962 matches
-
remarcabilele fapte ale regilor, cele ale conducătorilor, și sumbrele războaie, a fost arătat de Homer. În unirea a două versuri inegale a fost închis mai întâi plânsetul, apoi satisfacția pentru o dorință înplinită. Ce creator a inventat totuși scurtimea versurilor elegiace? Gramaticienii se ceartă pe marginea acestui fapt și procesul este încă în curs de judecată. Furia l-a înarmat pe Arhilocus cu iambul, care îi aparține: dar ghetele și coturnii cu toc înalt 30 câștigă stabilitate datorită dialogului, dominator al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca simbol al dramaturgiei clasice, asta se datorează faptului că ea se află în centrul acestei estetici noi. Pe când teatrul medieval oferă spectacolul unor acțiuni succesive care nu au neapărat o legătură unele cu altele, iar teatrul umanist, liric și elegiac, nu prezintă privirilor spectatorilor decât puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a lui Racine; nu este comedia profundă, plină de înțelepciune, de profunzime, dar prea nemilos de ironică a lui Molière; nu este tragedia cu intenție filosofică a lui Voltaire; nu este comedia cu acțiune revoluționară a lui Beaumarchais; nu este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Și vârâtă aici printre paie, Printre zdrențe, Printre lemne, Sub pupila de cârpă. Nu este pentru nimeni un păcat. Păpusa era o păpușă caraghioasă Și julită la nas. (Elegie pentru păpușa de tărâțe)192 Prezența obsesivă a thanatosului și nota elegiacă predominantă inversează grotesc tiparele de reprezentare ale universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
copile, și să-l facă să-nțeleagă că În clipa aia pătrunsese Înăuntrul ei mai adânc decât prin dragoste fizică. Îi spuse din nou „copile“ și Îi șopti blând: Hai să faci baie și să te culcăm. Fima, consolat și elegiac, puse capul pe umărul ei, dar Îi scoase ochelarii, fiindcă se rușina de trupurile lor goale, de membrul său moleșit, voia doar să se cuibărească la pieptul ei, să nu vadă nimic și să nu fie văzut. Apropiați și tăcuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lor Îngrijorate. Jucă asiduu rolul invalidului confirmat abia mai ieșind din casă, niciodată seara. Medicul său londonez, care purta exoticul și sugestivul nume de Des Voeux, Îl vizita periodic la Carlyle Mansions. Reuși să lucreze puțin În noiembrie, terminând o elegiacă introducere la Scrisorile din America, ale lui Rupert Brooke, lucru care Îl făcu să verse câteva lacrimi, căci fusese profund afectat de moartea tânărului poet, atât de chipeș și de galant, pe care Îl cunoscuse cândva la Cambridge, ca student
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și-ar fi țesut magia așa cum trebuia până atunci, ar fi fost Într-adevăr un astfel de moment, dar magia se risipise cu mult Înainte. Repetițiile insistente de dicție și cadență din dialog, destinate să dea scenei un ton mișcător, elegiac, nu făcură decât să ofere noi provocări părților nemulțumite ale asistenței. O expresie mai ales, „ultimul din neamul Domville“, fusese rostită de câteva ori pe parcursul piesei și frecvent În ultimul act, iar când Alexander o enunță iar solemn, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe soția lui să plângă, dar or să fie lacrimi vindecătoare. Sper. Șederea la Dunwich se apropia de sfârșit. O prelungise până În septembrie și peisajul era atins de primele semne ale toamnei, parcă În consonanță cu starea lui de spirit elegiacă. Warren Își adusese bicicleta de la Felixstowe și Împreună se hurducară pe potecile prăfoase, pline de șanțuri, care despărțeau ogoarele aurii de grâne care așteptau să fie secerate și livezile grele de mere coapte. Dezbătură avantajele și dezavantajele comitatului Suffolk ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Însumi, chinuit de himere, obișnuiam să fiu uneori cu capul În nori. Atari ipoteze, acceptabile la lumina unei zile buimace de atâtea culori și lumini, s-au topit o dată cu ultima piruetă solară. Când s-a lăsat Întunericul, totul a devenit elegiac. Din când În când, din beznă se auzea bocetul fatidic al cernitei cucuvele, care imită tusea spartă a unui bolnav. Sosise clipa când fiece călător cerne În minte vechi amintiri sau simte o nelămurită și tenebroasă teamă În fața vieții sumbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
