1,153 matches
-
nu contează la număr, doi-trei intelectuali pierduți pe drum nu-i mare brînză. Potaie, care a fost obligat să-și tragă un glonț în piept, sau Petrică al cărui Guvern e scos acuma din balamale. Restul stau bine mersi în culcușurile pe care le-au rîvnit, spune Dendé. — Despre marginalizați nu spuneți nimic!? se aude din nou vocea iritată a lui Roja, noi pentu ce mama dracului mai încercăm atunci să facem ceva? — Iar a luat-o pe panta aia socialistă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
grea. Nu mă lăsa măcar să-l ajut. „Păstrează-ți puterile, Costăchele! Lasă că eu mai pot încă. Ferească sfântul de mai rău.” Am găsit o căpiță de fân într-un capăt de lan. Părea uitată acolo. Ne-am făcut un culcuș în ea. Am stat acolo aproape o săptămână. Norocul nostru că nu prea departe era o gârlă, de unde aduceam apă. Aveam la noi cartofi copți, morcovi și roșii. Ele l o refăcut pe Filip. „La noapte plecăm, Costăchele, că ne
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
din nou, Întrebările În fața pietrei. În fața eroului necunoscut al urgiei de ieri. Aici, În Cetatea Cărții Eterne, În Ierusalimul asediat de urgia de azi. Nu doar pietrelor eterne le vorbește. Primo Levi Întreabă, din nou, pe cei care trăiesc În culcușurile efemerității și se Întorc, seara, Între fețe fraternizate de spectacolul ultimei explozii de frenezia care transformă corpul și mintea și sufletul În bombe năprasnice. Întrebați-vă dacă om este cel care devine proiectil. Întrebați-vă dacă om este robotul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
încă o dată la masă. La ei am locuit așadar două săptămâni, însă pe urmă - ce să-i faci, și-a băgat dracul coada - treburile s-au încurcat, încât curând mi-am dat seama că trebuia să-mi caut un alt culcuș. Ce se întâmplase? În prima duminică după sosirea în capitală, m-am dus împreună cu fiul gazdelor la o reuniune tovărășească - așa se chemau serile noastre de dans pe atunci - și acolo, prietena lui s-a îndrăgostit de mine. În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
puțin în fața casei până să intru, întrebându-mă dacă sunt pregătită să fac față provocării unei petreceri în toată regula. Aveam dubiile mele. Oamenii puteau să mă întrebe cum îmi merge cu munca. Iar la mine în studio, făcându-și culcuș pe podea ca o malefică broască râioasă argintie, era sculptura pe care ar fi trebuit să o termin acum câteva luni, dar de care nu m-am atins de nu mai țin minte când. Eram prinsă de ea; nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
căreia era legat inexpresiv un cablu gros de oțel. Am ars cablul din loc în loc, am scos afară firele și am lucrat cu fire de lână până când bucăți din el ajunseseră să strălucească de parcă erau de argint. Chestia își făcuse culcușul acolo ca o imensă broască argintie, ținută de frânghie. Nu părea fericită; voia să fie terminată și știam că încă nu este gata. Am cochetat scurt cu câteva idei. Poate i-ar trebui un stativ, să o ridice puțin de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sau doar a vrut să le scrie? Știa că nopți lungi în temnițe o chemase pe domnița lui: „Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir și din Liban, din ale leilor culcușuri și din munți cu leoparzi!“ Ajunseseră. În piața de la Iali Kiosk erau întinse corturi deschise spre locul execuției și un fel de estradă ridicată pe țăruși din lemn de brad și podită cu scânduri din același material. Estrada era spre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vagabond. Burtosu era capul răutăților. Ceilalți își duceau viața tihnită topindu-se în soarele amiezii, căci, chiar dacă era octombrie-noiembrie, căldura încă nu părăsise pământul, dar natura are niște căi efectiv ciudate, se trezește Burtosu din toropeala lui, se smulge din culcușul oferit de tanti Silvia și Hector (preșuri vechi), vine la mine și începe să mă latre de parcă m-ar cunoaște de o grămadă de vreme, eu eram ăla care l-am bătut când era mic, eu l-am spânzurat, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai mică decât mine cu vreo doi ani, șatenă cu ochi verzi, cu care noi, adică eu, Țuți și Toader ne jucam fără gânduri urâte, nu știam noi pe atunci de nimic. În spatele casei lui Toader făceam în tufișurile dese culcușul nostru, ziceam că aceea era casa noastră, iar fetița lui Piucă era mama. Ne băteam noi, cei trei cu alți băieți cu sulițe, spade și platoșe din lemn, aveam arcuri și săgeți de alun cu vârfuri metalice de la cartușe și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
