3,093 matches
-
explicație mai abstractă pentru evoluția în timp a împrăștierii gaussiane. Din identitatea fundamentală exponențială, sau integrala de drum, formula: este valabilă pentru toate valorile complexe z, pentru care integralele sunt absolut convergente, încât operatorii sunt bine definiți. Astfel că, evoluția cuantică începută de la împrăștierea gaussiană, care este nucleul K al difuziunii: dă starea evoluției în timp: Acest lucru expică forma difuzivă a împrăștierii gaussiene: Principiul variational afirmă că pentru orice matrice A hermitiană, vectorul propriu corespunzând celei mai mici valori proprii
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
puncte staționare. Pentru o particulă aflată într-un potențial pozitiv definit, starea fundamentală a funcției de undă este reală și pozitivă, și are o interpretare duală ca probabilitate de densitate într-un proces de difuziune. Analogia dintre difuziune și mișcarea cuantică nerelativistă, descoperită și exploatată de Schrödinger, conduce la mai multe soluții exacte. O funcție de undă pozitiv definită: este o soluție a ecuației lui Schrödinger independentă de timp cu m = 1 și având potențialul: cu energia totală zero, W fiind logaritmul
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
de difuziune este peste tot la fel, ecuația Fokker Planck pentru acestă difuziune, este ecuația Schrödinger când parametrului timp i se permite să fie imaginar. Această prelungire analitică dă interpretarea duală a stărilor proprii - ca nivel energetic a unui sistem cuantic, sau ca relaxare în timp a unei ecuații stohastice. W ar trebui să crească la infinit, astfel încât, funcția de undă să aibă o integrală finită. Cea mai simplă forma analitică este: cu constanta arbitrară formula 232, care dă potențialul: Acest potențial
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
hidrogen, o dată ce masa este reintrodusă în analiza dimensională: unde formula 244 este raza Bohr, cu energia: Ansatz-ul modifică potențialul Coulomb pentru a include termenul proporțional cu formula 247, fiind folositor la calculul momentului unghiular diferit de zero. În formularea matematică a mecanicii cuantice, un sistem fizic este descris de un vector complex din spațiul Hilbert, de fapt o colecție a tuturor funcțiilor de undă normalizate posibile. Funcția de undă este doar un nume alternativ pentru un vector de amplitudine complexă, iar pentru cazul
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
suplimentar stărilor normalizate să nu se amestece cu stări care încalcă condițiile la limită, sau care sunt nenormalizate. Soluția formală a ecuației este matricea exponențială (în unități naturale): Pentru operatorul hamiltonian independent de timp formula 261, există un set al stării cuantice formula 262 cunoscut ca stare proprie energetică, căruia îi corespunde numărul real formula 263 care satisface ecuația de valori proprii: Aceasta este ecuația lui Schrödinger independentă de timp. În cazul unei singure particule hamiltonianul este dat de următorul operator liniar (în unități
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
independent, px - Ht trebuie să aibă o formă specială - astfel încât translația în "p" trebuie să fie compensată printr-o schimbare în H. Acest lucru este adevărat numai când H are formă pătratică. Generatorul infinitezimal al mărimilor în cazul clasic și cuantic este: sumarea făcându-se pentru toate particulele, iar B, x și p sunt vectori. Parantezele Poisson ale lui formula 271, cu x și p mărimi infinitezimale, iar v mărimea infinitezimală a vectorului viteză, sunt: Iterarea acestor relații este simplă, deoarece la
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
mase, care este produsul scalar al impulsului total având viteza infinitezimală v. Cele două cantități (H,P) reprezintă un grup Galilean cu sarcina centrală M, în care numai H și P sunt funcții clasice în spațiul fazelor sau operatori mecanici cuantici, în timp ce M este un parametru. Legea transformărilor pentru viteza infinitezimală: poate fi iterată ca mai sus - P merge de la P la P+MV cu incrementul infinitezimal v, în timp ce H se schimbă la fiecare pas cu cantitate liniară proporțională cu P.
