964 matches
-
fond elegiacă a eroismului imposibil, coborât la măsura modestă și banală a imaginilor de benzi desenate sau de internet, care fac și ele parte, nu-i așa, din "rețea"... ( Imaginea "rețelei" e și ea însoțită de un fel de ironie elegiacă, trimițând la o lume de simulacre, "fotocopii și înregistrări", substitut al comunicării intime, traversând însă un univers real, care e, în esență al durerii și suferinței: "se lipește de piele noua ordine mondială/.../ și vei luneca prin oraș printre vaiete
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
ai hăpăit / blidul cu linte, / zeama cromatică" (Zeama cromatică). Bardul face figura unui Stan Pățitul care s-a decis a călca pe tărîmul imaginarului. De obîrșie rurală, Ion Davideanu se ferește însă a evoca memoria satului într-un ton jălalnic, leneș elegiac, ci o pune la contribuție în duhul poeticii d-sale de replieri, de circumspecții, de neîncredere generalizată, atît în privința viitorului, cît și a trecutului. Iluziile sunt sugrumate în contul unor înregistrări scurte, refrigerate. În pofida dispariției lor, nu patetismul iese la
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
a inhiba, ci de a pune în valoare valențele personale ale poetului. Așa cum madlena lui Proust declanșează un torent de amintiri, contactul cu predecesorii îl introduce în lumea proprie. Semnalele exterioare primesc replica din spațiul acesteia, care astfel o confirmă elegiac. Oscilația între real și ireal reprezintă atît o celebrare a ceea ce dispare în mișcarea tectonică a poeziei, cît și un fapt de introspecție. Muzicalitatea e aidoma unui văl azvîrlit asupra golului dublu, exterior și lăuntric: „Sînt locuri depărtate ca un
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
sunt tratați aluziv, mișcarea socialist-muncitorească e privită ca o promisiune a viitorului, iar Marea Unire e făcută de popor din elan socialist. Cît despre capitolul destinat Bucureștiului în anii regimului socialist, paginile pot fi sărite spre a nu pierde dispoziția elegiacă cu care prima jumătate a volumului ne-a obișnuit. E o dramă să vezi cum mai bine de 200 de pagini, tocmai cele închinate istoriei fierbinți a României, sunt maltratate sub un calapod doctrinar de care autorul nu a putut
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
jucărie sau de...polițist (!), dar și cu vocalize contrapunctice, cu aer parodic, intonate de cei trei instrumentiști - cel preponderent ritmic - populat cu formule mozaicate, catastrofice și accente dure, mai ales la percuție, asemenea celor folosite în teatrul kabuki - și cel elegiac, care atinge inefabilul spre final. Ca întotdeauna, Adrian Iorgulescu găsește măsura justă pentru a ordona ceea ce, la o primă audiție, lasă impresia de amalgam stilistic. Ion Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu și Doru Roman nu au fost doar interpreți, ci adevărați
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
au avut ocazia să constate în ultimii ani ce amploare a început să ia recursul de ordin tematic la subiectele, așa-zicând, dark. Nu numai că moartea e scoasă din pălărie cu sau fără rost (de obicei fără), dar tonului elegiac i se adaugă o stranie resurecție a unui gen mai degrabă obștesc: epitaful. Nu e locul să dau exemple, de vreme ce m-am abținut, dintr-un soi de politețe să scriu despre ele. Destulă satisfacție îmi oferă Daniel Pișcu luându-le
Saturnalii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3050_a_4375]
-
expresie a unei fragilități a ființei în măsură a-și asuma o perspectivă individualizată a lumii în chip compensator, reprezentativă pentru impactul cu o istorie pe care nu doar energia împotrivirii fățișe, ci și cea a unei inaderențe de semitonuri elegiace, de combustii discrete o pot refuza cu vii ecouri în conștiința publică. Nu ne pot, prin urmare, decît bucura traducerile de care beneficiază poeta (ea însăși o activă traducătoare) în limba engleză, una cuprinsă în volumul bilingv de care ne-
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
Turnuri). Dar lirismul e bine controlat în aceste amintiri fericit întitulate Între Capșa și Corso, atestînd deprinderea în ale prozei, verificată și prin cele ale sale două române istorice din 1961 și 1962. De altfel, memorialistica e, prin natura ei, elegiaca și profund subiectivă, încît poezia și proza de evocare ale autorului fac casă bună într-o carte de amintiri, s-o spun dintru început, remarcabilă. E drept, autorul a debutat, cu versuri, la revista Viața literară și, mai ales, la
Memorialistică savuroasă si instructivă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18037_a_19362]
-
