1,047 matches
-
publică nu se poate entuziasma decît de o idee simplă. Asta ușurează sarcina demagogilor”. Textul lui Porsenna se vrea a fi, în primul rînd, o radiografie a demagogiei moderne: „Ideologul politic enunță o părere, o formulă, o credință. Fanaticul o exaltează, făcînd-o susceptibilă de asimilarea afectivă a masselor. Oratorul îi dă haina estetică și morală. Demagogul o profanează”. Moralismul sentențios, aforistic trădează un ethos conservator, oarecum disonant în raport cu restul opiniilor din Chemarea: „Mai mult decît prin aspirațiile ei de viitor, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale, deplînge paseismul și reacționarismul naționalismului românesc, pledînd exaltat pentru un naționalism „revoluționar”, viitorist, și făcînd, oarecum în spiritul lui Marinetti, apologia „dictaturii populare”, singura în măsură să genereze măreția „imperială” a unei națiuni. Spre deosebire însă de liderul futurist, Cioran pledează cauza unei culturi mici: „Orice naționalism care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
demon al literaturii jugoslave. Restul literatură și experiență”. Cea mai importantă semnalare a mișcării novatorilor sîrbi („Modernismul în Serbia“) apare însă în nr. 8 al revistei Integral, la rubrica „Notițe”, sub semnătura St.R. (Stephan Roll). În descendență futuristă, autorul exaltă noul stil „barbar”, antiacademismul „organic” și răspărul modern față de tradiționalismul „baladelor haiducești”: „Primim la redacție Zenit No. 36, revistă cu aspect viril ca o panoplie, reprezentînd cu suficiente elemente (Liubomir Mițici director, Branco Ve Polianski, Ratcovici, Stefan Jivanovici, Andre Jutunici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Am văzut la un teatru de suburbie un lucrător care, în timpul reprezentației, după fiecare scenă, se apropia de rampă și strîngea mîna actorului”. La rîndul său, Stephan Roll pledează bătăios împotriva „viziunii declamatorii și inerte a actorului” de tip clasic, exaltînd în termeni tipic futuriști „actorul-acrobat”, actorul „browning”, „sportiv” și „dansator”, cu mușchi de oțel („Actorul acrobat”). Articolele despre teatru ale lui B. Fundoianu sau interviurile realizate de M. Cosma în paginile Integral-ului aduc în prim-plan figuri ale unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reglate, de către ele însele totuși și pentru ele însele pentru ele: pentru ca ele să se pună în funcțiune și să se întâmple în fine tot ceea ce se poate întâmpla. Tehnica este natura fără om, natura abstractă, redusă la ea însăși, exaltându-se și exprimându-se pe sine, autodezvoltarea sa, în așa fel încât toate virtualitățile și potențialitățile incluse în ea trebuie să fie actualizate, pentru ele și pentru ceea ce sunt ele, pentru dragostea lor față de ele însele, pentru ca să se facă tot
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
influența qi-ului furnizat de controlul respirației. Su Tung-po, un adept din secolul al XII-lea și unul dintre cei mai apreciați poeți ai Chinei, nu a început practicarea regimurilor taoiste de respirație până la o vârstă mijlocie, dar în memoriile sale, exaltează virtuțile respirației profunde în termeni foarte preciși, iar în cuvintele lui răzbate de convingerea experienței directe: La început, se simt efecte minime, dar, după ce practicați exercițiile de respirație în mod regulat timp de aproximativ 100 de zile, eficacitatea acestei metode
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
dăduse de lucru în ziua aceea fierbinte. După ce am trecut de dealul care separa curtea de pășune, m-am oprit, șocată de priveliște. Cele mai multe dintre oi erau gestante și abia se mișcau în căldura aceea înăbușitoare. Soarele care se ridica exalta mirosul trifoiului. Doar bâzâitul albinelor se auzea în aer, iar deasupra cerul era albastru și încremenit. M-am oprit, iar mama a luat-o înainte. Lumea părea atât de perfectă, de rotundă și totodată atât de trecătoare, că aproape am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
