4,034 matches
-
nu mai putea străbate dincolo de prag. Șinele ruginite se întrerupeau brusc, ca și cum ar fi dispărut în neant, imediat ce treceau de gura peșterii, în interior. Valul acela de ură, pe care de acum îl cunoștea bine, năvălea iarăși peste el. O cortină neagră închidea acum intrarea. I se părea că vede un lichid care fierbe, numai că suprafața acestuia era verticală. Valuri întunecate se agitau înăuntru, încercând să iasă în exterior. De îndată însă ce dădeau de lumina soarelui, se retrăgeau înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păru că unul dintre copii Îl privea cu niște ochi lumești, și totuși angelici, abia i se păru că unul din ei Îi căuta privirea, nici n-apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborînd peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzîndu-și mai departe de cîntare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la geniala lovitură tactică, care a constat în a-i pune pe asediați să-i ajute pe votanții noștri să-și ducă boarfele în casă, așa ceva, domnii mei, numai un creier machiavelic putea să izbutească, cineva care rămâne ascuns în spatele cortinei și manipulează marionetele după bunul său plac, știm cu toții că întoarcerea înapoi a acelor oameni a fost pentru noi o dureroasă necesitate, dar acum trebuie să ne pregătim pentru o dezlănțuire mai mult decât probabilă de acțiuni care să impulsioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Înșiruind ocări peste ocări la adresa corupților și a corupătorilor. Dar Dante nu Îl mai asculta. Din prima clipă, avusese senzația că ceea ce tocmai se petrecea Își avea rădăcinile undeva departe. Orașul său era un soi de culise de teatru, precum cortinele Îndărătul cărora saltimbancii Își pregătesc farsele, pentru o tragedie ce fusese scrisă altundeva. Toți actorii veniseră din afară. Și probabil că urmau să mai sosească și alții. Iar dacă totul trebuia să se petreacă pe ascuns, nu era oare tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cărora saltimbancii Își pregătesc farsele, pentru o tragedie ce fusese scrisă altundeva. Toți actorii veniseră din afară. Și probabil că urmau să mai sosească și alții. Iar dacă totul trebuia să se petreacă pe ascuns, nu era oare tocmai aceasta cortina care masca secretul? Cuvintele tânărului Colonna continuau să Îi răsune În minte. „Când vom fi toți”, spusese el. Și unde s-ar fi putut Întâlni mai bine cei ce erau așteptați decât Într-un loc unde nici măcar straja de cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de necesitate. Este imposibil să Îi ceri unui om aflat În primejdie să nu se apere: nemo ad impossibilia tenetur. Și te vei bucura de sprijinul nostru puternic În acțiunea dumitale. Cardinalul bătu puternic din palme. Într-o clipă, dindărătul cortinei ieși silueta posomorâtă a șefului inchizitorilor. Noffo Dei, În loc să vină direct spre el, făcu o bucată de drum pe lângă perete, ca și când ar fi vrut să evite lumina soarelui care pătrundea pe fereastră. Apoi, ținându-și mâinile ascunse sub mânecile sutanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să urci pe deal. Fără îndoială că din cauza asta preferau familiile să se plimbe duminica pe malurile canalului, cu tristețea lui agreabilă, apa calmă fiind vag tulburată uneori de coada vreunui crap mare sau de prova unei barje. Costișa era cortina unei scene, dar nimeni nu avea chef să meargă la spectacol. Fiecare cu lașitățile lui. Dacă n-ar fi existat costișa, am fi primit războiul ca pe o lovitură de bici, ca pe o adevărată realitate concretă. În schimb, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o dansatoare, o dansatoare la sfârșitul carierei, mânioasă foc, și care la fiecare trei metri îl făcea pe tatăl meu mort „jigodie“ și „nătărău“. Apoi a dispărut, după ce trecuse de colțul magazinului lui Camille, Pălării, ornamente și noutăți, a cărui cortină de lemn sfâșiată atârna precum clapele sparte ale unui pian gigantic. Casa tatei era vizuina unui porc mistreț. Am încercat degeaba să regăsesc ceva din trecut, amintiri și imagini de altădată. Dar nimic nu mai mișca. Murdăria și praful îmbrăcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la teatru, pe atunci Maestrul era profesor la o universitate de stat, acuma predă la una particulară, din Centrul de Creație „Cișmeaua Roșie”, un complex alcătuit din clădirea teatrului nostru, Teatrul „Cișmeaua Roșie” (nu are cinci rânduri de loje și cortina nu e purpurie, de 100.000 de ducați, cu stema României, din 1920, în mijloc, nu e proiectată sala asta de Angelo Carasa, dar e... de neîntâlnit pe aici), apoi, clădirea Universității cu toate facultățile ei, căminele studențești, blocurile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui Adam i se mișcă în sus și în jos, zgâriind carnea vorbitoare, că pleoapele sunt mereu lăsate, ca o cortină care ascunde ce este dincolo, într-o altă lume, că se tot depărtează, toate acestea, toată tensiunea asta a lui, o fac pe ea și mai răbdătoare. Își amintește de O scrisoare pierdută și de Trahanache, discuția acestuia cu Tipătescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să scrie despre ei la jurnale, că ăștia atâta așteaptă, Maestrul cu putoarea aia, la Profesor Doctor Costică C. Codrescu, prietenul lui vechi. Mi-a povestit, că nu se poate abține niciodată, îmi spune tot... sau aproape tot... * Actul întâi. Cortina. Am intrat ca un senior care își ajută slujbașii, cu Tina la braț, își târâia un picior, dreptul, cu ăla mă bătea la cap de mult, mă doare piciorul!, îl pierd pe dreptul întâi, și uite c-a avut dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-am povestit despre ea la nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
E secretul meu și al mamei mele, asta e taina noastră. Ea știe. — Ei, o să-mi spui și mie, zi-i acuma, te rooog!!!, și Tina se lipește lung de el, pletele ei de grâu sunt tot acolo, ca o cortină, el se suie pe scenă și un fior îl trece, o căldură pe care o cunoaște bine, deschide mâinile ca și cum ar desface o perdea, jumătate din părul blond la stânga, jumătate la dreapta. Bărbatul se ridică și aduce o bere de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Sunt mulți studenți, au blugi și tricouri ușchite, bluze albe peste pantalonii strâmți, au dezinvoltura, aplombul, inconștiența, șansa tinereții. Tinerii vin la teatru, în sfârșit, după ’89, lumea vine la spectacole, conferințe, concerte. În culise, Maestrul așteaptă să se ridice cortina. Glasul lui care te farmecă, ochii demonici. Emană căldură, energie, farmec, sex-appeal. Zeul-Moș e lângă el, poate, pe scenă, nu mă va lăsa să-mi bâlbâi replicile, va fi lângă mine până la sfârșit. Bun sau rău. Are emoții, puțini știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
publicul e public, el e dincolo, publicul nu face spectacolul, chiar dacă reușești să-i creezi emoții, el doar aplaudă. Sunt îngâmfat?, asta e, ăștia sunt artiștii, altfel, alt creier, altă psihologie, alte viziuni și alte trăiri. Cine să îi judece?... Cortina. Sala tronului în palatul Regelui Lear, intră Kent, Gloucester, Edmund. Replici. Timpul. Intră Regele Britaniei cu suita lui de cavaleri. N-am chef să mai aștept masa nici o clipă. Să fie gata cina*... rostește Lear. Cele trei fete. Cum iubim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Glasul. Tina-Anita. O, nu mă părăsiți, zei, acuma, pe scenă!, Nu se moare la mijlocul actului al cincilea, zicea Ibsen. Aude numai în mintea lui tic-tacul unui ceas, fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim? (Ca sarea-n bucate, spunea Anita...) Regele Lear moare. Teatrul ieșise învingător. Dragoste, Teatru, Moarte, cumplită ecuație. Cortina. Aplauze. Maestrul, singur, iese la scenă. Apoi, toți ceilalți actori. În culise, directoarea Teatrului „Cișmeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
