3,263 matches
-
observațiile lui Dante i-ar fi minimalizat munca. - Când mărești suprafața, trebuie să mărești și grosimea plăcii, Începu pe un ton răbdător, ca și când ar fi stat de vorbă cu un lucrător un pic Întârziat. Pentru că, altminteri, În timpul răcirii, sticla se crapă. Dar, atunci când Îi mărim grosimea, e cu neputință să păstrăm transparența perfectă a materialului. Și apoi, ar fi prea dificil să menținem placa perfect plană, astfel Încât să evităm defectele de reflecție, odată ce este ecranată cu plumbul. Dante Încuviință, În timp ce maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și nu îi auzeai mai deloc. Nici procurorul nu era altfel. Casa părea adormită. Prin acoperișul unuia din turnuri curgea apă. O glicină mare, care fusese lăsată să crească în voie sufocase cu ramurile ei mai multe persiene. Câteva pietre crăpaseră din cauza gerului. Casa îmbătrânea, ca și oamenii. Destinat nu primea niciodată oaspeți. Le întorsese spatele tuturor. În fiecare duminică, mergea la slujbă. Avea banca lui, marcată cu inițialele familiei, care erau cioplite în lemnul de stejar. Nu lipsea niciodată. Preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca pământul crăpat de soare care se transformă în praf fin. Un fluture de noapte zbura pe deasupra ei, înnebunit, lovindu-se de gemulețul întredeschis și revenind în cercuri tremurătoare spre chipul ei pentru a se ciocni din nou de geam și a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pironit ca un tăntălău. — Vorbești de trei zile, a urmat Josăphine, dar m-a ținut închisă o săptămână porcul, numai cu pâine și supă de mazăre, servite de o infirmieră la fel de amabilă ca un hârleț... Vaca! Ești sigur că a crăpat? — Sigur. Cu atât mai bine! Dacă iadul există, probabil că acolo se află! Sper că a avut timp să-și vadă moartea și că a suferit câteva ore... Și celălalt, împuțitul ăla care fuma trabuc a murit? — Nu știu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care și-a pus labele murdare pe trupul copilei, despicându-i vintrele cum ai deschide o cămașă, este chiar seara în care fetița a fost ucisă -, Adălaïde încercase să o țină la ea pe fetiță: afară era un ger de crăpau pietrele, iar când respirai ți se părea că vei îngheța pe loc. Dar micuța nici nu voise s-audă. „Nu mi-e frig, nășică, mi-e bine cu scufia dumitale pe cap!“. Remarca o flatase pe bătrână, fiindcă scufia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plus. Iar de-a lungul celor trei săptămâni, lacrimile au curs fără încetare pe chipul lui Adălaïde, spun bine fără încetare, pot să jur. Oamenii buni se duc repede. Toată lumea îi place, inclusiv moartea. Numai ticăloșii au pielea groasă. Aceștia crapă la bătrânețe, în general și, câteodată, chiar în paturile lor. Liniștiți și împăcați ca niște prunci. Ieșind din biroul judecătorului Mierck, după ce am lăsat-o acolo pe Josăphine, nu eram prea mândru de mine. Am pierdut vremea puțin prin V.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu locuise nimeni acolo de săptămâni întregi. Lucrurile se aflau la locul lor, ca de obicei, dar acum erau mai apăsătoare și mai reci. Și, mai ales, era această mare tăcere care împingea pereții până la a-i face să se crape, o tăcere în care, când am strigat, vocea mea s-a înecat. Deodată, mi-am simțit inima bătând cu putere. La capătul scării, ușa camerei era întredeschisă. Am făcut doi pași. Am crezut că nu voi putea înainta mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se pierdeau prin locuri izolate, preferând uneori să crape singuri în desișuri și pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca să-i împrospătăm memoria... Poate că așa o să-și aducă aminte. În curte? zise Despiaux. — Da, acolo, răspunse Matziev, indicând curtea micuță. Aveți și un fel de stâlp de care să-l legați. Executarea! — Dar, domnule colonel, e frig de crapă pietrele, se hazardă Despiaux. — Faceți ce vi se spune! puse capăt discuției judecătorul, care termina de desprins de pe os o bucată de jambon. „Aveam douăzeci și doi de ani, îmi spuse Despiaux, în timp ce mai luam un rând de Pernod. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
