2,011 matches
-
care extinde căutarea la cuvintele din care a provenit etimonul respectiv, separă, în toponimie, nu etape ale unui traseu mai lung sau mai scurt, ci trasee diferite, cu destinații diferite. Fazele anterioare toponimizării apelativului sau antroponimului originar nu constituie numai etimologii indirecte, ci, de fapt, etimologia unor alte cuvinte, cu alt statut (apelativ sau antroponimic). De exemplu, originea numelor Certej, Tău, Conac este romînească, întrucît demersul etimologic se oprește la apelativele omonime certej, tău, conac, care au primit funcție toponimică, neextinzîndu-se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din care a provenit etimonul respectiv, separă, în toponimie, nu etape ale unui traseu mai lung sau mai scurt, ci trasee diferite, cu destinații diferite. Fazele anterioare toponimizării apelativului sau antroponimului originar nu constituie numai etimologii indirecte, ci, de fapt, etimologia unor alte cuvinte, cu alt statut (apelativ sau antroponimic). De exemplu, originea numelor Certej, Tău, Conac este romînească, întrucît demersul etimologic se oprește la apelativele omonime certej, tău, conac, care au primit funcție toponimică, neextinzîndu-se la etimoanele acestor apelative sl.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
funcționat ca atare în limba romînă (avînd forme, sensuri și sufixe specifice acestei limbi), este evident că folosirea lor ca toponime, în forma actuală, au putut-o iniția vorbitorii limbii romîne. Originea cuvintelor bază respective constituie o problemă diferită, exterioară etimologiei toponimelor actuale, și care poate fi soluționată distinct. Criteriul semantic trebuie coroborat cu statutul funcțional al cuvîntului, cu apartenența sa onomasiologică și cu încadrarea lui istorico socială (aspecte care constituie martori ai condițiilor în care a apărut toponimul), pentru a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
estomparea sau pierderea sensului generalizator inițial), dobîndirea statutului de membru al ansamblului (deci al sistemului) de nume proprii de locuri. Cercetarea toponimică modernă are în vedere aceste evoluții și a extins preocupările de la căutarea certificatului de naștere (în principal a etimologiei) numelor de locuri la întreaga biografie a acestora, reconstituind pentru fiecare nume un adevărat curriculum vitae cît mai complet și mai elocvent, lingvistic și extralingvistic (geografic, istoric, etiologic etc.), deci toponimic. Mai mult decît atît, interesul științific și cultural cuprinde
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Măcicaș < magh. macska „pisică“ + sufixul as, deci Pisicaru) pare a fi, de fapt, Măciucaș, întîlnit frecvent în Moldova și format de la apelativul cu rezonanță de istorie medievală, măciucaș „luptător, organizat în cete, cu măciuca“; Muierău și Muieriște sunt deformări, prin etimologie populară (apropiere de apelativul muiere), ale toponimelor Măierău, Măieriște, care au la bază magh. monyoró, moniaró „aluniș“ (ne întrebăm dacă numeroasele Muieri din Oltenia: Dealu Muierii, Peștera Muierii, Muiereasca etc. sunt cu adevărat provenite de la muieri ori sunt „travestite“ și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
monyoró, moniaró „aluniș“ (ne întrebăm dacă numeroasele Muieri din Oltenia: Dealu Muierii, Peștera Muierii, Muiereasca etc. sunt cu adevărat provenite de la muieri ori sunt „travestite“ și ele), iar Mierăuț este, de fapt, un Mireu, Mirău (< magh. nyirő „mestecăniș“), deformat, prin etimologie populară (fiind apropiat de apelativul miere). Învățătura care trebuie trasă din puținele exemple enumerate și din multe situații similare existente este că nu trebuie să „îngropăm“ prea ușor unele toponime, invizibile o perioadă, pentru că s-ar putea să descoperim, la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și suprapunerile petrecute de-a lungul timpului care trasează un fel de „traiectorii“ exemplare care oglindesc de fapt, într-o bună măsură, destinele oamenilor trăitori pe aceste meleaguri. Tipologia numelor de locuri romînești Cercetarea din diverse puncte de vedere (origine, etimologie, geneză, dezvoltare, structură, stratificare etc.) a numelor de locuri a condus la constatarea că acestea prezintă, dincolo de caracteristicile unitare, pe baza cărora le integrăm într-o categorie distinctă, de sine stătătoare, de cuvinte, o multitudine de trăsături care le diferențiază
