826 matches
-
de tone pentru cuirasate prevăzută de Tratatul Naval de la Londra, fiind, totodată, mai lungi decât unele cuirasate cum erau cele din clasele "King George V" și "North Carolina." Prin prisma designului și blindajului, clasa "Alaska" e considerată a fi de „crucișătoare mari” mai degrabă decât de crucișătoare de linie. Proiectul lor era unul mărit la scală față de cel al crucișătoarelor care se încadrau în limitele prevăzute în tratatele și convențiile navale de la Londra și Washington. Ele aveau în comun cu crucișătoarele
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Tratatul Naval de la Londra, fiind, totodată, mai lungi decât unele cuirasate cum erau cele din clasele "King George V" și "North Carolina." Prin prisma designului și blindajului, clasa "Alaska" e considerată a fi de „crucișătoare mari” mai degrabă decât de crucișătoare de linie. Proiectul lor era unul mărit la scală față de cel al crucișătoarelor care se încadrau în limitele prevăzute în tratatele și convențiile navale de la Londra și Washington. Ele aveau în comun cu crucișătoarele grele hangarele pentru avioane și o
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
cele din clasele "King George V" și "North Carolina." Prin prisma designului și blindajului, clasa "Alaska" e considerată a fi de „crucișătoare mari” mai degrabă decât de crucișătoare de linie. Proiectul lor era unul mărit la scală față de cel al crucișătoarelor care se încadrau în limitele prevăzute în tratatele și convențiile navale de la Londra și Washington. Ele aveau în comun cu crucișătoarele grele hangarele pentru avioane și o singură cârmă mare. Blindajul lor ducea lipsa sistemelor de protecție subacvatică, aflate pe
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
crucișătoare mari” mai degrabă decât de crucișătoare de linie. Proiectul lor era unul mărit la scală față de cel al crucișătoarelor care se încadrau în limitele prevăzute în tratatele și convențiile navale de la Londra și Washington. Ele aveau în comun cu crucișătoarele grele hangarele pentru avioane și o singură cârmă mare. Blindajul lor ducea lipsa sistemelor de protecție subacvatică, aflate pe cuirasate și chiar pe navele principale intermediare, ca cele franceze din clasa "Dunkerque" și cele germane din clasa "Scharnhorst". Acest fapt
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
clasa "Alaska" practic fără apărare împotriva torpilelor, și de asemena împotriva proiectilelor care cădeau în apropierea navei iar apoi își continuau traiectoria pe sub apă, lovind coca navei. În timp ce navele din clasa "Alaska" aveau un blindaj lateral mai gros decât celelalte crucișătoare contemporane ale SUA , blindajul lor oferea doar o protecție limitată împotriva proiectilelor de de 304 mm; făcându-le vulnerabile la focul de la orice distanță al cuirasatelor (cu proiectile de 355-406 mm). În plus, în ciuda faptului că era mai mare decât
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
127 mm (excepție face "South Dakota" (BB-57)), în timp ce cuirasatele modernizate aveau 8 astfel de turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și intrate în serviciu, acestea aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui crucișător"”. Navele din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de construit și întreținut ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui crucișător"”. Navele din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de construit și întreținut ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska" a fost adesea descrisă ca fiind de crucișătoare de linie. Revista oficială a Marinei "All Hands" arăta că „"Guam
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de construit și întreținut ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska" a fost adesea descrisă ca fiind de crucișătoare de linie. Revista oficială a Marinei "All Hands" arăta că „"Guam și nava ei soră Alaska sunt primele crucișătoare de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska" a fost adesea descrisă ca fiind de crucișătoare de linie. Revista oficială a Marinei "All Hands" arăta că „"Guam și nava ei soră Alaska sunt primele crucișătoare de linie americane care vor fi astfel construite."” Unii istorici actuali
