1,246 matches
-
episcopul Ignațiu Batthyány, care a transformat-o începând din anul 1792 conform scopurilor fundației sale. Între 1792-1798 episcopul Batthyány a finanțat și coordonat lucrările de amenajare a clădirii, destinate ca spațiu în care să funcționeze biblioteca, observatorul astronomic și tipografia diecezană. La 31 iulie 1798, de ziua sfântului Ignațiu de Loyola (patronul onomastic al episcopului), Ignațiu Batthyány a redactat și semnat actul fundației sale, "Institutum Batthyanianum". Prin acest act, respectând legislația canonică, a donat Bisericii Catolice și Provinciei Transilvania observatorul astronomic
Biblioteca Batthyaneum () [Corola-website/Science/319019_a_320348]
-
timp profesor de teologie morală și patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași. Între anii 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului Romano-Catolic din Iași. Evenimentele din decembrie 1989 au avut repercusiuni pozitive și asupra vieții Seminarului Diecezan. S-a renunțat astfel la numerus clausus (numărul seminariștilor ce era impus, din anul 1958, de către Departamentul Cultelor) și s-au primit atâția studenți câți avea nevoie Dieceza de Iași; mulți studenți au fost trimiși să-și continue studiile în
Aurel Percă () [Corola-website/Science/306010_a_307339]
-
continue studiile în străinătate; unii profesori au primit burse de specializare la universitățile catolice din Occident; regulamentul și programele analitice au fost restructurate; biblioteca s-a mărit prin achiziționare de numeroase cărți din străinătate; s-a reluat editarea revistei Seminarului diecezan, "Drumuri deschise"; diplomele de absolvire eliberate de Seminarul diecezan au început să fie recunoscute de către Ministerul Învățământului și Științei, Seminarul a fost vizitat de numeroase personalități din țară și străinătate, clădirile Seminarului au fost extinse (D1 și D2); terenurile aparținând
Aurel Percă () [Corola-website/Science/306010_a_307339]
-
de specializare la universitățile catolice din Occident; regulamentul și programele analitice au fost restructurate; biblioteca s-a mărit prin achiziționare de numeroase cărți din străinătate; s-a reluat editarea revistei Seminarului diecezan, "Drumuri deschise"; diplomele de absolvire eliberate de Seminarul diecezan au început să fie recunoscute de către Ministerul Învățământului și Științei, Seminarul a fost vizitat de numeroase personalități din țară și străinătate, clădirile Seminarului au fost extinse (D1 și D2); terenurile aparținând Seminarului au fost retrocedate etc. De asemenea, în această
Aurel Percă () [Corola-website/Science/306010_a_307339]
-
de Belluno și ordinat ca preot al Bisericii Romano-Catolice la data de 7 iulie 1935. Ulterior, lui Luciani i-a fost conferit titlul de doctor în Teologie Sacră al Universității Pontificale Gregoriene din Roma. A slujit ca vice-rector al seminarului diecezan din 1937 și până în 1947, totodată predând noțiuni de teologie dogmatică, teologie morală, drept canonic și artă sacră. În anul 1948 a fost numit pro-vicar general și în 1958 vicar general al diocezei sale, înainte de a fi numit episcop de
Papa Ioan Paul I () [Corola-website/Science/298058_a_299387]
-
Doctor Honoris Causa al Universității din București. În 1993, teologul Ioan I. Ică Jr. și Mircea Păcurariu editează volumul omagial: Persoană si comuniune: Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vîrstei de 90 de ani, Sibiu, Ed. Diecezană, 1993. În 2002 a apărut prima carte în engleză care discută analitic teologia Pr. Stăniloae: Lucian Turcescu, dir., "Dumitru Staniloae: Tradition and Modernity in Theology" (Center for Romanian Studies, 2002). Despre teologia sa sunt și alte păreri: Iată și câteva
Dumitru Stăniloae () [Corola-website/Science/302953_a_304282]
-
la 1 septembrie 1885, candidat de profesor la "Liceul Eotvos" din Budapesta. În anul următor renunță la acest post și se stabilește la Caransebeș ca profesor de istorie și limba latină, la "Institutul Pedagogic-Teologic" și începe activitatea publicistică la "Foaia diecezană" organ de presă al Episcopiei Române din Caransebeș. În aceași perioadă îndrumă societatea de lectură a tinerilor români și foaia acesteia "Progresul". La 5 martie 1888 îi adresează lui Gheorghe Barițiu o scrisoare prin care îi solicită ajutorul pentru obșinerea
Vasile Goldiș () [Corola-website/Science/307229_a_308558]
-
cardinalul-secretar de stat Agostino Casaroli), în funcția de Ordinarius-substitutus "ad Nutum Sancti Sedis" al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara. În data de 14 martie 1990 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Sebastian Kräuter în funcția de episcop diecezan de Timișoara. A fost consacrat episcop în Domul din Timișoara la 28 aprilie 1990, de către arhiepiscopul Angelo Sodano, secretar al Curiei Romane, asistat de către arhiepiscopul Adalbert Boroș și de episcopul Lajos Bálint de Alba Iulia. Cu aprobarea sa, începând cu
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