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
Hermite. Aplicțiile directe ale polinoamelor lui Hermite se întâlnesc în domenii precum teoria probabilităților, teoria perturbaților, statistică matematică, fizica. Una din cele mai importante domenii în care utilizarea lor a condus cu succes la rezolvarea unei probleme fundamentale este mecanica cuantică unde utilizarea lor a permis găsirea funcțiilor de stare ale oscilatorului armonic cuantic și implicit a relației de cuantificare a energiei oscilatorului. Au fost denumite în onoarea matematicianului francez Charles Hermite. Termenul general al polinoamelor lui Hermite este definit prin
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
probabilităților, teoria perturbaților, statistică matematică, fizica. Una din cele mai importante domenii în care utilizarea lor a condus cu succes la rezolvarea unei probleme fundamentale este mecanica cuantică unde utilizarea lor a permis găsirea funcțiilor de stare ale oscilatorului armonic cuantic și implicit a relației de cuantificare a energiei oscilatorului. Au fost denumite în onoarea matematicianului francez Charles Hermite. Termenul general al polinoamelor lui Hermite este definit prin una din expresiile: sau uneori prin relația Aceste două definiții nu sunt riguros
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
și de cercetare ale institutului. În 1966, acesta a devenit profesor la Institutul M.I.T. și mai târziu în același an, a demisionat din poziția de rector pentru a se întoarce la cercetări mai importante, în mod particular în domeniul electronicii cuantice și astronomiei. A fost numit profesor universitar la Universitatea din California în 1967. În această poziție, doctorul Townes a luat parte la predare, cercetare și alte activități în mai multe campusuri ale universității cu toate că acesta se afla în campusul Berkeley
Charles Hard Townes () [Corola-website/Science/311164_a_312493]
-
organici. Are un rol important în reacțiile acido-bazice, acestea bazându-se pe schimbul de protoni între molecule. Fiind singurul atom pentru care soluția analitică a ecuației lui Schrödinger este pe deplin cunoscută, prezintă un rol major în fundamentarea teoriei mecanicii cuantice. Hidrogenul este un gaz puternic reactiv și își găsește aplicații datorită capacității sale chimice de reducător. Hidrogenul se folosește în industria petrochimică la producerea benzinelor, în industria chimico-alimentară pentru hidrogenarea grăsimilor (de exemplu producerea margarinei), în prelucrările mecanice ale metalelor
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
reprezentat un domeniu central al dezvoltării teoriei structurii atomice. În plus, simplitatea moleculei de H și a cationului H au condus la înțelegerea completă a naturii legăturii chimice ce a urmat imediat după dezvoltarea studiului atomului de hidrogen în mecanica cuantică (mijlocul anilor 1920). Maxwell a observat că la H, sub temperatura mediului ambiant, valoarea căldurii molare se abate inexplicabil de la aceea a unui gaz diatomic, iar la temperaturi criogenice se apropie din ce în ce mai mult de cea a unui gaz monoatomic. Conform
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
anilor 1920). Maxwell a observat că la H, sub temperatura mediului ambiant, valoarea căldurii molare se abate inexplicabil de la aceea a unui gaz diatomic, iar la temperaturi criogenice se apropie din ce în ce mai mult de cea a unui gaz monoatomic. Conform teoriei cuantice, această comportare rezultă din distribuția spațială ale nivelelor de energie de rotație, care la H sunt foarte îndepărtate, datorită masei sale mici. Aceste nivele îndepărtate împiedică la temperaturi mici partiția egală (între cei doi atomi ai moleculei) a energiei termice
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
al lui Planck, de unde rezultă că în cadrul atomului, electronului îi sunt permise anumite orbite cu raze bine stabilite. Aceeastă relație de cuantificare explică spectrul discret al nivelelor energetice. O descriere mai exactă a atomului de hidrogen este dată în fizica cuantică unde se calculează densitatea de probabilitate prin norma funcției de undă a electronului în jurul protonului pe baza ecuației lui Schrödinger sau a formulării lui Feynman cu integrală de drum. Hidrogenul are trei izotopi naturali, H, H și H. Alții, ce
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
se poate folosi pentru simbolizarea protiului. IUPAC acceptă atât ambele variante, dar H și H sunt preferate. Emisia spectrală a atomului de hidrogen este caracterizată prin linii spectrale date de formula lui Rydbeg. Studiul liniilor spectrale este important în mecanica cuantică și la studiul prezenței hidrogenului pentru determinarea deplasării spre roșu. Există doi izomeri de spin ai moleculei de hidrogen care diferă prin spinii relativi ai nucleului. În forma de ortohidrogen, spinii celor doi protoni sunt paraleli și formează un triplet
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
asupra căreia acționează. În subdomeniile chimiei, cum ar fi cristalografia, grupurile spațiale și grupurile punctuale descriu simetriile moleculare și cristaline. Aceste simetrii stau la baza comportamentului fizic și chimic al acestor sisteme, iar teoria grupurilor permite simplificări ale analizei mecanice cuantice a acestor proprietăți. De exemplu, teoria grupurilor este folosită pentru a arăta că tranzițiile optice între anumite niveluri cuantice nu pot avea loc din cauza simetriei stărilor implicate. Grupurile nu sunt doar utile în evaluarea simetriilor moleculelor, ci prezic și că
