1,710 matches
-
semn către tovarășul său, iar acesta, întorcându-și calul, se răsuci către liziera pădurii, după care, vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția în goană, în luminiș. Audbert nu-l cunoscuse niciodată până atunci pe Gualfard cel Violent; totuși, după câte îi povestiseră în mai multe rânduri nevasta sa burgundă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
târziu, cădea și el sub loviturile a doi adversari. Waltan nu ținu seama de îndemnul bravului soldat și căută din nou să ajungă la tatăl său. Rutilan, minunatul cal al lui Waldomar, sălta în două picioare, furios, și izbea cu copitele, de parcă ar fi vrut să-și ajute stăpânul ce zăcea acum la pământ, în vreme ce Ricarius își rotea securea cu două tăișuri, abătând-o cu forță, neobosit, împotriva atacatorilor, care, însă, îl încercuiau din ce în ce mai strâns. — Tată! Tată! strigă Waltan, repezindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
experimentați care să-l ajute să se orienteze în zona aceea necunoscută lui. Vânătoarea începu imediat, iar hunul fu primul care găsi urme: pete de sânge pe frunzele arbuștilor de la capătul unei cărări prăfuite și adâncituri imprimate în noroi de copitele unui cal. Porniră hotărâți pe cărare, dar descoperiră repede că se bifurca; doi dintre burgunzi o luară la stânga, însă fără prea multă convingere, întrucât drumul se dovedi foarte abrupt și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea strâmt ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și așteptă să sosească Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în formație de apărare, ca să poată stăvili atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acela lumina soarelui pătrundea cu mare greutate. Aerul era umed și mirosea a nămol. Roiuri de insecte minuscule le zumzăiau pe deasupra capului. Urmându-i pe cercetași, coloana urcă torentul pe o distanță de circa jumătate de milă, ținând caii cu copitele în apă. Nimeni nu vorbea, însă foarte curând Sebastianus distinse, mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curând ea se opri și se răsuci. Instinctiv, Balamber își trecu și el la trap calul mongol. Frediana îi apărea obosită, măcinată de stări contradictorii, însă armăsarul ei fornăia și, încă plin de energie, izbea cu putere în pământ cu copitele din față. Cu un asemenea cal, fata ar fi putut încă să se salveze, dar se vedea limpede că nu era omul care să fugă, lăsându-i pe alții să moară pentru el: sângele ei nobil o împiedica. Avusese poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o câmpie în care nu se vedeau urmele prezenței umane, cu suprafața fărâmițată de nenumărate bălți rotunde, înconjurate de trestie și desișuri de arini. Se găsiră curând într-o adevărată mlaștină, în care Divicone era singurul capabil să se orienteze. Copitele cailor se afundau în pământul mocirlos, iar cărarea pe care o străbăteau se strâmta, pe unele porțiuni, într-atât, încât îi constrângea pe Sebastianus și pe tovarășii săi să meargă în șir indian, înconjurați de mărăcinișul des și de ochiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unduitoare, cu sol argilos, la fel de dezolantă și la fel de îmbibată de ape, dar în care începea să se facă simțită prezența omului. Mergeau pe sub cerul limpezit într-o zonă de stepă, pe cărări unde pământul roșiatic părea să se sfărâme sub copitele cailor, însoțind adeseori povârnișurile lungi, în fundul cărora curgeau pâraie leneșe sau bălteau ape putrede înconjurate de păpuriș. Cu toate acestea, începură să zărească mici turme ieșite la păscut pe pajiște, case de păstori și chiar câte un burg cu aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o cu frenezie pe strada ce flanca episcopia și ducea până la bastionul indicat de Anianus. O clipă mai târziu, atenția lui Sebastianus fu atrasă de strigătele de alarmă ale unor soldați aflați alături de el și de un ropot amenințător de copite pe caldarâm. întoarse din nou privirea spre stradă și văzu înaintând un grup compact de cavaleri, a cărui apariție smulse mulțimii strigăte de spaimă și provocă un du-te-vino tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căutarea dușmanului. Refăcând drumul pe care-l străbătuseră până atunci, mingan-ul urcă, apoi coborî de mai multe ori lungile ondulări ale câmpiei, străbătând în goană șiruri de plopi și desișuri de stejar, traversând în zbor pârâiașele, răvășind și călcând în copite lanurile de grâu. Bubuitul cadențat și asurzitor al pașilor sutelor de cai nu lăsa să se audă decât slab și doar pentru scurte momente ecourile bătăliei, dar deasupra pădurii ce flanca râul, Balamber vedea deja plutind norul de praf ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajungea până la genunchii cailor, războinicii se înfruntară în zeci de dueluri corp la corp pline de furie. Cei care, răniți, cădeau din șa în apa râului, cu greu se mai puteau ridica, fiindcă erau prăvăliți la loc și, călcați în copitele cailor în continuă mișcare, se înecau, deși apa nu era prea adâncă. Lumina zilei se stinsese; lupta continua în confuzie, într-un peisaj de coșmar, în care fulgerele pe care cerul le descărca asupra combatanților luminau, din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dușmanul, care, la rândul său, se așeza, fără grabă, în dispozitiv. Ziua se anunța caldă; peste câmpie aerul era dens, apăsător, ca de vată, iar sunetele se auzeau deformat. Cele mai apropiate ajungeau la ureche aproape asurzitoare: bâzâitul tăunilor, tropotul copitelor, zăngănitul metalic al armelor; cele ce veneau de la o distanță ceva mai mare - chemarea bucinei și a cornului ce transmiteau în permanență ordine - se auzeau în schimb mai greu și cu o stranie întârziere, ca venite dintr-o altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
