1,399 matches
-
ca metaforă a celorlalte și viceversa, totul sub semnul presupusei, impalpabilei lui lașități), acum Își dădea seama că, lucrând la construcția Planului, În realitate crease. Era pe cale să se Îndrăgostească de Golemul său și găsea În asta un motiv de consolare. Viața - a lui și aceea a umanității - ca artă, iar În lipsa artei, arta ca minciună. Le monde est fait pour aboutir à un livre (faux). Dar În această carte falsă acum Încerca să creadă, deoarece o scrisese totuși; dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
când mă vede, a uitat complet de împrejurările în care ne-am văzut înainte. Laurence o strânse la piept. — Știu. E dureros. Adesea, chiar mai mult pentru membrii familiei decât pentru el, deși sunt sigur că asta nu e o consolare. — Dar știe și el! Tocmai mi-a spus că are impresia că se întâmplă ceva cu creierul lui. — E de bine atunci. Nu poate să fie foarte grav. — Nu pot să îndur asta, Laurence. Pare încă atât de tânăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sentimente prietenești. Ceea ce nu s-a-ntâmplat și sunt foarte dezamăgit și îndurerat de asta. Mai apoi, am dat un telefon la ea ca să văd ce face, după trei ani, și mi-a spus că n-o să mă uite - slabă consolare, în paranteză fie spus -, cu toate astea n-am reușit s-o determin ca să-mi scrie de copil. În mod regulat, am scris la trei-patru luni o scrisoare, ce mai face... Dacă nu anul ăsta, anul viitor trebuie să înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lui Gaston nu i-ar mai trece prin cap să fugă. — Câine-san! — Ce? — Dumneavostră. Gaston rânji. Sunteți ca Napoleon-san. Gaston nu îl uitase pe bătrânul câine, Napoleon, pentru care nutrea o afecțiune ieșită din comun, ca și când el ar fi fost consolarea pentru toate hărțuielile și bătăile primite. Acum, privind profilul lui Endō, simțea aceeași atracție pentru chipul asasinului. Endō-san, vă plac câinii, nu? Pe Endō l-a surprins întrebarea. — De ce? — Mie-mi plac câinii. Endō-san, vă plac copiii? — Tacă-ți gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urce în tren. Alții veneau, cu valize și rucsaci în mână, dinspre sala de așteptare sau de pe unde se aflaseră până atunci. Chiar trebuie să pleci, Gaston? Gaston zâmbi și-și lăsă mâna uriașă pe umărul ei, în gest de consolare. Îi simți, prin haine, căldura mâinii. — Te rog, nu pleca! Lasă, nu te îngrijora. Gaston zâmbea ca și când nu el era cauza îngrijorării ei. Zău că nu-nțeleg. Ce nu-nțelegi? Nu te înțeleg și pace. Se simțea oarecare ciudă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
doamna Dickinson s-a simțit mai jenată de lipsa mea de reacție decît reușise ea vreodată să mă facă pe mine să mă simt. Aștepta să plîng, dorind, cred, să poată să mă ia În brațe și să-mi ofere consolare, dar, cînd asta nu s-a Întîmplat, s-a trezit că nu știa ce să facă. Umplu tăcerea spunîndu-mi că, uneori, se petrec lucruri oribile și tragice și că tata mă iubea foarte mult și că mama mă va veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
așteptam era să o văd În lacrimi. Nici nu știam că Linda e capabilă să plîngă. E totul atît de alarmant, de dezarmant, că rămîn fără grai și mă trezesc că o iau de după umeri, Într-un gest blînd, de consolare. Îi spun că o iert, că Înțeleg faptul că nu Încerca decît să fie drăguță, că nu, nu vreau să returneze lucrurile acelea minunate și că, de fapt, fusesem supărată doar din cauza hormonilor, generozitatea și amabilitatea ei Încîntîndu-mă peste măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mine martirilor? De ce nu le opun pe cei care i-au constrâns pe martiri să se sacrifice? Nu zice una din cele zece porunci "să nu ucizi"? ― Inchizitorii nu vroiau decât să fii egoist și pe urmă să-ți cauți consolări. Au calculat bine. ― Faptul că vara asta mi se pare neînchipuit de frumoasă n-ar trebui să deranjeze pe nimeni ― Nu de frumusețea verii e vorba, Galilei. ― Ba da Nu vezi că ne întoarcem mereu în același punct? ― Ce e
