1,067 matches
-
Pe oi, Doamne, șirăind. Râie oaie, băcăloaie, / Că de când umblăm la voi, / Am albit și noi ca voi, / Că noi pe voi că v-om vinde. Ba tu, Doamne, nu ne vinde, / Că noi ție că ți-om face / Cojoc dalb până-n pământ, / Pe la guler d-aurit, / Pe la poale d-argintit; / Colea jos pe mânecele / Scrise-s stele mărunțele; / În mijlocul spatelui / Scrisă-i luna cu lumina, / Și în fața k`eptului / Scrisă-i raza soarelui."121 Motivul podoabelor astrale este prezent și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
până la fund" prin intermediul descrierilor alegorice ale elementelor arhetipale: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători, / Pe la uși, pe la cetori, / Sara pe la cântători. / Nu v-aducem nici un rău, / Făr` pe bunul Dumnezeu, / Mititel / Și-nfășățel, / De la ușă pân` la masă / Fașă dalbă de mătasă, / La Maica Precistă-n brață. / Cine șeade după masă? / Crăciun și cu Crăciuneasă / Și cu Ion / Sânt Ion, / Nănașul lui Dumnezeu. / Tot cinstește / Și mărește, / Din pahar nu mai gătește. / În fundul paharului, / Scrisă-i floarea raiului / Și-n
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și-n gura paharului, / Scrisă-i luna / Și lumina / Și soarele cu căldura. / Dac-aveți v-o fată mare, / Ca s-aprind-o lumânare, / Că noi stămu de-a mirare. Așternutu-i de parale, / Căpătâiu-i de rublele, / Noi venim de la domnie, / De la dalbă-mpărăție / Și v-aduce-acest om bun, / Și v-aduce el o veste / Și v-aduce o dreptate, / Să ia țara jumătate, / Să facă dalbă cetate, / Dar cetatea un` s-o facă? / Ia s-o facă-ntr-un picior, / Să le steie-ntr-ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
noi stămu de-a mirare. Așternutu-i de parale, / Căpătâiu-i de rublele, / Noi venim de la domnie, / De la dalbă-mpărăție / Și v-aduce-acest om bun, / Și v-aduce el o veste / Și v-aduce o dreptate, / Să ia țara jumătate, / Să facă dalbă cetate, / Dar cetatea un` s-o facă? / Ia s-o facă-ntr-un picior, / Să le steie-ntr-ajutor. În mijlocu de cetate, / Este-un leagăn de matasă, / Dar în leagăn cine doarme? / Cuconașu, / Boierașu. / Bate vântu ș-aburește, / Leagănul nici se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
printr-o adevărată simbolistică a "furtului", ca figurare a lumii căzute, de la solstițiul de iarnă; se poate observa mai întâi, raptul cunoașterii binelui și răului, dar și al misterului divin, cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat / Să măsoare pământul, / Tot pământul cu cotu` / Și ceriu cu stânjenu`, / Peste munții cei înalți, / Cu zăbrele răzimați. / La zăbreaua cea mai mică / Scrisă-i Sfânta Duminică, / Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cometele ca fructe ale Arborelui Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut din cenușa bătrânului soare: "Sculați, sculați, boieri mari, / Florile dalbe! Că vă vin colindători, / Florile dalbe! / Noaptea pe la cântători. / Sculați, sculați, nu adormiți, / Sculați și vă-mpodobiți, / Că nu-i vremea de dormit, / Că-i vremea de-mpodobit / Cu podoabe de argint, / Cu cănafi până-n pământ. / Și sculați și slugile / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut din cenușa bătrânului soare: "Sculați, sculați, boieri mari, / Florile dalbe! Că vă vin colindători, / Florile dalbe! / Noaptea pe la cântători. / Sculați, sculați, nu adormiți, / Sculați și vă-mpodobiți, / Că nu-i vremea de dormit, / Că-i vremea de-mpodobit / Cu podoabe de argint, / Cu cănafi până-n pământ. / Și sculați și slugile / Să măture curțile, / Că-naintea istor curți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vânat sau ucis, pentru a face loc unei noi lumi, este înlocuit, în unele colinde, de o ființă mitologică stranie, denumită "Sivo-Ilo" / Vasileo-Ilo, judecată de patronii spirituali ai celor 12 zile a-temporale, bătrânul Crăciun și Sfântul Ioan: "Sus în dalbe mănăstiri / Șede bunul Dumnezeu, / Șede bătrânul Crăciun, / Șede Ion-Sânt-Ion, / Șed toți sfinții de-a rândul / Și-mi judecă pe Sivo-Ilo, / Vasileo-Ilo."149 Numele de "Sivo-Ilo" a fost descifrat ca fiind o divinitate solară, fiind asociat cu Hellios (Soare). Se pare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
oglindă. Cu această ofrandă, numită Vasilca, mergeau din casă în casă pentru a ura spor și belșug în toate, rostind colindul Vasilcei sau Sivei: "Ce-mi e-n cer și pe pământ? / Sus mi-e luna, soarele; / Jos mi-e dalbă mânăstire, / Iar în dalbe mânăstiri / Jețuri de aur scrise, / Iar într-însele / Șade bunul Dumnezeu, / Mai de rând cu Dumnezeu, / Șade Ioan, / Sânt-Ioan, / Mai de-a rând cu dumnealor / Și de Maica Precistă, / Mai de rând cu dumnealor / Șade sfinții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
