851 matches
-
prin rîs este consecutivă suspendării voluntare a unei evidențe (evidență în genere accesibilă unei comunități culturale dar inaccesibilă alteia, ceea ce explică particularismul național sau regional al comicului, precum și perimarea rapidă a umorului ad hominem). Considerăm că esența glumei constă în dedublarea sa dialogică: la nivelul enunțării există doi actori complici: A1, emițătorul, dotat cu "savoir" (lingvistic, retoric și enciclopedic) și "faire croire", și A2, receptorul, posesorul unui "savoir-faire" interpretativ care îi permite să acceadă la sensul ascuns (implicit) al glumei, iar
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ia forma unui discurs descriptiv la persoana a IIIa. Rolul acestei persoane gramaticale este de a disimula prezența eului liric, sub aparența lirismului obiectiv. Estomparea principalei instanțe a comunicării lirice este motivată artistic prin aplicarea tehnicii picturale a autoportretului. Efectul „dedublării în oglindă“ este focalizarea viziunii artistice nu asupra eului liric - construct textual convențional -, ci asupra autorului concret, desemnat prin numele real, asupra căutărilor și opțiunilor estetice ale poetului. 7. Prin comparația din versul incipit (mut ca o lebădă) se sugerează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vizând nu doar prezența altuia, a îndepărtatului sau a străinului, ci și orice expresie a diferenței sau a virtualității înseși. Atât antropologia, cât și psihosociologia vor trebui să ia în considerare problemele percepției asupra celuilalt în spațiul virtual al mistificărilor, dedublărilor și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale coexistenței dintre identități și corporalități. Avataritatea se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu se mai poate înstări decât prin achiziția organelor de percepție (Virilio, 1992, p. 158Ă. Divagând fenomenologic în maniera unui Husserl sau Merleau-Ponty pe noua temă a automatizării percepției, Paul Virilio concluzionează, printr-o afirmație generală, valabilă pentru mutația actuală, dedublarea principiului realității prin intermediul „mașinii viziunii” denumite tehnicist perceptron. Astfel, ontologic, „realitatea naturală” a experienței clasice este dublată de „realitatea artificială” a simulării digitale, iar epistemologic, clasicele „experiențe ale gândirii” sunt suplimentate de „experiențele numerice”. Filosoful devine îndreptățit să propună noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Aceasta este, în ultimă instanță, logica imaginilor de sinteză propunând o viziune sintetică mijlocită de automatizarea percepției: mai degrabă decât simpla simulare a realității, avem de-a face, încă o dată, cu înlocuirea acesteia. Problema începe să se pună ca o dedublare a punctului de vedere: împărțirea percepției între subiectul viu și obiectul inanimat, artificial, care este „mașina viziunii”: Într-adevăr, fără ieșirile grafice sau videografice, proteza percepției automate va funcționa ca un fel de imaginar mașinic din care noi vom fi
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și, la limită, extinctivă: perceptronul devine un soi de organ automat al privirii (Virilioă, iar „corpul fără organe” este o „deteritorializare” a subiectivității (Deleuze și Guattariă. Alt element comun se găsește la nivelul metodei. Pe de o parte, urbanistul remarcă dedublarea punctului de vedere între subiect și obiect, accentul căzând pe definirea și pe legitimarea celui de-al doilea termen, „mașina viziunii”, a imaginilor de sinteză și a telesupravegherii ubicue care duc la dispariția subiectivității într-un efect tehnic ambiant. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în stațiunea bipedă. Din fascia lata se desprind teci pentru mușchii: croitor, gracilis, tensorul fasciei lata. De la nivelul feței profunde a lasciei lata se desprind septuri intermusculare, lateral și medial, prin intermediul cărora se delimitează lojele musculare, anterioară și posterioară. Din dedublarea fasciei late se formează și teaca pentru vasele femurale. FASCIA CRURALĂ (fascia cruris) Fascia crurală este denumită și fascia gambierilor deoarece îmbracă mușchii gambei. Fascia crurală se formează de pe marginea anterioară și medială a tibiei: - anterior și în sus se
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
în traiectul descendent spre picior și au rol important în menținerea în poziția anatomică a acestor tendoane. în traiectul descendent pe care-l urmează trec peste o serie de șanțuri osoase determinând astfel formarea unor culise osteotendinoase prin a căror dedublare se formesză culisele fibroase. După mușchii care trec pe sub ele se descriu: - retinaculul inferior al extensorilor (ligamentul inelar anterior, ligamentul cruciform) dispus pe fața anterioară a piciorului; - retinaculul flexorilor așezat pe partea medială a gâtului piciorului, între maleola medială și