medieval (1440-1479), a cărui operă, redusă ca Întindere, dar deosebit de importantă pentru istoria literaturii spaniole, este compusă dintr-o serie de compoziții minore, scrise sub influența poeziei tradiționale a epocii și a liricii provensale, și un vestit poem cu caracter elegiac: Coplas a la muerte del maestre don Rodrigo sau Coplas por la muerte de su padre (Strofe la moartea maestrului Rodrigo sau Strofe la moartea tatălui său), la baza căruia stă motivul poetic ubi sunt. Marmolina. Marmură poroasă, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
jucărie sau de...polițist (!), dar și cu vocalize contrapunctice, cu aer parodic, intonate de cei trei instrumentiști - cel preponderent ritmic - populat cu formule mozaicate, catastrofice și accente dure, mai ales la percuție, asemenea celor folosite în teatrul kabuki - și cel elegiac, care atinge inefabilul spre final. Ca întotdeauna, Adrian Iorgulescu găsește măsura justă pentru a ordona ceea ce, la o primă audiție, lasă impresia de amalgam stilistic. Ion Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu și Doru Roman nu au fost doar interpreți, ci adevărați
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
ori invectivă. Discursul lui Voronca e întotdeauna fundamental grav, el ia totul în serios, se implică până în pragul ascezei și sacrificiului de sine, cu o dăruire totală în orice demers, și - chiar în miezul entuziasmelor sale se insinuează un sâmbure elegiac: un „idealist” a cărui exaltare romantică e subminată în adânc de un soi de scepticism ultim, ce pune sub un tremurător semn de întrebare până și cele mai înalte certitudini. Balansând între extreme și excese, el se știe mereu vulnerabil
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un decor citadin modelat în câteva toposuri simboliste, receptate fie din sursă directă, fie - mai evident - din interpretările bacoviene ale unor Demostene Botez sau Camil Baltazar, văzute cu ochiul unui adolescent ce-și pune pe față, până la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul întunecat”, „deznădăjduit”, „de întuneric”, „mâhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfâșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorât
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
uneltele. Restriști-le sunt opera unui poet încă insuficient individualizat, cu frecvente stângăcii ale scriiturii și cu un univers imaginar restrâns la câteva elemente devenite deja clișee, cărora numai accentele naive aparținând vârstei le conferă o anume autenticitate. Natură fundamental elegiacă, el își marchează deocamdată „mâhnirile”, „tristețile” ori „sfârșirile” la modul adesea exterior, prin calificative mereu reluate, până la saturație, - de unde și senzația de monotonie. Ceea ce îl distinge, totuși, anunțând producțiile viitoare, este - observată încă de E. Lovinescu - „o facilitate aproape prodigioasă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere în cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se îmbrățișează în visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, Cât miresmele se împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi echivalențe vechii ambianțe romantico-simboliste, într-un text precum Profil tăiat în lacrimă, unde funcționează iarăși tehnica simultaneistă, sintaxa ușor eliptică, „analogia de corpuri geometrice”: În ținutul amar ochean glasul tău
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în evoluția propriei personalității a poetului, ca încercare (și reușită) de autodepășire, în sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care le ia față de universul Restriștilor, această carte conservă totuși date esențiale ale unei sensibilități elegiace, neliniștite. Ele transpar îndeosebi în reinterpretările expresioniste ale unor elemente constitutive universului imaginar al cărții de debut, dar sunt prezente și în plin „bal” al imaginației ludic-spectaculare, în abia disimulate confesiuni ale „suferinței vechi”, ale nevoii acute de comunicare fraternă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