apucasem să vedem la coborâre cifra 7, scrisă cu creta. - Vascrisul și arhanghelii...! ne-a întâmpinat caporalul. Și după ce i-am dat șase sticle de bere, mulțumindu-i amândoi cu plecăciuni de aristocrați sută în sută, ne-am retras spre culcușurile noastre. Până la București, căci acolo mergeam, n-au mai fost isprăvi prea de soi făcute de-alde noi, ba, pe la întorsura Buzăului, toți gradații s-au retras pe banchete, pe lângă recruți, matoli, căutându-și vreun consătean sau măcar vreun suflet
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ascundea banii și mi-a zis să mă culc. Nu puteam dormi, mă tot gândeam că dacă nu mă trece dincolo, îl tai cu cuțitul. Peste noapte a mutat banii care-i dădusem în altă parte, chiar unde-și avea culcușul, pe cuptor. Pe la ora 5 mi-a zis: - Scoală! Eu și așa nu dormeam. Am coborât cu el trei sute de metri, am urcat într-o barcă și a ajuns într-un loc, dacă știți, la Tecuci, acolo unde sunt niște
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în Nunavik, apoi ne-am oprit într-o pizzerie și am continuat să sporovăim până pe la opt seara. Începuse să burnițeze când am ieșit din nou în stradă. Ne-am luat rămas-bun în fața pizzeriei și fiecare a pornit-o spre culcușul lui, care numai pentru primele două nopți avea să rămână separat de al celorlalți. mi-am tras gluga pe cap și am pornit spre les Bons matins, pensiunea unde trăsesem în acea dimineață. Aflasem de ea de la roberto, care stătuse
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
murmur de voci. Frunzele de deasupra capului meu se albesc și văd schelăria de ramuri. Sunt pete de lumină peste tot: pe pământ, pe corpul meu, pe față. În următoarea secundă fascicolul de lumină al unei lanterne răzbate prin deschiderea culcușului meu. Bărbații sar pe mine dintr-o dată. Unul Îmi vâră lanterna În ochi, iar celălalt Îmi sare pe piept și-mi prinde mâinile. ― Bună dimineața, spune cel cu lanterna. Sunt doi vagabonzi care stau În dunele de vizavi. În timp ce unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pare că, în afara momentelor ăstora, ne însoțește o inerție uriașă, iar dacă ea dispare vreodată, atunci apare și Bau-Bau. Și aș putea să bag mâna în foc că el locuiește bine-mersi în inerția asta și doar când îi zgândăre cineva culcușul catadicsește să-și arate chipul.) Mama a rămas în spatele ușii, mă așteptau niște scări, iar dincolo de ele, strada. Am ieșit. Mi-a luat multă frică și mult timp ca să învăț regulile jocului. Primul lucru cu care a trebuit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
devin vulnerabile, gata să dispară pentru totdeauna. Ca să le redescoperi, pentru că fără ele nu se poate, trebuie să bâjbâi, să orbecăi, să mergi cu băgare de seamă, să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți obișnuiești ochii cu lumina difuză, lăptoasă, grea, să reciți vreo strofă dintr-o poezie cu șoimi ai patriei ca să prinzi puțin curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
În apartamentele lor. Cu toată această garanție pe care o afișa aceste clădiri, oamenii speriați, Înfricoșați de cele ce aveau să urmeze, refuzau să urce În apartamentele lor. În acest scop, unii de frica morții Își amenajaseră În mijlocul străzii improvizate culcușuri riscând o răceală cu toate complicațiile posibile. Atena,având proaspete În memorie tragedia unor oameni ce erau scoși de sub dărâmături În părțile componente, zdrobite, amestecate cu beton și cărămizi,refuză să urce la locuința lor, precizând. „Băiete urcă tu, fă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Închisă, și În piață nu se auzea aproape nici o mașină care să-și adauge armonia distantă simfoniei de sforăieli ale familiei mele adormite in corpore. Cu nasul În podea, am coborît pe culoarul ce unea colțul În care ne aveam culcușul și Încăperea cea mare, cu neon pîlpîind, și primul lucru peste care am dat, deschis pe ciment, a fost chiar Cartea cu C mare, sau ce mai rămăsese din ea. Am recunoscut-o imediat după miros. Inhalat În această formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