semăna cu o catedrală primitivă. Și aerul era, într-adevăr, foarte pur. Când am ieșit afară mi-am dat seama ce aer infect respirăm de obicei. Așa pățești când compari. Și totuși în aceeași atmosferă sunt mirosurile primăverii care mă exaltă. Poate că așa iubesc viața toți bolnavii. Brutal. Dureros. Aș striga cu o mie de guri că viața e înspăimântător de frumoasă. 17 aprilie M-am oprit pe o bancă, în grădina din capătul străzii. Peste o jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cele din a doua categorie nu iartă nimic, când e vorba să zugrăvească schimbările fundamentale petrecute în societatea noastră, sub conducerea înțeleaptă. Unele străpung străfunduri atât de măiestru ascunse ale sensibilității, de-ți dau lacrimile... Cele mai multe exaltă, în chip firesc, înzestrările magistrale ale Secretarului General, personalitate marcantă a lumii contemporane. De aici, până aici... Mai sânt și altele. Ai să te orientezi. Din pricina încordării, directorul Predoleanu apăsă, cu talpa pantofului, ceșcuța pe care, cu puțin înainte, și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prima dată. —Spuneți-vă numele complet, vă rog. —Jean Katharine Reddy. —Și care e relația cu acuzata? —Kath, Katharine e fiica mea. Sunt mama ei. Avocatul acuzării nu numai că stă În picioare, stă de-a dreptul pe vârfuri de exaltat ce e. —Doamnă Reddy, fiica dumneavoastră e acuzată că ar fi pus serviciul Înaintea binelui copiilor ei. Este aceasta o descriere corectă a situației pe care dumneavoastră ați putut-o observa direct? Nu. — Vorbiți mai tare, tună judecătorul. Mama Încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
femeilor le transmitea imediat o empatie specială, ca atunci când, înnebunit de o durere de dinți, simpla vedere a doctorului îți ia suferința cu mâna. Femeile o iubeau necondiționat și deveneau îndrăznețe în preajma ei. Cam asta făcuse și din Ghazal: o exaltată cu deficit de adrenalină, cum credea tată-său. După rămânerea avocatei „afară“, Ghazal trecuse la cârma Organizației, dar și a Iranian Children’s Rights Society, două ONG-uri puternice, fondate de premiantă. Fără Nobelul ei pentru Pace, Iranul le-ar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de frumos în felul cum încep diminețile pe aceste coline și nu mă satur să mă bucur de tot ce, altfel, aș fi pierdut. Orice exaltă viața mă îndepărtează de rug. ― Ești fericit că ai scăpat, asta e tot. ― Sunt fericit că trăiesc. ― Dar ai abjurat un adevăr. ― Am destul timp să răspândesc în lume acest adevăr, din moment ce sunt viu. Și nu văd de ce mi-ar
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
puțin sânge decât ideile. ― Când ele au ajuns de aceeași parte cu închisorile. Și cu rugurile. Dar de ce ar fi necesară o credință la capătul căreia se află o crimă? Dacă o idee are nevoie de ruguri ca s-o exalte, nu merită să fie trăită. ― Inchiziția e de altă părere. Ea a șters diferența dintre rugăciune și crimă. În fața ei poți urî ca și cum te-ai ruga. ― Înțelegi, așadar, de ce m-am temut de ei. ― Înțeleg foarte bine. Dar teama nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
dandy-ului: debordantă, multiformă, ea rămâne de neperceput. Și aceasta cu atât mai mult cu cât caracterul singular și proteiform al dandy-ului e amplificat prin dubla necesitate de a suprinde și de a fi original. Necontenita varietate a măștilor exaltă și Înfrumusețează radicala sa alteritate.”2 Sigur că veșmintele roșii ale lui Alcibiade au ceva provocator, sigur că Lauzun fascinează cu aerul său distant o curte Întreagă, sigur că privirea tinerilor arabi sau a indienilor din America e Încărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dincolo de numele persoanelor (sau personajelor), dincolo de numeroasele aluzii mitologice În conversații, dincolo de elementele de recuzită care asigură interioarelor (de obicei, saloane) un aer rafinat vetust, este efebismul. Formă, dar și substanță, comportament erotic, dar și viziune, filosofie a iubirii ce exaltă corpul tânăr. O face Însă, de cele mai multe ori, cu o senzualitate „rece”. Acest corp pacificând contrarii, armonizând masculinul și femininul, este echivalentul operei de artă sublime, al frumuseții În stare pură. Un ideal de perfecțiune pe care Îl Întrupează grațioșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și entuziasmul au fugit din sufletul lor; ei caută distracția și interesul În iubire; sunt reci și indiferinți pentru tot; nimic nu-i atinge și nu deșteaptă devotamentul și generozitatea lor; ideile