6,862 matches
-
întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări nord-dunărene. Nu-i vom regăsi tot călare, ci șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni vorba - puști, sânețe, ci cu ediții în piele, frumos stivuite, din tragici, din peripatetici, din satiricii latini, din presocratici, din neoplatonicieni, din Alixăndria sau din Organonul aristotelic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poeți, prozatori, critici nu ți-au cântat cu meșteșugite cuvinte valurile vijelioase! Pe câți mateloți cuprins-ai de-ai morții reci fiori! Câte lighioane groaznice la vedere și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din urma corăbiei, cei patru eroi ai noștri priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să nu nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
parte din ființe pe drumul spinos și plin de privațiuni al regnului animal, iar o altă parte pe calea mult mai comodă și plină de satisfacții a regnului vegetal. Așa cum bănuiți, spătarul Vulture și Cosette rămăseseră singuri, rezemați de bordul corăbiei. Stropi sărați, bogați în plancton, le sărutau fețele. Spătarul Vulture privea spre orizont și vedea că se apropie de țărm. — Să facem câțiva pași spre pupa - spuse încet spătarul. Porniră ținându-se de braț și clătinându-se ușor, evident, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Păi cu ce? - zise cu obidă spătarul. Pot eu spre pildă, să te asemăn cu Vrâncioaia? — Dar’ cine e asta? - întrebă Cosette. — O femeie foarte frumoasă - răspunse spătarul - da’ până la urmă a intrat și ea în istorie. Cosette tăcu. Pe lângă corabie, delfinii, obosiți să mai înoate în formă de semilună, începură să înoate în secere. Episodul 95 VINE-O VREME... — Vine-o vreme - continuă spătarul Vulture - când, draga mea, oasele nu te mai ascultă, carnea începe să se fleșcăie, buzele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat de-atunci și cine să le ție toate minte, când prezentul cu veștile lui proaspete întreprinde o fină surpare a trecutului în care, iată, cu modestie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cosette - dar de unde știu eu că e un domn bun sau unul rău? — Ceea ce vă-nșeală pe voi - răspunse Barzovie - e că un tiran poate face și lucruri bune. Să luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture merse clătindu-se până la balustradă, se aplecă și se uită: într-adevăr, prora corabiei stătea înfiptă adânc în pământul scump al țării. Episodul 133 PE MAL Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecută peste bord, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette coborâră pe mal. Malul natal! Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. — Ne lămurim noi îndată - zise spătarul, apucând înainte pe o cărăruie, ce se întrezărea prin stufăriș. Făcură semn de rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate corabia din mal își scoaseră toți undițele și se puseseră pe pescuit. Moldovenii merseră pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo, se zărea plutind o luntre cu un om. — Hei creștine! - strigă spătarul Vulture. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
însușirile care au statornicit prestigiul real al Veneției în Orient. în privința populației venețiene, după cum era și de așteptat, ea se compunea în majoritate din mateloți, fie aflați pe mare, fie lăsați la vatră. încărcate cu acești adevărați „lupi ai mărilor”, corăbiile venețiene străbăteau apele lumii, întorcându-se pline de mirodenii. Nu trebuie însă exagerat și sugerat că fiecare venețian era marinar. Cum, din datele de care dispunem, nicăieri nu se autentifică faptul că venețienii nu făceau oale, nu ni se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în triumf într-o gondolă, iar pleoapa ochiului stâng, cu care zicea Giuseppe că vede mai bine, i-a fost vopsită cu o peliculă fină de aur, el fiind numit totodată pe viață în postul de observator din turn al corăbiilor ce se mai întorceau din larg. Episodul 148 EPISOD DE REZERVĂ Când Metodiu și Iovănuț intrară în Veneția, cerul era închis. Priviți această frază: cât de neutră e! Cât de frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mândreau cu vârstele matusalemice, ba chiar se putea spune că-n superba localitate lacustră nu trăia picior de om sub 70 de ani, aceasta fiind de altfel și principala atracție pentru curioșii din toate părțile pământului care erau aduși cu corăbiile din exteriorul lagunei și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
hainele și ațipi vreme de vreo trei sferturi de ceas, Metodiu ieși pe punte. Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se iți capul unui sturion imens, doldora de icre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
