1,201 matches
-
la o slăbire a relațiilor paradigmatice, pînă la apariția unor situații de supletivism: rom. iau-luăm, it. dolgo-duole, fr. puisse-pouvons, sp. quepa-cabemos etc. Au putut apărea astfel noi relații între forme care au tins spre crearea unor modele de reorganizare a flexiunii, fără însă ca procesele analogice să poată înlătura întotdeauna aspectele divergente. Dacă declinările substantivului latinesc se regăsesc nu-mai parțial în limbile romanice, conjugările verbului din limba-bază se regăsesc în toate idiomurile neolatine, chiar dacă uneori cu schimbări importante. Ca atare, limba
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi organizînd acest mod într-o manieră proprie, uneori prin inovații ce nu mai reflectă o relație directă cu stările originare. Trecerea de la caracterul preponderent sintetic al limbii latine la caracterul preponderent analitic al limbilor romanice a atras în cazul flexiunii verbale creșterea numărului și frecvenței verbelor auxiliare, căci în vreme ce, în latina clasică, exista un singur auxiliar, esse, cu care se construiau nuanțele de perfect ale diatezei pasive (indicativ perfect amatus sum, mai mult ca perfect amatus eram, viitor anterior amatus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în suedeză, dacă substantivul este precedat de adjectiv (circumpoziția articolului). Declinarea este simplificată, cu o singură formă pentru singular la toate cazurile, în afară de genitivul cu -s, și o singură formă pentru plural. Diateza pasivă se realizează sintetic, cu ajutorul desinenței -s. Flexiunea verbală este simplificată, în limba vorbită folosindu-se o singură formă pentru toate persoanele și numerele. Timp de trei secole, între 1536 și 1814, Norvegia a fost sub stăpînire daneză și, în acest timp, limba norvegiană nu a mai fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
navă, vapor, vas" și stor [stu:r] "mare"). La plural, există numeroase desinențe, ca în germană (și în islandeză), și, tot ca în germană, desinențele sînt însoțite uneori de alternanțe fonetice (umlaut). Relațiile cazuale se exprimă analitic, cu ajutorul prepozițiilor, iar flexiunea adjectivală are două aspecte, tare și slabă, ca în daneză și în olandeză, însă cu forme mai puține decît în germană. Diateza pasivă se poate realiza analitic (cu auxiliarul blive), dar și sintetic (cu desinența -s). Ca atare, o formulare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
remarcîndu-se fenomenul denumit stød [stöð], care presupune o închidere bruscă și incompletă a glotei, ceea ce produce o scurtare a duratei sunetului pronunțat, dacă acesta este o vocală, un diftong sau o consoană sonoră (consoanele surde nu cunosc fenomenul). Nu are flexiune cazuală, în afară de -s la cazul genitiv, relațiile cazuale fiind exprimate cu ajutorul prepozițiilor. Articolul hotărît este enclitic, dacă substantivul este nedeterminat, dar devine proclitic, dacă are o determinare adjectivală (skib "navă", skibet "nava", det store skib "nava mare"). Diateza pasivă se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fonetic se remarcă faptul că accentul este de obicei fix, pe prima silabă a cuvintelor. Sistemul fonetic german este bogat, dar este structurat simetric și dă impresia unei anumite simplități. Structura gramaticală se relevă ca fiind puternic flexionară, cu o flexiune nominală foarte bogată la toate clasele morfologice: substantiv, articol, adjectiv, pronume. Exprimarea numărului la substantiv este uneori redundantă, atît prin desinențe, cît și prin alternanțe fonetice în rădăcină (umlaut). Adjectivul cunoaște o declinare tare, una slabă și una medie, prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rădăcină (umlaut). Adjectivul cunoaște o declinare tare, una slabă și una medie, prin raportare la alți determinanți ai substantivului, dar este invariabil dacă are funcția de nume predicativ. Limba germană are un sistem foarte bogat de timpuri compuse în cazul flexiunii verbale, uzînd de auxiliarele haben "a avea", sein "a fi" și werden "a deveni" (acesta din urmă fiind și auxiliarul pentru diateza pasivă). Există, la fel ca în engleză, nuanțe modale, exprimate cu ajutorul verbelor semiauxiliare: dürfen "a avea voie", können
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diateza pasivă). Există, la fel ca în engleză, nuanțe modale, exprimate cu ajutorul verbelor semiauxiliare: dürfen "a avea voie", können "a putea, a fi capabil", müssen "a trebui, a fi necesar", mögen "a plăcea", wollen "a vrea", wissen "a ști". În flexiune, verbul este însoțit de pronumele personale, dar are și desinențe de persoană. Numeroase verbe sînt formate cu prefixe care exprimă diferite valori semantice, unele dintre ele fiind separabile în timpul conjugării. Limba germană, la fel ca neerlandeza, are o topică ce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
