4,884 matches
-
-i sunt impuse. Conștientă de existența acestor limite, persoana le opune nevoia afirmării dorințelor și aspirațiilor sale de a trece dincolo de ele, În registrul spiritualității. Convergența reprezintă Împlinirea acestor aspirații ale persoanei prin Întâlnirea și completarea sa cu alte persoane. Convergența, ca Întâlnire, trebuie Înțeleasă ca o Întrepătrundere, ca o intimitate Împărtășită. Este nevoia de a comunica cu celălalt prin Întâlniri interioare. Realizarea deplină a convergenței o dă numai comuniunea mea cu celălalt. Aceasta mă Împlinește printr-o empatie reciprocă, dându
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Convergența reprezintă Împlinirea acestor aspirații ale persoanei prin Întâlnirea și completarea sa cu alte persoane. Convergența, ca Întâlnire, trebuie Înțeleasă ca o Întrepătrundere, ca o intimitate Împărtășită. Este nevoia de a comunica cu celălalt prin Întâlniri interioare. Realizarea deplină a convergenței o dă numai comuniunea mea cu celălalt. Aceasta mă Împlinește printr-o empatie reciprocă, dându-mi liniștea și echilibrul interior de care, atât eu, cât și celălalt, avem nevoie. Rezultă, din cele de mai sus, faptul că omul nu poate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca fiind ceva inepuizabil. Ea are mereu, așa cum spunea D. Stăniloae, un plus de noutate pe care-l comunică, Îl transmite și Îl oferă celuilalt, primind același lucru În schimb. Dacă vom accepta faptul că persoana este experiență, transcendență și convergență, va trebui să o considerăm, după D. Stăniloae, ca fiind o „unitate omnilaterală a contrastelor”, În care distingem următoarele aspecte: este ființă independentă, dar legată totuși de sursa supremă din care provine; este unitate, dar și complexitate; este temporală, supusă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
celuilalt, decât așa cum mi-o spune el; mă bucur Împreună cu celălalt, dar nu pot simți bucuria lui, Întrucât fiecare se bucură În felul său. Ce trebuie să vedem În acestea? Faptul că persoana umană reprezintă o unitate a contrastelor, o convergență Între contraste din care, În mod paradoxal, rezultă Însăși unitatea persoanei. Se poate vedea că, de fapt, convergența nu este numai Între persoane, ci și În interiorul acestora. Existența contrastelor, care alcătuiesc persoana umană, Îi conferă acesteia libertatea de a putea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
fiecare se bucură În felul său. Ce trebuie să vedem În acestea? Faptul că persoana umană reprezintă o unitate a contrastelor, o convergență Între contraste din care, În mod paradoxal, rezultă Însăși unitatea persoanei. Se poate vedea că, de fapt, convergența nu este numai Între persoane, ci și În interiorul acestora. Existența contrastelor, care alcătuiesc persoana umană, Îi conferă acesteia libertatea de a putea opta, de a acționa conform propriei sale voințe. Este un dar, dar În același timp și o Încercare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este spiritul ce se manifestă exclusiv prin persoană, și face ca aceasta să se depășească pe sine, dar și lumea (Die Stellung der Menschen im Kosmosă. Spiritul este cel care transformă viața persoanei În ideal. Semnificația umanului se descoperă În convergența dintre uman și suprauman, pe care o dă transcendența, susține J. Maritain (Humanisme intégrală. Este o concentrare a lumii, dar totodată și o dilatare a omului În lume. În felul acesta, doctrina umanistă unifică, În planul valorilor sufletești și morale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
1972, 31; Al. Piru, Perspectivă critică, RL, 1972, 32; Gheorghe Grigurcu, Clasicismul operei lui Marin Preda, F, 1972, 8; M. Nițescu, Un realist modern, VR, 1972, 8; Caraion, Duelul, 329-353; Ciobanu, Panoramic, 113-126; Munteanu, Opera, 180-205; Protopopescu, Volumul, 161-182; Vlad, Convergențe, 306-319; Al. Piru, „Risipitorii”, RL, 1973, 2; Nichita Stănescu, Marin Preda - scriitor contemporan, ARG, 1973, 10; Andriescu, Disocieri, 251-260; George, Sfârșitul, I, 286-289, III, 240-249; Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, București, 1973; Petrescu, Scriitori, 94-97, 145-148; Raicu, Structuri, 150-156
