5,962 matches
-
o cu totul altă metodă, una în care, după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost părăsită. Ne afundam în covorul roșu devenit dintr-odată moale și scârbos și ne clătinam, surpându-ne, încet, asemeni edificiilor pe cale de a se răsturna ale umanității muribunde. Dădeam să ieșim. Numai că, dintr-odată, lucrul acesta nu mai era atât de ușor de făcut. Cei care până acum ne priviseră în tăcere, oamenii aceia atât de cruzi, cu fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
le vedem figurile în timpul pauzei sau la sfârșitul spectacolului, pentru a ne convinge cu ușurință că ei nu s-au înrăit, nu urăsc și nu vor să lovească pe nimeni. La prima vedere, această împrejurare pare să clatine serios tot edificiul nostru. Dar tot noi am presupus că supralicitarea celor mai umane și mai dezinteresate sentimente trezește în oameni predispoziția spre răutate animalică, spre manifestarea instinctelor celor mai joase. Avem, deci, în față mulțimea spectatorilor de la teatru, mulțimea de oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din "Dacia hiperbo reeană"; vâlva din Hotarul zeilor e, cum ne învață Dicționarul, o "ființă fabuloasă din mitologia românească, de aspect feminin, umblând la miezul nopții pe coame de dealuri, considerată curent un duh nefast multiplicabil". Dan Tomorug își construiește edificiul epic pe acest raport tensional între un "decor" realist, cu repere foarte precise Baia de Sus e un "micuț orășel de munte, undeva, aproape de Deva", la 770 de kilometri de Iași -, un peisaj social cunoscut (o zonă cu mineri șomeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În proză cadențe și construcții ce curgeau ca niște motive muzicale, cimilituri de timbru și de pauză de care nu-mi dădusem seama la prima lectură. Noi amănunte, crîmpeie de imagini și miraje se iviră printre rînduri, precum alcătuirea unui edificiu pe care Îl contempli din unghiuri diferite. Am citit vreme de o oră, străbătînd cinci capitole, pînă cînd mi-am simțit gîtul uscat și o jumătate de duzină de ceasuri de perete răsunară prin tot apartamentul, aducîndu-mi aminte că, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici la Banca Spaniei n-au așa ceva, am comentat impresionat. Pare ceva coborît din Jules Verne. — Kafka, nuanță Isaac, recuperînd opaițul și pornind-o către adîncurile edificiului. În ziua cînd vei Înțelege că negoțul cu cărți e mizerie și companie și cînd te vei hotărî să Înveți cum să jefuiești o bancă sau să fondezi una, ceea ce e cam același lucru, să vii la mine și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să mă uit cum se Îndepărta prin acea galerie infinită, pînă cînd silueta i se topi În penumbră și m-am Întrebat ce făcusem oare. 15 Magazinul de pălării Fortuny, ori ce mai rămăsese din el, zăcea la parterul unui edificiu Îngust, Înnegrit de funingine și cu un aspect mizerabil, În Ronda de San Antonio, lîngă piața Goya. Încă se mai zăreau literele imprimate pe geamurile soioase și un afiș În formă de gambetă Încă mai flutura pe fațadă, promițînd croieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să pun la loc ultimul caiet fără a-l cerceta, cînd un obiect alunecă dintre file și Îmi căzu la picioare. Era o fotografie În care am recunoscut-o pe fata care apărea În făcută arsă, făcută la parterul acelui edificiu. Fata poza Într-o grădină somptuoasă și, printre coroanele copacilor, se ghicea forma casei pe care o văzusem schițată În desenele de adolescent ale lui Carax. Am recunoscut-o pe dată. Turnul de la „El Frare Blanc“, de pe bulevardul Tibidabo. