882 matches
-
recente vești din partea lui Violet. *** Hugo insistă să-mi aleagă el hainele pe care urma să le port în seara aceea. Ne-am întors la studioul meu, iar el s-a amuzat copios frunzărind prin absolut toate hainele atârnate pe cuierul meu, comentând, cu înjurături din cele mai obscure și mai shakespeariene gama afișată și, în cele din urmă, aruncă câteva lucruri pe pat, poruncindu-mi sus și tare să le încerc. Scuza mea pentru faptul că acceptam această manifestare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vino încoace. Întotdeauna trebuie să fac dragoste în după-amiaza de dinainte de vizionarea pentru presă și nu mai e altă femeie prin preajmă. Fără îndoială, zisei eu, desfăcând fermoarul rochiei. Am lăsat rochia să-mi alunece la picioare. Mă schimbasem în spatele cuierului cu haine, iar Hugo, care, la urma urmelor era un bărbat, nu-și dăduse seama că nu purtam nimic pe dedesubt. Mi-a făcut plăcere să văd că pot să-l las fără cuvinte. Sau poate ar trebui să port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
George! Anything but Sue!“1 —Și data viitoare, strigă Hugo, printre uralele și aplauzele publicului extrem de entuziast al lui Johnny Cash, e rândul tău să vii să zici: „Hai să ne împăcăm!“ Mi-am luat fusta mini, din latex, de pe cuier și am privit-o îndelung, gânditoare, întrebându-mă dacă mergea cu noua vestă pe care tocmai mi-o cumpărasem. —Hei! strigai eu de sus. Dacă-i vorba de pus margarita la gheață... pentru tine, oricând, dragă. Mulțumiritc "Mulțumiri" Le mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
semiîntunericul compartimentului nostru, urmăream lucrurile, părți din lucruri, umbre și secțiuni de umbre mișcându-se prudent prin jur, fără a ajunge nicăieri. Lemnăria scârțâia și trosnea ușor. Lângă ușa ce dădea spre toaletă, o haină Închisă la culoare pe un cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată. Ușor disprețuitoare. Mă studia. Atunci parcă mă vedea pentru prima dată. Mă cerceta din cap până în picioare, cântărindu-mă. A râs, rece. „Dar știi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
De undeva de sub geamantan (un buzunar secret?) scoate un pumn de pixuri. Le așază peste alte două teancuri de cărți, înșfacă sacoșa galbenă, o aruncă voinicește peste umăr, ridică stiva de cărți și așteaptă. Garderobiera își trăgea ciorapii, ascunsă după cuiere și rafturi. Nu-l observă. Nea tușește semnificativ, impacientat. Garderobiera scoate capul de după rafturi și se-nroșește: „Pardon. Mă arănjiam și io“. Aleargă la ușă. Un ciorap (stângul) îi atârnă mai jos de genunchi. Deschide ușa și se repede spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iar fisura cât un fir de păr, care ar fi putut da frâu liber unei discuții despre ceea ce simțeam cu adevărat, fusese din nou acoperită, pentru siguranță. Mi-am lăsat jos servieta la baza scărilor, mi-am pus haina în cuier și i-am spus peste umăr, luând-o spre bucătărie: — N-am făcut cumpărături - n-am mai fost în stare. — Stai așa, nu te aud. Vin eu. L-am auzit mormăind când se ridica din fotoliu și-am avut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pronunța pe r... Trebuie să mă gândesc. Până atunci... Arătă spre cadavrul șoferului: Individul și-a lăsat mașina în fața porții. Parcheaz-o în altă parte. Între timp poate găsesc ceva. Cârnul băgă arma în buzunar. Luă la întîmplare un trenci din cuier și ieși. Scarlat privi lung în urma lui cu inima strânsă. * Melania Lupu ținea pumnii ascunși în adânciturile fotoliului. Unghiile îi intrau în carne. Pe figura emailată, cu bucle argintii, se citea o atenție încordată. " Dumnezeule, ce ghinion! Ce neșansă oribilă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fie în versuri. După cum vezi, o grămadă de lume spirituală. Azimioară se interesă camuflîndu-și zâmbetul. ― Ce idee aveți? ― Vreau să verific încă o ipoteză. Orice aș face, mă obsedează expedierea biletului acela blestemat. Mă întorc repede. Își luă paltonul din cuier și ieși cu el pe braț. Adăugă înainte de a închide ușa: ― Dă-i drumul, dragul meu! Poți să râzi acum un sfert de oră. Când auzi soneria, Șerbănică Miga strânse la repezeală prăjiturile de pe masă și le duse în bucătărie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu cel mai fermecător surâs spre Cristescu și Azimioară, rămași pe trotuar, și flutură în dreptul buzelor grațios degetele înmănușate. ― Ce oameni încîntători! Continuă să zâmbească mult timp după ce maiorul și subalternul său nu se mai zăriră. * Cristescu se îndreptă spre cuier și începu să se îmbrace. Întâi fularul, apoi raglanul larg din stofă moale, pălăria cu boruri scurte, mănușile. Azimioară îi urmărea mișcările, silueta suplă menținută fără eforturi la un număr de kilograme cu care s-ar fi putut mândri orice