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska" a fost adesea descrisă ca fiind de crucișătoare de linie. Revista oficială a Marinei "All Hands" arăta că „"Guam și nava ei soră Alaska sunt primele crucișătoare de linie americane care vor fi astfel construite."” Unii istorici actuali susțin că această clasificarea e mai precisă deoarece consideră că
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska" a fost adesea descrisă ca fiind de crucișătoare de linie. Revista oficială a Marinei "All Hands" arăta că „"Guam și nava ei soră Alaska sunt primele crucișătoare de linie americane care vor fi astfel construite."” Unii istorici actuali susțin că această clasificarea e mai precisă deoarece consideră că navele erau „c"rucișătoare de linie în tot înțelesul cuvântului, cu toate vulnerabilitățile inerente acestora"”. Conceptul tradițional anglo-american de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
de linie americane care vor fi astfel construite."” Unii istorici actuali susțin că această clasificarea e mai precisă deoarece consideră că navele erau „c"rucișătoare de linie în tot înțelesul cuvântului, cu toate vulnerabilitățile inerente acestora"”. Conceptul tradițional anglo-american de crucișător de linie a sacrificat mereu protecția în schimbul vitezei și armamentului - el nu avea în vedere să se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult mai mari față de crucișătoarele grele contemporane, astfel în timp ce clasa "Baltimore" avea doar 9 tunuri de calibru
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult mai mari față de crucișătoarele grele contemporane, astfel în timp ce clasa "Baltimore" avea doar 9 tunuri de calibru 203 mm/55 calibre, Mark 12 și Mark 15,<ref name="8/55 12 and 15"></ref> clasa "Alaska" avea 9 tunuri de 305 mm/50 calibre care
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
calibru 127mm era original intenționat de a fi folosit doar pe distrugătoarele construite în anii 1930, dar până în 1934 și în al Doilea Război Mondial era montat pe aproape toate navele de luptă majore ale SUA, incluzând portavioanele, cuirasatele, și crucișătoarele grele și ușoare.<ref name="5/38"></ref> Pentru armamentul antiaerian, navele clasei "Alaska" cărau 56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm pe clasa
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
ref name="5/38"></ref> Pentru armamentul antiaerian, navele clasei "Alaska" cărau 56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm pe clasa mai mică de crucișătoare grele "Baltimore" și 80 × 40 mm și 49 × 20 mm pe cuirasatele mai mari din clasa "Iowa". Fără îndoială, cel mai eficient tun antiaerian din al Doilea Război Mondial, tunul Bofors de 40 mm, a fost folosit pe aproape fiecare
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
în acea zi câteva dintre țintele navale din Brunsbüttel. Bombardamentele au provocat pagube limitate vaselor germane, britanicii pierzând în schimb cinci avioane Blenheims și două Wellingtons. "Admiral Scheer" a fost lovit de trei bombe, care nu au explodat însă, în vreme ce crucișătorul ușor "Emden" a fost avariat în zona castelului prova de un bombardier Blenheim, care s-a prăbușit pe punte. Au fost uciși 11 marinari și alți 30 au fost răniți. Escadrila II./"Jagdgeschwader" 77 de sub comanda "Oberstleutnant" Carl-August Schumacher a
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Wellington ele Escadrilelor 9, 37 și 149. Bombardierele au ales să zboare în formația de forma „diamant”. În dimineața zilei de 18 decembrie 1939, ziarul londonez "The Times" a publicat istoria luptei navale de la Río de la Plata și a sabordării crucișătorului de buzunar "Admiral Graf Spee ". Câteva ore mai târziu, RAF Bomber Command a plănuit să scufunde o altă navă militară germană importantă. În conformitate cu Ordinul B. 60 de pe 17 decembrie, toate vasele militare germane erau ținte legitime, indiferent dacă erau pe
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