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
o implică mă protejează pe mine de alte euri, în centrul unei culturi urbane marcate de frecvențe întâlniri cu tot felul de necunoscuți" [Muchembled, p.252]. Se creează impresia, constată F.Hoffet, că omul parizian poartă o mască, de aici dedublarea tipic pariziana [Hoffet, p.70]. 159 În accepția curentă, cultura francezilor este una superficială: "une culture, plus apparente au demeurant que réelle, parce que réduite trop souvent aux aisances, non pas aux disciplines, d'une rhétorique" [Dupront, p.1450]. În
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
negru (1982), mai multe poeme (Arlechini la marginea câmpului, Finita la commedia, Poema porților) continuă această linie a travestiurilor: jocul încremenit al identităților-măști - eul și dublul său - devine substanța poemului, care se reduce adesea la un joc de repetiții și dedublări: nu există revelație sau schimbare, „trecerea” e de fapt încremenire, „eu” și „celălalt” sunt totuna, șiruri de indivizi sau evenimente identice se substituie periodic într-un joc fără sens. Halucinantul Câmp negru, scris într-un registru dublu, amestec de oralitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
atriul drept se contractă primul, iar ventriculul drept se contractă mai târziu decât cel stâng, dar ejecția începe mai devreme datorită post-sarcinii mai mici și durează mai mult în inspir. Asincronismul contracției ventriculare (stânga-dreapta) este decelabil la copil și adolescent (dedublarea zgomotului II). In ansamblu se oferă mai mult timp ventriculului drept să expulzeze sângele, deoarece forța sa de contracție nu este la fel de mare ca a celui stâng. Astfel, valva tricuspidă se închide mai târziu decât mitrala, valva pulmonară se deschide
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2284]
-
măcar explicabil. Doar că lecția de teorie și practică a construcției de partid pe care Ion Iliescu i-o ținea lui Tiajelnikov în decembrie 1989 este proba incontestabilă a premeditării. În același sens, trebuie să menționăm o abilă operație de dedublare, purtând numele de cod partidele în oglindă: ea consta în inventarea unor partide de laborator cu nume cât mai apropiate de cele ale partidelor reale, pentru a deruta electoratul. Așa se face că, în afara adevăratului partid succesor al PNȚ condus
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ochilor copilului, construind un "imaginar totemic" 33 prin intermediul căruia "grupul", "familia", își definește raportul dintre natură și cultură 34, înfățișat ca "imaginar nominal" 35 patronat de figura tatălui, până la "imaginea electronică" 36, supusă unei infinități de transformări și de manipulări, dedublarea, alteritatea imaginii, fiind condiția sine qua non a creației umane. Permanenta relaționare dinamică dintre exterioritatea obiectuală și realul interiorizat relevează structura imaginarului, ca structură deschisă care-și asumă destinul imaginilor recreate. Procesul invers, al perceperii realității interioare ca alteritate, dă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
supusă "legii universale a devenirii, a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții, dualitatea ilustrând aspectul feminin, receptiv și, în același timp, regenerator al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mesajului, în cadrul actului comunicativ dintr-o anumită situație. Este, ca și instanța locutorială, o instanță mobilă, în condițiile în care în cadrul schimbului comunicativ/al dinamicii oricărui act comunicativ (chiar și în cazul monologului, în care se poate vorbi de o dedublare la nivelul instanțelor comunicative), fiecare actant poate deveni, succesiv, locutor, respectiv interlocutor. * * * Prin raportare la elementele prezentate în secțiunea anterioară (II.2.), premisele creării unui context comunicativ optim implică, de data aceasta din partea interlocutorului, răspunsul la cel puțin șapte întrebări
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
apare la frontiera dintre Eu și trup (G. Marcel). Durerea, în cazul bolilor somatice, ne relevează raportul „trup/suflet”, sentimentul conștient de „a-avea-un-corp”. Ea este expresia unui conflict între trup și suflet, a unui dezacord. Se produce un clivaj, o „dedublare” a persoanei între „trup” și „suflet”, resimțită în sfera propriului Eu (A. Tatosian). Aceste aspecte capătă conotații specifice în sfera psihopatologiei. În cazul ipohondriei Eul își reflectă propriul său corp printr-o „poziționare excentrică” a acestuia. Pentru persoana ipohondră, preocuparea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