gunoaie, iar clădirile de cărămidă Însele aveau un aer scofîlcit, de bătrînețe, de parcă, asemeni celor În vîrstă, oameni ori șobolani, Își pierduseră dorința de a-și păstra coloana vertebrală dreaptă. Șobolanii se mutau În mașini, În scaunele cărora Își construiau culcușuri confortabile. Din cînd În cînd, mă mai Întîlneam cu cîte unul dintre frații mei. Și ei se schimbaseră mult de cînd porniseră În lume singuri. Ascuțiți la față și cu un aer hăituit, cu trupuri lungi și burți atîrnînde, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
public venea aici doar ca să aibă un adăpost peste noapte - era mai ieftin decît o cameră și mai cald decît pe stradă. Lumea Îi spunea, cu afecțiune, Casa cu Scărpinici, și cei mai mulți șobolani o evitau din cauza insectelor care-și făcuseră culcuș aici, o populație hămesită de purici și păduchi, dar și din cauza duhorii pestilențiale - un damf greu, de bătrînețe, de oameni săraci, de sudoare și energie negativă, amestecate cu putoarea de pesticide și dezinfectant, cu care se dădea o dată pe săptămînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
umil În mica vază a buricului ei, asemeni unei ofrande. Însă cred că toată acea emoție, tot acel jind era prea uriaș ca să poată fi suportat de biata și firava mea constituție fizică, și În acele seri, Întorcîndu-mă acasă la culcușul meu prăfuit din tavanul librăriei, mă apuca o depresie cumplită. Iubirea neîmpărtășită e un lucru dureros, Însă iubirea imposibil de Împărtășit te poate aduce În pragul disperării. Nu mîncam două zile. Citeam Byron. Citeam La răscruce de vînturi. Îmi luam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Muream, ca și Peewee, Însă mai lent, și nu ucis accidental, ci asasinat cu sînge rece. Am reușit să ajung pînă la cafea și s-o beau, după care mi-a luat cam o oră să mă tîrăsc Înapoi În culcuș. Nu reușeam să respir cum trebuie, nici măcar În poziție culcat. Tușeam Întruna și, cînd nu tușeam, plămînii mei scoteau un șuierat, ca și cum aș fi țipat de pe fundul unei gropi adînci. CÎnd mi-am supt gingiile, am simțit gust de sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
grijuliu a putut și a rezemat-o de vitrina prăvăliei. L-am văzut pe Shine schimonosindu-se cumplit la vederea noastră dincolo de geam - fața lui lătăreață arăta ca o bufniță care se holba la noi prin fereastră. Îl priveam din culcușul meu de lînă din coș, mai aproape de el decît fusesem vreodată, mai aproape chiar decît În acea zi nefastă cînd privirile noastre se Întîlniseră pentru prima oară, a mea plină de dragoste și a lui plină de... ce anume ? Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Degetele Îi erau scurte și groase. A descuiat ușa, deschizînd-o cu talpa, și am intrat. M-a așezat cu grijă pe pat, scoțîndu-și brațul din mînecă atent, ca să nu mă zdruncine, și mi-a aranjat puloverul Într-un fel de culcuș În jurul meu. Apoi l-a dat un pic mai În jos Într-o parte, ca să pot vedea În jur fără să ridic capul. Odaia nu era prea mare și, la o primă vedere, părea că funcționează În primul rînd ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
câteva perechi de blugi originali, unii nou-nouți, alții deja tociți, rochițe vaporoase de pânză topită, basmale negre cu bănuți aurii. Le așeză, bătîndu-le cu palmele, pe capacul pianinei, până când acesta, între celelalte mobile mai înalte, începuse să semene cu un culcuș îmbietor, policrom, de o moliciune delicioasă. Apoi, din despărțitura cealaltă a șifonierului, scoase umerașe întregi de rochii de seară, unele vechi, brodate migălos, groase ca brocartul, altele de mătase ușoară, apoi câteva haine și căciulițe de blană. Era cojocul alb
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
față când mă anunța dulce că astfel îmi voi desăvârși educația de adevărat cavaler. Auzeam scrâșnetul fin al zăvoarelor de argint vechi, muzica cheilor în lăcatele de aur. Interiorul era de mărimea odăilor mele strâmte, joase. Lângă un perete aveam culcușul alcătuit din perne umplute cu pufuleț de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării intime, feminine, mototolite delicat, încleiate nimicitor în sucul acela de nedescris al vulvelor palpitând sub crinoline. Alături, în farfurii de cleștar cu margini rujate, bucate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]