3,642 matches
-
a dus în calea convoiului, la o distanță de o pistrea de săgeată, pentru a da semnalul de atac la momentul potrivit: un cântat de cucuvea... În câteva clipe, s-a așternut liniște. A început așteptarea înfrigurată dinaintea întâlnirii cu convoiul... Nu după multă vreme, în liniștea codrului de nepătruns a început să se audă galop de cai. La început, ca prin vis. Apoi, din ce în ce mai tare. Erau cei din „avangardă”. Au ajuns în dreptul lor și au trecut ca vântul. Nici n-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ne dea semnalul” - și-au zis lotrii ieșind în buza șanțului drumului, după ce și-au tras basmalele pe chip. Când zgomotul călăreților în galop s-a stins, a răsunat limpede cântec de cucuvea... „Asta-i, fraților” - au gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la ușile trăsurii, de o parte și de alta, cu pistoalele înfipte în pieptul negustorilor. „Scoateți pungile cu galbeni și tot ce aveți de soi! Fără vorbe!” - a poruncit apăsat unul din lotri. Ceilalți trei hoți erau deja în coasta convoiului cu marfă. „Ce aduceți”? - s-a auzit șoaptă apăsată însoțită de clinchet al cocoșului pistoalelor. „Mirodenii de toate felurile” - a răspuns șeful convoiului. „Într-o clipă, să fie la o sută de pași în spate, dincolo de șanț, câte un sac
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de soi! Fără vorbe!” - a poruncit apăsat unul din lotri. Ceilalți trei hoți erau deja în coasta convoiului cu marfă. „Ce aduceți”? - s-a auzit șoaptă apăsată însoțită de clinchet al cocoșului pistoalelor. „Mirodenii de toate felurile” - a răspuns șeful convoiului. „Într-o clipă, să fie la o sută de pași în spate, dincolo de șanț, câte un sac, ladă sau coș din fiecare fel de marfă! S-a înțeles? Nu așteptați să vă miruiesc cu câte un glonte în frunte!”... În spatele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Într-o clipă, să fie la o sută de pași în spate, dincolo de șanț, câte un sac, ladă sau coș din fiecare fel de marfă! S-a înțeles? Nu așteptați să vă miruiesc cu câte un glonte în frunte!”... În spatele convoiului, cumpănindu-și flinta, se afla șeful lotrilor. Toată treaba nu a durat decât cât ai da de dușcă o ulcică cu un vin bun!... ― Acum, deshămați caii și lăsați-i slobozi în pădure! De aici nu plecați decât când soarele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
întrebat un negustor. ― Că ați deshămat caii, i-ați lăsat să pască și să bea apă din pârâu - le-a răspuns lotrul. Îndată ce caii au fost liberi, doi lotri i-au mânat în adânc de codru. La mică distanță de convoi, a rămas cel care a oprit caii trăsurii. Avea poruncă să observe ca nu cumva vreunul dintre cărăuși sau negustori să-i urmărească. ― Da’ de ce a trebuit să rămână de pază tocmai cel care a oprit caii trăsurii și nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Treaba îi ca și făcută. Numai să dau porunca. Spunând acestea, hangiul s-a îndreptat spre bucătărie. S-a întors repede, cu chip să-i țină de urât mușteriului. Motivul adevărat era altul. După ce lotrul cu ai lui au atacat convoiul cu mirodenii, acum aștepta să vadă ce zice de alișverișul lui... Pentru lotru, întoarcerea hangiului așa de iute era mai mult decât o măciucă la un car cu oale... Așa că l-a luat din scurt: ― Jupâne, știu că aștepți răsplata
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
gata de drum, cei din avangardă s-au pierdut deja în întuneric... Căpitanul a adunat comandanții de tun: ― Plecăm. Să fie liniște deplină pe traseu. La tunuri! Când totul a fost gata, cu un oftat adânc, căpitanul a ordonat plecarea. Convoiul se târa ca un miriapod, lăsând în urmă o dâră neagră, lucru foarte periculos. Pe timp de zi, ar fi fost luați din urmă precum coteiul ia urma vânatului. Căpitanul se gândea că poate vor putea ajunge destul de repede în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ocrotitor al casei, din universul blând al focului din vatră, spre necuprinsul pădurilor asupra cărora se așternea, aspră și străină, iarna. Toate aceste vești ajungeau la căpitanul Oană, amestecate cu celelalte. Cu veștile adunării oștirii la Vaslui, cu cele despre convoaiele cu merinde și arme care se Îndreptau spre Valea Bârladului din toate colțuruile Moldovei. Cu cele ale pregătirilor făcute de locuitorii din satele Bucovinei pentru primirea pribegilor din sud. Cu