numită Vasilca, mergeau din casă în casă pentru a ura spor și belșug în toate, rostind colindul Vasilcei sau Sivei: "Ce-mi e-n cer și pe pământ? / Sus mi-e luna, soarele; / Jos mi-e dalbă mânăstire, / Iar în dalbe mânăstiri / Jețuri de aur scrise, / Iar într-însele / Șade bunul Dumnezeu, / Mai de rând cu Dumnezeu, / Șade Ioan, / Sânt-Ioan, / Mai de-a rând cu dumnealor / Și de Maica Precistă, / Mai de rând cu dumnealor / Șade sfinții cei de rând, / Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu-și găsea / Ca sora sa Ileana, / Ileana Cosânzeana, / Ce-i frumoasă ca o floare / Într-o iarnă fără soare. / "Surioară Ileano, / Ileano Cosânzeano! / Haideți să ne logodim, / C-amândoi ne potrivim / Și la plete și la fețe / Și la dalbe frumusețe. / Eu am plete strălucite, / Tu ai plete aurite, / Eu am fața arzătoare, / Tu, fața mângâietoare." / "Alei, frate luminate, / Trupușor făr' de păcate, / Nu se află-adevărat / Frați să se fi cununat. Cată-ți tu de cerul tău / Și eu de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
repun lumea în echilibru cosmic, anulând puterea răului: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători, / Pe la uși, pe la cetori, / Sara pe la cântători. / Nu v-aducem nici un rău, / Făr pe bunul Dumnezeu, / Mititel / Și-nfășățel, / De la ușă pân` la masă / Fașa dalbă de mătasă, / La Maica Precista-n brață / Cine șeade după masă? / Crăciun și cu Crăciuneasa / Și cu Ion/ Sânt Ion, / Nănașul lui Dumnezeu. / Tot cinstește / Și mărește, / Din pahar nu mai gătește. / În fundul paharului, / Scrisă-i frunza iadului / Și-n
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mirare. Așternutu-i de parale, / Căpătâiu-i de rublele, / Noi venim de la domnie, / De la domni, de la domnie, / De la altă-mpărăție / Și v-aduce-acest om bun, / Și v-aduce el o veste / Și v-aduce o dreptate, / Să ia țara jumătate / Și fără dalbă cetate; / Dar cetatea un` s-o facă? / Ia s-o facă-ntr-un picior, / Să le steie-ntr-ajutor. În mijlocu de cetate, / Este-un leagăn de mătasă, / Dar în leagăn cine doarme? / Cuconașu, / Boierașu. / Bate vântu ș-aburește, / Leagănu mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
descris ca o pasăre cu pene de aur, simbolizând soarele.285 Drama nenuntirii dintre soare și lună este reluată, pe plan mitic, într-o altă ipostază existențială, care face legătura dintre teluric și cosmic cucul și turturica: CUCUL: Dulce turturică, / Dalbă păsărică! / Hai să ne iubim, / Să ne drăgostim / La nouri, la soare, / În frunzi, la răcoare, / La stele, la lună / Cântând împreună. TURTURICA: Pentru dumneata / Eu n-aș zice ba; / Dar zic și zic ba / Pentru maica ta, / Că-i
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a noului an agrar, este prezența "rândunicii" în unele colinde românești. Simbol al veșnicei reîntoarceri și al învierii, în mitologia universală, rândunica este considerată o metamorfoză a zeului apelor, al cuvântului, dar și al vegetației: "Acolo jos pe râturele, / Florile dalbe, / Trece-un cârd de rândunele, / Maica Sfântă după ele, / Tot plângând și blăstămând / Și de ele întrebând: / Cum îți trece Dunărea? Noi Dunărea așa om trece / Că ne-om sui pe faieu / Și ne-a trece Dumnezeu / Că n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pietrii ce-au înghițit-o, încă unul, doauă, sau mai multe capete..."361 Șarpele balaur din colindele românești este un simbol al creației repetate, realizând legătura continuă dintre elementul acvatic primordial și Arborele cosmic: "Colea jos, Doamne mai jos; Florile dalbe lemn de măr! / În prundurile mării dalbe, / Născutu-mi-ai, crescutu-mi-au, / Măr înalt și minunat; / Face florile vineșoare, / Și-ncă mere roșioare. / Dară Dulful mării-ei, / El mai rău că s-a-nvățat / Florile că le-a stricat, / Merele că le-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
doauă, sau mai multe capete..."361 Șarpele balaur din colindele românești este un simbol al creației repetate, realizând legătura continuă dintre elementul acvatic primordial și Arborele cosmic: "Colea jos, Doamne mai jos; Florile dalbe lemn de măr! / În prundurile mării dalbe, / Născutu-mi-ai, crescutu-mi-au, / Măr înalt și minunat; / Face florile vineșoare, / Și-ncă mere roșioare. / Dară Dulful mării-ei, / El mai rău că s-a-nvățat / Florile că le-a stricat, / Merele că le-a mâncat. / La tulpina mărului, / Împuiatu-s
