1,534 matches
-
punerii în ecuație a ceea ce înseamnă „a fi contemporan” pentru spațiul culturii și civilizației românești. Intuim faptul că ideea de contemporaneitate aici este una profund legată de reprezentările și complexele identitare, adică de ceea ce rămâne același traversând epocile. Raportul cu contemporaneitatea devine acest fel nu unul de situare în timp, adică de prezentificare, ci unul de situare în tip, adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
identitare, adică de ceea ce rămâne același traversând epocile. Raportul cu contemporaneitatea devine acest fel nu unul de situare în timp, adică de prezentificare, ci unul de situare în tip, adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de identificări între lumea operei și lumea reală, a fiecărei epoci în parte, prin intermediul unor tipologii complexe care includ gesticulația, reflexul mentalitar, utilizarea anumitor retorici și ceea ce am putea numi situații
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a fiecărei epoci în parte, prin intermediul unor tipologii complexe care includ gesticulația, reflexul mentalitar, utilizarea anumitor retorici și ceea ce am putea numi situații‑Caragiale. De aici până la forjarea unui ter- men pentru acest raport de identificare care ne situează în contemporaneitate nu mai e decât un pas. „Caragialesc” a devenit mai mult decât un atribut al operei, el a dobândit semnificație ontologică, și chiar mai mult decât atât a intrat în chimia complexă a acelor identificări esențiale care configurează un complex
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
relega caragialismul de identitatea românească din perspectiva consubstanțialității acestuia cu Periferia în relația sa emblematică cu Centrul, găsind că „problema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă punctul de plecare al demersului meu. Dacă ideea de contemporaneitate nu a făcut obiectul unei reflecții în spațiul culturii românești, este extrem de profitabilă frecventarea accepțiilor pe care le dă termenu- lui Giorgio Agamben
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
găsind că „problema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă punctul de plecare al demersului meu. Dacă ideea de contemporaneitate nu a făcut obiectul unei reflecții în spațiul culturii românești, este extrem de profitabilă frecventarea accepțiilor pe care le dă termenu- lui Giorgio Agamben, în Qu’est‑ce que le contemporain ? Răspunsul filozofului italian vizează două dimensiuni, una care face parte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
definește, în acest sens, ca inactual ; dar tocmai din acest motiv, tocmai prin acest ecart, prin acest ana- cronism, el este mai capabil decât ceilalți să perceapă și să înțeleagă timpul său.”(trad. mea, A.M.) Într-un fel sau altul, contemporaneitatea este o formă paradoxală de pre- zentificare, o formă a ieșirii din timp pentru a-i percepe mai bine dinamica, momentele cruciale ca puncte de infle- xiune istorice. Acest fapt generează în sine un efect de perspectivă, o perspectivă „din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
marile noastre reflexe consti- tutiv-identitare” care reprezintă o „formă de inteligență civică, socială, care blochează sofismele, silogismele menite să cauționeze oroarea, să o cosmetizeze umanitarist- utopic ca accident de etapă, ca necesitate istorică etc.”. Cea de-a doua dimensiune a contemporaneității presu- pune fixarea privirii asupra timpului tău pentru a percepe nu luminile, ci obscuritatea : (...) le contemporain est celui qui fixe le regard sur son temps pour en percevoir non les lumières, mais l’obscurité. Tous les temps sont obscurs pour
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mi se pare săpată într-un material puțin trainic. Timpul a început să-l macine încetul cu încetul...”. Și criticul relevă calitatea documentară a prozei sale, sin- gura care va încetini cât de cât fenomenul de eroziune. Lovinescu vedea în contemporaneitate tocmai opusul accep- țiilor pe care i le conferă termenului Giorgio Agamben, și anume circumscrierea fără scăpare în prezentul referen- tului invocat de operă. Lumea operei lui Caragiale s- ar suprapune peste lumea lui Caragiale, persoana empirică evocată de cei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