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cec ― sânt convins că avea unul ― dar a uitat în schimb să-și pună o rochie. Mi-amintesc că m-a primit într-un capot alb. În dulap nu-l văd, nu-i nici în baie și nici aici pe cuierul din spatele dulapului, unde sânt convins că-l ținea ca să-l aibă la îndemînă. Sper că am fost destul de limpede. "A doua greșeală", gândi Melania Lupu. Pe chipul ei nu se citea nimic. CAPITOLUL IX OMUL CARE NU UITĂ NIMIC ― Dacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
granițele erau apărate cu înverșunare, orice încălcare stârnind scandaluri uriașe. Chiar și o privire superficială îi putea distinge imediat pe proprietari. Valerica Scurtu avea un aragaz strălucitor, oalele erau roșii cu buline albe, în colțul șervețelelor care atârnau pe un cuier, apretate și călcate, fuseseră brodate autografe îmbietoare: "Poftă bună ursuleț!" (cine o fi ursulețul? se întrebă maiorul) sau "Gospodina bună ține casa lună". Sanitas-ul de dinainte de război, destul de bine întreținut, aparținea probabil Melaniei Lupu, iar reșoul electric cu cablul ferfeniță
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îi cădea susurând pe cap și pe umeri, i se scurgea pe corp și, curată, dispărea gâlgâind în țeava de scurgere. Ieși de sub duș, se șterse cu prosopul marcat cu emblema poliției, luă hainele pe care le lăsase agățate în cuier și trecu în dormitor. Îmbrăcă lenjerie de corp curată, ultima pe care o mai avea, costumul însă avea să fie același, pentru o misiune de doar cinci zile nu se presupunea că era nevoie de mai mult. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
senin: — Un om care stă îmbrăcat într-o redacție, înseamnă că nu-i aparține. Permiteți-mi să vă împărtășesc această observație de vechi gazetar, cu speranța că vom fi curând colegi. Poate doriți să vă puneți pălăria și paltonul în cuier? Și-și însoți fraza frumos articulată cu un gest de invitație spre cuierul lângă care era plasat, ca-n fiecare birou de altfel, calendarul cu patinatoare canadiene. Bărbatul își scoase pălăria neconvins și rămase cu ea între palme. O ținea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aparține. Permiteți-mi să vă împărtășesc această observație de vechi gazetar, cu speranța că vom fi curând colegi. Poate doriți să vă puneți pălăria și paltonul în cuier? Și-și însoți fraza frumos articulată cu un gest de invitație spre cuierul lângă care era plasat, ca-n fiecare birou de altfel, calendarul cu patinatoare canadiene. Bărbatul își scoase pălăria neconvins și rămase cu ea între palme. O ținea ca pe-o minge de cârpe. Peppin Mirto nu simțea deocamdată o simpatie
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
motiv. Cât despre domnul prim-redactor, el îl fixa pe bărbat cu o privire care putea să însemne orice. — Permiteți-mi mie, zise Neculai Procopiu, și se grăbi să-i ia pălăria din mână. Însă, în loc s-o ducă spre cuier, se uită la căptușeală și scoase o exclamație care-l miră din cale-afară pe traducător. Ceva îi scăpa, cu siguranță. — Dânsul, începu el din nou, e venit pentru angajare, e gazetar... unde ați lucrat, probabil în străinătate, nu? Nu vrem
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ea sus, la mine, ultima ușă pe dreapta, cum urci treptele. Vă aștept! Vă salut! Peppin se simțea puțin stânjenit și nu știa de ce. Îl ajută pe străin să-și dezbrace paltonul cu nasturi de os, i-l duse la cuier, sub pălărie, apoi îi întinse un teanc de scrisori. O anchetă pe care ziarul o făcuse pe tema De ce postiți? și care urma să apară miercuri, 24 decembrie. Dar răspunsurile primite de la diverși abonați, o sută la număr, care avuseseră
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