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume (de persoane, de exemplu), cercetătorii modului de formare a numelor se concentrează asupra structurii toponimelor etc. Poate fi elaborată o clasificare înglobatoare, de sinteză, a numelor de locuri, care să țină seama de aspectele esențiale privind statutul, originea, geneza, etimologia, evoluția și funcționarea acestora, precum și de raportul lor cu alte categorii de cuvinte sau de nume. Conceptul central care poate concentra, ca o placă turnantă, principalele caracteristici sincronice și diacronice ale unui nume propriu este onimizarea, numită, în cazul numelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
depopularea, mișcările metanastatice (deplasările în interiorul țării), migrațiile unor populații străine, conviețuirea interetnică, relațiile de proprietate și de rudenie, vecinătatea, apartenența administrativă, categoriile sociale, schimbările social economice etc. Aceste aspecte sunt oglindite în procesul de naștere, transformare, trans fer, substituire, traducere, etimologie populară, contaminare, dispariție etc. a numelor de locuri, așa cum se va putea constata în descrierea „biografiilor“ de locuri din secvențele următoare. Toponomastul, ca și arheologul, are în față starea actuală a toponimiei, în care cele mai numeroase și mai „vizibile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
împreună, așa cum se va constata în cuprinsul reconstituirii unor „biografii toponimice“ romînești. Este necesar să se țină seama că vechimea unui nume de loc este corelată de multe ori cu originea sa (traco-dacică, romînească, slavă, maghiară etc.), stabilită pe baza etimologiei, dar că nu derivă automat și precis din aceasta. Originea stabilește, de regulă, stratul istoric în care se situează numele, adică un inter val cu o durată mai scurtă sau mai lungă (uneori de secole) în care e posibil să
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
anumit strat etimologic este doar un reper orientativ privind vechimea numelui în cauză, precizarea momentului nașterii lui (sau măcar a secolului în care s-a petrecut) necesitînd repere lingvistice, istorice, sociale și arheologice mai precise, care să fie coroborate cu etimologia propriu-zisă. Anumite „aliniamente“ cronologice pot fi stabilite, pentru grupuri mai restrînse ori mai extinse, numeric și teritorial, în corelație și cu aspecte de istorie social-economică, demografică, etnologică etc. Astfel de stratificări aproximative au fost realizate de către toponomaști experimentați la nivelul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în cele mai multe cazuri. O modalitate de identificare a toponimelor romînești vechi sau chiar a unor nume de locuri moștenite, chiar dacă ele nu au beneficiat de atestări foarte vechi, o constituie analiza multicri te rială, cu metodele gramaticii istorice și ale etimologiei topo nimice, a unor nume greu de raportat la apelative ori antropo nime romînești generale sau regionale. Astfel a procedat Vasile Frățilă cu toponimele Sîncel, Sumat, Ascura și Călcaza, aflate pe Valea Tîrnavelor, respectiv în Caraș-Severin, care au fost, în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și al unei rezer vații paleontologice din Munții Semenicului. Toponimul are origine maghiară (apát, „abate“ + hid, „pod“, deci „podul abatelui“), ceea ce a făcut ca romînii să