mari și ambițiunea nobilă nu coprind și nu exaltează sufletul lor; studiul și dorința de a fi folositori țărei lor nu-i răpește din vârtejul unei vieți triste și neînsemnate; ei nu speră nimic, căci nu cred În nimic și nu trăiesc decât În prezent”1. Fie că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cuvintele lui Michelet și Încearcă să le transforme În faptă: „Fericiți sunteți voi, tinerilor români, ne zicea Michelet; În țara voastră totul e de făcut, fiecare din voi se poate distinge și chiar ilustra prin fapte patriotice și mărețe”. Își exaltă propria generație „plină de speranțe”, plină de patriotism și credință În Dumnezeu, „hrănită cu aspirațiuni Înalte”. Într-o altă scrisoare recunoaște că la Început „mulți tineri petreceau o viață de trândăvie și de disoluțiune”, chiar nume ilustre. Numai că, mobilizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
scrie sufocându-se cu superlativele Barbey d’Aurevilly. Nu e singurul. Lui Brummell Îi cade În mreje o lume Întreagă, Începând cu viitorul rege, prințul de Wales, și cu lordul poet, George Byron. Cine să fie individul pe care Îl exaltă nu doar cuvintele unui tardiv admirator francez, ci mai ales vorbele și gândurile contemporanilor? Un tânăr de familie bună (nu Însă aristocratică). E fiul secretarului particular al lordului North (ajuns prim-ministru pe timpul lui George al III-lea). Iar bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Orsay avea sângele roșu al Franței. Era un sangvin nervos, cu un piept stil Francisc I, cu umeri largi și de o frumusețe simpatică. Avea o mână superbă și un fel de a o Întinde care cucerea sufletele și le exalta. Nu era acel shake hand semeț al dandysmului. D’Orsay plăcea tuturor, Într-un mod atât de natural și de pasionat, Încât Îi făcea până și pe bărbați să-i poarte medalionul, În timp ce dandy-i nu Îi făceau pe aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dacă analizăm dandysmul ca formă de contestare. Sfidarea legii morale și divine care se transformă pentru dandy În program existențial Își găsește rădăcinile, după Camus, În etica romanticilor. Un proiect ce privilegiază individul orgolios, unic demiurg al propriei vieți, ce exaltă sfidarea În sine, refuzând orice „conținut pozitiv” și făcând apologia satanică a răului, chiar a crimei. Pentru acești Înaintași În revoltă ai dandy-lor, granițele dintre bine și rău se abolesc, confuzia valorilor acționează ca o fatalitate, iar acel străvechi miltonian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de Meduză. Asta mărturisesc paginile lui Byron, Barbey, Baudelaire, Stendhal sau Proust. Așadar, cum? Luciferi definitiv căzuți? Sau, dimpotrivă, mesageri ai luminii divine? Spre marea noastră uimire, majoritatea celor care se avântă să scrie despre damnarea sau mântuirea dandy-lor le exaltă natura solară, Îngerească. Între cuvintele prin care Încercam la Începutul cărții să definim lapidar dandysmul, câteva se adună În jurul unui sens mai puțin previzibil până aici: „angelism”, „asceză”, „martiriu”, „mistică”, „ordin monahal”, „religie”. Baudelaire e cel care supralicitează: Iată dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a unui suflet dandy. Ceea ce nu mai rimează deloc cu apologia angelismului - fie și ca metaforă - În acest caz. Mai există Însă o altă poartă de intrare spre tema naturii desăvârșite a dandy-ului: androginatul spiritului său. Primul care se exaltă În fața acestei duble firi a dandy-lor e, deloc Întâmplător, Barbey d'Aurevilly. Pentru el, dandy-i sunt de-a dreptul niște „androgini ai istoriei”, cu un „sex intelectual indecis”, În cazul căruia „grația devine forță, iar forța se regăsește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îndârjite a acestui popor cu o Înrădăcinare de neîmblânzit, a absenței acelor mari scriitori care electrizează imaginația și o transmit cu toate Îndrăznelile 1 și, În fine, a influenței pe care a exercitat-o asupra Înaltei societăți o regină ce exalta amorul conjugal, așa cum Elisabeta simula virginitatea. Ce surse mai bune pentru ipocrizie și spleen? Metodismul, care trecuse de la moravuri la politică, se Întorcea acum la politica În moravuri. Un poet, un bărbat rasat, cu acel curaj Înnăscut de a avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]