KorAP: Find »[drukola/base=dispozițiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...249 >

6,217 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

tot așa cred cei mai mulți cari se-ncearcă în artea dramatică că au găsit deja într-o elasticitate oarecare a simțirei, într-o iritațiune momentană a fantaziei, mijloace pentru reprezintarea unui caracter poetic. Eu înțeleg sensul situațiunilor, eu simt după poet dispozițiunile sufletești a caracterelor singulare, cum dar aș putea să nu redau aceea ce mi se dă de poet? Cu această simplă iritare a simțului și de multe ori abia cu ea, îndealtfel lipsiți de orce studii preliminarii, de orce tecnică

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cel mai brutal. Natura îndrăznește, putem zice, d-a se {EminescuOpXIV 234} manifesta atuncea în forma sa necurățită încă de spirit, fără d-a simți contradicțiunea între aparițiunea și menirea sa. Cu cât valorează într-o arte mai mult deja dispozițiunea subiectivă fără laboarea tecnicei și fără o formare denăuntru pentru arte a subiectului, așadar cu cât mai puțin face o arte de condițiune necesară a aparițiunei sale stăpânirea materiei printr-o măsură (Maas) oarecare de abilitate cu atât mai mult

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unei arhitectonice mai stricte și de-a impune adepților săi condițiunea unei sistematice culturi prealabile, o trecere diligentă (prin) pre treptele (Vorstufen) artei, în scurt (dominațiunea) domnia asupra individualităței naturale. Abia atunci când această activitate artistică lasată acuma cu totul la dispozițiunea capriciului (Belieben) subiectiv, a smițirei întîmplătoare, se va contrage prin o arhi tectonică strictă în marginele unei arte adevărat obiective, numai atuncea abia se va întinde asupra întregei profesiuni stima datorită acestei speții de activitate artistică. n Actorul se posedă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
decât legei frumosului, căutând numai la idealitatea formei, atunci îi sacrifică ei naturalitatea (adevărul natural) și-și răpește adevărata valoare a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale proprii. Valurile simțirei se frâng de marmura unei frumuseți neînmuiată de viață sensibilă. Idealitatea formei, de nu ne arată o esistență individuală deplină (complectă), este așadar rece și rămâne asupra sufletulni fără acel efect

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
însă colectivitatea își va lua măsura sa numai după cele ce i se oferă în prezent. O pauză lungă în gustarea a ce e escelent într-o speție a artei dramatice se-nțelege că aduce cu sine o altfel de dispozițiune (Stimmung) sau un simț mai (strîmțat) scrintit; cum am zice, cu care publicul primește producțiunele prezentului. Pretențiunile se lărgesc abia cu o aparițiune însemnată, care arată în toată (goliciunea) sărăcia lor cele primite cu mulțumire până acuma, lucru ce diminuă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cele contemplate numai de fantazie. Cât de retinente (nachhaltig) lucră un astfel de talent mai târziu nu se poate determina după primele mișcări, pentru că aceasta atârnă de la acea conlucrare miraculoasă, de [la] acea economie misterioasă a tuturor puterilor încă o dispozițiune specifică a spiritului). Talentul pentru arte se manifestă așadar printr-aceea că fantazia individului se pronunță de activă și productivă tocmai într-acel mod specific în care se arată dispozițiunea în artea specială. n Intocmai ca mine în pictură, astfel

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de [la] acea economie misterioasă a tuturor puterilor încă o dispozițiune specifică a spiritului). Talentul pentru arte se manifestă așadar printr-aceea că fantazia individului se pronunță de activă și productivă tocmai într-acel mod specific în care se arată dispozițiunea în artea specială. n Intocmai ca mine în pictură, astfel încît tablourile ce mi le închipuiesc le văd în colori cu față cu tot înaintea ochilor, pe când vorbele nu sunt neci la jumătatea înălțimei acelor figuri cuasi vii ce mă-n-cîntă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dotat cu viociune naturală și cu freschezsa (unui naturel fericit) [unei] naturi fericite, să se transpuie și să trăiască și el în unele personalități și în unele stări (situațiuni); tot precum e rar individul din societatea cultă care într-o dispozițiune potențată a sufletului n-ar putea să-și verse simțirea sa într-o poezie lirică de calea-vale (leidlich)". Și cu toate astea în amândouă cazurile astea sunt niște fenomene trecătoare, cari se arată mai în urmă că nu sunt decât