nu înțeleagă formanții și să adapteze ușor numele, ca să dobîndească transparență în romînește, prin etimologie populară. I-au zis, așadar, Apa Hîdă (tot așa cum magh. Aranykuta, „fîntîna de aur“, a devenit Aruncata, rom. Sebeșel a fost „adoptat“ de maghiari ca Sebeshely „locul din jurul Sebeșului“, germ. Spanische Mühle, „moara Șpanului, adică a perfectului“ a fost înțeleasă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a devenit Aruncata, rom. Sebeșel a fost „adoptat“ de maghiari ca Sebeshely „locul din jurul Sebeșului“, germ. Spanische Mühle, „moara Șpanului, adică a perfectului“ a fost înțeleasă de maghiari ca Spanyol Malom și, după ei, romînii i-au zis Moara Spaniolă). Etimologia reală este însă cu totul alta. Revenind la baza apelativă adevărată a toponimului Apahida, precizăm că termenul apàt (< sl. opati < lat. abbas, -atis), care este atestat și ca antroponim (Apati), se regăsește ca formant în numeroase alte toponime: Abadia (< apàt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Erdewelw, Erdewele, Erdewel, Herdewel, Erdevel, Erdul), apoi sub forma Erdél (1390) și abia mai tîrziu sub forma cunoscută și evocată drept etimon Erdély (care ar putea fi ultima variantă a adaptării unui nume „străin“ anterior, de data aceasta printr-o etimologie populară, pentru că Erdély înseamnă în maghiară „ținutul de dincolo de păduri“). Interesant este că, într-un document din 1075, Ardealul nu avea încă nume, referirea făcîndu-se la „castrum Turda“. Într-adevăr, nu a fost prea greu să se constate că Erdély
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Munteniei, o formulă asemănătoare, Havas -elii, -elv, -el, „ținutul de dincolo de munții cu zăpadă“ (așadar, tot un supranume, sigur de data aceasta, pentru că Muntenia avea un nume cunoscut la venirea ungurilor), din care s-a format ulterior Havaselfőld și, prin etimologie populară (din nou etimologie populară, uzuală pentru o limbă care „traduce totul“, pînă și numele proprii, de locuri și de persoane), Havasalfőld. Numele (de fapt supranumele) nu a putut fi însă impus romînilor din Muntenia, care nu erau vasalii maghiarilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Havas -elii, -elv, -el, „ținutul de dincolo de munții cu zăpadă“ (așadar, tot un supranume, sigur de data aceasta, pentru că Muntenia avea un nume cunoscut la venirea ungurilor), din care s-a format ulterior Havaselfőld și, prin etimologie populară (din nou etimologie populară, uzuală pentru o limbă care „traduce totul“, pînă și numele proprii, de locuri și de persoane), Havasalfőld. Numele (de fapt supranumele) nu a putut fi însă impus romînilor din Muntenia, care nu erau vasalii maghiarilor. Și care aveau deja
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ardeal mai ales în varianta maghiară, dat fiind că aceasta era limba administrației. Indiferent dacă este o adaptare a unui nume străvechi (așa cum au propus unii cercetători) sau un supranume al acestui nume mai vechi (creat, poate, prin contaminare și etimologie populară, cum s-a întîmplat cu Dierna > Cerna), termenul Ardeal este de origine maghiară (analog încercării „eșuate“ cu Havasalfőld pentru Muntenia) și, așa cum a conchis Nicolae Drăganu, „deși element unguresc, acesta vorbește pentru vechimea romînilor în țara al cărei nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ardeal nu poate fi cunoscută în profunzime prin simpla deducție lingvistică a formanților actuali și a limbii cărora le aparțin aceștia, ci e nevoie de studierea genezei toponimului, a procesului, uneori sinuos, de toponimi zare (prin extensie, transfer, adaptare, traducere, etimologie populară etc.), pentru care lingviștii trebuie să colaboreze strîns cu geografii și cu istoricii. Argeș Este numele unui rîu, afluent de stînga al Dunării, lung de 350 de kilometri, și al unui județ aflat pe cursul său inferior. De la acest