unui ceas, fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim? (Ca sarea-n bucate, spunea Anita...) Regele Lear moare. Teatrul ieșise învingător. Dragoste, Teatru, Moarte, cumplită ecuație. Cortina. Aplauze. Maestrul, singur, iese la scenă. Apoi, toți ceilalți actori. În culise, directoarea Teatrului „Cișmeaua Roșie”, colegii, mașiniștii, electricienii, cabinierele îl felicită. Dar el se îmbracă mai iute ca altădată și pleacă, îi lasă acolo pe toți, și pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mereu, Anita - dragostea lui, probabil că Dumnezeu își pune mâna pe capul lui și-i spune: ție n-am ce să-ți fac, tu ești artist, tu ai să te chinui mereu! Zicea înainte de premieră, în culise, printre decoruri și cortine, că aia nu era Tina... Eu nu înțeleg nimic, cred că înnebunise, spune tu la un om normal asta și-o să vezi ce spune ăla, oricine ar crede că ai înnebunit, morții care știu, morții care se întorc, ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la fel de grozav - cel mai bine chiar pe fata de pe scenă, al cărei păr să fie scăldat În lumina lunii, În timp ce, la cotul său, un chelner vorbind o limbă ininteligibilă ar turna În cupe un vin scânteietor. La ultima lăsare de cortină a slobozit un suspin atât de prelungit, că spectatorii din rândul din față s-au răsucit, l-au privit lung și au declarat, destul de tare ca să fie auziți: — Ce remarcabil de bine arată băiatul! Remarca l-a determinat să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un autobuz nou, de un verde strălucitor, care, cu lucirea lui de acadea, să-i creeze bunădispoziție. Într-o zi s-a aventurat să vadă reluarea de către o companie teatrală a unei piese al cărei titlu Îi era vag familiar. Cortina s-a ridicat și el a privit detașat cum În scenă intră o fată. Câteva replici, intrându-i În urechi, i-au ciupit o cordă discretă a memoriei. Unde...? Când...? Pe urmă parcă a auzit alături o voce șoptind, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
atrage-mi atenția când greșesc“. Răspunsul a venit instantaneu sub forma unei imagini vii, radioase, a Isabellei. A găsit un spațiu alb pe programul de sală și a Început să noteze repede: „Privesc o piesă-n bezna cu linii apăsate, Cortina pune anii să treacă fără rost. Doi ani de ani - și ce zi leneșă a fost, Când de finaluri fericite ne erau apărate Sufletele tinere și netulburate. Chipul atent, cu ochii mari, ți-l adoram, Zâmbind un repertoriu; piesa ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stările febrile, și să te suprapun peste cel care eram eu la vârsta ta. Dar oamenii vor continua să trăncănească, iar tu și cu mine vom continua să ne strigăm unul celuilalt inutilități de-a curmezișul scenei, până când ultima, nesuferita cortină va cădea, pleosc!, peste capetele noastre tremurânde. Dar tu-ți Începi spectacolul bolborositor de lanternă magică, cu aproximativ aceeași colecție de diapozitive pe care am avut-o și eu, așa că simt nevoia să-ți scriu, fie și numai ca să urlu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mine prietenește, mă mângâie - o, Doamne, uite că-mi amintesc -, Chiril Economu și Petruț, parcă îi văd, mă îmbărbătează, au încredere, îmi spun tot felul de vorbe. Intrăm în scenă, ne ocupăm locurile pe paturile suprapuse, liniște, se ridică încet cortina, se aprind lămpile, hăul imens devine și mai mare, dar nu am timp de teamă, am treabă și asta mă ține tare. Îmi vine rândul și sar din pat. Au rămas năuci, pentru că ce s-a petrecut le-a depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
gât, în dinți, fălcile i se umflă, nu are scăpare, se aruncă sub birou și, după ce se sfarmă de râs, strigă către Beligan să joace el mai departe, că Ministrul are treabă. Nu s-a putut face nimic, au tras cortina. ― Ieși de-acolo, s-a tras cortina, spune Beligan, depășit și el de situație. Marcel iese cu precauție, râde, râde, obosește de râs și într-un final tace. ― Ești nebun? întreabă Beligan. ― Eu? strigă Marcel. Eu? Tu spui „Să luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu are scăpare, se aruncă sub birou și, după ce se sfarmă de râs, strigă către Beligan să joace el mai departe, că Ministrul are treabă. Nu s-a putut face nimic, au tras cortina. ― Ieși de-acolo, s-a tras cortina, spune Beligan, depășit și el de situație. Marcel iese cu precauție, râde, râde, obosește de râs și într-un final tace. ― Ești nebun? întreabă Beligan. ― Eu? strigă Marcel. Eu? Tu spui „Să luăm de pizdă calul dumitale” și eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]