Practic, aceste cărți sunt acelea care au reușit să depășească astăzi criza de încredere în literatura din perioada dictaturii". * ;Adrian Popescu face o confesiune, pentru ca apoi să contureze o trăsătură comună a poeților pur-sînge trecuți temporar în tabăra prozatorilor: "Modernistă, elegiacă și "serioasă" sau, dimpotrivă, postmodernistă, ludică și luînd lumea în răspăr, proza pretinde "durata lungă" și nu o iubire intermitentă, capricios-adolescentină, suportabilă în poezie. Postmodernismul poeților care scriu proză se declanșează firesc, nu dintr-o stăpînire aproximativă a regulilor narațiunii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17418_a_18743]
-
vorbele sunt spuse/ și câmpul adunat în clăi./ Ierni de demult cu zurgălăi/ sunați la săniile duse" (Ierni de demult cu zurgălăi). Doamna din stihuri este alintată cu majusculă, trubaduresc, dar nu și pomenită pe nume, în mare tonul este elegiac, încă din tinerețe poetul evocă vremi vechi, vai, irecuperabile: "Mai trăiește, oare, calul/ care ne ducea pe munți/ când copacii erau mulți/ și pe umeri purtai șalul/ și cu frunzele pe frunte/ vânturile porneau balul?/ Mai trăiește, oare, calul care
În fericite aruncări de zaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6824_a_8149]
-
scenic puterea obsedanta: "La fiecare mișcare, firele se leagănă că purtate de vînt, își schimbă locul, plutind încet prin aer, unele parcă vin pe ferești, și altele parcă stau să plece." Mișcări de același tip, colorate de obicei în ton elegiac, sînt îndoirea, inclinarea, încovoierea. La Traian Demetrescu, trestiile "se-ndoaie/ Sub adierile de vînt" (Pastel); O nalba voluptos se-nclină/ Pe-un stuf de liliac în floare" (Aquarele. I. În parc). La Ștefan Petica, fecioarele lui Botticelli, "Întristate, grațioase,/ Se
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]
-
care viperele năpîrlesc,/ mi-aș da foc blestemînd cu o mînă și cu cealaltă / aș stăvili amarul să nu-mi curgă-n blid" (Amintirea poetului). Avem a face astfel cu un final de ciclu. Satul idilic al lui Alecsandri, satul elegiac al sămănătoriștilor, satul metafizic al lui Blaga își încheie sub pana lui Ioan Alexandru periplul poetic prin figura satului catastrofic. În ciuda elanului său proaspăt, a vitalității elementare, pe cartea căreia părea a jura, autorul Vămilor pustiei ni se prezintă, în
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
Blaga, Barbu. Avangardiștii nu pot fi socotiți nici mari, nici mici, nici ridicoli, nici penibili, ei sunt pur și simplu avangardiști. Unii consideră că programele lor au fost superioare produselor artistice, lăsându-l deoparte pe Urmuz, după mine un mare elegiac, care plânge, tot plânge la căpătâiul realității, o bocește ca pe o moartă fardată. Din când în când, orice literatură, oricât de respectabilă ar fi, trebuie zgâlțâită ca să se vadă cât de trainice îi sunt temeliile. Așa văd eu "din
Petru Cârdu by Mirela Giura () [Corola-journal/Journalistic/8036_a_9361]
-
Impactul d-sale cu lumea are un caracter melancolic, ergo acceptabil, scutindu-l de marile rupturi, de crizele care, izvorînd din condiția ființei, o distorsionează chinuitor. Conflictul pe care-l pune în scenă e o îndepărtare de lume de factură elegiaca ("Departe departe de lume/ frumoasă lume cea mai frumoasă" - Nenumărata iarbă), un regret domol ("Cu privirea-n oglindă/ viața e o dragoste regretată" - Mater Enciclopedia), în raza cărora orașul i se înfățișează precum "un miriapod de singurătăți" (Vară de fosfor
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
fi însetați./ Această viață nouă e legămîntul nostru./ El începe cu sîngele nostru. Chiar de Acum!" (Legămîntul). Dar pulsația vitală ia distanțe moral-estetice față de sine, indispensabile actului poetic. Pe filiera Adrian Maniu - Ion Vinea - Ion Pillat, autorul nostru se nuanțează elegiac, ca și cum vitalitatea și-ar testa limitele, ca și cum ar face un pariu cu ea însăși. O umbră ușoară, o vagă somnolență coboară asupra conștiinței robuste ca o relaxare. Sugestiile de tristețe și vis se înmulțesc: Ci iată-mă întors acum din
Aventura vitalitatii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12810_a_14135]
-
apariția Cercului Literar s-a dovedit foarte util pentru ceea ce și-au propus autorii, adică pentru evidențierea originalității "resurecției" înfăptuite de tinerii poeți ardeleni. Spiritul ludic (Ioanichie Olteanu scrie balade parodic-umoristice) și propensiunea livresc-intertextuală (Radu Stanca și Doinaș prelucrează motive elegiace din antichitatea elină) i-au determinat pe semnatarii prezentei exegeze să-i considere pe "cerchiști" un fel de postmoderniști avant la lettre. Ecouri "euphorioniste" găsesc apoi autorii și în lirica nebaladescă a Cercului Literar (Doinaș, Radu Stanca, Eta Boeriu), și
Cercul Literar de la Sibiu by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16911_a_18236]
-