târziu Despiaux l-a însoțit pe colonel, care a ieșit din nou, îndreptându-se spre prizonier, atingându-l cu vârful cizmei de trei ori, mici lovituri în spate și în burtă, așa cum faci pentru a vedea dacă un câine a crăpat de-a binelea. Țâncul încercă să prindă cizma, pentru a cerși îndurare, fără îndoială, însă Matziev îl împinse strivindu-i fața cu cizma. Micul breton gemu, apoi scoase alte urlete, când colonelul îi vărsă pe piept conținutul unei găleți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
după ce a plecat Vichi (c-a luat-o Juan în Spania), uitându-se lung la mine, dacă vreau să fiu nevasta lui. A treia nevastă. Adică Rita, Vichi și eu. I-am sărit de gât, l-am pupat de-a crăpat mașina în care eram. — Vreau, iubirea mea! Nu uita că sunt cu douăzeci de ani mai mare ca tine. Am și o fire curioasă... Nu contează, zece ani de fericire lângă tine îmi sunt de-ajuns. Am făcut și nuntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a vieții. Amory și-a amintit că un absolvent din anii nouăzeci Îi povestise cândva despre una dintre distracțiile lui Booth Tarkington: să se proțăpească În mijlocul campusului, când abia se crapă de ziuă, și să cânte arii de tenor către stele, stârnind emoții amestecate În sufletele studenților din culcușuri, În funcție de dispoziția fiecăruia. Acum, undeva departe, pe linia părelnică a străzii University Place, o falangă albă a spart Întunericul și siluete În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
spus șoferului să ne ducă? l-a Întrebat Jill când taxiul rula deja pe strada neluminată. - La gară. - Dacă tipul ăla Îi scrie mamei... - N-o va face. Nimeni nu va afla nimic - În afară de prietenii și de dușmanii noștri. Se crăpa de ziuă pe orizontul marin. - Noaptea se albăstrește, a observat fata. - Și o face perfect, a completat critic Amory. Apoi, ca și cum abia Îi venise ideea: — Se apropie ora micului dejun. Vrei să mănânci ceva? - Mâncare! a izbucnit Jill Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Atașez o hartă. A plecat pentru că nu mai suportă rahatul unor avortoni ca tine. A plecat pentru că țara asta pute. A plecat undeva unde indivizii ca tine sunt legați de turla bisericii și li se toarnă bere pe gât până crapă - te rog nu lua ad litteram această informație, este în mare parte metaforică. La fel și partea cu prietena, pentru că ce femeie s-ar uita la mine când duhnește Bucureștiul de eroi? Dar nu toate minciunile sunt licențe poetice!!! Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
gală exact ca la nunta Marianei, își făceau vânt cu două evantaie chinezești gemene. Arătau bine, atâta că burta doamnei Popa era mult mai mare și rochia portocalie făcea eforturi supranaturale (dar îi era ușor, fiind de supraelastic) să nu crape. Horațiu, emoționat, se uita întruna la ceas, mutând de fiecare dată ghiveciul în mâna cealaltă. După ce, cu ajutorul Maicii Tereza, așa cum citise uimit în ziare, reușise să se achite de obligația de a-l răpi pe Popa, heruvimul se trezise bulversat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ochi sau în burtă. - Are you talking to me? răcni Horațiu în oglindă și doamna Popa își ascunse fața în spatele tăieturii din ziar. - Ei bine, dacă nu vrei să recunoști... - Are you talking to me? răcni a treia oară Horațiu, crăpând lentilele lui Will Smith. - Atunci te întorci în celulă și când îl vom găsi pe Popa... stai liniștit, n-o să dureze mult! Will Smith își stinse trabucul, își aruncă ochelarii de soare la coșul din celălalt capăt al biroului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