cele ale mișcării celor două armate care urmau să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cetatea de Scaun. Ei plecau, dar În locul lor soseau trupele trimise de Ștefan, conform unui plan. Pribegii mai Întâlniseră, până atunci, șiruri de răzeși mergând spre Vaslui, dar și unități de cavalerie galopând spre munți. Adeseori, drumurile erau blocate de convoaie de căruțe cu arme, iar ei, pribegii, ajutau la scoaterea câte uneia din noroi. O făceau cu inima plină. Acele arme erau sortite apărării lor. Pe măsură ce se apropiau de Suceava, Alexandru observă că oamenii care vin dinspre cetate au fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prin codri, zeci de kilometri spre sud. Oastea invadatoare era, cu adevărat, imensă. Dar Înaintarea fusese, În ultimele zile, tot mai grea. Turcii pierduseră peste zece mii de oameni În luptele de hărțuială. Nu găsiseră nimic de jefuit pe drum, iar convoaiele de aprovizionare rămăseră mult În urmă, Înțepenite În zăpezile Țării de Jos. Singura șansă a trupelor beglerbegului Soliman fusese marșul forțat până la ciocnirea decisivă cu oastea Moldovei. Dar marșul forțat istovise pedestrimea. Ienicerii, flămânzi și Însetați, se târau cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un "Bene-Merenti", după care a venit o "Coroană" și o "Stea" și când a fost vacantă prima catedră la Școala de bele-arte, candidatura lui a fost necontestată. Mini păru interesată. - Știam nenumărate feluri - zise - de a se împinge înainte în convoiul nostru social, dar pe ăsta nu. E mult mai original și mult mai simpatic ca alte nepotisme. "Nepotul Papei"! - Să mai vezi! Geloasă, Mitropolia i-a făcut curte, așa încît asistă la Te-Deum-uri și cu decorațiile obligatorii. Ii stă foarte
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
anumitor persoane, nu și altora. Iată și șoferii, ținându-le pasagerilor portierele deschise și alergând apoi în jurul mașinilor să dea drumul la motoare și să pornească în scrâșnet de roți. Pran se trezește înghesuit lângă fotograf, în ultima mașină din convoi. Pe drumul care-i zgâlțâie oasele spre pădurile Fatehpurului, el moțăie în timp ce nobilul predică despre onoarea regatului și răsplata fabuloasă pe care o va primi, dacă-i ajută să-i convingă pe blestemații de englezi că trebuie să-l sprijine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
moțăie în timp ce nobilul predică despre onoarea regatului și răsplata fabuloasă pe care o va primi, dacă-i ajută să-i convingă pe blestemații de englezi că trebuie să-l sprijine pe nabab. Când fotograful îl scutură ca să se trezească, restul convoiului a dispărut. Mașina lor s-a oprit într-un luminiș, iar șoferul stă lângă ea, trăgând câteva fumuri dintr-un bidi. În jurul lor, copacii înalți se profilează pe cerul cenușiu. Este imediat după apusul soarelui. Pran coboară din mașină, întinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie motorizată, un convoi de mașini parentale își face apariția pe drum, din ele revărsându-se tați sobri, mame înlăcrimate îmbrăcate în blănuri, fiii lor, șoferi, servitoare și câini, într-un amestec de bâte de crichet și pachete. După o vreme, tații le conduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cei mai surprinși au fost pasagerii din capul giganticei coloane, supuși, fără de veste, unor cumplite suprasarcini. Ordinatoarele de la bordul primilor bolizi, primind comanda, accelerară viteza. Unele după altele, mașinile izbucneau în rafală înainte. Câțiva piloți ai reactoarelor care zburau deasupra convoiului înregistrară uimiți fenomenul. Aproape simultan interveni stopul cerut de Homer. Excedat de aceste ordine sau dându-și în sfârșit seama de lipsa lor de noimă, sistemul megarutei hotărî ca mașina lui Homer să sară în aer. Treaba s-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