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bîrsei (lîngă Jibou), Depresiunea Bîrsei (numită și Țara Bîrsei), Bîrsești (opt sate din județele Gorj, Vîlcea, Vrancea, Argeș, Teleorman, Olt), Bîrsoiu (sat în județul Vîlcea) și multe alte toponime minore (Bîrsaca, Bîrsaci, Bîrsan, Bîrsanca, Bîrsați, Bîrsă neasca, Bîrsătești, Bîrscota etc.). Etimologia acceptată de majoritatea lingviștilor (toponimizarea numelui de persoană Bîrsa atestat în documente încă de la 1222, sub forma terra Burza, apoi de numeroase ori în forme foarte apropiate sau identice cu cea actuală) este sprijinită de numărul mare de derivate, la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în celelalte limbi). Faptul că în afara Bîrzavei bănățene există și alte Bîrzave (care pot fi derivate din sl. brŭzŭ, „repede“ + sufixul -ava) sugerează adaptarea vechii Berzovia, de la stadiul la care ajunsese după sute de ani (poate forma *Brzava propusă) prin etimologie populară (ca în cazul Dierna, Zierna > Cerna) la forma celorlalte, Bîrzava. Mai ales că această formă avea și are o bogată „familie“ lexico-onomastică (Bîrza, Bărzila, Bîr zan, Bîrzăvița, Bîrzeiul, Bîrzești, Bîrzetea, Bîrzica Mică - un pleonasm toponimic -, Bîrzogani, Bîrzoni, Bîrzota, Bîrzoțel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o persoană Betlen), de la care, în etape explicabile lingvistic, au derivat celelalte nume. S-a invocat drept contraargument existența unei localități Betleem în Franța (și a cinci cătune din Evul Mediu, dispărute ulterior) și a uneia, Jerusalem, în SUA. Sprijină etimologia bazată direct pe orașul biblic multitudinea toponimelor provenite din apelativul cruce (magh. Kereszt < sl. crest): Crucea, Crucea de Jos, Dealul Crucii, Vîrful Crucii (și alte cîteva zeci de aceeași structură cu ultimele trei), Crucișoara, Crucișor, Crucița, Cristiș (probabil fostă proprietate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dej, Blaj, Albota, Arnota, Șerbota, Leaota, Batiște, Bîrsa, Busu, Copșa, Coștila, Hîrșova, Iași, Balș, Mîrșa, Pîrscov, Cîrța, Vinț, Turda, Galda, Hațeg, Lugoj, Odobești, Pîncota, Zagra, Negoiu, Padeș, Țibleș, Rarău, Harghita, Parîng, Densuș, Pian, Humor. Se dovedește astfel, încă o dată, că etimologia „de grup“ poate descoperi „mănunchiuri“ de toponime similare onomasiologic. În același timp, o astfel de abordare, întreprinsă mecanic, poate forța uniformizarea unor situații diferite în fond, dar identice în aparență. Ne întrebăm, de pildă, dacă putem considera că toate toponimele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romînească a unui slav Brezov (format cu sufixul ov). Tot de la acoperirea cu mesteceni au fost toponimizate: Mireșul (< nireș < magh. nyires, „mestecăniș“), Mireși, Mirșid, Năruja, Nerejul, Niriș, Miragiul, Mireașa, Sigmir (< magh. szépnyir, „mesteacăn frumos“), Mireul, Miroasa, Miroși, Mirul (deformate prin etimologie populară), Măstacănul, Măstăcănoasa, Mesteacănu, Valea Mesteacănului (și multe altele cu aceeași structură), Mestecăniș, Mesteceni etc. De la numele altor arbori s-au format familii întregi de toponime, din care cităm cîțiva reprezentanți: Afăna, Afinița, Afinicelul Mare (o „con tradicție în termeni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
altor arbori s-au format familii întregi de toponime, din care cităm cîțiva reprezentanți: Afăna, Afinița, Afinicelul Mare (o „con tradicție în termeni“ toponimică), Alunul, Alunișul, Lescovița (< sl. lĕska, „alun“), Măgheruș (< magh. mogyorós, „acoperit cu aluni“), Muierău (Măierău, deformat prin etimologie populară), Aninișul, Aninoasa, Arinișul, Ilfovăț (îl< jalsa, jelsa „arin“), Agîrbiciul, Aghireș (< magh. egeres, „pădurice de arini“), Arțarul, Cleanov (sl. klĕnov, „de arțar“), Brazi, Brădești, Smida (< smidă, „loc cu pădure tînără“), Cărpiniș, Gabrovița (< sl. gabrov, „de carpen“ + sufixul -ița), Gherțeniș (magh.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]