evocată de cei care l-au cunoscut sau i-au văzut piesele peste cea a autorului de comedii în care gâlgâie un râs gros. Aceasta pentru că pe baza unui contract mimetic pe care autorul părea să-l fi semnat cu contemporaneitatea s-a văzut în opera scriitorului o expresie a epocii, tranzitivă, descriptivă, captivă temporal, și prin aceasta tranzitorie, efemeră. Apropierea de lumea ziarului mergea în această direcție a unei opere perisabile cum este prin definiție articolul de ziar condamnat să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și de intersecția acestor axe care probează varie- tatea de registre pe care scriitorul le stăpânește, alter nân- du-le într-un mod care conferă un profil particular operei sale. Observăm fără dificultate că ceea ce îl aduce în aten- ția contemporaneității pe Caragiale nu este nici direcția naturalistă, nici cea a povestirii fantastice sau a celei orientale, nici drama, ci comediile și momentele, devenite un depozit inepuizabil de citate reprezentative. Tocmai amfibologiile, expresiile absurdiste, sau într-un cuvânt „enormitățile” debitate de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
timp. „La contemporanéité est donc une singulière relation avec son propre temps, auquel on adhère tout en prenant ses distances ; elle est très précisément la relation au temps qui adhère à lui par le déphasage et l’anachronisme.” „Prin urmare, contemporaneitatea presupune o relație spe- cială cu propria ta epocă, la care aderi nu fără a păstra distanța, aceasta este relația cu timpul care aderă la el însuși prin defazaj și anacronism.” (trad. mea, A.M.) În al doilea rând, a fi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
simbolico-strategică a clișajului. Într-un fel, clișajul cir- cumscrie reprezentările sociale vagi, recurențele familiare, ca loc geometric de emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a imprimat în literatură, în artele plastice etc. Este un fapt tulburător că aceste deformări de limbaj ale unei epoci care a apus demult vehiculează o serie de mărci identitare cu care fiecare generație ope- rează propriile identificări plasând în contemporaneitate opera și autorul ei. Pe lângă aceste decupaje absurdist- hilare sunt revendicate și situațiile care configurează contextul lor, adesea situații politice, dar nu numai. Ceea ce produce însă identificarea nu este atât situația, cât expresia lingvis- tică care o consacră, deformarea. Unul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
numai lumea românească, nicio altă periferie cu expunere este- tică nu este luată în calcul, iar a doua o constituie excep- țiile, oamenii excepționali care s-au desfăcut din acest dat al secundarului, al perifericului, cei pe care definiția dată contemporaneității de către Giorgio Agamben îi plasează în răspăr cu epoca, în afara ei, scrutându-i obscuritatea. Din start, conchide Dragomir, marginalul nu este decât un reflex, o „deformare” similară transpunerii inexacte a Ideii în spațiul de iradiere. Expresia estetică a acestei deformări
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale la caragialescul potențial al locuitorilor ei. „De aceea pro- blema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau nu caragialești.” Răspunsul este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
limpede că se poate face o carieră de excepție și fără să fi fost obligat să tocești la fizică în cei mai frumoși ani ai inocentei adolescențe. Și a dat o serie de exemple din realitatea istorică, dar și din contemporaneitate, de mari personalități total nepricepute la fizică. Printre alții, și Președintele țării, un elev model, a fost mediocru la disciplina fizică, fapt care l-a privat de locul unu pe liceu, deși ar fi meritat această distincție din plin. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
continuitate între cele două cicluri (preșcolar și școlar mic), prezentăm aici și caracteristicile copilului de 6-7 ani, considerat în lucrarea avută în vedere ca ,,școlar începător" (în acest sens, se poate considera ca relevantă și sintagma ,,grupă pregătitoare" utilizată în contemporaneitate): ,,alfabetizarea relații de competiție; admiterea tutelei; diversificarea învățării; jocul cu reguli, submisia la reguli". 2.2. Aspecte particulare ale limbajului preșcolarilor Între egocentrism și socializare, între individual și general, între autocomunicare și comunicare, între situativ și contextual, limbajul copilului preșcolar
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