de ultima poartă a Marii Grădini Rotunde, Yuan Ming Yuan, funcționarii și eunucii s-au aruncat în genunchi, salutând de bun rămas. Împăratul ședea înăuntu cu fiul său. Tung Chih mi-a spus mai târziu că tatăl lui a plâns. Convoiul imperial se întinde pe trei mile. Seamănă cu o paradă de sărbătoare. În aer s-au aruncat pocnitori pentru „a speria duhurile rele“. Gărzile de ceremonie poartă steaguri galbene cu dragoni, în timp ce cărăușii cară palanchinele familiilor imperiale. Nobilii merg în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că se întâmpla ceva - în port erau încărcate și ridicau ancora zilnic neobișnuit de multe corăbii. Corăbiile, fără excepție, navigau din zona de miazăzi a lacului, către miazănoapte. Și mii de baloturi de orez, transportate pe drumurile de uscat, cu convoaie șerpuitoare de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord. Ca întotdeauna, străzile din Azuchi forfoteau de circulația călătorilor și de venirile și plecările feluriților seniori. Nu trecea nici o zi în care să nu fie văzut câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
onoare. Deși fusese a douăzeci și patra zi din Luna a Douăsprezecea, foarte aproape de sfârșitul anului, Takeda Katsuyori se mutase din Kofu, vechea capitală a provinciei, ocupată de strămoșii săi, timp de generații, în această nouă capitală. Grandoarea și frumusețea convoiului încă mai erau comentate de agricultorii din lungul drumului, chiar și acum, în timpul sărbătorilor de Anul Nou. Începând cu palanchinele pentru Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
congestionat, încât nu putea nici să scuipe, nici să înghită. La două camere distanță, Saito Toshimitsu, vasalul lui Mitsuhide, se sfătuia cu alți generali, studiind hărți militare și discutând problemele tactice. Ieși din încăpere, pentru a vorbi cu Mitsuhide. — Trimiteți convoiul cu provizii înaintea noastră în Sanin? Convoiul cu provizii? Hm... mă rog, nu e nevoie să-l trimitem înainte. Deodată, unchiul lui Mitsuhide, Chokansai, care tocmai sosise împreună cu Mitsuharu, privi înăuntru. — Ei, nu-i aici. Unde s-a dus seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici să înghită. La două camere distanță, Saito Toshimitsu, vasalul lui Mitsuhide, se sfătuia cu alți generali, studiind hărți militare și discutând problemele tactice. Ieși din încăpere, pentru a vorbi cu Mitsuhide. — Trimiteți convoiul cu provizii înaintea noastră în Sanin? Convoiul cu provizii? Hm... mă rog, nu e nevoie să-l trimitem înainte. Deodată, unchiul lui Mitsuhide, Chokansai, care tocmai sosise împreună cu Mitsuharu, privi înăuntru. — Ei, nu-i aici. Unde s-a dus seniorul din Sakamoto? Știe cineva? Se uită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o apucase pe drumul de a face posibil imposibilul. În acea dimineață, la hotarul dintre lumea visurilor și trupul lui muritor, unde beția din seara trecută poate că încă îi mai circula, aromată, prin vene, în minte îi apărură imagini: convoaie de corăbii enorme navigând spre insulele din miazăzi, spre coastele Coreei și chiar către marea țară a Ming-ilor. El însuși stătea în turnul unei corăbii, împreună cu Sotan și Soshitsu. Mai trebuia să-l însoțească încă o persoană, își spunea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar, dacă voi fi doborât de Mitsuhide, dați foc castelului și asigurați-vă că nu va mai rămâne nimic din el. Trebuie să acționăm vitejește, urmând exemplul celui care a murit la Templul Honno. Se auzi al doilea semnal, iar convoiul cu provizii o luă din loc. În timp ce soarele începea să coboare spre apus, Hideyoshi puse ca scaunul de campanie să-i fie mutat în afara castelului și ordonă să se sune a treia oară din corn. Noaptea se lăsase peste câmpiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de corăbii militare, încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era acela de a se muta la Azuchi. O altă forță militară șerpuia și ea spre răsărit, pe drumul de uscat. Convoiul navelor care traversau lacul era împins de briza care făcea steagurile să fluture și reflecta armata terestră în marș, înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât pământ pârjolit și, de îndată ce sosiră, trupele fură cuprinse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobutaka merseseră împreună până la Azuchi și deplângeau, din toată inima, distrugerile. Totuși, după ce-și dădură seama că incendiile nu fuseseră declanșate din porunca lui Nobuo, indignarea lor păru să mai scadă, întrucâtva. Nu rămaseră în Azuchi decât două zile. Convoiul corăbiilor ridică, din nou, pânzele, de astă dată pornind spre miazănoapte. Hideyoshi își ducea armata principală la castelul său din Nagahama. Castelul era în siguranță. Nu se zărea nici urmă de inamic, iar trupele aliate intrau deja în curtea castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]