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
deloc îndulcite, ale unui „temperament excesiv”, „încrederea în forța omniprezentă a inteligenței” și „dezgustul față de formele bizantinismului moral”) intră în comunicare cu idei și atitudini angajate în câmpul culturii: „sensul cognitiv al autenticității”, fecunditatea spiritului polemic, concepte ca noocrație, substanțialism, convergențe și delimitări, reacții semnificative față de Henri Bergson și Edmund Husserl, Marcel Proust, Luigi Pirandello, Paul Zarifopol, Panait Istrati. Dramaturgul e văzut ca anticipând o opțiune ilustrată ulterior de Albert Camus și Jean-Paul Sartre. S. subliniază sinteza moral-cognitivă în configurația și
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
riscul uscăciunii disertative. Când este cazul se replică unei opinii critice nedrept ironice (apropierea, încercată de G. Călinescu, între Patima roșie, piesa lui Mihail Sorbul, și Act venețian). Exegetul crede că romancierul Camil Petrescu, pus sub semnul unor afinități și convergențe, parțiale, cu Stendhal și Proust, face din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, „romanul unei clarificări interioare”, în durata a două mari experiențe complementare, marcate de dramatice „momente de vertij interior” și de prețioase adevăruri trăite, decantări ale
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
albă, București, 1968, 43-49; Cornelia Ștefănescu, Mihail Sebastian, București, 1968; Tomuș, Carnet, 286-299; Brădățeanu, Comedia, 404-414; Mîndra, Incursiuni, 182-188; Geo Șerban, Celălalt Sebastian, ST, 1972, 19; Șerban Cioculescu, Mihail Sebastian - criticul, RL, 1972, 44; Rotaru, O ist., II, 727-732; Vlad, Convergențe, 256-261; George, Sfârșitul, I, 181-187; Valeriu Râpeanu, Pe drumurile tradiției, București, 1973, 204-209; Săndulescu, Citind, 174-178; Ștefănescu, Momente, 129-137, 232-235, passim; Dana Dumitriu, Mihail Sebastian și domnișoara de Stermaria, RL, 1975, 20; Dana Dumitriu, Inteligența modernă și sentimentalismul provincial, CL
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
șederii la Paris . Oricum, temele „civilizației corupătoare” și „bunului sălbatic” par a fi preluate fie de la Rousseau, fie de la unul dintre numeroșii săi epigoni. Receptarea lui Boerescu era Însă una atipică; „civilizația” și „inocența” intrau Într-un bizar raport de convergență. Diletantism juvenil? Foarte probabil. Însă oscilația Între scepticism și candoare progresistă precum și Încercarea de a le concilia urmau să rămână constante ale profilului intelectual boerescian. Cea mai coerentă expunere a concepțiilor politice ale lui Vasile Boerescu din perioada studiilor pariziene
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
deja că, pe termen lung, ambiguitatea avea să fie promovată la rang de strategie politică. Anii formării intelectuale au avut un impact decisiv asupra identității doctrinare târzii a lui Vasile Boerescu. Caracterul eclectic a fost Însă completat prin puncte de convergență ale discursului său. Este vorba În primul rând despre binomul „ordine și libertate”. Specifică, În principiu, liberalismului european format În anii 1815-1830 , tema a devenit una recurentă la conservatorii români din primele decenii ale regimului constituțional. Decalajul este, În cazul
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
sunt transferate în fizică; din informatică în artă, au dus la arta informatică) 3. contribuie la big-bang-ul disciplinar. Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” Interdisciplinaritatea derivă din spațiul cercetării științifice, iar ca demers epistemic, în domeniul educației, poate fi sesizat sub două aspecte: 1. concentrarea conținuturilor în perspectiva interdisciplinară precum și 2. proiectarea și organizarea
FIZICA ŞI PERSPECTIVA INTERDISCIPLINARĂ. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Iuliana-Elena State () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_903]
-