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
cristaline. Aceste simetrii stau la baza comportamentului fizic și chimic al acestor sisteme, iar teoria grupurilor permite simplificări ale analizei mecanice cuantice a acestor proprietăți. De exemplu, teoria grupurilor este folosită pentru a arăta că tranzițiile optice între anumite niveluri cuantice nu pot avea loc din cauza simetriei stărilor implicate. Grupurile nu sunt doar utile în evaluarea simetriilor moleculelor, ci prezic și că moleculele pot uneori să-și schimbe simetria. Efectul Jahn-Teller este o distorsiune a unei molecule de înaltă simetrie ce
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
al continuumului spațiu-timp în teoria relativității restrânsă. Grupul de simetrie al spațiului Minkowski, inclusiv translațiile, este cunoscut sub denumirea de grup Poincaré. Prin cele de mai sus, el joacă un rol esențial în teoria relativității restrânsă și, în teoriile câmpurilor cuantice. Simetriile care depind de poziție sunt centrale în descrierea modernă a interacțiunilor fizice cu ajutorul teoriei de scală. În algebra abstractă, sunt definite structuri mai generale prin relaxarea unora dintre axiomele de definiție ale grupurilor. De exemplu, dacă se renunță la
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
Prin "legile lui Wien" (1893) se înțeleg câteva consecințe speciale ale ecuației (W). Formula (W) a lui Wien(1893) a constituit prima treaptă în descrierea completă a funcției "I"("λ,T"), realizată în 1901 de către Max Planck prin introducerea ipotezei cuantice. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, forma funcției "I"("λ,T") devenise cunoscută la temperaturi între 600 si 1500 K și pentru lungimi de undă de la 0,5 μm (vizibil) pâna la c. 10 μm (infraroșu) și se știa că
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
central în argumentele care au dus la „descoperirea” cuantelor. Wien a obținut pentru contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien, importanța acestora în istoria fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă a domeniului termodinamicii radiației se găsește în cursul de fizică generală al lui S.E.Friș și A.V.Timoreva
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
utilizate în electromagnetism. Tabelul rezumă ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii (ecuațiile lui Maxwell) și definiția câmpului electromagnetic (forța Lorentz), folosind constantele electromagnetice definite anterior. Sistemele de unități utilizate curent sunt SI (în aplicații) și sistemul Gauss (în studii teoretice); în electrodinamica cuantică acesta din urmă cedează locul sistemului raționalizat Heaviside-Lorentz. Tabelul rezumă comparația între unitățile SI și Gauss, pentru mărimile mecanice și electromagnetice de bază.
Sistemul de unități CGS în electromagnetism () [Corola-website/Science/309778_a_311107]
-
anii 70 ai secolului trecut a colaborat cu secția de ideologie a CC PCUS (secretar Boris N. Ponomarev). A decedat la 30 decembrie 1994. Lui Ivanenko îi aparține un număr de contribuții în teoria gravitației, fizica nucleului, electrodinamică, inclusiv electrodinamica cuantică. În anii 1926- 1927, împreună cu George Gamow și Lev Landau s-a ocupat de relația dintre constantele universale și dimensiunile și evoluția universului. În anii 1929-1930 a sugerat ideea geometrizării ecuației Dirac, pe care a realizat-o în colaborare cu
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
În anul 1944 în colaborare cu Isaak Pomeranciuk a emis ideea radiației sincrotrone (într-un con de unghi foarte mic, la deplasarea electronilor în câmp magnetic). Această idee a realizat-o ulterior în colaborare cu discipolii săi Arsenii Sokolov (teoria cuantică a radiației sincrotrone) și Igor Ternov (polarizarea radiației sincrotrone).Radiația sincrotronă a găsit ulterior aplicații multiple. Lui Ivanenko îî aparțin și alte lucrări în domeniul gravitației, inclusiv cercetarea efectelor de torsiune, teorii neliniare de câmp, etc. ș.a.
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
(INFLPR) este un institut de cercetare din România, cu activități în fizica laserilor, electronică cuantică a solidului, plasmă și acceleratoare de electroni. A fost înființat, ca institut, în anul 1977, ca parte a Institutului Central de Fizică (ICEFIZ), având numele de "Institutul de Fizică și Tehnologia Aparatelor cu Radiații (IFTAR)". În anul 1996, institutul a
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației () [Corola-website/Science/324085_a_325414]
-
goale": ele trebuie să fie ascunse de observatorul extern printr-un orizont de evenimente. Aceasta constituie așa numită ipoteză a cenzurii cosmice a lui Penrose. Aceasta permite izolarea singularităților de tip gaură neagră în Univers, fără a recurge la teoria cuantică. Doar în interiorul găurii negre legile fizicii clasice nu sunt valabile. În anul 1962, în colaborare cu Paul Newman, a propus un procedeu de descriere a câmpurilor gravitaționale și a interacțiilor câmpurilor fizice cu aceste câmpuri gravitaționale, bazat pe noțiunea de
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]