809 matches
-
a așa-numitului „zeu al furtunii” (DIMxe "DIM"), În timp ce este relevantă și venerația pentru Ninkhursag (Mamaxe "Mama"), Enkixe "Enki"/Ea, zeul solar, o zeiță numită „Stăpâna Palatului” (patroana Qatnei În secolele XVI-XV Î.Hr.), a lui Itur-Merxe "Itur-Mer", a zeului dinastic Limxe "Lim" etc. Marile arhive din ultima fază a cetății Mari, care acoperă aproximativ 40 de ani (sfârșitul secolului al XIX-lea - jumătatea secolului al XVIII-lea), atestă inovații substanțiale ce caracterizează viața religioasă. Faptul cel mai relevant Îl constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine, care contribuiau la Îmbogățirea universului mitologic și cultual din Ugarit. În sfârșit, trebuie menționată o figură inactivă În mituri, dar foarte prezentă În cult: Ilibxe "Ilib", teonim care Înseamnă „Zeul tatălui”. Este vorba despre o figură ancestrală de divinitate dinastică, protectoare a regelui și casei acestuia; este Însă prezent cu aceeași funcție În fiecare nucleu familial, bucurându-se de mari onoruri. Narațiunile mitologice ajunse până la noi au În vedere mai degrabă aventurile zeilor, chiar dacă În două dintre texte, cele de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale regilor locali, În timp ce izvoarele externe provin din unele inscripții asiriene și din informațiile Vechiului Testament. Izvoarele epigrafice ne dau informații fragmentare despre unele panteonuri locale, fiind mai ales vorba despre inscripții regale care ne pun În fața cultelor publice și dinastice, cu siguranță destul de diferite de manifestările religiei populare. Altfel spus, dată fiind situația istorică și culturală a zonei În discuție, pare mai degrabă arbitrar să delimităm o „religie aramaică” exclusiv pe baza criteriilor lingvistice. Așadar, prin forța Împrejurărilor, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
viața altor zei configurându-se clar căpetenie a panteonului local. În afară de definirea sa ca „Stăpân” al celui care dedică inscripția, zeul primește epitetul unic de „Stăpân al râului Khabur”. Un rol important par să ocupe apoi, În tradiția aramaică, divinitățile dinastice legate de cultele ancestrale ale diferitelor case domnitoare și ale exponenților lor individuali. Altminteri, teonimele nu abundă În documentația noastră, dând impresia (care ar putea fi parțial falsă) că religia arameilor mai mult a asimilat de la cele dimprejur și din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îl găsim pe Hadad ca divinitatea poliadă principală, cu un templu al său (cf. 2 Regi 5,18), fiind cinstit cu epitetul de Rammanxe "Ramman", „Celxe "Cel" care tună” (care se va transforma treptat În Jupiter Damascenus). De altfel, numele dinastic al suveranilor Damascului este Bar-Hadad („Fiul lui Hadad”), iar zeul trebuie să fi avut o soție identificată treptat cu Atargatisxe "Atargatis". Morfologia zeului Hadad din Damasc avea trăsături comune cu cele ale zeului Baalxe "Baal" ugaritic și ale divinităților poliade
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grecești care, În versiunea hesiodiană, a asociat luptei și tema suveranității fiului lui Cronos (Teogonia, 883). Aceasta este o situație complexă de care e posibil să apropiem și mitul egiptean al lui Osirisxe "Osiris", centrat pe un conflict de succesiune dinastică, În care oponentul Sethxe "Seth", interpretat de greci ca Typhon (Herodot, II, 144, 2; Plutarh, Despre Isisxe "Isis" și Osiris, 41, 367 D), Îl ucide, Îl masacrează și Îl emasculează pe Osiris, dar fără să obțină tronul. În acest cadru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de greci ca Typhon (Herodot, II, 144, 2; Plutarh, Despre Isisxe "Isis" și Osiris, 41, 367 D), Îl ucide, Îl masacrează și Îl emasculează pe Osiris, dar fără să obțină tronul. În acest cadru, noțiunile de regalitate și de descendență dinastică, Îmbinate cu motivul mitic al castrării tatălui și al luptei cu monstrul pot depinde, atât pentru mitul grecesc, cât și pentru cel hitit al lui Kumarbi, de niște modele elaborate În Orientul Apropiat și Egipt unde, Începând cu mileniul al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești care Înseamnă „a Împinge” (soèo) și „a lansa” (sèuesthai). Zeul este, de fapt, cel care dă impuls mișcării universale. „Creație” alexandrină de inspirație regală, cu trăsături de cult public și dinastic și cu o componentă oraculară puternică pe care restul documentației o arată ca fiind Îndreptată Îxe "Serapis"n sens medical, lipsit de mituri cu excepția celui de Întemeiere, rod al convergenței unor tradiții grecești și egiptene, figura lui Serapisxe "Serapis" este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
perioada partă, mai ales cea târzie, și perioada sasanidă, interpretarea tradițională a trecerii de la Arsacizi la Sasanizi ca semn indubitabil al unei schimbări profunde și al unei transformări a valorilor religioase (Christensen, 1944), Își păstrează totuși mult din validitate: schimbarea dinastică (și etnică: Între parți și persani) face parte dintr-un proces mai amplu și mai radical, care pătrunde rapid În toate aspectele societății iraniene, Începând cu viața religioasă. Peste o realitate socială, destul de compozită etnic și cultural, cum a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