tranșante din partea intelectualilor din afara granițelor. Chiar dacă T.R. are mai degrabă specificul unei reviste-magazin, cu rubrici permanente - „Informații”, „Comentarii”, „Calendar uitat”, „Cronica Bucureștilor”, „Căminul”, „Sport” -, fenomenul cultural este urmărit perseverent, înscris în rubrici speciale, precum „Hyperion”, „Lyra”, „Lectura pentru toți”, „România - convergențe la universal”, „Locuri pe unde n-ați mai fost”, „Alfabetul capodoperelor”, „Autograf”, „Cursurile noastre”, „Curier” „Who’s who? Fișe pentru un dicționar al românilor celebri în lume”, „Tricolor pe glob” ș.a., prin cronici literare, studii, eseuri, prin tipărirea unor texte
TRIBUNA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290260_a_291589]
-
Sainte-Beuve, Hippolyte Taine, Émile Hennequin. În pofida numeroaselor obiecții formulate, exegetul consideră opera teoretică a lui Mihail Dragomirescu o contribuție majoră, pe plan mondial, la scientizarea cercetării literaturii și nu ezită să îi atribuie profesorului bucureștean „geniu teoretic”. Ultimul capitol demonstrează convergența demersului dragomirescian cu tendința de obiectivare a criticii literare, exprimată, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Franța, prin Brunetière, viguros resuscitată după al doilea război mondial în lumea universitară occidentală. Conceptul de organicitate susținut de Dragomirescu îl anticipează, ca
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
IV, 188-192; Gh. Bulgăr, Din poemele Elenei Văcărescu, ST, 1987, 6; Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață, București 1987, 473-476; Românii, 369-372; Manuela Cernat, Elena Văcărescu și filmul, LCF, 1995, 15; Alexandru Ciorănescu, Domnișoara Văcărescu, ALA, 1995, 299; Popa, Convergențe, 18-30; Maria Platon, Elena Văcărescu - ambasadoare a sufletului românesc, CRC, 1997, 1-2; Ion Buzași, „Patria în suflet mi-e singura comoară”, ST, 1997, 4-6; Tudor Vianu, La mormântul Elenei Văcărescu, MS, 1997, 2-4; Robert Scheffer, Orient regal. Cinci ani la
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
bibliografică), București, 1981; Până la capăt, București, 1982; Răsfrângeri prin fereastra deschisă, București, 1983; Cu soarele în gând (Călătorii culturale), Miloșești, 1990; Valori de referință în critica și istoria literară românească, București, 1991; Strălucirea cristalului, București, 1993; Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergențe, București, 1993; Paul Zarifopol comentat de..., București, 1995; I. L. Caragiale comentat de..., București, 1995; Viața lui Tudor Vianu. O biografie intelectuală, București, 1997; Tudor Vianu comentat de..., București, 1997; Grădina cu rodii, București, 2002; Sezonul oglinzilor abandonate, Cluj-Napoca, 2002. Ediții
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
în critica și istoria literară românescă, București, 1991, 196-203; Edgar Papu, Tudor Vianu, L, 1992, 16-17; Scrisori către Tudor Vianu, I-III, îngr. Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, postfață Florin Țurcanu, București, 1992-1997; Henri Zalis, Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergențe, București, 1993; Geo Șerban, Ultimul maiorescian, RL, 1994, 19; Gheorghe Grigurcu, Despre „taina” lui Tudor Vianu, RL, 1994, 19; Petru Vaida, Individualism și liberalism la Tudor Vianu, „22”, 1994, 20; Petru Vaida, „Taina” lui Tudor Vianu: scepticism sau „culturalism”?, RL
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Marin Mincu, „Masca geniului”, VR, 1968, 4; Tomuș, Carnet, 141-149; Ion Pop, „Glose”, TR, 1970, 24; Mihai Ungheanu, „Glose”, RL, 1970, 28; Al. Căprariu, „Glose”, TR, 1971, 28; Nicolae Manolescu, „Colaje”, CNT, 1972, 9; Piru, Varia, I, 240, 517-519; Vlad, Convergențe, 149-153; George, Sfârșitul, I, 295-299; Grigurcu, Idei, 217-223; Petrescu, Scriitori, 75-78; Tomuș, Răsfrângeri, 105-110; Ardeleanu, Opinii, 189-193; Cocora, Privitor, I, 199-202; Ungureanu, La umbra cărților, 81-86; Constantin Coroiu, Dialoguri literare, I, Iași, 1976, 157-168; Culcer, Citind, 27-30; Iorgulescu, Al doilea
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