elementar dintr-o lume a modernității neliniștite, aceeași mișcare a materiei verbale aflate în plin proces de structurare. E cazul celebrului „imn” al ceaiului (din fragmentul al doilea al cărții), unde, pe fundalul „panicii” lăuntrice se conturează, cu calmul său elegiac, ritualul consumării „acestei băuturi de culoarea frunzelor”, ca un moment al regăsirii de sine într-o universală comuniune. Este una dintre paginile de referință ale operei lui Voronca și, fără îndoială, din întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al regăsirii de sine într-o universală comuniune. Este una dintre paginile de referință ale operei lui Voronca și, fără îndoială, din întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea cumulează „proustian” o spectaculoasă serie asociativă, definitorie pentru fervoarea estompată elegiac a acestui poem al laudei cvasiliturgice a lucrurilor: CEAI arșiță cu buruieni și coacăze răcoare în căldură binecuvântare de rubin voia și împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute în spin ................................................. CEAI care desfeți limba și măruntaiele
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei, cu discursul poetului solitar, cu o tot mai acută conștiință a marginalizării sale, atenuată doar de speranța redempțiunii prin poezie, într-un elan de „unanimă înfrățire” cu „mulțimea” ea însăși victimă a injustiției. Motivul liric al călătoriei ca
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
balconul altor oameni. Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, îngenunchierile... Versuri ca acestea anunță încă din prima secvență a cărții din 1932 și o importantă schimbare de ton, menținută pe întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, într-o frazare mai amplă, eliberată în mare măsură de mai vechea, strălucitoare încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic întâlnit în poemele anterioare. Avântul versificației muzicale din Colomba
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
personajului” câștigă o valoare parabolică: e în același timp o inițiere în ordinea realului (ca descoperire a distanțării de vârsta originară a „copilăriei” și a progresivelor ei degradări) și tentativă - eșuată - de provocare a metamorfozei transfiguratoare, de unde și culoarea predominant elegiacă. Poetul-personaj e, în chip evident, „mesagerul”, cel care, în locul „descinderii polițiste”, vrea să aducă (drept răspuns la întrebarea „— Pe cine căutați?”, rostită de „vocea tremurată” de teama constrângerilor și agresiunii) semnele fraternității și comuniunii, ale luminii sărbătorești a existenței: „să
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al unei ars combinatoria niciodată satisfăcută de propriile performanțe. Programul anticonvențional transpărea și în versuri, în termeni adeseori expliciți, pe fundalul unei conștiințe a inerției sensibilității și al stagnării formelor de expresie, - de unde și reacția față de „arhivele nemișcării”, ori versuri elegiace ca acesta: „și-n geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni” etc. Or, proza lirică a lui Voronca nu e, din acest punct de vedere decât o variantă a „poeziei în versuri”, - iar un text precum cel comentat sumar mai sus
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
următoare. Rezolvată, pentru moment, în interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului imaginar ca spațiu închis, stagnant și inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă în lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului întunecat”, cu străzi, piețe și cheiuri pustii, cu parcuri în putrezire autumnală, cu „odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, în atmosfera-i mohorâtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu reluate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
deschiderii, ale transparenței și osmozei lucrurilor și ființelor, imaginarul așa-zicând negativ al poetului se restrânge la câteva toposuri caracteristice amintitei obsesii a „imuabilului care ne înconjoară”. În mod firesc, acestea comunică între ele, realizând un izomorfism semnificativ pentru expresia elegiacă a recluziunii, izolării, solitudinii sau alienării, ori pentru multiplele forme de inerție, nemișcare, opacitate. Aproape că nu există poem al lui Voronca (o excepție ar fi, poate, Colomba) în care să nu se manifeste, în chip explicit sau indirect, fie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în ordinea impusă de calendare / orice zi e numerotată în arhivele nemișcării”. Figurile recluziunii, diseminate pe tot parcursul operei, sunt asociate mereu cu imaginile stagnării, încremenirii, împotmolirii, în genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului într-însul”, „somnul” oamenilor “îngrășați de tenebre” sau „lanțul șcareț înnoadă glezna”, „apăsarea perpetuă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]