loviturii de stat militare” nu se justifică și va constitui cauza îndepărtată a finalului tragic al Regatului de Nord. E foarte probabil ca Osea să fi văzut în modul foarte crud prin care Iehu se impusese o prefigurare a inversărilor dinastice ce au avut loc înainte de căderea Samariei în 722 î.C. Profetul condamnă uzul violenței pentru că vede în ea rădăcina relelor care l-au condus pe Israel la catastrofa finală. Obeliscul lui Salmanasar al III-lea, actualmente la British Museum
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
pătruns în bazinul carpatic în anul 895. Cronicarul anonim și-a scris cronica cu mai mult de două sute de ani mai tîrziu. Nici cronicile primare (ale lui Nestor), nici cele ale cronicarului anonim nu erau naive. Ambele serveau unor țeluri dinastice. Acest tip de cronică medievală nu poate fi crezută literal, cu toate că ele conțin aproape întotdeauna o mare cantitate de adevăr. Un istoric nu le poate ignora, din moment ce nu are alte surse credibile la dispoziție. Cercetătorii istorici maghiari susțin că atunci
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
introducerea omului în starea de tutelaj statal prin formarea lor ca cetățeni conștiincioși moral și supuși politic statului habsburgic. Școala, transformată în politicum de către Maria Tereza, cu asistența lui von Felbiger, propovăduia o pedagogie a obedienței statale și a loialității dinastice. Infuzia iluministă în corpul social, realizată prin reformele educaționale începute în 1774, vizau "formarea unor cetățeni docili dar instruiți, capabili să aplice în provincie directivele economice, politice, culturale și religioase trasate de cabinetul din Viena" (Mârza, 1982-1983, p. 577). Întreaga
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
loialitate, aceasta pare să fi fost deviza în funcție de care au fost organizate reformele educaționale habsburgice. Ca întrupare a monarhului absolutist luminat, Iosif al II-lea a urmărit prin politicile sale educaționale să dezvolte învățământul primar public ca bază a loialității dinastice. Călăuzit de principii iluministe combinate cu precepte utilitariste, Iosif al II-lea a continuat reformele inițiate de Maria Tereza în baza convingerii sale că populația imperiului este cel mai de preț bun de care dispune statul. Corolarul acestei convingeri este
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
II-lea a continuat reformele inițiate de Maria Tereza în baza convingerii sale că populația imperiului este cel mai de preț bun de care dispune statul. Corolarul acestei convingeri este ideea că cea mai bună modalitate de asigurare a loialității dinastice și a supunerii politice este convertirea țăranilor subiecți ai bisericii în cetățeni subiecți ai statului. Intențiile ideologice urmărite de statul habsburgic prin etatizarea învățământului sunt trădate de prima carte de citire publicată în 1777, la Viena, imediat după inaugurarea reformelor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
contemporană, iar regalitatea, una din resursele identitare ale românității. Elogiind succesele recente ale politicii românești, Tocilescu enumeră pietrele unghiulare ale identității românești ca fiind "unirea, dinastia, constituțiunea, independența și regatul, într-un cuvênt națiunea" (Tocilescu, 1889, p. 293). Anticipativ, ideea dinastică este inserată ca definitorie pentru națiunea română. După cum se va vedea în capitolul următor, tema dinastică va fi prelucrată ca pilon central al memoriei naționale românești doar în epoca "întregirii neamului" al cărui arhitect politic a fost succesorul lui Carol
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
enumeră pietrele unghiulare ale identității românești ca fiind "unirea, dinastia, constituțiunea, independența și regatul, într-un cuvênt națiunea" (Tocilescu, 1889, p. 293). Anticipativ, ideea dinastică este inserată ca definitorie pentru națiunea română. După cum se va vedea în capitolul următor, tema dinastică va fi prelucrată ca pilon central al memoriei naționale românești doar în epoca "întregirii neamului" al cărui arhitect politic a fost succesorul lui Carol, nepotul său Ferdinand I. Dacă până el, figura contemporană a Salvatorului era întrupată în persoana lui
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
zi națională a României între 1866 și 1947. Concluzii: forjarea memoriei naționale. Construirea statalității române prin Unirea principatelor (1859), cimentată prin eliberarea națională obținută în urma Războiului de Independență (1878) și consolidată mai departe prin elevarea statului la rangul de regat dinastic (1881) au vertebrat evoluția politică a românilor în ultima parte a secolului al XIX-lea. În paralel cu aceste evoluții politice, autoritatea statală, devenită unitară și centralizată, a continuat procesul de transformare a școlii într-o "a doua biserică" (Melidon
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
