1,180 matches
-
întâmplător, Mahomed vine în succesiunea profeților testamentari și Împlinește scripturile. Într-un anumit sens, coranul este socotit al treilea testament. Din punct de vedere sociologic, jihadul a fost o formă de discriminare pozitivă a minorităților cucerite. cele evreiești și cele creștine au fost protejate în schimbul plății unui tribut. În realitate, „oamenii cărții” erau cetățeni de mâna a doua. Pentru a avea drepturi depline, foarte mulți dintre ei s-au convertit la islam. Este cazul locuitorilor din imperiul Persan al secolului al
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
2001; * veșmântul alb. Este recunoscut ca fiind simbolul martirului prin excelență. Purtătorii acestui veșmânt reînnoiesc angajamentul antiisraelian. În general, veșmintele albe în lumea islamică sunt asociate morții sacri ficiale sau martirajului. Este prezentă aici o simbolistică profund diferită de cea creștină. Apare și la militanții mișcării palestiniene Hamas, de exemplu. XXV.6. Fundamentalismul islamic și sensurile jihadului în privința originii fundamentalismului islamic, experții s-au pus de acord. Membrii mișcărilor radicale, extremiste și violente provin deseori „din mandra (școli religioase), care propovăduiesc
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
cât și prin informațiile inedite furnizate despre unii poeți și artiști ai epocii, pe care P. îi studiază cu destulă râvnă, dar fără prea multă pătrundere. SCRIERI: Le Comte de Walneg, Paris, 1862; Poeți și artiști, București, 1900; Păgânul și creștina, București, 1914. Repere bibliografice: Cornea, Oamenii, 128-144; Dicț. lit. 1900, 710; Dicț. scriit. rom., III, 888-889. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et le Nouveau Testament. Acesta notează în introducere: „Rezultatele cercetării noastre în lumea iudaică și în cea creștină ne îndreptățesc să credem că eforturile nu au fost zadarnice. Pe tema Anticristului exista doar o monografie științifică, cea a lui Bousset. Oricât de meritorie ar fi fost pentru vremea sa, ea e depășită acum” (p. X). De un tratament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel care îi înșală pe protopărinți, interzicându‑le să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de o bună parte a tradiției creștine diavolului (Apoc., Iustin etc.), devine aici prietenul omenirii, iar Demiurgul, principalul său dușman. Irineu respinge această exegeză, negându‑i legitimitatea. În capitolul 27 (1‑2) al cărții a II‑a, el enunță principiul, singurul valabil pentru hermeneutica creștină, potrivit căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
limpede că săvârșirea acestora se va petrece în anul șase mii (după facerea lumii). Într‑adevăr, Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400), s (200) - este exact 888, numărul perfecțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și folosește vechiul mergere („cufunda”); - absența termenului paganus pentru desemnarea păgânilor. 2) De ordin teologic: Teologia lui Commodian reflectă teologia iudeo‑creștină de la sfârșitul secolului al II‑lea împotriva căreia vor lua poziție Ciprian și Tertulian urmând lui Iustin și lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută a lui Dumnezeu); - necunoaștere a teologiei Logosului; - viziune pesimistă asupra lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o viață veșnică, iar alții către o moarte veșnică. Capitolul VI Anticristul la Chiril al Ierusalimului Chiril și tradiția catehetică 1. Chiril al Ierusalimului (313/315‑387) a rămas în istoria literaturii creștine ca unul dintre cei mai importanți cateheți. Principalele etape ale biografiei sale pot fi reconstituite pe baza informaților furnizate de Ieronim, Socrate, Sozomen și Theodoret al Cyrului. Chiril s‑a născut, se pare, la Ierusalim, într‑o familie de condiție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin nivel, el descrie campania desfășurată de Antiochos în Egipt, împotriva Ptolemeilor; apoi, el anunță domnia Anticristului. În viziunea lui Ieronim, cele două sensuri nu se exclud, cu toate că cel de‑al doilea este mai potrivit, adică mai adecvat tradiției exegetice creștine: Istoricii greci și romani spun că întorcându‑se din Egipt, de unde fusese expulzat, Antiochos vine în Iudeea, adică împotriva alianței sfinte, jefuiește templul, luând o cantitate semnificativă de aur, și se întoarce în țara sa după ce așază în cetatea Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