București, 1943, 289-292; Al. Rosetti, Diverse, București, 1962, 42-43; Simion, Orientări, 315-346; G. Călinescu, Cronicile optimistului, București, 1964, 414-416; Scrisori - Ibrăileanu, I, 261-305; Sevastos, Amintiri, 391-395; Ov. S. Crohmălniceanu, Retușări la un portret, LCF, 1969, 7; Muthu, Orientări, 57-64; Vlad, Convergențe, 99-113; Zaciu, Colaje, 73-76; Bucur, Istoriografia, 444-448; Cioculescu, Itinerar, I, 214-218, II, 291-300, V, 352-359; Săndulescu, Citind, 89-129; Crohmălniceanu, Literatura, III, 336-360; Mihăilescu, Conceptul, I, 441-445; Balotă, Arte, 214-223; George, Sfârșitul, II, 189-197; Paleologu, Ipoteze, 96-143; Constantin Trandafir, Paul Zarifopol
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
colaborare activă, acceptând rolul de factor răspunzător. Chiar și schimbul de idei dintre învățători și părinți poate fi echivalat cu educația părinților, iar produsul educațional este profitabil, atât pentru școală, cât și pentru elevi și părinți. Mircea Sântimbreanu spunea că: . Convergența acțiunilor acestor doi factori și punerea de acord a modalităților de realizare a scopului comun devin una din principalele căi de realizare a idealului educațional. Caracteristicile societății moderne au imprimat vieții de familie propriile ei sensuri: ritm alert în desfășurarea
EDUCAŢIA ÎN FAMILIE – FACTOR AL DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII. In: Arta de a fi părinte by Dana Smerea () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1399]
-
este o schimbare socială unidirecțională, progresivă, graduală și ireversibilă; modernizarea este un proces stadial, desfășurat în faze (fazele modernizării, care, în opinia lui Levy, sunt faze de trecere de la tradiție la modernitate); modernizarea este un proces omogenizant (produce tendințe spre convergență în societățile care se modernizează); modernizarea este un proces de europenizare (americanizare); modernizarea este un proces ireversibil (nu mai poate fi stopat în plus, contactul cu Occidentul induce fatal impulsuri modernizatoare). În acest sens, Levy numește modernizarea un „solvent social
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
perioade de timp (Wickham 2002, p. 21). Ceea ce se regăsește astăzi sub numele de model social european reprezintă rodul a zeci de ani de negocieri și înțelegeri privind prioritățile domeniului social în spațiul Uniunii Europene. Evoluția modelului social european corespunde convergenței progresive a viziunii statelor membre asupra obiectivelor în domeniul ocupării forței de muncă și al politicilor sociale (Diamantopoulou, 2003b, p. 3). Următoarea parte își propune să analizeze modelul social european în accepțiunea sa de politică socială europeană. Modelul social european
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și cele de finanțe, adepte ale celui american (Deacon, 2000, p. 152). Referindu-se la Grecia și Spania, J. Alber și G. Standing consideră că, după ce aceste două țări au aderat la Uniunea Europeană, principalul scop al politicii naționale a fost convergența socială cu Europa. Deși strategiile adoptate au încercat să ajungă din urmă celelalte țări, nu au fost adoptate măsuri de social dumping pentru sprijinirea competitivității economice (Alber, Standing, 2000, p. 108). Nici în statele nordice adaptarea furnizării bunăstării la competiția
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un „model al consensului”, opțiunile îndreptându-se către un stat eficient în acest domeniu. Este de așteptat ca, deși opțiunile populației converg spre un stat „puternic” în domeniul protecției sociale, să existe o mulțime de opțiuni care să nuanțeze această convergență, conducând la diferențieri însemnate la nivelul reprezentărilor sociale asupra rolului statului în furnizarea bunăstării. Suportul diferențiat pentru programe sociale În analiza datelor referitoare la suportul diferit acordat serviciilor și beneficiilor sociale am luat în considerare două dimensiuni: suportul acordat programelor
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]