firesc o felie. Și-n echipaj câți aveți? - întrebă el. — Frate-miu și încă doi - răspunse Georgios. A fost secundarul dar a rămas la Beci. Prost și ăla, parcă la ei e altfel... Nu-s oameni cam puțini pentru așa corabie? - întrebă Metodiu. Pentru navigația în aval, nu - răspunse grecul. Te duce apa, n-ai nevoie decât de doi-trei oameni. Când merg însă pe Dunăre în amonte, atunci îmi trebuie mai mulți și-angajez vreo cinci-șase și le plătesc lefurile până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu necazuri. Păi ce, dacă de-o pildă, matale, jupâne, ți-ar fi în joc viața, te-ai mai uita, acolo, la niște bănuți, la niște sfeșnice de-argint sau, mă rog, la ce-i mai fi având matale pe corabia asta? Luați, mă băieți, că se răcește - spuse turcul către cei trei ieniceri din subordine, care-l priveau cu gura căscată de admirație. — Despre ce sfeșnice vorbiți? - întrebă grecul. — Ei, am zis sfeșnice c-așa mi-a venit - răspunse turcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
calde...” Iată însă că naratorii oftează, închid geamul, trimit copilul la mama și se așază la masa lor de lucru: din cețurile imaginației se limpezește cetatea Buda, spre care Dunărea se-ndreaptă ca un șarpe uriaș, leneș, purtând cu ea corabia grecului Georgios. Episodul 227 LIPSA DE CULTURĂ DUCE LA ANALFABETISM — Domnilor - spuse comandantul turc către Metodiu și căpitanul Georgios - ne apropiem de ținta călătoriei noastre. Cât ne costă jupâne, ce-am consumatără acilea? — Ei, ce să vă coste, nimic - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
crîcnească? Foștii, cum zic ei, și-au cam lăsat oasele prin Închisori și cei ce reprezentau o valoare și ar fi avut Într-adevăr ceva de spus și-au luat tălpășița. De ce crezi că asistăm la exodul ăsta? Se scufundă corabia, domnule, cine are stofă de sinucigaș rămîne aici și tace, cine nu, se mută pe altă planetă. Auzi, bomba mea cu efect Întîrziat! Iluzii, mon cher, iluzii. Păi sigur, scepticismul tău funciar, Înțelepciunea ta pasivă de om care n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În fine, John Gaudeamus, regele swing-ului, scoase mai dihai decât toți instrumentul la care cânta, un conglomerat haotic de tuburi, țevi, recipiente și fante ce intrau necontenit în vibrație unele cu altele, transmițând energia rezultată spre o pânză de corabie înfiptă în mijlocul mașinăriei, care, de bucurie, începea să cânte cu voce joasă. - Aha. Bă, incredibil. Absolut incredibil. Aici prietenul meu Vasile, cel în cinstea căruia scrisesem această povestire, se opri din citit și mă privi adânc. Eram buni prieteni, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Era o seară de început de noiembrie. Un timp uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii tramvaielor scoteau un clinchet primăvăratic în liniștea tihnită a orașului. Pe strada pe care mergeam am ajuns din urmă o fată. Nu pentru că aș fi vrut s-o ajung cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cânte o muzică lâncedă care se tot întrerupea. Târziu, când deja se închideau localurile, am mai poposit într-o cafenea la modă, și acolo, pe când ne contemplam în oglindă fețele nedormite, ne balansam pe parchet ca pe o punte de corabie: ne lăsam în față, când ni se părea că parchetul se ridică, și ne dădeam drumul pe spate, punând frână, când acesta părea că se duce la vale sub picioarele noastre. La poartă, unde portarul maiestuos și, totodată, umil părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vis.PRIVATE Doamna Johanson era o femeie ambițioasă și ar fi vrut să-mi arate În cele zece zile tot ce merita văzut În Suedia, tot ce ar fi putut să mă intereseze „ca femeie“. N-a lipsit nici faimoasa corabie Vasa, scoasă din mîl după secole, conservată acum ca o mumie faraonică. Într-o seară, după spectacolul cu Sonata duhurilor de la Teatrul Național, gazda mea m-a condus la bibliotecă. Abia de am reușit să Înfulec un sandviș Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
câtorva mediteraneeni înzestrați cu o inventivitate nemaiîntâlnită până atunci: grecii, fenicienii și evreii. Acestora le este comună pasiunea pentru progres, pentru metafizică, pentru acțiune, pentru ceea ce este nou și frumos. Pentru a se apăra mai bine de vecini, grecii revoluționează corăbiile, armele, olăritul și cosmogonia. Instalați în Siria și pe coasta Mediteranei, fenicienii creează primul alfabet ce permite transcrierea altor limbi, pentru a facilita schimburile comerciale cu vecinii lor. Exact în aceeași perioadă, câțiva păstori, care-și spun evrei, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
capătul Mării Adriatice, loc ideal pentru comercializarea argintului recent descoperit în minele germane. Numai că necesitatea nu este suficientă: mai e nevoie și de hazard. Șansa Veneției este întâlnirea ei cu cruciadele, la sfârșitul secolului al XI-lea. Pentru armarea corăbiilor cavalerilor, finanțate cu banii furați de la comunitățile evreiești masacrate în trecere, Republica Serenisimă construiește șantiere navale. Chiar dacă, la începutul secolului al XIII-lea, jefuirea Constantinopolului de către cruciați și plecarea lor din Veneția întrerup pentru o vreme acest trafic, Serenisima rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]