et eleuabitur et magnificabitur aduersus omnem deum, et aduersum Deum deorum loquetur magnifica et diriget, donec compleatur ira (Dan. 11,36). A treia serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens conținut de textul Scripturii și că, în cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L’Anticristo, Florența, 1987, pp. 9‑35. De același autor, capitolul consacrat lui Hipolit în Storia della letteratura cristiana antica greca e latina, redactată în colaborare cu C. Moreschini, Brescia, 1995, vol. I, pp. 338‑344 (trad. rom.: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Polirom, 2001). În acest capitol, Norelli acceptă ipoteza de lucru propusă de V. Loi și M. Simonetti la colocviul din 1978, ipoteză față de care se arătase reticent într‑o primă fază. O reactualizare, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea profețiilor. Vezi, printre multe alte scrieri, tratatul De Christo et Antichristo al lui Hipolit și Epistola 199 a lui Augustin. Referitor la aceasta, Theodoret notează în Comentariul la Daniel: „Aceste lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se va vedea imediat) dar transcrierea lui narativă este o manevră demnă de Ulisezz: Cajvaniotul nu spune "am făcut semnul crucii", ci "m-am crucit" utilizând un verb a cărui semnificație nu trimite în nici un caz la gestul asociat cultelor creștine tradiționale (cu osebire în practica ortodoxă, în ale cărei lăcașe ești (super)vizat de persoane care mai blând sau mai energic, îți atrag atenția asupra in-corectitudinii efectuării). CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
La fel de pilduitoare este lamentabila condiție a revistelor teologice, incapabile să atragă inteligențele emigrate la studii în Apus ori să repertorieze aparițiile esențiale de carte, dacă nu străină, atunci măcar românească. Într-un chip aproape neverosimil, trec astăzi necomentate în publicistica creștină nenumărate isprăvi din lumea bibliotecilor, a galeriilor de artă sau a smeritului spațiu civic. În ce măsură, te poți întreba, a fost absorbită și dezbătută în mediile intelectuale creștine opera de traducere și intermediere culturală inițiată acum mai bine de un deceniu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în sfera istoriei religiilor, pe care instituțiile educative ale unui stat secularizat s-ar cuveni să le ofere cetățenilor săi, Biserica pare chemată să revină la o pedagogie „verticală”. Numai astfel păstorii ei ar putea vorbi nestingherit lumii, oferind familiilor creștine șansa unei catehizări de tip liturgic, cu rigoare teologică, inteligență culturală și bun-simț artistic. O Biserică ce înțelege sensul euharistic al cunoașterii duhovnicești, precum și dimensiunea mistagogică a oricărei apartenențe individuale la Trupul lui Hristos, nu poate întârzia redescoperirea catehumenatului. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
negat că babele cu psalmi pe buze - câte mai sunt - pot să ne învețe lucruri mai de preț decât un doctorat saturat cu note la subsol în douăsprezece limbi? Cine își imaginează - afară de profesorii ratați - că o carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât faptul de a ști, fără scârbă, să-ți speli la fund copilașul, să-ți fericești familia și să-ți iubești nevasta? Ce este mai de preț ca bucuria întâlnirii cu un suflet omenesc, singur și irepetabil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștină), punctele de contact cele mai importante dintre gîndirea occidentală și gîndirea veche indiană, evidențiind cît de mult îi datorează prima celei de-a doua. Aceasta, însă repetăm nu pe baza unei presupuse "originalități" indiene a fiecărei învățături, inclusiv cea creștină: un asemenea procedeu, care pornește de la o exigență excesivă a metodei comparative, minimalizează singurele date speculative luate în considerație, pe plan filozofic și pe plan istoric, echilibrează epocile și anulează distanțele; ci pe baza unei unicități, de natură și de
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
altul în lumina cercetărilor istorice. Vom începe prin a observa, în primul rînd, urmele evidente ale gîndirii indiene vechi în filozofia occidentală, pentru a trece apoi, într-un al doilea moment, la analiza cîtorva concepte fundamentale ale tradiției culturale și creștine în lumina conceptelor asemănătoare ale gîndirii indiene vechi, cu convingerea că o discuție imparțială și serioasă poate determina o adeziune conștientă și coerentă la Adevărul celor care îl caută cu smerenie și căință, dincolo de o falsă graniță geografică și spirituală
