1,411 matches
-
o demarcație destul de clară între cei care au ales să activeze la nivel politic și oamenii de cultură, neangajați politic în disputele din exil. în al doilea rând, se poate spune că scopul declarat și susținut prin diferite mijloace de exilații români în prima decadă a Războiului Rece a fost să determine o schimbare în atitudinea statelor occidentale în direcția unei intervenții eliberatoare în România. Cauzele eșecului acțiunilor lor ține atât de situația internațională, cât și de dinamica internă a comunității
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
direcția unei intervenții eliberatoare în România. Cauzele eșecului acțiunilor lor ține atât de situația internațională, cât și de dinamica internă a comunității românești din afara granițelor. în aceste condiții, Mircea Eliade spunea că „a face cultură este singura politică pe care exilații o pot duce”, mai ales că intelectualul este considerat de comuniști a fi „inamicul public numărul una pentru că el este singurul care are acces la concepte. Prin urmare, activitatea exilului trebuie analizată bidimensional, din perspectiva scopului general pe care exilații
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
exilații o pot duce”, mai ales că intelectualul este considerat de comuniști a fi „inamicul public numărul una pentru că el este singurul care are acces la concepte. Prin urmare, activitatea exilului trebuie analizată bidimensional, din perspectiva scopului general pe care exilații l-au avut și a situației internaționale și dinamicii ei diacronice. Ca oameni politici, intelectualii din exil apreciau că misiunea lor nu era limitată numai la activism pentru a determina o eliberare a României de regimul comunist, ci privea și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
momentul revenirii în țară. în al treilea rând, efortul de a păstra cultura românească, oricât de trunchiată ar fi fost, dar care se putea exprima în libertate, s-a manifestat prin numeroasele publicații apărute în întreaga lume. Organizațiile pe care exilații le-au inițiat au avut efecte benefice asupra întăririi solidarității de grup și pentru menținerea unui dialog în limba română. Imposibilitatea prezenței exilaților în mass-media occidentale s-a datorat deopotrivă lipsei de mijloace financiare menite să susțină o campanie publicistică
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
putea exprima în libertate, s-a manifestat prin numeroasele publicații apărute în întreaga lume. Organizațiile pe care exilații le-au inițiat au avut efecte benefice asupra întăririi solidarității de grup și pentru menținerea unui dialog în limba română. Imposibilitatea prezenței exilaților în mass-media occidentale s-a datorat deopotrivă lipsei de mijloace financiare menite să susțină o campanie publicistică, dinamicii interne a exilului, mediului intelectual dominat de stânga și, nu în ultimul rând, talentului individual. Intelectualii români din exil se considerau „angajați
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o campanie publicistică, dinamicii interne a exilului, mediului intelectual dominat de stânga și, nu în ultimul rând, talentului individual. Intelectualii români din exil se considerau „angajați” misiunii lor ca fiind singurii în măsură să lupte împotriva comunismului. Dacă la început exilații au trăit având certitudinea statutului lor provizoriu în străinătate, urarea de „la anul, la București” fiind urarea fiecărui început de an nou, istoria a dovedit că momentul în care au putut reveni în țară a fost numai după 1989. Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dar și deosebirile fiind extrem de interesante și conclusive”. Dar trebuie adăugat că Alexandru Nemoianu se referă, atunci când vorbește despre emigranții de la începutul secolului XX, la cei din provinciile aflate sub stăpânire străină, nu și la cei din România. Oricum, „comportamentul” exilaților din România ocupată de Moscova, care nu erau țărani transilvăneni, bănățeni sau bucovineni, ci oameni educați, care realizau exact situația în care se aflau, nu avea decât întâmplătoare puncte comune cu emigranții de la începutul secolului, care nu știau ce îi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
străinătate este o plecare definitivă în germene, iar cel care îl solicită se deosebește de emigrant numai prin faptul că își tăinuiește intențiile ultime”. Prin urmare, înainte de 1990, oricine pleca din țară era privit de „organele” comuniste ca un virtual exilat. Iar „subiectul” știa acest lugubru raționament. Emigrația, în asemenea condiții, era întru câtva similară cu exilul. Cele două vocabule nu corespundeau întocmai aceluiași sens deoarece emigrația se transformase, din nefericire, într-o disperată fugă din țară, într-o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aventurierii, visătorii, cei dornici de îmbogățire imediată și, nu în ultimul rând, cei care se simțeau vinovați, ajunși indezirabili. La 15 iulie 1990, Sanda Golopenția constata că „trupe ale securității se zbat să iasă din țară, iar convoaie de foști exilați se îndreaptă spre ea”. Treptat, au intervenit și inevitabile ori aparente clarificări, dar emigrația în America a continuat să fie privită ca o dezertare, provocatoare de dezechilibre majore, considerate simptome ale unor stări de fapt necunoscute, însă periculoase. Nici românii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