din Timișoara la 28 aprilie 1990, de către arhiepiscopul Angelo Sodano, secretar al Curiei Romane, asistat de către arhiepiscopul Adalbert Boroș și de episcopul Lajos Bálint de Alba Iulia. Cu aprobarea sa, începând cu 1 aprilie 1994, s-a început editarea revistei diecezane "Vita Catholica Banatus". Episcopul Sebastian Kräuter a cerut papei Ioan Paul al II-lea să-i accepte retragerea din funcția de episcop de Timișoara, la împlinirea vârstei de 75 ani. La 24 iunie 1999 papa Ioan Paul al II-lea
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
-lea să-i accepte retragerea din funcția de episcop de Timișoara, la împlinirea vârstei de 75 ani. La 24 iunie 1999 papa Ioan Paul al II-lea a acceptat retragerea episcopului Kräuter și l-a numit pe Martin Roos episcop diecezan de Timișoara. În perioada 27-30 august 2005 Sebastian Kräuter, episcop emerit de Timișoara, a făcut parte alături de mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu și de Martin Roos, episcopul diecezan de Timișoara, din delegația care l-a primit pe Heinz Josef Algermissen, episcop
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
a acceptat retragerea episcopului Kräuter și l-a numit pe Martin Roos episcop diecezan de Timișoara. În perioada 27-30 august 2005 Sebastian Kräuter, episcop emerit de Timișoara, a făcut parte alături de mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu și de Martin Roos, episcopul diecezan de Timișoara, din delegația care l-a primit pe Heinz Josef Algermissen, episcop diecezan de Fulda (Germania), cu ocazia inaugurării unui parteneriat între cele două dieceze, prin intermediul căruia mai mulți tineri studenți teologi din Banat au avut posibilitatea să-și
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
de Timișoara. În perioada 27-30 august 2005 Sebastian Kräuter, episcop emerit de Timișoara, a făcut parte alături de mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu și de Martin Roos, episcopul diecezan de Timișoara, din delegația care l-a primit pe Heinz Josef Algermissen, episcop diecezan de Fulda (Germania), cu ocazia inaugurării unui parteneriat între cele două dieceze, prin intermediul căruia mai mulți tineri studenți teologi din Banat au avut posibilitatea să-și continue studiile la Institutul Teologic din Fulda.
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
decembrie 1949. S-a născut la data de 12 noiembrie 1894 în localitatea Bozovici din Valea Almăjului, județul Caraș-Severin, fiul lăutarului Simu Luca. Urmează școala primară în localitate, avându-l profesor pe unul din cei doi preoți, colaborator la „Foaia Diecezană” din Caransebeș, iar apoi liceul din Caransebeș, avându-i colegi de școală pe Constantin Daicoviciu, Ioan Goanță și Matei Armaș (care au devenit academicieni, protopopi și profesori). În ultimul an de liceu cântă în orchestră simfonică din Caransebeș, înființată de
Ion Luca-Bănățeanu () [Corola-website/Science/307309_a_308638]
-
la Seminarul din Timișoara, obținând titlul de Doctor în teologie și fiind hirotonit preot la 12 august 1893. Datorită priceperii și seriozității sale el va deveni, pe rând, actuar al episcopului Sándor Dessewffy (1900), capelan la Mezökovácsháza, asesor al tribunalului diecezan, secretar episcopal, fiind numit deja la vârsta de 36 de ani canonic onorific și decorat cu ordinul pontifical "Pro Ecclesia et Pontifice". Din anul 1911 primește titlul de "Canonicus a latere", ocupând totodată funcția de cancelar episcopal. În urma împărțirii Banatului
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
vechii Dieceze de Cenad, la 5 iunie 1930, este înființată într-o parte din vechile teritorii ale acesteia, respectiv cele revenite României, o nouă dieceză, Dieceza de Timișoara. La 16 octombrie, același an, episcopul Dr. Augustin Pacha este numit episcop diecezan de Timișoara, fiind primul episcop ce a purtat vreodată acest titlu. La 29 noiembrie 1930 a fost întronizat în Catedrala din Timișoara. În același an este decorat cu Ordinul "Coroana României", din anul 1939 devenind senator de drept în Senatul
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
a participat la consacrarea ca episcop a PS Áron Márton - Episcop de Alba Iulia (12 februarie 1939). În anul 1948, în Dieceza de Timișoara erau 360.000 de credincioși în 164 de parohii și 236 preoți, din care 195 preoți diecezani și 43 preoți călugări. În acel an, Dieceza de Timișoara este degradată la rangul unui decanat (protopopiat), activitatea ordinelor religioase calugărești și a asociațiilor catolice fiind total interzisă. Seminarul teologic, precum și toate școlile confesionale catolice sunt confiscate. Augustin Pacha a
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