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spirală. Am consultat mulțimea de cutii poștale din metal. Numele chiriașilor se puteau citi pe niște cartonașe de carton gălbui, inserate Într-o renură, după obicei. Miquel Moliner / Nuria Monfort 3.o -2.a Am urcat Încet, parcă temîndu-mă că edificiul avea să se prăbușească dacă aș fi cutezat să pășesc cu fermitate pe treptele acelea minuscule, de casă de păpuși. Erau cîte două uși pe palier, fără număr și fără vreo distincție. CÎnd am ajuns la etajul trei, am ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de informație și așa s-a și întâmplat. La ora două și treizeci de minute din noapte toată lumea era gata să dezlege parâmele care o ținea legată de palatul președintelui, de micul palat al șefului de guvern și de diferitele edificii ministeriale. Strălucitoarele automobile negre se aflau aliniate în așteptare, camionetele cu arhive erau apărate de gărzi înarmate până în dinți, puteau scuipa săgeți otrăvite oricât de incredibil ar părea, bătăușii poliției se aflau pe poziție, ambulanțele erau pregătite, iar înăuntru, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sigur că ele vor începe să apară înainte să se scurgă douăzeci și patru de zile, ei bine, cu tot respectul, ei bine eu nu cred că suntem în situația de a aștepta douăzeci și patru de zile, sau douăzeci, sau cincisprezece, sau zece, edificiul social prezintă fisuri, pereții se clatină, temeliile tremură, în orice moment totul se poate nărui, Aveți ceva să ne propuneți, în afară de descrierea tabloului unei clădiri are amenință să se ruineze, întrebă prim-ministrul, Da, domnule, răspunse impasibil ministrul de interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
avea chef, dar noi, nu, noi, îmbrăcați și pieptănați așa cum a poruncit dumnezeu, aceste mici crăpături în lacul comportamentului și nu revoluțiile pompoase sunt cele care, încetul cu încetul, repetate și constante, sfârșesc prin a ruina cel mai solid dintre edificiile sociale. Înțelept e vechiul dicton care ne învață, Dacă vrei să fii respectat, nu le acorda încredere, să dea domnul ca, spre binele serviciului, acest șef să nu fie pus în situația de a regreta. Deocamdată se arăta sigur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
foarte bine să aleagă alt moment, dar n-a avut altă soluție decât să asculte ordinul. Îi lăsă pe consilieri să facă ultimele retușuri logistice la plan și plecă. Automobilul, cu gărzi în față și-n spate, îl duse la edificiul unde se afla instalată președinția consiliului, asta îi luă zece minute, în al cincisprezecelea ministrul intra în cabinetul șefului guvernului. Bună seara, domnule prim-ministru, Bună seara, vă rog să luați loc, M-ați chemat exact când lucram la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care ține o prăvălie la Santa Maria. Să aibă grijă de el ca de ochii din cap. Eu voi trece mâine pe la el. Claustrul de la San Piero era luminat dintr-o parte de soarele care de acum strălucea peste acoperișul edificiului. Poetul intră În zona aflată Încă În umbră, unde se găsea scara ce ducea la etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
curent ce provenea dinspre două ferestuici tăiate În peretele din față. - Unde... Începu el să spună trecând pragul, Însă, Înainte să primească vreun răspuns, rămase țintuit, izbit de priveliștea care i se Înfățișa. Spațiul dinaintea sa reproducea forma rotundă a edificiului, cu un diametru de vreo zece coți, sau ceva mai mult. În fund se găsea un pătuț din lemn, abia suficient pentru un bărbat de statură mijlocie. În apropiere, un cufăr pentru haine, unde strălucea lumina unei lumânări. Flacăra era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ori poate de un grajd, Însă de o formă cu totul neobișnuită. Iar lemnul scăpat de foc urma oare să fie adăpostit În clădire? Sau trebuia să slujească la construcția Încă neterminată? Dante continua să Înainteze Încetișor către centrul ipoteticului edificiu. După vreo zece pași, observă cum vârfurile negricioase Încetaseră dintr-o dată să mai iasă din pământ, făcând loc, În partea centrală, unui larg spațiu gol. Părea Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
opriră, ridicând frânghiile pentru a le face mai vizibile. În fața ochilor poetului se conturase un octogon perfect. Dante continua să caute un posibil Înțeles În ceea ce vedea. În jurul său se Împleteau comentariile străjerilor, care schimbau Între ei observații din vârfurile edificiului. Era din ce În ce mai nedemurit. Într-acestea, se auzi strigat În gura mare de unul din soldați. - Aici, priorule. Cred că e ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Siracusei În mâinile romanilor. Trebuia să mai existe o intrare, pe unde vechii călugări să fi putut pătrunde fără să mai deschidă poarta principală. Parcurse fațada și