calculator (IAC) Instruirea asistată de calculator (IAC) este metoda didactică valorificată în condițiile utilizării calculatorului ca mijloc în accesarea anumitor softuri educaționale 193 care facilitează, într-o anumită măsură, desfășurarea demersului instructiv-educativ contemporan. Caracteristici și repere aplicative ( Dezvoltarea tehnicii în contemporaneitate recomandă această metodă, inclusiv din perspectiva costurilor implicate. Valorificarea metodei instruirii asistate de calculator implică utilizarea unor soft-uri de diferite tipuri: de exersare, consolidare, prezentare interactivă de noi cunoștințe, stimulare de idei și sugestii, asociere sau deschidere la domenii
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
dobândise Axinte Frunză, convingerile sale înaintate îl vor impune în fața corpului profesoral și a elevilor. Lecțiile lui erau o adevărată încântare. În același timp, lecțiile sale de latină aduceau în fața elevilor probleme sociale, nu numai ale antichității ci, deseori, ale contemporaneității. Demostene Botez, fost elev al lui Axinte Frunză, ni-l prezintă astfel: „ĂA fost un scriitor cu totul remarcabil, care a scris nuvele, care a făcut traduceri admirabile Ă și totuși ne-a învățat latina, mai mult decât ne-a
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
însăși. Mie mi se pare că marele avantaj al intelectualului de veac XIX, care se raporta la Junimea maioresciană, era relaxarea, în sensul bun, lipsa unor orgolii intelectuale de pro-porția celor de azi. Era și un soi de solidaritate străină contemporaneității. Credeți că astăzi ar mai exista condiții de posibilitate pentru întruparea unei asemenea efervescențe a spiritului românesc? Există, fără îndoială, numai că altfel structurate, altfel puse în valoare. Multe s-au schimbat în lume de aproape un secol și jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de învățătură dumnezeiască, comună creștinilor și evreilor. În anul 1762, termenul a fost recunoscut oficial și decătre Academia Franceză. Cu mult înainte însă de apariția termenului „pedagogie”, tot în Franța (1370) a fost semnalat pentru prima oară cuvântul „pedagog”, în contemporaneitate „devenit de două ori mai suspect: să teocupi de pedagogie și să te intitulezi pedagog”, după cum subliniază șiHameline (1976). În urma unei analize diacronice însă, concluzia care se poate desprinde este aceea că, pe măsură ce cunoștințele despre pedagogie deveneau tot mai precise
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
solicitată, dar nu pentru a construi prin intermediul acesteia, ci pentru a „demola”. Fără a cădea în capcana unui cult al erorii, fără a încuraja falsul și mediocritatea relevate adeseori prin greșeală, considerăm potrivită schimbarea de optică asupra acestui subiect. Așa cum contemporaneitatea ne obligă să conviețuim cu foarte multe alte elemente psihologice incomparabil mai nocive (stresul), de ce nu ar fi mai convenabilă apropierea de greșeală, acceptarea acesteia și exploatarea ei în favoarea noastră. Aidoma unui material radioactiv, în condiții de grijă și pricepere
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
numeroase culegeri colective. Cu studii de mitologie, folcloristică și analiză literară a fost prezent, din 1964, în publicații de profil din Chișinău. Alte studii a tipărit în numeroase volume colective, începând cu 1971. C. este autor al monografiilor Folclorul și contemporaneitatea (1974, în limba rusă) și Realizări ale folcloristicii timpurii moldovenești (1978), aceasta din urmă despre contribuțiile marcante ale cronicarului Ion Neculce și ale cărturarului Teodor Stamati. A alcătuit de asemenea mai multe culegeri de snoave, glume și anecdote și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286276_a_287605]
-
gândac/ sau coropișniță să stăm sub camion/ sub motorul ca un soare negru/ și să cugetăm la toate muchiile/ care se întâlnesc în ochiul lui Dumnezeu” (Rugăciunea vietăților mici). În rest, cărțile lui L. constituie o suită de incizii în contemporaneitate sau, cel mult, în istoria recentă. Astfel, bazată pe teoriile lui Pierre Bourdieu și B. Lahire, Construcția identității într-o societate totalitară (2003) constituie un temeinic studiu de caz focalizat asupra societății comuniste românești, percepută ca o permanentă „negociere a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287919_a_289248]