „Văzut-ai dumneata? Să mai pui temei altădată pe vorbele oamenilor!” (I. Creangă) Ca timp absolut, conjunctivul prezent este propriu (în limba literaturii artistice) exprimării unor realități inventate, închipuite: „Să încep cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar ai dracului, să fie!” (L. Rebreanu) În funcție de context și de conținutul lexical al verbului, conjunctivul poate exprima scepticismul vorbitorului, consecință a unei dezamăgiri: „Văzut-ai dumneata? Să mai pui temei altădată pe vorbele oamenilor!” (I. Creangă) Ca timp absolut, conjunctivul prezent este propriu (în limba literaturii artistice) exprimării unor realități inventate, închipuite: „Să încep cu o minciună? De ce? Să mă aflu rătăcit călare prin munți, într-o noapte înfiorătoare... Să simt îngrozit poticnindu-se calul... Sau să fiu chemat în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară, să vândă, să prindă Sintagma conjunctivului prezent este disociabilă prin adverbe modale-regim (mai, tot, și etc.): „Să mai salut o dată colibele din vale.” (M. Eminescu), prin adverbul de negație nu: „I-ai spus să nu întârzie?” (D. Zamfirescu) sau prin pronume personale și reflexive, forme scurte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu), prin adverbul de negație nu: „I-ai spus să nu întârzie?” (D. Zamfirescu) sau prin pronume personale și reflexive, forme scurte, neaccentuate: „Ea din trestii să răsară / Și să-mi cadă lin pe piept;” (M. Eminescu) Când, între morfemul conjunctivului și forma de prezent a verbului, intervin mai multe tipuri de elemente lingvistice, adverbul de negație se situează pe primul loc, adverbul modal pe ultimul: „Încât să n-o mai poți uita / Viața ta întreagă” (M. Eminescu) Observații: Când, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anterior momentului comunicării: „Oare să nu fi fost vreo temere ascunsă de Stângă, bărbatul Floarei...?” (D. Zamfirescu) Valoarea de timp absolut se manifestă în propoziții interogative sau exclamative. Când se întâlnește în propoziții enunțiative neexclamative, construcția este, de fapt, eliptică. Conjunctivul este în aceste contexte un timp de relație, numai că termenul de referință, altul decât prezentul comunicării, nu s-a mai exprimat sau s-a exprimat dar într-o frază mai îndepărtată a contextului: „Se prea poate. Nu zic ba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s-a mai exprimat sau s-a exprimat dar într-o frază mai îndepărtată a contextului: „Se prea poate. Nu zic ba... Cu condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător.” (L. Rebreanu) Ca timp relativ, perfectul conjunctiv situează acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător.” (L. Rebreanu) Ca timp relativ, perfectul conjunctiv situează acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L. Rebreanu) Ca timp relativ, perfectul conjunctiv situează acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu să fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Voi să fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim: „Aș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce, doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea situațiilor sintactice, optativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regulă, aceeași structură: optativ urmat de conjunctiv: „- Ție, omule... așa ți-i a zice, că nu șezi cu dânșii în casă toată ziulica să-ți scoată peri albi, mânca-i-ar pământul să-i mănânce, doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea situațiilor sintactice, optativul, dar poate și lipsi: „- Arză-te-ar focul de ticălos, c-așa te-am apucat și așa o să te las...” (D. Zamfirescu) • Întrebuințat cu valoare de indicativ (prezent), optativul exprimă modestia, politețea sau timiditatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două variante temporale, prezentul și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din punctul de vedere al categoriei mod. Valoarea de potențial caracterizează numai prezentul; perfectul exprimă îndeobește irealul. Valoarea de optativ, în schimb, se manifestă ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că l-ar fi și bătut...”. Disocierea prin adverbul modal tot se poate produce în oricare din cele două puncte de joncțiune: „Ar fi tot cântat”, „Ar tot fi cântat...” 4. MODUL PREZUMTIVtc "4. MODUL PREZUMTIV" Se cuprinde, alături de modul conjunctiv, în grupa modurilor incertitudinii. Prin această apartenență, se opune indicativului și imperativului, pe de o parte, moduri ale certitudinii, potențial-optativului, pe de alta, mod al aspirației și al potențialității. Conjunctivul i se opune, în plan semantic, prin accentul semnificativ pus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]