său exil bucureștean asumat, Venera Antonescu scrie ultimatum-uri, texte dintr-un convivium dantesc, sub dicteul singurului său oaspete de origine divină. Mesaje dramatice învârstate de lacrima stoică a stării de fapt, ne parvin în desăvârșita formă a melosului intraverbal, elegiac și aforistic. Reabilitarea prozodiei clasice, pe baza unei rarissime erudiții poetice singularizează acest repertoriu al rezistenței prin poezie în contra suferinței, singurătății și bruiajului istoric. O voce singulară ce, asemeni elegiacului Ovidiu, își psihanalizează doliul surghiunului. Doliului de a exista crucificată
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
de fapt, ne parvin în desăvârșita formă a melosului intraverbal, elegiac și aforistic. Reabilitarea prozodiei clasice, pe baza unei rarissime erudiții poetice singularizează acest repertoriu al rezistenței prin poezie în contra suferinței, singurătății și bruiajului istoric. O voce singulară ce, asemeni elegiacului Ovidiu, își psihanalizează doliul surghiunului. Doliului de a exista crucificată în ger, poeta îi opune alternativa dispariției („Da! M-aș cuibări’n ether”), de vreme ce acel ieri, odinioară, acel illo tempore (cronotop anistoric) paradisiac s-a destrămat. Reînsuflețirea lui este sinonimul
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
mistui într-o eminesciană Nirvana (cupio dissolvi), precum și o senzitivă a stărilor purgatoriale cu cromatica și sonurile lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
seamă, adică, simultan, de o persoană care e percepută drept copil de Simone Boué (ceea ce o împiedică să mai gândească o progenitură cu românul, din moment ce trebuie să se ocupe de unul, și capricios încă) și de una crepusculară, de esență elegiacă, respectiv exact ceea ce nu suporta la poporul său mioritic. Impulsurile lui de a se identifica, uneori compulsiv, cu entități paradigmatice, cu un slav, un spaniol, sau ungur, sau evreu, ori Tonio Kröger al lui Thomas Mann, ori, variantă, pare-se
Gândirea imprevizibilă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4836_a_6161]
-
precaritatea. Își urlă Ghilgamesh spre ceruri mânia nu după căderea vreunui imperiu, ci după moartea prietenului. Cântecul lui abia dacă ia din mers câte o comparație (Enkidu - «securice atârnând la șoldul meu»// «veșmânt al meu de sărbătoare» etc.); dar tonalitatea elegiacă a acestuia improașcă din toate cuvintele o emoție gălăgioasă ca o rană deschisă. Între timp, palatele Mesopotamiei au redevenit pământ. A rămas doar acest formidabil cântec, mai tare decât precaritatea trupului, victorios peste sentința morții, scrijelit pe fața unor tăblițe
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
cu o concluzie dinainte stabilită, ilustrînd o poziție politică sau alta : "Ori ne așezăm obstinați în raza unor verdicte obtuze și simplificatoare, ori alunecăm într-o simpatie frenetică și nostalgică, o simpatie care, mărind neașteptat proporțiile fenomenului, împrumută un ton elegiac de prohod istoric. În ambele situații, distanța optimă în fața temei dezbătute e ratată. Perspectiva lipsește, iar putința de a vorbi cu o minimă adecvare despre fenomenul legionar piere". Într-atît de pasională e atmosfera ce înconjoară fenomenul istoric cu pricina, încît
Noica între extreme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8534_a_9859]
-
sub asediul lucrurilor și oamenilor care îl înconjoară și care poartă propria lor angoasă. De aici sentimentul de însingurare, nefericirea poetului, zgura cotidiană din suflet. Viziunea poetică nu are, firește, legătură cu valoarea literară. Mulți dintre marii poeți au fost elegiaci incurabili sau bântuiți de cele mai sumbre viziuni. Constantin Abăluță nu face excepție. Specificitatea poeziei sale este admirabil subliniată de Gheorghe Grigurcu: Nimic șocant, nimic teatral în poezia lui Constantin Abăluță. Poetul mizează pe normalitatea banalului, a cotidianului repetitiv , forțându
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
parțial sau total, dar nu alterate esențial. Eliminarea elementului șocant era de înțeles. Vinea procedase la fel și înainte. E destul de evident că poetul nu numai nu-și trădează în volum natura adevărată, dar și-o precizează. El este un elegiac în gamă minoră și un caligraf. G. Călinescu l-a definit bine vorbind de "pathos de imagini" și de "plîns mătăsos". E un trubadur și un prețios: Mi-e veche inima: un menuet captiv în ceasul unei jucării. L-asculți
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
ca „herb al eternității”, în care “schema cursului naturii este un cerc de forme prin care materia trece ca prin puncte de transițiune”. înlăturând unele formulări impuse în literatura de specialitate (pesimism de inspirație schopenhau riană, optimist, romantism thanatologic și elegiac, tradiționalist etc.), Mihai Cimpoi abordează universul eminescian printr-un studiu comparatist și interdisciplinar, în care interpretările sunt pe deplin justificate. „Am căutat totuși să demonstrăm prioritar unitatea ei [lumii eminesciene] și să aplicăm o grilă ontologică”, căci el este poetul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]