viziteze. Horațiu n-o avea decât pe Contesă, care nu trebuia să afle nimic, ca să nu se dea de gol. Nea Ovidiu n-o avea decât pe nevastă-sa, cu care se certase, în sensul că ea îl blestemase să crape-n pușcărie cu băutura lui cu tot. Pe care nici pe aia n-o mai avea nea Ovidiu, întrucât cine să i-o aducă? Nea Ovidiu nu mai voia nici să mănânce, se uita mereu la portretul lui Zelea, sperând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cântau când Mozart, când Debussy, când Edith Piaf. Îl căuta pe Adam. Un zgomot de stânci crăpate se auzea din spatele unor rodii înfloriți. Contesa alergă printre ei în relanti. Aici domnul Popa, în chip de Adam (adică exact așa cum adormise), crăpa cu mâinile goale două stânci, din care izvorî pentru Contesă un râu de nestemate, cacao cu lapte și tablouri de Degas. Contesa era fericită: era tot ce își dorea. După ce Contesa bău cacao și își prinse în pletele nerușinat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
veni, aveam o hârtie în mână care atesta chestia asta și îmi aduc aminte doar de clipa în care eram în biroul lui Horea Popescu. Un birou mare, cu o lampă imensă cu abajur pe ea, Horea rotund de să crape, în pantalonii lui cu pachești, uitându-se la repartiție, la mine, iar la repartiție și, scărpinându-se în cap, a zis: ― Apoi, dragule, noi n-avem nevoie de urâți și de mititei, de comici, nouă ne trebă unul fain, june
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
artist amator că iar nu te‑ai spălat, așa cum ți‑am ordonat. Părul trebuie să arate mătăsos, nu ca o tufă zburlită de ciulini. Mereu te pui în calea realizării mele personale, care este fotografia nud. Îmi vine să‑ți crăp capul ori de câte ori te împotrivești astfel incursiunilor mele în lumea fotografiei. Otti, dar nu mă împotrivesc deloc incursiunilor tale în lumea fotografiei. # Anna îi disprețuiește în primul rând pe oamenii care au casă, mașină, familie și în al doilea rând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trenuri blindate. Iar de cealaltă parte: mitraliere fără nici o șansă, cuiburi cu spini ale unor păsări slăbănoage în spatele ferestrelor marilor clădiri ale municipalității, în căminele muncitorești. Cuiburi de mitraliere. Cortina istoriei, croită din unul și același material, e sfâșiată și crapă ca un pepene copt: aici cei deposedați de drepturi, dincolo cei lipsiți de ele. Iar purtătorii de cuvânt ai justiției se țin departe de împușcături și manevrează șomajul și drumul pe care‑l ia avuția națională, drum ce sfârșește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să nu‑i mai placă ce are și să caute imposibilul - ceea ce și‑ar dori și Anna să fie, imposibilul în persoană, numai că Sophie și‑a adjudecat deja acest statut. Rahat. Rahat. Din partea ei, Sophie n‑are decât să crape. Sophie simte ceva și se încruntă. Rainer o întreabă pe Sophie dacă nu‑i de părere că, dintre ei toți, Hans ar trebui să aibă cea mai mare aspirație către neobișnuit, din moment ce el e cel mai obișnuit în gândire dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fii și om de știință. E ca un tablou de Klimt pe care o locomotivă rapidă îl trage din întuneric la lumină. Silueta ei de un albastru deschis nu se vrea nicidecum a fi un memorial dedicat celor care au crăpat în perioada nazistă în uzinele metalurgice ale acestei femei, ci e menită mai degrabă să fie o priveliște frumoasă pentru privitorul imparțial; chiar dacă ai unele rezerve, trebuie să recunoști frumusețea acolo unde o întâlnești, indiferent de persoana căreia îi aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i pe bătrâni în pace și hai să ne vedem mai bine de‑ale noastre. Dar o s‑o omoare. N‑are decât, abia scăpăm de unul, urmează apoi al doilea, care intră imediat la pușcărie, unde cu siguranță o să crape singur cuc. Iar noi am fi în sfârșit liberi. Dar are pistol. Ei și? Oricum e prea laș. Așa că mama, fără să fie protejată de copii, se grăbește la bucătărie - așa plină de vânătăi și părăduită, cum este - ca să prepare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
impresia unui animăluț fără apărare cu care mă pot juca după pofta inimii. Cu ea pot să-mi satisfac instinctele de dominare. Când am pătruns-o pe la spate, m-am excitat așa de tare, de credeam că o să mi se crape pielea și o să-mi explodeze țesutul spongios dinăuntru. Bărbații nu sunt neapărat atrași de o față frumoasă sau de picioare perfecte. Am un prieten În L.A., un american de origine germană, care are un fix pentru femeile lungane. Cică senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]