culturii românești în străinătate pentru a determina schimbarea regimului politic din România. Astfel, s-a angajat într-o intensă activitate publicistică în reviste precum East Europe, Kontinent, Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de l’Est, Témoignages sau în publicații ale exilaților români cum ar fi Luceafărul, Caete de Dor, Ființa Românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora. De asemenea, Monica Lovinescu - folosind pseudonimele Monique Saint-Come sau Claude Pascal - a tradus și câteva cărți din limba română dintre care A 25-a oră, a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
una indiferentă și nici strict jurnalieră, este foarte importantă pentru reconstituirea exilului românesc, în general, și pentru evoluția acestuia într-un interstițiu în care degradarea supraviețuirii în România devenise mai evidentă. Drama emigrantului român, care se confunda cu aceea a exilatului, nu era determinată numaidecât ori în primul rând de grija zilei de mâine, ci de imposibilitatea și apoi de refuzul de a suporta o servitute ideologică, mistificantă. între perspectiva de a renunța la propria identitate, agresată permanent și denaturată, și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
suporta o servitute ideologică, mistificantă. între perspectiva de a renunța la propria identitate, agresată permanent și denaturată, și aceea de a o relua de la capăt, undeva, departe, unde totul îi era străin, deci de a-și însuși o identitate nouă, exilatul român se vedea obligat să accepte și să se zbată chiar pentru a se elibera de „fericirea” sistemului comunist. Părăsirea țării, care nu era o fugă condamnabilă, ci o deznădăjduită evadare, urmată de o bejenie lipsită de orice orizont, era
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
sistemului comunist. Părăsirea țării, care nu era o fugă condamnabilă, ci o deznădăjduită evadare, urmată de o bejenie lipsită de orice orizont, era o formă de protest față de lumea lăsată în urmă. Exilul nu este același lucru cu emigrarea, întrucât exilatul, în cele mai multe cazuri, nu mai avea dreptul de a se întoarce în țară, pierdea tot ceea ce agonisise până la data plecării și se trezea adeseori condamnat pentru o vină imaginară, nesocotindu-se astfel un drept fundamental al fiecăruia dintre noi. De
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
citizen în august 1989, deci în anul prăbușirii comunismului în România. Schimbările politice petrecute la București după acel an l-au determinat, așa cum mărturisește el, „să cred că reafirmarea apartenenței la națiunea română este un act necesar”, deoarece ipostaza de exilat devenise caducă. Așa se explică vizitele făcute în România, singur sau împreună cu familia, pentru a încerca „să punem în ordine raporturile sentimentale dintre țara «veche» și cea «nouă», identitatea noastră de români-americani cu dragostea de neamul românesc de care ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de la ASRI, fond „D”, dos. 909, ff. 56-71). ASRI, fond „D”, dos. 144, f. 225. Ibidem; și dos. 4244, f. 13. Legionari moderați, care refuzau să-i urmeze pe oamenii lui Sima, nu existau doar `n România, ci și `ntre exilații din Germania (M. Tarcea, „Interviu luat lui D. Groza, fost comandant al Corpului Muncitoresc Legionar”, loc.cit., pp. 29-44). „Protocolul anchetei arestatului Andreas Schmidt din 22 martie 1945”, GARF, fond 9401 (Mapa Stalin), op. 2, dos. 94, ff. 218-219. Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cf. RFE, Paris 7 September, news report nr. 315) și Asociația România Liberă, o asociație studențească, număr`nd `n jur de 200 de studenți români care se aflau `n Paris. Pe l`ngă sus-menționatele organizații care i-au grupat pe exilați, `n Franța au luat naștere și o serie de asociații cu caracter umanitar, dat fiind că Parisul a devenit, cur`nd după 1945 un adevărat centru de triere al emigranților `nspre alte zone ale lumii. De aceea, nevoia de ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
competiții naționale, internaționale). Contemporan, stadioanele se referă la importanța inserției televiziunii (la Olimpiada 2008 s-a precizat diferența între adevărul de pe teren și acela televizat fie la muzică, fie la imaginile jocurilor de artificii) Interesantă mi se pare și perspectiva exilatului, care prin îndepărtarea voită sau nu, de timpul și spațiul natal intră într-un exercițiu de luciditate tragică a transmisiei, sportivul devenind străinul, față de propriul sau destin (imaginea gladiatorilor, a jucătorilor stranieri). În noul spațiu de joc și de sosire