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aceea, trebuie să se știe cine erau de fapt "animalele de la fermă ", o specie aproape dispărută, care nu se mai găsește decât în magazinele de jucării, în cărțile sau în cântecele pentru copii: Plouă, plouă, ciobănița mea Adă-ți mioarele dalbe La adăpost, în casă, colea, Vin' la mine, ciobănița mea... Familia necuvântătoarelor, propria noastră Arcă a lui Noe, era formată din: șase vaci, un cal, o capră, un porc (dar nu cu normă întreagă, căci bietul de el nu ieșea
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ușor chiar în condițiile inversiunii poetice: Pe-un nor de aur lunecând, a zânelor Crăiasă venea. - adică: Crăiasa venea lunecând pe-un nor de aur. Ca atribut: Urmând după un substantiv în N.: Auzi, mândro, ce s aude, trei miori dalbe zbierând? Urmând după un substantiv în Ac.: A privit cercetător prin înserare pe uliță în jos, dar n-a văzut-o venind. Funcția de atribut predicativ a unui adjectiv încetează, devenind nume predicativ, dacă verbul regent este un semicopulativ”: Te
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
grămădite 485 Stau în picioare la porți și alaiul privesc cu mirare [...]. Iată și-orașul celalt. În arme lucind două taberi Zidu-mpresoară și au fiecare osebită părere, 500 Unii să darme orașul ori numai în două să-mpartă Toat-avuția din dalba cetate. Dar locuitorii Nu se-nvoiră și-n taină-narmați se gătiră de-o cursă. După ce tineri băieți și femei de-ale lor se suiră La metereze și stau cu bătrînii de pază la ziduri, 505 Ei o porniră, și
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de fapt marea majoritate, actualizează și întăresc aspectele religiozității: Și să mă îngroape La fagul cel mare, În mijloc de cale. Și-n loc de cruciță Puneți flueriță. Cînd vîntul băcea-re Floira zicea-re, Oile veneau Pe mormînt plîngeau; În loc de cruciță, Dalba flueriță. Cînd vîntu o bace, Fluera zicea-re, Oile veneare, Pe mormînt plîngea-re. Crucea și fluierul își dispută întîietatea. Limbajul este construit, în tonalități sentimentale, nu „eroice”, spre adorarea fluierului cruce. Nu-și poate imagina păstorul, în general, existența decît cu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
așteptarea solului divin. O colindă, tot din colecția lui Sabin Drăgoi, transpune, în termeni proprii speciei, varianta carpatică a legendei lui Telepinus. O redăm în întregime, în forme arhaice de grai, pentru marea ei raritate: Sub cel roșu răsărit, Florile dalbe, ler de măru, Greu e Domnu adormitu, Sub un spin mîndru-nfloritu. De cînd Domnu-a d-adormitu, Florile l-au năpăditu, Rugăciuni nu s-au făcutu, Nici în cer, nici în pămîntu. Vine-un stol de golumbei Cu glasul de feciorei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Pasajul este identic și într-o colecție, și în cealaltă. El amintește de mama lui Dobrișean, din balada citată, în momentul cînd apare ca o furtună la curtea lui Mihnea-vodă, ca să-i împace pe cei doi fii ai săi: “O dalbă călugăriță,/Albă, albă la peliță,/neagră, neagră la cosiță”. Schema portretului cunoaște mutații conjuncturale în retorica baladei. Dar și în colind. De pildă: Mergu-mi și mai mergu, Cete-mi de feciori, Mici colindători. Da-n cale le iasă Prea Sfînta
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
singur vers: “Cu rochia deschisă”. El nu este suficient de explicit și nici nu revine în stilul lui “e lesne de-al cunoaște”, însă ține măsura între obiceiul mai liber al sărbătorilor și latura funerară a momentului; după cum nici “O dalbă de călugăriță,/ Albă, albă la peliță,/Neagră, neagră la cosiță” nu distonează; din contra, dezvăluie statutul mai special al “maicii bătrîne”, de viță domnitoare, cu referire la o întîmplare dramatică din existența ei îndepărtată. Cel mai închegat și stabil portret
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
o purcede P-un picior de munte, La stîna bătrînă, D-înde iarba-mi crește, Jos îmi putrezește, Șî ti-oi veselește!. Într-o variantă, Dunărea este aceea care se mînie pe ciobanul orgolios și mîndru de berbecii lui năzdrăvani: - Dalb di-un păcurar, Nu țî-i țîie frică Că iău ț-oi neca Fruntea oilor, Cam pă jumătate, Cam p-a treia parte? Dalb di-un păcurar Din gură-mi grăia: -Nu mi mie frică, Că iău că mi-ș am
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]