subiectul examinat printr-o codificare epistemică; c) Fixarea conceptuală a semnificației stării psihice constatată la subiectul respectiv; d) Încadrarea subiectului examinat într-o categorie epistemologică convențională universal acceptată de specialiști. Aceste obiective se realizează printr-o suită de „acte de dedublare” metodică, așa cum se poate vedea în continuare: 1) Examenul psihologic sau clinico-psihiatric permit construirea unui „dublet medico-psihologic” al suferinței considerată ca boală psihică: a) de la suferința trăită și relatată de bolnav, ca experiență sufletească interioară și strict personală, la imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă a personalităților nevrotice datorate unor frustrări, complexe, carențe emoționale, traume psihice. 2) Tulburările de unitate ale personalității de tipul: dedublarea personalității, depersonalizare, disociere fragmentară ca în cazul automatismului mintal etc. 3) Tulburări de identitate reprezentate prin următoarele: a) idei delirante de negație a personalității proprii, b) idei delirante de transformare corporală, c) delir de negație. 4) Tulburări de relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
armoniei și a continuității oricărei activități psihice în toate domeniile (gândire, limbaj, afectivitate, voință, tendințe, comportament) și care se manifestă prin următoarele: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau explozivă, stereotipă sau automată, ludică, manieristă, teatrală etc. - pasivitate, sugestibilitate și mimetism, - dedublarea personalității. b) Disocierea între Eul bolnavului și lumea externă se caracterizează, în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea și polarizarea exclusivă a bolnavului pe viața sa interioară, realizând forma de existență autistă, de „închidere în sine patologică” (E.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în sindromul catatonic și ele constau din următoarele: stupoarea catatonică, rigiditatea catatonică, postura catatonică și negativismul motor. 8) Tulburările de personalitate ale bolnavilor schizofrenici sunt constante și specifice. Ele au un mare polimorfism și constau din următoarele: - grimase, manierisme, bizarerii, - dedublarea personalității cu tulburări de imagine corporală și de identitate a Eului personal, - fenomene de tranzitivism, - halucinații autoscopice externe, - heautoscopia sau impresia unei imagini „a dublului său” în afară, - halucinații endoscopice, - transitivism. Formele clinice Clasificarea formelor clinico-psihiatrice ale schizofreniei este diferită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vreau să fac ceva. Ea mă oprește sau mă îndeamnă. Este cenzura morală. Dar nu numai atât. Conștiința morală este concomitent oglinda Eului. În care acesta își „vede” propria sa imagine. Este cea care „se deschide în interior” ca o „dedublare de sine”. Conștiința morală pune Eul față în față cu el însuși. Prin conștiința morală Eul se poate „vedea” și „judeca” pe sine așa cum este. Mai exact i se spune cum trebuie să fie și ce trebuie și ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
demențiale. Glischroidie: lentoare sau vâscozitate ideativă, afectivă și motorie, adesivitate cu bradipsihie specifică stărilor epileptoide. Halucinație: percepție fără obiect. Tulburare psihopatologică majoră și specifică. Heautoscopie: tulburare psihică constând în perceperea de către individ a propriului său corp în afara acestuia, ca o „dedublare” sau ca o imagine „în oglindă”. Hiperestezie: exagerarea sensibilității, a percepțiilor senzoriale în general și în special a celei tactile. Hiperstenia: creșterea stării de tensiune psihică manifestată prin creșterea ideației și a forței afective. Comportament hiperdinamic. Hipnagogice: manifestări care se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gestionat, devine un factor puternic favorizant, uneori determinant al realizării unei performanțe sportive sau mai precis, factor determinant al maximizării expresiei motrice, spre parametrii recordului personal al sportivului, consecință a acestui flux informațional cu dublu sens . Matematic vorbind, avem o dedublare în sensuri opuse: cel dintre antrenor spre sportiv și invers, precum și din punct de vedere semantic. Încă un paradox suplimentar. Dacă la toate acestea mai adăugăm și mesajele verbale care vin să întărească mesajele gestuale, precum și gesturile care însoțesc sau
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
semnului). Astfel, numele devine modul de existență a conținutului în inteligență și presupune, pe de o parte, exteriorizarea inteligenței înseși prin el și, pe de altă parte, interiorizarea numelui în forma unei intuiții produse de inteligență. Se produce astfel o dedublare a inteligenței printr-o "înstrăinare de sine" și o situare a ei "înăuntrul ei înseși". De aceea, precizează Hegel, "noi gîndim în nume", înțelegînd prin aceasta imposibilitatea actelor de gîndire fără nume (= semne pentru obiecte), fiindcă inteligența transfor-mă cuvîntul din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]