numeroase timpuri și moduri compuse realizate cu ajutorul auxiliarelor, iar semiauxiliarele sînt folosite pentru redarea modalității. Desigur, multe particularități ale limbii engleze sînt comune cu cele ale altor idiomuri germanice 49, dar unele îi sînt proprii, precum existența aspectului continuu în flexiunea verbală și folosirea auxiliarului to do [tə du:] "a face" în realizarea propozițiilor interogative și negative: Do you like it ? "Îți place ?"; I do not like it. "Nu-mi place." În general, se consideră că cele două secole de ocupație
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
situațiile din toate limbile germanice reprezintă continuări ale acelorași fenomene din germanica comună. De altfel, și alte fenomene care vizează gramatica germană trebuie avute în vedere de gramatica istorică și descriptivă a tuturor limbilor germanice. La substantiv și la verb, flexiunea de tip tare sau slab (la substantiv și mixtă) realizează clasificări ale elementelor celor două părți de vorbire, în sensul că fiecare substantiv și fiecare verb se repartizează la un tip, în vreme ce la adjectiv declinarea este tare, slabă sau mixtă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Declinarea (sau manifestarea categoriei cazului pentru a marca funcțiile sintactice ale substantivelor și ale pronumelor) relevă, la limbile germanice, aceeași tendință spre analitism ca la romanici, încît doar islandeza a păstrat sistemul complet din limba-bază, iar germana, deși are o flexiune bogată, cu patru cazuri, numărul desinențelor atașate substantivului sînt puține (la singular, genitivul masculin și neutru cu -s și, la plural, dativul feminin și neutru cu -n), existînd numeroase cazuri de sincretism. Articolul însă are desinențe cazuale mai nu-meroase și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vocala din radical (umlaut) (Haus Häuser [xaus ΄xeusər] "casă", Mann Männer "om; bărbat", Sohn Söhne [so:n sö:ne] "fiu". Daneza uzează de relativ puține desinențe pentru a marca pluralul, acestea fiind însă deseori însoțite de fenomene ce țin de flexiunea internă, precum dublarea unor consoane, reducerea unor consoane duble sau metafonia (umlaut). Ca atare, în cazul desinenței -(e)r, de exemplu, există posibilități de marcare simplă (måned måneder [΄m(nə( ΄m(nə(ər] "lună" (a anului), tr( tr(r "copac
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grote kindern "copii mari", het mooie boek [ət mo:iə bu:k] "cartea frumoasă", dar enn mooi boek [e:n mo:i bu:k] "o carte frumoasă". În sfîrșit, limba germană, cu trei declinări ale adjectivului, cuprinde la cea tare flexiunea adjectivală în condițiile absenței unei alte determinări (m. schöner Tag "zi frumoasă", f. schöne Frau "femeie frumoasă", n. schönes Kind "copil frumos", pl. schöne Tage/Frauen/Kinder), și, de aceea, adjectivul determinant preia desinențele ce marchează cazul și se acordă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sintactică de nume predicativ, între el și substantivul determinat intervenind un verb copulativ, atunci în neerlandeză și în germană rămîne invariabil (la fel ca în engleză; germ. das Wetter ist schlecht "vremea este urîtă"), dar în limbile nordice cunoaște aceeași flexiune ca atunci cînd are funcția de atribut. Categoria gradelor de comparație, specifică adjectivelor și unor adverbe, a evoluat în cazul limbilor germanice în mai mică măsură spre analitism decît alte categorii gramaticale și, de aceea, se întîlnesc aici de obicei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
opoziție binară, iar latina o opoziție ternară. În gramatica limbilor germanice nu este operantă clasificarea verbelor în conjugări, așa cum se întîmplă în cazul limbii latine și a descendentelor ei, pornind de la vocala tematică a infinitivului și de la unele particularități ale flexiunii. De altfel, această clasificare a verbelor latine și romanice lasă necuprinse o serie de elemente precum verbele neregulate și deponente din latină sau adună în același grup verbe cu un comportament flexionar și funcțional foarte diferit, precum conjugarea a treia
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma scurtă, fără prepoziția specifică infinitivului (dacă ea există): sued. Jag måste gå nu. (fără att) "Trebuie să plec acum."; dan. Han vil ikke gifte sig. "Nu vrea să se însoare"; engl. I must go. (fără to) "Trebuie să plec". Flexiunea verbului din limbile germanice prezintă trăsătura că presupune, în cazul modurilor personale, obligativitatea prezenței pronumelui personal, care îndeplinește rolul de marcă a persoanei, întrucît desinențele nu realizează o distinc-ție suficientă în acest sens. Din acest motiv, numai franceza prezintă în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
desinențe sau afixe) ce indică funcțiile și raporturile sintactice ale cuvintelor, îndiferent de poziția ocupată în ordinea lineară a sintagmei sau a propoziției și, ca atare, în principiu, limbile flexionare (sintetice) pot avea o topică mai liberă în raport cu cele unde flexiunea este redusă (analitice)63. Întrucît aceste particularități gramaticale se modifică de obicei în trecerea de la limbile-bază la cele succesoare, aceas-ta presupune că structurile determinative și cele propoziționale s-au putut schimba, dacă nu întotdeauna din punctul de vedere al ordinii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