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
caracterelor. Talentul se arată abia atuncea când e să se (dea) retribuie un întreg și când e să se creeze un corp dramatic simțirei lirice. Aceasta abia e piatra de cercare a creatoriei [de] intuițiuni (contemplațiuni) interne și a acelei dispozițiuni speciale de-a schimba adică propria sa personalitate într-o alta, astfel încît [să] nu se remarce neciodată cea dentîi sub cea de-a doua. {EminescuOpXIV 254} În artea dramatică omul face, cum am văzut, din propria sa individualitate un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai spirituală esprimată de-un astfel de ton și e degradată și produce în noi simțirea plină de turment că vedem coprinsul însemnat a unei fantazii pline de avânt încredințat unui vas atât [de] grosier, o contrazicere ce vatămă absolut dispozițiunea îndreptată mereu pe pătrunderea coprinsului (fondului) și a formei. Tonul fără timbru poate, prin spiritualitatea accentului, s-o aducă la espresiunea idealului; tonul ordinar însă cu formă si fond să se pa trundă să se confunde (durch drungen) greu, pentru că

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Reprezintatorul e atins întîi și-ntîi de figura poetică în (simțirea sa) simțământul [său]. Simțământul apucă cele înrudite cu el și se abandonă lor cu acea intimitate și cu acel foc pe care ni-l inspiră cele wahlverwandt. Din mijlocul acestei dispozițiuni lirice reprezintatorul, pe treapta întîia a dezvoltărei sale, caută să realize figura poetică. Însemnăm așadar acest stadiu primariu al reprezintațiunei dramatice de stadiu al simțirei nemijlocite. Abandonat (tipului) fantaziei cu întreaga-i putere nefrântă și dotat cu acele daruri naturale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
internă în simțământul său liric în care l-a transportat figura poetului. Pe treapta asta însă viața ce are s-o reprezinte i se pare ca ființa lui proprie, neseparabilă de el, el nu se dă decât pe sine în această dispozițiune potențială (gesteigert). Cu cât sunt mai puternice forțele pe cari simțamîntul acesta le poate întrebuința pentru sine, cu atât va fi mai liber cursul fluviului aceleia. Însă, trecând forma poetului cu totul în simțământul reprezintatorului și fiind simțită de el

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Cu cât sunt mai puternice forțele pe cari simțamîntul acesta le poate întrebuința pentru sine, cu atât va fi mai liber cursul fluviului aceleia. Însă, trecând forma poetului cu totul în simțământul reprezintatorului și fiind simțită de el ca o dispozițiune proprie a sa, nedezlipită de el, reprezintatorul nu poate să ne dea în fapt decât o operă a naturei și neci decât a artei. Opera va avea dar puterea unui viu fără să fi fost însă lămurită de focul idealităței

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fi fost însă lămurită de focul idealităței. În arte însă, care trebuie să ne ridice întotdeuna deasupra nemijlocirei naturei, nu vom fi pătrunși curat și pe deplin de o aparițiune care ne reprezintă numai o viață naturală în afectele și dispozițiunile sale nemijlocite. Reprezintatorul ce-și are steaua lui conducătoare numai în simțirea sa (proprie) singură nu ne va putea așadar să ne ridice asupra convicțiunei turmentătoare că și aci se poate ca natura să se dezlănțuiască cu deplinătate și să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dezlănțuiască cu deplinătate și să întîmpine cu dispreț legile lumei ideale. În acest atent, consecință necesară a unui afect ce se revarsă dintr-o simțire nemijlocită, suntem incapabili de-a gusta curat; atentul acesta e cu totul ne-mpîcat cu acea dispozițiune artistică în care totdeuna adevărul naturei e în consonanță cu conștiința libertăței și securităței spiritului. Actorul dezvolat simte ceea 349v ce-ar simți omul poetului în impregiurări, actorul nedezvoltat simte ceea ce-ar simți el însuși, în asemenea împregiurări. Aceasta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nemijlocite puteri a naturei. Pentru că reprezintatorul nu se simte îndemînă față cu rolul decât prin mijlocul simțirei sale subiective, de-aceea va putea descrie numai acel cerc strâmt de caractere în care el își (privește, regăsește) recunoaște cu totul obiectiv dispozițiunea sa cea lirică. Orce suget în care o natură nobil organizată își regăsește cea mai nemijlocită și cea [mai] vie espresiune a ei însăși, revărsările (Ergusse) amorului, a unei amiciții ideale, a unui entuziasm republican, în fine tot ce împopulează