V. Alexandri, M. Eminescu, N. Bălcescu și C. Negruzzi), precum și o serie adițională dedicată scriitorilor și artiștilor neamului. (Numărul tuturor acestor tablouri nu este specificat, însă e de presupus că se ridică la ordinul a câtorva zeci de mii.) Cultul dinastic a fost consolidat iconografic prin distribuirea între 1922 și 1926 a 17.300 de tablouri ale suveranilor, colecție întregită de 1.000 de exemplare cu portretul Principelui Moștenitor. În aceeași perioadă au fost redistribuite din depozitele cu material didactic din
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
treilea și ultimul stadiu al procesului, care urmează uverturii pure și actului secund al poluării, este purificarea politică și restaurarea purității. Întemeierea statalității în secolul al XIII-lea de către figura mitică a lui "Radu I. Negru", creditat a fi capul dinastic al basarabilor, simbolizează epoca istorică etichetată drept "România pură" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 198). La lucru este puternicul dispozitiv metaforic depictând istoria ca alambic identitar. În lumina acestei metafore, timpul istoric este boilerul înlăuntrul căruia identitatea românească se distilează progresiv
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în care am urmărit articularea și evoluția ideii de independență în memoria națională românească, aceasta este intim sudată de întemeierea statalității. Basarab, devenit ulterior demontării mitului lui Negru Vodă, dintr-un succesor al acestuia în Basarab I Întemeietorul și izvor dinastic, este învestit ca figură simbolică a neatârnării românești. Convertirea identitară a lui Basarab, din succesor în tripla calitate de întemeietor, eliberator și cap dinastic, deschide o fereastră înspre observarea modului în care funcționează mecanismele de construcție mitică a memoriei colective
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
demontării mitului lui Negru Vodă, dintr-un succesor al acestuia în Basarab I Întemeietorul și izvor dinastic, este învestit ca figură simbolică a neatârnării românești. Convertirea identitară a lui Basarab, din succesor în tripla calitate de întemeietor, eliberator și cap dinastic, deschide o fereastră înspre observarea modului în care funcționează mecanismele de construcție mitică a memoriei colective. Lupta de la Posada din 1330, încheiată cu victoria lui Basarab împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, devine o prefigurare istorică a marelui "Război
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
neatârnate, se configurează tot mai pregnant suprastructura monarhică a memoriei naționale. Ținând pasul cu succesiunea evenimentelor politice, în special cu Marea Unire din 1918, urmată de încoronarea lui Ferdinand I ca rege al României reîntregite, ideea monarhică evoluează înspre principiul dinastic. Dinastia devine coloana vertebrală a stalității românești. În pas cu desfășurarea evenimentelor politice ale contemporaneității, în special cu structurarea dinastiei Hohenzollern- Sigmaringen și instituirea Casei Regale de România, pe planul istoriografiei oficiale se conturează din ce în ce mai concret ceea ce L. Boia numește
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
devine coloana vertebrală a stalității românești. În pas cu desfășurarea evenimentelor politice ale contemporaneității, în special cu structurarea dinastiei Hohenzollern- Sigmaringen și instituirea Casei Regale de România, pe planul istoriografiei oficiale se conturează din ce în ce mai concret ceea ce L. Boia numește "mitul dinastic" (Boia, 1997, p. 239). Vom deosebi între două concepții ale noțiunii de dinastie: i) o înțelegere strictu sensu, de familie de suverani ai cărei membri se succed neîntrerupt la conducerea statului; ii) o accepțiune mai puțin strictă, de dinastie simbolică
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de familie de suverani ai cărei membri se succed neîntrerupt la conducerea statului; ii) o accepțiune mai puțin strictă, de dinastie simbolică. Vom urmări cum cele două concepții converg înspre configurarea ideii de "dinastie națională" românească. Prima cărămidă a construcției dinastice a fost așezată de B.P. Hasdeu. În fruntea avangardei gândirii romantice, Hașdeu elaborează un "splendid edificiu imaginar" (Boia, 1997, p. 139) a cărui concluzie probează rădăcinile dacice ale basarabilor, precum și continuitatea milenară a dinastiei. Monumentalul Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
1894). Prin mijloacele analizei lingvistice, Hasdeu ajunge la concluzia că Basarab I Întemeietorul, și dinastia instituită de el, își au rădăcinile istorice în casta dacică a nobililor numiți "Sarabĭ", "organizată de regele dacic Berebista" (Hasdeu, 1887-1898, p. 2591). O linie dinastică neîntreruptă îi unește pe Decebal, Basarab I, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș. Tot din casta nobiliară a Sarabilor se trag, pe lângă "ceĭ maĭ marĭ regĭ cu Decebal în frunte" și cinci împărați romani. Prin trasarea acestei linii care conectează
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]