1,654 matches
-
luat parte. N-au vrut să fie de față la înmormântarea unui om care săvârșise un păcat de moarte luându-și viața. Din două surcele am făcut o cruce și am înfipt-o în movila de pământ. Lumina dimineții poleia crângul. Chiar alături, câțiva copii indieni goi pușcă și cu degetele în gură se uitau la noi uimiți. Nishi se ghemuise la pământ, iar Hasekura stătea drept și neclintit cu ochii închiși. Într-un târziu sosi călare comandantul fortăreței San Juan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
arse de soare, samuraiul se gândi brusc la Tanaka Tarozaemon. Pe acele rogojini își petrecuseră noaptea el și Nishi împreună cu Tanaka și Matsuki. Nici Tanaka și nici Matsuki nu mai erau aici. Mormântul vrednic de milă al lui Tanaka în crângul din Veracruz. Aduseseră cu ei în Japonia câteva rămășițe din părul și din unghiile sale. Slujbașii intrau și ieșeau din camera lor cu rândul. Samuraiul și Nishi n-aveau răgaz să-și tragă sufletul. Un mesager plecase deja din Tsukinoura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
avusese nici o însemnătate și că nu folosise la nimic. Și atunci, ei pentru ce străbătuseră acele deșerturi nesfârșite din Nueva España, pentru ce rătăciseră prin Spania și pentru ce trecuseră oceanul până la Roma? Tanaka Tarozaemon - îngropat singur și trist în crângul din Veracruz. Moartea lui Tanaka. Pentru ce oare toate acestea? — Eu... zise samuraiul cu privirile pironite în pământ, nici eu, nici Nishi Kyūsuke... nu ne-am închipuit așa ceva. — N-aveați cum să știți. Sfatul Bătrânilor n-a avut cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se făcură castanii și în scurt timp dispărură înghițite de flăcări. Nopțile din vale erau adânci. Cine nu le cunoștea, nu înțelegea nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate, țipătul ascuțit al vreunei păsări ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai încred în oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de izbeliște. „El este mereu lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile, El plânge împreună cu noi...” Samuraiului i se părea că vede aievea chipul omului care scrisese aceste semne stângace. Se apropia prima iarnă de când se întorsese acasă. În crângul dimprejurul casei sale, frunzele veștede cădeau în fiecare zi ca fulgii de zăpadă. Într-o bună zi băgă de seamă că păduricea era cu totul despuiată, iar ramurile argintii și golașe se întrețeseau ca ochiurile unei plase. Ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de un supus. Și de data aceasta îl luă cu el tot pe Yozō și plecă la Nunozawa. Pe drum era frig și cu toate că un soare plăpând străpungea din când în când cerul plumburiu, zăpada spulberată de vânt de prin crânguri le șfichiuia neîncetat fețele. În timp ce-și mâna calul de-a lungul râului acoperit de o pătură groasă de gheață, samuraiul se gândea de câte ori străbătuse el drumul acesta dus și întors. Când primise poruncă de clacă, când înmânase petiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ai văzut, tu, Primăvara Cum apare, ca-ntr-o taină? Unii spun că vine seara, Cu flori multe-ascunse-n haină... Și când pleoapele-s lăsate, Calde încă, peste vis, Le prefiră toate, toate, Fiecare cum i-a zis... Ghiocelul vrea în crâng, Sau la margine de drum, Când căsuțele se strâng Una-n alta și scot fum... Toporașii, pe oriunde E rost și de-o buturugă, Mai puțin în sobă, unde Basme vreascurile-ndrugă... Mai încolo, vrea zambila, Lângă școala din oraș
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
zare Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă... Iar soarele s-arată alb și mat, Și-ntâia rază de lumină pare Un fulger mort, ce rătăcește încă Pe câmpul prăfuit și resemnat. Cerințe: 1. Explicați înțelesul cuvintelor zăvoi, sură, ghionoaia, crânguri, călători, se proclamă. 2.Construiți enunțuri utilizând cuvintele cu sens opus celor scrise cursiv în text. 3. Analizați adjectivele din primul vers. În miezul verii Elena Farago O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cuc cu pană sură Și-a spus numele din gură: “Cu-cu!” De prin garduri, de prin vii, Cintezoii aurii Zis-au din ciripitură Unei tufe de răsură: “Soroă...), deșteaptă-te Și spre soare-ndreaptă-te, So ro!” Iar prin crânguri s-aud semne Ghionoaia taie lemne, Gaița, într-o gârneață, Se proclamă cântăreață, Iar din mreaja somnului Ies gândacii Domnului Roșii!... Chiar și hanul de la drum, Iarna fără fir de fum, Vara făr-de călători, Toamna făr-de cântători, S-a umplut
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
o zi de oprire la Nob, și amenință cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. 33. Iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor, taie crăcile cu putere, cei mai mari sunt tăiați, cei mai înalți sunt doborîți. 34. Dă jos cu fierul crîngul pădurii și Libanul cade sub mîna Celui Puternic. $11 1. Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. 2. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Pricep când vine vremea de apus Că Dumnezeu mereu e cel mai sus Și soarele mirat rămâne parcă-n loc Și-ntreabă, din ei care-i cu noroc! MI-E DOR CODRULE DE TINE Mulți mai vin la tine-n crâng Te distrug, iar eu te plâng, Mi-e dor codrule de tine, Farmecu-ți să mă aline. Noaptea te visez mereu, Ramuri peste trupul meu, Că mă strângi la sânul tău Ca o mamă pruncul său. Ieri la tine am venit
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