măcar după chip pe toți enoriașii, s-a mirat să vadă că apare un om distins, cu baston cu măciulie de argint în formă de cioc, care nu mai călcase niciodată pe-aici - asta cu siguranță! - își agață pălăria în cuierul de deasupra ultimului jilț și ascultă liniștit slujba din Duminica de după Nașterea Domnului. Nu părea deloc cu gândul la cele sfinte, se uita pe pereți, mângâia lemnul de la mânerul jilțului, deși preotul, văzându-l, se înviorase dintr odată și vorbea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
amănunt foarte important care-l făcu să exclame: Ah, geanta, geanta cu cinci fermoare! Ea trebuie să fie cel mai bun martor!... Într-adevăr, ieri, când s-a întors din capitală, își lăsase geanta cu cele cinci fermoare deschise în cuier, de față cu soția. Era complet goală. Mai mult decât atât, soția, de teamă să nu fi uitat vreun sandviș neconsumat, prin buzunarele genții, care să se strice, a deschis-o și a scos tot ce era în ea, adică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
hol. Soția, neștiind ce-i trece septuagenarului ei soț prin cap, l-a urmat fără să crâcnească. Uimire totală de ambele părți! Amândoi știau sigur că ieri seara, când s-au culcat, geanta, pe care au lăsat-o atârnată în cuier, era complet goală. Acum, la trezirea din somn, se afla jos, pe ciment, încărcată până la refuz, cu toate cele cinci fermoare trase și închise cu lăcățele. Uimirea lor însă era total diferită. În timp ce pentru el, Costică Bidaru, geanta încărcată până la
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să îi apară chiar în față conturul estompat a doi cerșitori... apoi a două genți... din care una cu cinci fermoare ce trebuia să fie burdușită până la refuz... Privi mirat la ea... Da, o avea chiar în față; atârna în cuier ca o zdreanță complet golită de conținut, cu toate cele cinci fermoare deschise. Hotărî ca dimineață să o ascundă într-un cotlon, în așa fel, încât nimeni să nu o mai găsească. Apoi soția, fotoliul, caietul, iar în urechi o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ar fi fost plină cu instrumente muzicale, de la viori și contrabași, până la flauturi, trompete, oboiuri și tube, xilofoane, etc, pregătite pentru repetiție. Lumina parcă bolnavă a becului murdărit de muște de-a lungul anilor, scotea la iveală umbrele paravanelor, ale cuierelor și ale dulapurilor, creionându-le apăsat proeminențele lungite și lascive pe dușumele, ca și cum acestea până atunci, n-ar fi existat. Gerard văzu cum toate aceste umbre se topeau unele într-altele furișându-se, ca și cum lumina becului le-ar fi deranjat
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ușa dintre camere. Karin-tante îl aștepta citind la veioză. Îl aștepta ca și cum cineva ar fi anunțat-o că va veni. Nu exagera cu nimic, deoarece toate ușile erau descuiate. Probabil că așa dormise. Gerard își atârnă bocceluța și hanoracul în cuierul de pe hol și intră în așa-zisa sufragerie obținută de familia generalului după ce împărțiseră apartamentul în încăperi de sine stătătoare. Cu toate că visase ceva legat de venirea lui Gerard, Karintante își demonstră încă o dată, mai mult gratuit, că, chiar dacă visele ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
dacă nu, atunci domnul Eckman. Își turnă singur Încă un pahar. Curios, se gândi, că el, cel care călătorea cu peste nouăzeci de kilometri pe oră, era cel liniștit, nu domnul Eckman, ce-și Încuia biroul, Își lua pălăria din cuier și cobora scările mestecând, cum se spune, telegrama primită de la firmă Între dinții lui proeminenți și ascuțiți. „Domnul Carleton Myatt sosește la Istanbul pe data de 14. Aranjați Întâlnire cu Stein.“ În tren, indiferent de viteza cu care se deplasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lungă, coșurile Înalte scoteau flăcări. Dogoarea lor nu pătrundea prin peretele de sticlă. Era teribil de rece - o noapte de aprilie precum o ilustrată de Crăciun de modă veche, sclipind de promoroacă. Myatt Își luă haina de blană dintr-un cuier și ieși pe coridor. La Köln trenul stătea aproape patruzeci și cinci de minute, Îndeajuns ca să bea o ceașcă de cafea fierbinte sau un pahar de vinars. Până atunci putea să se plimbe, Înainte și Înapoi, asemeni omului În balonzaid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]