ilegală de aur și valută străină etc. Punctul culminant al persecuției declanșate împotriva episcopului și Bisericii Catolice din Banat, o dată cu instaurarea regimului totalitar comunist, l-a reprezentat arestarea la 18 iulie 1950, în casa parohială din Carașova, a bătrânului episcop diecezan. A urmat arestarea în noaptea de 9 spre 10 martie 1951 a canonicilor, arhidiaconilor și decanilor. În timpul anchetelor dure și al procesului, episcopul Pacha a recunoscut acuzațiile absurde care i s-au adus. „Recunosc, așa cum am arătat în declarațiile de la
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
astfel de întruniri au luat forme diferite, nu ușor de clasificat. Totuși, pragmatismul și analiza juriștilor canoniști au sfârșit prin a identifica unele categorii de concilii și de sinoade bazate mai ales pe dimensiunile și reprezentarea Bisericii. Astfel sunt: concilii diecezane, particulare, regionale, mitropolitane, generale, universale, plenare și, în sfârșit, ecumenice. Calificativul de „ecumenic” ușor-ușor a ajuns să deosebească acele întruniri a căror valoare și autoritate principală sunt recunoscute, sub anumite aspecte, obligatorii pentru întreaga Biserică. Conciliile Ecumenice sunt întruniri ale
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
de mii de pelerini din Moldova, dar și din alte zone ale țării sau din străinătate. Până în anul 1949, a circulat o garnitură de tren pe ruta Viena - Cacica. La 15 august 1996, biserica din Cacica a fost declarată sanctuar diecezan, apoi prin decretul episcopal al PS Petru Gherghel din 15 august 1997, cu acordul Conferinței Episcopilor Catolici din România și în prezența nunțiului apostolic Janusz Bolonek, Sanctuarul din Cacica a fost declarat și recunoscut ca "Sanctuar național". În Anul Jubiliar
Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Cacica () [Corola-website/Science/313046_a_314375]
-
și în spațiul german sunt cunoscuți cu numele de „minoriți” sau „franciscani negri” (după haina de culoare neagră purtată de conventuali în cea mai mare parte a Europei după suprimarea lor din timpul lui Napoleon, pentru a trece drept preoți diecezani); „Cordelieri” în teritoriile francofone (de la cingulul alb pe care îl au încins la brâu) și „frații gri” în spațiile anglo-saxone (unde mai poartă și azi haina de culoare grei, considerată de specialiști culoarea originară a „saio”-lui lui Francisc: doar
Ordinele franciscane () [Corola-website/Science/303761_a_305090]
-
filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de Dogmatică, apoi de Studii biblice la Seminar. Între 1854 și 1875 a fost director al Gimnaziului și inspector al școlilor din oraș, iar între 1833 și 1866 a fost director al Tipografiei Diecezane. În 1827 a devenit preot, din 1842 fiind canonic, iar mai târziu prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș.<br> Personalitate reprezentativă a culturii românești, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană
Timotei Cipariu () [Corola-website/Science/304342_a_305671]
-
o familie de preoți ortodocși, cu lungă tradiție. Dupa liceu și studii ulterioare ale teologiei ortodoxe grecești din Cernăuți, a primit numirea ca preot în Ceahor (1843-1862). Din 1862-1877 a fost consistoriu consistoriului arhiepiscopal și profesor de muzică la seminarul diecezan și școala pentru cântăreți bisericești din Cernăuți. 1877-1880 a devenit mitropolit vicar, 1879 administrator al Bucovinei. De la 1870 la 1880 a fost deputat ales în Camera Reprezentanților a Reichsratului austriac. În anul 1874, cu ocazia ridicării în rangul de arhimandrit
Silvestru Morariu Andrievici () [Corola-website/Science/310303_a_311632]
-
este sediul curiei diecezane a Patriarhiei Veneției. Este situat în Piață Sân Marco, alături de Bazilica Sân Marco, și are vedere la Piazzetta dei Leoncini. Inițial clădirea, împreună cu bazilica, făcea parte din complexul Palatului Ducal. Palatul, conectat la apartamentele dogilor printr-un pasaj ce trecea
Palatul Patriarhal din Veneția () [Corola-website/Science/333570_a_334899]
-
1848, tânărul preot, doctor în teologie, Ioan Vancea, a fost numit arhivar, protocolist, vicenotar consistorial și profesor de prepandie la Școala Normală Română Unită (Preparandia), iar apoi secretar episcopal. În 1855, a fost numit canonic, rămânând și director al cancelariei diecezane și inspector școlar diecezan, precum și secretar episcopal. La 4 iulie 1865, a fost numit episcop al diecezei de Gherla, în locul rămas vacant prin decesul episcopului Ioan Alexi. Papa Pius al IX-lea, prin bula din 25 septembrie 1865, a confirmat
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]
-
în teologie, Ioan Vancea, a fost numit arhivar, protocolist, vicenotar consistorial și profesor de prepandie la Școala Normală Română Unită (Preparandia), iar apoi secretar episcopal. În 1855, a fost numit canonic, rămânând și director al cancelariei diecezane și inspector școlar diecezan, precum și secretar episcopal. La 4 iulie 1865, a fost numit episcop al diecezei de Gherla, în locul rămas vacant prin decesul episcopului Ioan Alexi. Papa Pius al IX-lea, prin bula din 25 septembrie 1865, a confirmat alegerea, iar la 3
Ioan Vancea () [Corola-website/Science/308116_a_309445]