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
trăia cu convingerea că de acum fusese dezlegat misterul mult cercetatei limbi (= sanscrita), mamă a tuturor limbilor lumii și că, în limba respectivă trebuiau să se afle scrierile cuprinzînd "învățătura" primitivă, din care să derive toate "învățăturile" istorice, inclusiv cea creștină. Și exagerările în legătură cu această ultimă concluzie au fost de-a dreptul uimitoare, deoarece cultura timpului era împinsă să urmeze, conform drumului deschis de Iluminismul francez, atitudinile anticreștine din perioada precedentă. Pentru această "cultură" era ușor de crezut că și Vechiul Testament
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
la dimensiunile sale istorice și umane, o apreciere artistică și istorică a acestuia, mai mult decît religioasă. Același lucru se poate spune despre conceptele de "persoană" și de "interiorizare" de inspirație creștină. Dar "persoana" din Romantism nu mai este cea creștină: nu este creatura, este principiul creator; nu este "descoperirea" valorilor, ci "poziția" față de ele; nu este "libertatea" conform unei legi transcendente, care e disciplina naturii, ci libertate de natură sau spontaneitate. La fel, interiorizarea romantică, de inspirație creștină, cum am
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
că astfel aplică integrala doctrină dialectică hegeliană: de la teza idealistă, au trecut la antiteza materialistă, pentru a mărturisi apoi idealismul și materialismul într-o sinteză finală, care ar trebui să îmbrățișeze Totul, adică realitate supremă (incluzînd-o chiar și pe cea creștină!): panteism și ateism, contopite laolaltă pentru a "reuni" creștinismul! În fața acestei situații generale a culturii occidentale și chiar a celor mai puțin suspecte că ar voi hibride spirituale nepermise, nu mai surprinde dacă materialismul teoretic și practic și ateismul se
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
p. 12, care trimite la W. DILTHEY, Die Jugendgeschichte Hegels, Leipzig u. Berlin, 1921, p. 38 (care, din nefericire, nu ne-a fost accesibil). [347] A se vedea în M. PENSA, op. cit., p. 13, ce anume ar fi Preasfînta Treime creștină, după părerea filozofului din Stuttgart! [348] E. PAOLO LAMANNA, Storia della Filosofia, vol. II, Firenze, Le Monnier, 1944, p. 452; cf. L. PELLOUX, op. cit., p. 94. [349] Împotriva sistemului hegelian, cf. A. LOMBARDI, Critica delle Metafisiche, Roma, Bardi, 1940, p.
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
auzirea mesajului divin inspirat (Galateni 3, 2-5), dar poate fi și un rezultatdirect al propriilor cercetări ce pot stârni lucrarea Duhului Sfântpentru a oferi acest dar neprețuit. Fără credință nu poate exista nicio religie și cu atât mai mult cea creștină care se fundamentează perevelația lui Dumnezeu și dă garanția vieții veșnice după cum neasigură profetul când zice: „iar dreptul prin credință va fi viu” (Ava-cum 2, 4). În cele ce urmează ne propunem a repera și analiza din viziu-nea cărților biblice
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
înflorise de multe veacuri civilizația greacă și, în consecință, cultura creștină, dar nu într-atât încât să fie izolată de capitală (drumul care ducea de la Constantinopol spre Antiohia trecea chiar prin această regiune)<footnote Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine de la Conciliul de la Niceea la începuturile Evului Mediu, Traducere de Elena Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu și Dana Zămosteanu, vol. II/1, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 97. footnote>. Astăzi, Capadocia este situată în Turcia, fiind
Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
Maryland, 1960, p. 204; Claudio Moreschini și Enrico Norelli susțin, de asemenea, că cel mai prestigios dintre Părinții Capadocieni, Sfântul Vasile cel Mare, a fost recunoscut de ceilalți ca maestru comun, și în timpul vieții, și după moarte - cf. Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine de la Conciliul de la Niceea la începuturile Evului Mediu..., p. 97. footnote>. Ca arhipăstor, a fondat spitale pentru bolnavi și victime ale bolilor contagioase, cămine pentru săraci și aziluri pentru călători și străini, astfel că Grigorie din
Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]