dădu, spre dreapta, Într-o ulicioară și mai Îngustă, care trecea pe lângă flancul edificiului. Aici, la jumătatea zidurilor, descoperi o portiță Înconjurată de un cadru simplu din granit cenușiu. Probabil că aceea fusese intrarea inițială a construcției, Înainte ca, Într-o epocă mai târzie, dorința de fast să Îi fi Împins să Își realizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se prăvăliseră acum peste el. Se Îndreptă spre ziduri, sperând să poată trece fără greutăți. La scurt timp, opri căruța În dreptul porții „Paradisului”, domeniul monnei Lagia. Vechea vilă romană, cândva În câmp deschis, fusese aproape ajunsă din urmă de noile edificii. Masa roșiatică a celui de-al treilea brâu de ziduri, a cărei construcție Înainta Într-un ritm frenetic, era de acum aproape. Dar, odată ce treceai de arcul de la intrare, regăseai atmosfera nemișcată ca Întotdeauna, Întreruptă doar de râsetele care, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de Dante. Magazia era ticsită de mărfuri până la rafturile cele mai Înalte, din stejar masiv, care se Întindeau prin toată Încăperea. Urmându-l pe paznic, Dante pătrunse În acel labirint, Începând să urce peste pachetele Înghesuite din ce În ce mai mult spre interiorul edificiului. Temnița Minotaurului nu trebuie să fi fost prea diferită de iadul acela sufocant, se gândi el la un moment dat, Încercând să Își șteargă sudoarea. În cele din urmă, omul Îi arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de satir hidos, o alegorie perfectă a concetățenilor săi. La Palatul căpitanului poporului era un neobișnuit du-te-vino de oameni Înarmați. Dante Îl recunoscu pe șeful uneia dintre cele trei corporații ale poporului de la San Piero și Îl opri pe treptele edificiului. - Ce se petrece, meștere Menico? - Una din patrulele de supraveghere de la ziduri a semnalat grupuri de oameni În marș spre oraș, pe drumul spre Prato. Ne cer să fim gata pentru orice eventualitate. - Ce fel de oameni? - Păi, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scări care, după numai două trepte, dispărea În pământ. Locul acela străvechi, unde odinioară se celebraseră ritualurile unui zeu uitat, fusese Închis printr-o zidărie din blocuri grosolane de tuf, se obținuse astfel un spațiu vast, care se Întindea Îndărătul edificiului, pe toată lungimea lui. Ar fi putut fi sediul unui priorat, Își zise poetul. Sau capitulul unei mânăstiri. Sau aula unui nobil tribunal. Sau curtea unui rege barbar. Era, În schimb, doar locul unde se aciuise taverna lui Ceccherino. Rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la ora aceea trebuia să fie la San Giovanni, pentru rugăciunea de fiecare zi. Dante ajunse repede la Baptisteriu, intrând pe poarta meridională. Fu nevoit să treacă printre maghernițele Întortocheate care, de-a lungul deceniilor, se tot lipiseră de maiestuosul edificiu, aproape sufocându-l În Îmbrățișarea lor, și prin mulțimea de vânzători desprinși să Își potrivească tejghelele chiar și printre mormintele vechiului cimitir, care Încă mai supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
forma pe care și-a luat-o Dumnezeu atunci când a vrut să se reveleze oamenilor. El constituie dublarea lui Tetragrammaton, numele Dumnezeului inefabil, dublul cub pe care se sprijină lumea. Este forma pe care cei din vechime au conferit-o edificiilor menite a păstra lumina lui Dumnezeu. - Lumina Lui? - Desigur... spiritul Lui. Sau urmele trecerii Sale. În opera poeților pe care Îi prețuiești nu este oare scris că Graalul Însuși e păstrat Într-un octogon din piatră? Dante Își ridică privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
piatră? Dante Își ridică privirile spre mozaicul de pe boltă, apoi Își roti capul de jur Împrejur. - Și Baptisteriul e un octogon, observă el. Celălalt Îi urmărise privirea. - Așa e, zise. - După domnia ta, de ce ar trebui cineva să construiască un mare edificiu octogonal, În ținuturile noastre? Nu mai e nici un Graal de păzit. Marcello Își aținti din nou privirile asupra lui, surprins. - Cine construiește ceea ce spui? Și unde? Întrebă, după o scurtă pauză. - La miazănoapte de oraș. Ceva inexplicabil. - L-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]