au fost puse de Emil Racoviță, Ioan Borcea și Grigore Antipa. Profesorul Ioan Borcea efectuează primele cercetări metodice la Marea Neagră și în lagunele litorale din Dobrogea. Prima expediție românească de cercetări în Marea Neagră a fost făcută de Grigore Antipa cu crucișătorul Elisabeta, în 1893. Emil Racoviță fondatorul biospeologiei, în anul 1891 lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu echipament de scufundare din acea vreme, pentru
Biologie marină () [Corola-website/Science/332924_a_334253]
-
Karl Dönitz, comandantul submarinului U68. Experiența câștigată de Dönitz în luptele din Mediterana l-au făcut pe viitorul Mare amiral să ordone folosirea tacticii „haitei de lupi” în 1935. Amiralul Otto Ciliax, care a commandant în acastă perioadă flota de crucișătoare germane, a criticat tactica „haitei de lupi”, deoarece se baza prea mult pe comunicații radio, ușor de interceptat de inamici. Pe de altă parte, Dönitz a fost entuziasmat de rezultatele obținute în primele exerciții efectuate conform noilor tactici în Marea Nordului
Haită de lupi (tactică navală) () [Corola-website/Science/333368_a_334697]
-
la începutul lui 1886, pe bricul HMS "Seaflower" în martie 1887 și pe cuirasatul HMS "Agincourt", nava-amiral a Escadrilei Canalului, în noiembrie 1887. Apoi a trecut în echipajul vasului-școală HMS "Britannia" în septembrie 1888 și apoi s-a transferat pe crucișătorul blindat HMS "Imperieuse", nava-amiral din China, în ianuarie 1891 înainte de a reveni pe HMS "Britannia" în august 1893. De Robeck a devenit ofițer de artilerie pe corveta HMS "Cordelia" din cadrul Stației Americii de Nord și a Indiilor Occientale în noiembrie 1895 și
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
fost numit la comanda distrugătorului HMS "Desperate" din Chatham în iulie 1897, apoi a distrugătorului HMS "Angler" de la Chatham în iulie 1898 și apoi a distrugătorului HMS "Mermaid" din Chatham în iunie 1899. După aceea, a devenit ofițer executiv al crucișătorului HMS "Pyramus" din cadrul Flotei Mediteraneene Fleet în iunie 1900. Înaintat la gradul de căpitan la 1 ianuarie 1902, de Robeck a devenit comandant al crucișătorului blindat HMS "Carnarvon" din Flota Mediteraneană în august 1906, comandant al cuirasatului HMS "Dominion" din
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
distrugătorului HMS "Mermaid" din Chatham în iunie 1899. După aceea, a devenit ofițer executiv al crucișătorului HMS "Pyramus" din cadrul Flotei Mediteraneene Fleet în iunie 1900. Înaintat la gradul de căpitan la 1 ianuarie 1902, de Robeck a devenit comandant al crucișătorului blindat HMS "Carnarvon" din Flota Mediteraneană în august 1906, comandant al cuirasatului HMS "Dominion" din Flota Canalului în ianuarie 1908 și apoi ofițer inspector la școlile de instrucție de băieți în ianuarie 1910. Înaintat în gradul de contraamiral la 1
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
ofițer inspector la școlile de instrucție de băieți în ianuarie 1910. Înaintat în gradul de contraamiral la 1 decembrie 1911, a devenit amiral de patrulă, comandând patru flotile de distrugătoare în aprilie 1912. De Robeck a primit comanda Escadrilei 9 Crucișătoare, nava-amiral fiind crucișătorul HMS "Amphitrite" în august 1914, imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, și a capturat vasele germane SS "Schleisen" și SS "Graecia". De Robeck a devenit apoi secundul amiralului Sackville Carden, al Escadrilei Mediteranei de Est, adică al forțelor navale
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
școlile de instrucție de băieți în ianuarie 1910. Înaintat în gradul de contraamiral la 1 decembrie 1911, a devenit amiral de patrulă, comandând patru flotile de distrugătoare în aprilie 1912. De Robeck a primit comanda Escadrilei 9 Crucișătoare, nava-amiral fiind crucișătorul HMS "Amphitrite" în august 1914, imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, și a capturat vasele germane SS "Schleisen" și SS "Graecia". De Robeck a devenit apoi secundul amiralului Sackville Carden, al Escadrilei Mediteranei de Est, adică al forțelor navale aliate din Dardanele
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]