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
goală, o singură mișcare prin care am recunoaște dinainte-ne pe omul afectat numai priu natură (și nu și prin arte). O asemenea disonanță însă nu e așa de lesne-nvins[î] și nu ne lasă să revenim îndată la dispozițiunea noastră curată. Daca însă această treaptă a simțirei nemijlocite nu-l apără pe reprezintator de apărarea precipitată a omului numai natural neci chiar în momentele în cari el predă Eul său potențat (gesteigert) și entuziasmat, atunci (e) stăm și mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
destinate lor. Fiindcă această treaptă nu o poate duce decât până [la] espresiunea simțirei subiective, de-aceea, strict luând, ea nu va putea ajunge decât [cel] mult până la declamațiune, nu până la reprezentarea caracterului. Declamațiunea însă nu renaște în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mult până la declamațiune, nu până la reprezentarea caracterului. Declamațiunea însă nu renaște în noi decât dispozițiunea lirica, nu (ajunge) pătrunde însă până la adâncimea vieței individuale. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un liric, și espresiunea nobilă ce reflectă dispozițiunea subiectivă ca pe una asemenea e declamațiunea. "Unde e otarul declamațiunei acolo-i și otarul acestui stadiu. Facem însă distingere între declamațiunea aceasta, care-l împle pe întreg omul simțitor cu o dispozițiune lirică, și între declamațiunea (stearpă) moartă (goală, seacă), care, conform espresiunei, nu manifestă un intern plin și nu ne dă decât forma simțămîntul[ui], din care cauză e moartă și fără căldură de viață. Declamatorul sec ne face în arte

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
rutinierului întru-atîta că pune-n curs imaginea fără de coloare a poetului, fără de-a stârni o simțire precisă de neîncredere în retipărirea sa corectă. Însă îndată ce vorbește cătră noi un tip viu al poetului prin masca rutinierului, îndată ne găsește dispozițiunea neplăcută de-a vedea un caracter de sine stătător retezat de foarfecele activ al abilității teatrale și jăfuit de ramurele sale, ce se-ntindeau verzi în aer. Impotența rutinierului e așadar în genere impotența mecanismului, unde [e] vorba de valoarea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
momentului nepăzit, afectului și inspirațiunei nemijlocite, ci de-a (acorda) da ascultare Cu totul în sensul acesta zice Cicero în Brutu[s], cap. 29, despre necesitatea culturei 355 v tecnice a oratorului: "Fără ea nu poate oratorul să aibă la dispozițiunea lui aceea ce-l tace să pronunțe cu succes, ajutat de înzestrarea lui naturală, pentru că asta se-ntîmplă numai din neprevedere. " " Nu e destul, zice Guilom Meister, ca actorul să privească o piesă numai așa pe dinafară, ca s-o 355

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
concepțiunea ingenioasă a principiului de viață universal al caracterelor, prin spiritul intențiunilor sale, ocupă și surprinde pe spiritul cugetător, răpește totodată simțirei plăcerea unei abandonări totale la viața ce pare reală și la mișcarea cea liberă a unui om individual. Dispozițiunea însă în care nu sânt împăcate conștiința cea cugetătoare cu cea simțitoare nu e cea într-adevăr artistică. Căci aceasta cere ca tot ce se induce în conștiință să fie totodată și simțit ca o viață nemijlocită. Reprezintatorul care satisface

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
veritabilă operă de arte în sensul cel mai nalt și neci nu ne-a putut transporta în iluziunea artistică. Căci, precum condiționează în tot cazul natura obiectului siguranța conștiinței, asemenea corespunde și acestei trepte, pe care stă reprezintațiunea artistică, o dispozițiune asemenea a spectatorului, îndată ce-l concepem pe acesta în întregitatea și mărimea sa ca pe un om ideal, nu în nemărginita cauzalitate a arătări sale (Erscheinung). Așadar reprezentațiunea de pe stadiul reflexiunei, presupunând că nu-i refuzăm consimțământul nostru, corespunde cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
asemenea a spectatorului, îndată ce-l concepem pe acesta în întregitatea și mărimea sa ca pe un om ideal, nu în nemărginita cauzalitate a arătări sale (Erscheinung). Așadar reprezentațiunea de pe stadiul reflexiunei, presupunând că nu-i refuzăm consimțământul nostru, corespunde cu dispozițiunea aceea în care conștiința noastră cugetătoare e mulțumită cu desăvârșire, fără ca totodată omul simțitor să fie atins în aceeași măsură. Acest stadiu se bazează așadar, atât în cel reprezintator cât și în cel ce primește, pe dualismul necucerit încă al

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]