retragă foarte încet. N-a luat-o la goană decât atunci când a ajuns la adăpostul pădurii. Inima îi bătea de să-i sară din piept, în timp ce băiatul sărea peste bolovani pe care nu-i mai văzuse și fugea printr-un crâng de plopi tremurători care-i erau la fel de străini. Danny nu îndrăznea să încetinească ritmul ca să caute punctele de reper pe care le memorase. Nici nu-i păsa încotro se îndrepta, atâta timp cât drumul îl ducea departe de diavol, înapoi, către locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele și crenguțele copacilor din crîngul de pe deal. Am măsurat din ochi placajul cu ușiță din spatele bucătarului nebărbierit. Părea mai aproape de locul șoferului decît de centrul autobuzului. Da, se pare că era suficient loc pentru o saltea. Mi-am Îndoit de cîteva ori degetele de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de rezistență; zdrăngănea de parcă era gata-gata să se desfacă În bucățele În orice clipă. Dacă intram Într-un șanț sau se defecta din cauza vreunei pietre ce-i pătrundea În măruntaie, eram pierdut. M-am trezit drept În față cu un crîng de sălcii pe o ridicătură de teren. Exact cum prevăzusem, am dat și aici peste un grup de scandalagii. Erau cei care o Întinseseră cu femeile. Am mai Încetinit vrînd să constat dacă se apropie de mine ceva urmăritori. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai mică fâlfâire de vânt; un miros cald de fânețe plutea în lumina lui august. În depărtări se zăreau sate ca într-o pulbere mișcătoare; un acoperiș de biserică lucea ca o oglindă, ori ca o apă; în întinderi, pe lângă crânguri, cositori răzbăteau înmlădiindu-se prin valurile ierbii, și coasa suna ascuțit și ritmic; pe drumul lung, plin de pulbere, cine știe unde înainte, câțiva oameni însemnară pete negre, apoi se șterseră mistuiți de lumină, în depărtare. Carul mergea lin prin singurătatea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul a zâmbit. Nana Floarea a ridicat din preajma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Malhotra se arsese în asemenea hal că devenise prea neagră pentru un mariaj rezonabil, iar apa, dacă se întâmpla să curgă la robinet, împroșca și opărea tot. Albinele zburau îmbătate de nectarul care se alcoolizase; polițiștii dormeau toată ziua în crângul de bananieri, judecătorul din oraș mituise un funcționar de la Imigrări și plecase la fratele său din Copenhaga. Străinii cu autocarele lor făcuseră stânga-mprejur și se duseseră acasă, iar cei din Shahkot se certau pentru locurile aflate exact sub palele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sfânt altar! Înălțarea-i cer, hotar Și-i slăvită-n lacrimimuguri, Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar! Sunt, prin tine, mic vlăstar Unduit de vânt prin câmpuri, Dar din ram vechi de stejar Ce știe-a doini prin crânguri... Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar!
Ţie, Mamă!. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_546]
-
se manifestă, în primul rând, în comparații cu elemente naturale, în metafore și trimiteri la elemente și fenomene naturale („Sunt, prin tine, mic vlăstar/ Unduit de vânt prin câmpuri,/ Dar din ram vechi de stejar/ Ce știe-a doini prin crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom descoperi și în poeziile cu temă religioasă („Liniște! Privește norii,/ Care plâng în sărbătoare!”; „Și ninge
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
înmărmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viața tropota... O, simțurile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lugubrul sălii pufneau în râs sarcastic Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat. Plumb de iarnă Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate Când fâlfâie, pe lume, violetul. Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou când apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, Și-aștept în zăpadă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
vers În care veți vedea că sunt părăsit- Voind să descifrez ceea ce era șters, Aproape, nu mai știu ce-am voit... Plângând, mi-am spus să nu mai plâng- Eu aveam... Cine mai știe, și eu, ce gândeam, Altădată, în crâng ! Voi scrie un vers, când voi fi liniștit... * Pe deal De-aceea Cu un zâmbet rău Privesc această noapte... Prin râpi și văi De demult: Ileana... Povești de demult... De-aceea Încă o dată Cu zâmbet rău Privesc Înnoptata culme... * Din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
micșorează mai mult, tot mai mult zilele. Au căzut primii fulgi de zăpadă, Fluturi reci se joacă cu noi Coboară, urcă, încep apoi să cadă Peste ochii noștri îngîndurați și goi. Cîți vom ajunge la primăvară, Să ascultăm concertul din crîng? Timpul așază vară peste vară. De ce oamenii totuși mai plîng?
Editura Timpul aleargă grăbit. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_857]
-
celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică, parcă se topește și pleacă sau râde ca o înviere din depărtări. Steluța aduce și
STELUŢA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
târzie, În marginea satului. Privind Înapoi ți se părea că satul are Într-adevăr o imagine de primăvară sărbătorească. Prin spatele caselor, prin grădini și pe maidane, Înfloriseră cireșii, vișinii, prunii și chiar merii. În față era o pădure, un crâng mai degrabă, aș cum sunt pădurile de câmpie; salcâmi, stejari, plute și sălcii amestecate și izvorând de-a valma direct din arătură. Verdele crângului era Încă timid și copleșit de negrul crengilor Încă netrezite la viață. Dinspre sat alerga În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]