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pot iubi aproape nimic. Echilibrul meu s-a stricat și m-a lăsat pustiu, descoperit, în situația de a suporta ce mi-a rămas, adică disperarea, sau de a înnebuni. Nu știu dacă un om poate rezista multă vreme fără consolări și, poate, asta am venit să-mi lămuresc, discutând cu tine. Încerc să mă dumiresc, ascultîndu-te, ce mai poate aștepta cineva după ce a pierdut lucrul cel mai important... ― Ce crezi că am pierdut eu? Prețuirea oamenilor care m-ar fi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sunt la înălțimea exigențelor celorlalți. Vreau să încerc să mă împac, măcar, cu mine. Și nu-mi cereți să fiu inuman. Adică, să nu-mi pese că mai am puțin de trăit. ― Mă tem că tu nu cunoști, de fapt, consolarea, Galilei. În zadar vrei să pari că reușești să-ți explici totul. XXXVI ― Ascultîndu-te, am același sentiment de neputință pe care l-am încercat când am vrut să le explic inchizitorilor ce înțeleg prin evlavie. Unul dintre ei s-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-o tu însuți, Galilei. Să rămânem, așadar, la semnificații. Toate inchizițiile s-au bazat pe puterea noastră de a ne consola după orice ni se întîmplă. ― E în firea noastră... ― Se pare că avem o extraordinară capacitate de a găsi consolări. După moartea Juliei, am fost convins că nu-i voi supraviețui, atât eram de distrus. Apoi, am găsit tot soiul de pretexte ca să-i supraviețuiesc. Mi-am zis, întîi, că trebuie să aflu cum a murit. Apoi, că trebuie să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
casă mare de lângă fluviu. - Spune-mi, a întrebat ea, și tu ești tot o stafie? - Probabil că da, am zis eu, înfiorată. - Probabil că ești, pentru că cei vii nu pun asemenea întrebări și nici nu pot suporta durerea adevărului fără consolarea muzicii. Cei morți înțeleg. Ai văzut fața morții? a întrebat ea. - Da, am zis eu, amintindu-mi umbra cu față de câine care asistă la atâtea nașteri, răbdătoare și grăbită totodată. - Ah, a zis ea, ridicându-și vălul dintr-odată. Buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și chiar și Ruddedit se ținea departe de el. Viața mea ar fi fost strânsă ca-ntr-un clește și ascunsă dacă m-aș fi dus în acea casă. Mi-aș fi pierdut cumpătul dacă nu mi-aș fi găsit consolare în vise, acolo unde înfloreau grădini cu sute de lotuși, râdeau copii și brațe puternice mă țineau în siguranță. Meryt își punea mari speranțe în aceste vise și s-a dus la un oracol local care a văzut în măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămîi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci, nu mai e nimeni În birou. În afară de mine, o muscă și un fax care pîrÎie, primind un mesaj. Deschid sertarul În căutarea unei minime consolări, și scot din el un Aero. Și, pentru siguranță, și un Flake. Tocmai desfac ambalajul de la Aero și iau o gură din el, cînd sună telefonul. — OK, o aud pe Lissy la capătul firului. Am fixat videoul. — Mersi, Liss, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți dreptate. A trecut mult de când nu v-am mai văzut. Vai, dar n-ați îmbătrânit de loc! Hai dragă, lasă astea. Bineînțeles că îmbătrânim, ce altă consolare am avea? Ce mai face Pascal? ─ O, el, chiar că a îmbătrânit. Aș vrea să-l văd. Spune-i să treacă pe la mine, îl aștept. Am să-i spun. Se va bucura. Și eu mă voi bucura. La fel, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
1989, refuzaseră orice afiliere la vreo grupare, centrală, județeană sau locală. Manifestul Grupului fusese redactat de poetul Adorel Pașcanu, împreună cu romancierul Turbotin Bangă. Aderaseră, fiind cofondatori, pictorul vitrinier Afrodisiu Șodromog și doi cunoscuți compozitori. Unul, Rigo Fachiol, luase premiul de consolare în 1987 la festivalul interjudețean „Obancea tradiții cântate“, pentru oratoriul „Muma Gerulei“, pe versuri de Nicoleta Dârdală, decedată cu un an mai înainte, la 14 octombrie 1986, ziua în care Nicolae Ceaușescu primise titlui de „Eroul al Noii Revoluții Agrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