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
și semnificația operei, București, 1955; Însemnări despre teatrul lui Ibsen, București, 1956; Leonardo da Vinci, București, 1957; ed. (Leonardo da Vinci, titan al Renașterii), București, 2000; Ovidiu, poetul Romei și al Tomisului, pref. Tudor Vianu, București, 1960; ed. (Ovidiu, marele exilat de la Tomis), București, 2001; François Villon și opera lui, București, 1960; Rabelais, București, 1963; ed. (Rabelais și Renașterea europeană), București, 2003; Istoria literaturii universale, I-III, București, 1963-1971; ed. definitivă, I-II, București, 1998; Scriitori, cărți, personaje, București, 1969; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286874_a_288203]
-
din 1959, a lui Constantin Amăriuței a sporit considerabil importantă paginilor consacrate vieții intelectuale și artistice printr-o suită de eseuri, cronici literare, recenzii și note de lectură abordând particularități ale spiritualității românești, curente ale gândirii contemporane, exilul și condiția exilatului, operă unor scriitori din exil (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia) și din țară (Marin Sorescu), precum și aspecte ale vieții literare din România comunistă: L’Homme absurde et l’absurdité des héros, L’Exil et le retour au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288358_a_289687]
-
în 1848, înmânează Guvernului Provizoriu tricolorul românesc, realizat - după unele mărturii - chiar de el, prin combinarea culorilor vechilor drapele moldovenesc și muntenesc. Fiind în străinătate, nu participă la mișcarea revoluționară din Moldova, dar va împărtăși cu alți căuzași soarta de exilat. E ales, la Cernăuți, președinte al comitetului revoluționar restrâns. În 1849 Nicolae Bălcescu îl propune drept șef al emigrației române în străinătate, însă N. nu acceptă. Întors acasă, face propagandă pentru Unire. În 1851 este numit pârcălab de Covurlui, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
la declanșarea procesului. Numai pe temeiul acestor aspecte specifice, regiunile și locuitorii lor autohtoni Își aduc contribuția la un fenomen general. continental de Întrepătrundere etnico - lingvistică și culturală. Sardinia, izolată mult timp, fără a cunoaște deci alte invazii, adăpostește numeroși exilați romani, remarcabile personalități culturale care displac diferiților Împărați. Și astfel, cu tot stadiul Înapoiat de dezvoltare inițială a provinciei, romanizarea se desfășoară rapid. Se va dezvolta o limbă romanică arhaică, intermediară Între latinitatea occidentală și cea orientală. Documentele vremii atestă
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
ajungem la evenimentele din 1859; totuși, e important să povestim două fapte principale. 1. Emigrația din 1848 și 1849. Dacă deșteptarea patriotică din 1848 n-a avut succes, din acest moment se dezvăluie Occidentului existența unei naționalități uitate, necunoscute 118. Exilații din București și Iași veniră la Paris; povestiră aici nenorocirile patriei lor; făcură cunoscută limba română, poeziile sale; se recunoscu imediat în Franța înrudirea incontestabilă a României cu popoarele latine. Interesul nu încetă să crească; spiritul public și politica se
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
progres, nici la ierarhie în artă. Însă împlinirile sale rămân dincolo de astfel de presupuneri, dispreț sau orgolii; este dreptul din naștere al unui geniu să inspire frică și uimire 27. Ultimii ani ai vieții lui au fost nespus de triști: exilat de cetatea lui iubită pe care nu a mai revăzut‑o, asistând la înrobirea patriei, el a văzut rând pe rând dispărând toate marile figuri ale Renașterii. Din ce în ce mai singur, în‑ corsetat din toate părțile și persecutat de ideea morții, el
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
pentru dansurile noi venite tot din America: lascivul tango argentinian, foxtrotul, charlestonul sau shimmy-ul "made in USA", Parisul, Londra și Berlinul sînt orașele simbol ale acestei noi arte de a trăi, Parisul mai ales, unde vin din lumea întreagă toți exilații Europei pentru a se bucura de acest avînt de libertate. Fenomenul nu este nou, așa cum s-a văzut deja, dar în anii treizeci el capătă o amploare fără precedent. Localuri de dans, cabarete, baruri de noapte, music-hall-uri, teatre de bulevard
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
secole, au constituit baza "civilizației" occidentale liberalismul, democrația, umanismul etc, și al căror caracter fariseist și absurd a fost scos la lumină de atrocitățile războiului. Din această atitudine de refuz a realității, în plin război (1916), la Zürich, în mediile exilaților politici din diferite țări adunați în jurul scriitorului Tristan Tzara și a pictorilor Marcel Duchamp și Francis Picabia, la naștere mișcarea de revoltă cu numele de "dada", inspirată de primele bolboroseli ale copilăriei. Ideea de bază a acesteia este că arta
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]