topica este relativ liberă, ea poate fi valorificată stilistic. Din acest motiv, limbile analitice, care au o topică relativ fixă, au îngrădită posibilitatea de a realiza nuanțări stilistice prin schimbarea locului elementelor. În germanica comună, o limbă vorbită avînd o flexiune bagată, ordinea cuvintelor nu avea valoare gramaticală, în sensul că nici o funcție gramaticală nu era redată prin poziția cuvîntului, ceea ce însă nu presupune și lipsa totală a unei ordini a cuvintelor în structurile sintagmatice, propoziționale și frazale. Această trăsătură a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
altfel, printr-o evoluție independentă, pe teritoriul Africii de Sud, s-a creat, pornind de la neerlandeză (varianta olandeză) o limbă aparte, denumită afrikaans. Această limbă a dezvoltat în mod deosebit tendințele de tip izolant ale limbii neerlandeze, printr-o reducere considerabilă a flexiunii, care a însemnat și reducerea la o singură formă a articolului hotărît și a articolului nehotărît (ca în engleză), precum și regularizarea verbelor tari (care astfel nu mai marchează prin ablaut preteritul și participiul perfect, ci prin afixe). Sub aspect lexical
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
obicei o singură dată în limbile aglutinante, dar în limbile flexionare poate fi marcată de mai multe ori: casele frumoase. În cadrul familiei limbilor indo-europene clasificarea tipologică cea mai cunoscută distinge limbile sintetice de cele analitice, primele, cele sintetice, avînd o flexiune bogată, iar celelalte, cele analitice, o flexiune redusă, datorită recurgerii la cuvinte ajutătoare. Se poate vorbi de analitism și de sintetism și în vocabular, deoarece limbile sintetice folosesc adesea cuvinte compuse sau derivate, care nu se pot traduce în limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dar în limbile flexionare poate fi marcată de mai multe ori: casele frumoase. În cadrul familiei limbilor indo-europene clasificarea tipologică cea mai cunoscută distinge limbile sintetice de cele analitice, primele, cele sintetice, avînd o flexiune bogată, iar celelalte, cele analitice, o flexiune redusă, datorită recurgerii la cuvinte ajutătoare. Se poate vorbi de analitism și de sintetism și în vocabular, deoarece limbile sintetice folosesc adesea cuvinte compuse sau derivate, care nu se pot traduce în limbile analitice decît prin parafrazare. Cele zece limbi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tehnica prin care vorbitorii își refac limba pe baza unor principii de coerență structurală și funcțională. Din această perspectivă, se poate constata că limbile uzează de anumite tipuri de procedee, care le asigură coerența lor structurală, încît unele recurg la flexiune, iar altele la exprimarea perifrastică și, ca atare, limbile în care este dominant procedeul flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
funcțională. Din această perspectivă, se poate constata că limbile uzează de anumite tipuri de procedee, care le asigură coerența lor structurală, încît unele recurg la flexiune, iar altele la exprimarea perifrastică și, ca atare, limbile în care este dominant procedeul flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor romanice situația nu este însă uniformă, deoarece franceza este mai analitică decît celelalte limbi romanice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
făcînd engleza. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, franceza a pierdut în totalitate vocalele finale, încît majoritatea cuvintelor se termină astăzi în consoană, iar accentul a devenit fix, pe silaba finală. În domeniul gramaticii, franceza se evidențiază ca fiind limba romanică cu flexiunea analitică cea mai dezvoltată, deoarece, prin preluarea modelului germanic de folosire obligatorie a pronumelui personal pe lîngă verbul predicativ, a renunțat la rostirea desinențelor personale, iar pronumele a devenit astfel instrument gramatical pentru marcarea persoanei și numărului. Deși desinența -s
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice sînt mai analitice decît germanica comună, dar fiecare limbă reflectă în mod diferit raportul dintre analitic și sintetic. Islandeza a păstrat încă sistemul complet de declinare inițial cu patru cazuri distincte și, la fel, germana are și ea o flexiune nominală bogată, cu păstrarea celor patru cazuri din germanică. Celelalte limbi germanice însă exprimă relațiile cazuale cu ajutorul prepozițiilor, lipsindu-le, prin urmare, flexiunea cazuală, cu excepția genitivului, unde se folosește desinența -s, dar neerlandeza recurge foarte rar chiar și la această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]