duce cu privirea în josul coastei și apoi peste câmpie, nu vedea altceva decât trupuri întinse în mărăciniș, în unele locuri căzute unul peste altul, încât formau adevărate stive, din care se ridicau spre cer brațe și picioare înțepenite de moarte, copite de cai, arme încă fluturate, dar care nu aveau să mai ucidă. Din cauza înclinației terenului, sângele se scurgea de pe acele trupuri pe pantă în jos, atât de mult încât tulburase apa unui mic pârâiaș ce curgea mai la vale: soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grele, ude și incomode, gesticulând ca apucații de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau copite de cai, bătând ritmic pe caldarâmul uliței. în curând apărură din întuneric farurile cu lămpi cu carbid ale unei birje de lux, ținută probabil de un muscal, din aceia scopiți, refugiați de prigoana ortodoxiei ruse. Ești liber, birjar? Liber sunt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce fusese cândva alb, dar care acum avea o nuanță plumburie, cu picioarele neobișnuit de subțiri, terminate cu copite roșii ca focul; botul calului era Întors amenințător spre gura fiarei cu mai multe aripi rămasă Împotmolită parcă pe vecie În mocirla purpurie a Gheenei, iar Sfântul Gheorghe, cu delicatețe, Îi Împungea coastele cu sulița sa ascuțită. Privindu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
una În față de rămâneai crucit. Dacă o luai un pic mai tare, se Încurca, Își lăsa mâinile În poale și nu mai scoteai de la ea nici un cuvânt. „De, natura feminină e plină de enigme. Și enigmele astea te lovesc cu copita-n cap când nici nu te-aștepți... E mai bine să umbli cu mănuși când ai de-a face cu așa ceva...“, Își spuse Extraterestrul, privind pe geam la mesteacănul care Începu să foșnească și să se legene, ca și cum afară ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din Țara Sfântă, Însă chipul fardat puternic al nonagenarei Îi bântuia și acum prin amintiri. Tot gândindu-se la Țara Sfântă și la Bertha, abandonase mulsul și se uita pierdută-n gol. Abia behăitul nedumerit al caprei și lovitura de copită În podea o aduseră Înapoi, dar nu pentru mult timp, la realitate. „Hai, Își spuse ea, termină odată de muls și du-te la treburile tale...“ Însă de la Îndemn până la faptă era o cale destul de lungă, astfel că Mașa, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spre ea o armată de lăcuste de dimensiunea unor treierători. Odată cu grâul și ovăzul, treierătorile secerau și capetele oamenilor, și cele ale vitelor, lăsând În urmă doar prăpăd. De graniță nu te puteai atinge - și totuși, unii o treceau, folosind copite de cal, de vacă sau de porc pe care și le legau de mâini și de picioare sau apelând la catalige. Dacă găseau o urmă cât de vagă, grănicerii se punea În mișcare, răscolind cu baionetele prin poduri, prin stoguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atât penele păsărilor, cât și ouăle depuse cu nemiluita În cuiburi sure, năpădite de promoroacă. În zorii zilei, cioroii, mari, grași, cu penele strălucitoare, năpădeau curțile oamenilor, umblând nestingheriți printre orătănii: intrau În cotețe și În grajduri, curățind de bălegar copitele cailor, ale vacilor; fâlfâind ușor din aripi se lăsau pe spinările vitelor, coborând apoi În iesle și În troace, fără să se sfiască de râturile amenințătoare ale porcilor și de boturile taurilor, din care țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și gura Începu să-i turuie ca o morișcă: vacă, bou, cap de călugăr, pană de cauciuc, lebădă, lătrat de câine, ceas de buzunar, dinte de hienă, as de treflă, damă de pică, fustă, evantai, genunchi, ciorapi, pantofi, cizmă, pinten, copită de cal, ochi de viezure, șold, sân, gleznă, țigară de foi, oliță de noapte, lighean de bărbierit, cremă de ghete, biberon, foarfece de tablă, sfârc de madonă, fereastră, scaun, ușă de biserică, cioara de pe gard, vrabia din mână, fum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
apropie de graniță și se topește-n depărtare. În pântecul ei, rotund ca un dovleac pătrat, plin de formule, cifre, hexagoane, triunghiuri și alte abstrațiuni, Încurcându-și unul În altul cornițele de ied, noul Adam și noua Evă, mișcând din copite, se pregăteau să iasă În lumină, Într-o nouă lume... Mașa tresări: behăitul bătrânei Evlampia vestea vremea amiezii. 12 august - 20 octombrie 2005, Iași FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\ Masa si extra-redactat.doc PAGE 111
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de a fi fiece - la fiece s-ar ajunge. Plină de comentarii Întotdeauna, gura completând premisele declarate dintr-un unghi bezmetic de ochii Întunecați, convergenți. Nu Întru totul nebună, poate. Dar intra În casă spunând că a fost luată În copite de polițiști călare În Central Park. Încercau să prindă din nou un cerb scăpat de la zoo, iar ea era adâncită În lectura unui articol din Look și ei o dăduseră la pământ. Era cu toate astea veselă. Era mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]