una și să nu răspunzi la telefon luni în șir e cu totul altceva. Până la urmă, mi-am zis că probabil că ți-ai găsit vreun amorez nou și n-ai timp să mă suni, dar asta nu e o consolare prea mare. —Fără sex, numai o grămadă de mobile, îi spusei eu pe scurt, singurul mod în care trebuia să vorbești cu Duggie: Dumnezeule, ce gură mare avea! —Excelent! Duggie părea din ce în ce mai fericit. Când pot să vin să le văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ei. Helen se trânti lângă Janey, cu un aer amenințător. Nu înțeleg de ce ați crezut de cuviință să mă lăsați pe afară, zise ea, îmbufnată. N-a fost cu intenție, dragă, zise Janey, luând-o pe după umeri, în semn de consolare. Doar că eram cu toții acolo după ce am dus-o pe Violet sus și ne-am gândit că ar fi bine să vorbim un pic. Puteați să veniți după mine, zise Helen, puțin mai moale. —Știu. Scuze. Mă ierți? —OK. Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei, iar bărbatul, rușinat, ascunse revista sub pat și își căută în Perla lui Steinbeck consolarea pentru necazurile lui. O auzi scotocind neliniștită prin lăzi și agitându-se mai mult ca niciodată să pregătească prânzul. După o lungă tăcere, își dădu seama că era în picioare, lângă el. Își ridică ochii și trebui să facă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puțin de un secol, cum ne mai putem păstra speranțele? Rămaseră tăcuți, când îl văzură venind. Bănuiau ce veste aduce. — A murit? — Da. — Și părintele Carlos...? — A rămas să se roage... Tocmai a botezat-o... — Dacă asta poate fi o consolare! — O să încerc să dorm puțin..., vor veni zile foarte grele. Făcu gestul că se îndepărtează, dar Sierralta îl opri de braț: — Ce o să se întâmple? Așteptă în zadar răspunsul și arătă cu capul spre războinici: Veți merge cu ei...? — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai bine sau mai rău. Cel puțin, dacă știai că propriul tău copil a fost ucis, mai aveai În viață sumbra speranță că l-ai putea omorî pe cel care-o făcuse, dar asta nu părea nici pe departe o consolare. — Trebuia s-o fi sunat. — Guido, zise ea pe-o voce acum mai fermă. Nu Începe cu asta. Fiindcă nu-nseamnă decât că ar fi trebui să fii un telepat. Și nu ești. Așa că nici să nu-ncepi să gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
viață. Theo suferea de limbrici. Îi luase de la creșă și, generos ca de obicei, nu ezitase să-i împartă și cu taică-su. Ceea ce însemna că frământarea interioară a lui Hugo avea mai mult decât o cauză imediată. Singura lui consolare era că Amanda nu putea să atace din străinătate. Hugo știa că nevastă-sa plecase din nou la New York. Și cu toate că era evident că Laura putea și avea s-o și contacteze acolo, ideea de a-i suporta urletele venite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Terminat? Sigur că e terminat. Dar aici e vorba de cine primește custodia lui Theo. Tu nu prea ai sorți de izbândă. Știai asta? Hugo a dat din cap cu amărăciune. Barbara i-a atins brațul într-un gest de consolare. —Nu-ți face griji. Ai șanse destul de mari. E clar că-i ești devotat lui Theo și ai un serviciu pe care te poți baza. — Asta e important? Hugo s-a gândit îngrijorat la eșecul din parcarea subterană. El spera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
înțepe mereu pe cineva. Dacă aș pleca, s-ar neurasteniza și ar fi în stare să mă caute, ca să poată să mă fulgere. Felix! Dar ce faci? Felix o strânsese puternic cu brațele și o sărutase apăsat în chip de consolare pentru necazurile ei. - Ești nesuferit, nu mă lași să respir. Așa se sărută? Parcă ești ventuză! Se vede că n-ai fost la Conservator. Sărutarea nu trebuie să aibă brutalitatea asta alimentară, ci să fie ușoară, delicată. Uite-așa, domnule
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ești așa de tînăr! De ce să vezi toate lucrurile în negru? Deși nu plânsese, neputând să-și ascundă lacrimile venite din senin, Felix le lăsă să se rostogolească pe obraz. Aceste lacrimi fiziologice îi deșteptară însă un sentiment adevărat de consolare și se simți mulțumit ca un copil mângâiat. De teamă ca lucrul să nu se mai repete, se ridică să plece. - Pleci? zise Georgeta. Îmi pare rău că te-am întreținut cufleacuri. Un tânăr nu vine la o "fată faină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]