1,019 matches
-
pe acest pământ și în această viață cu frământările ei deșarte. Da, există acest loc în fiecare dintre noi, în care suntem aceeași copii sau adolescenți de odinioară, dintr-o vacanță de vară, pe o terasă îmbrăcată în viță-de- vie, foșnind în vânt, în care, sub soarele blând de august, ni se relevă pentru prima oară existența lui Dumnezeu... Am rămas înmărmurită. — De unde știți despre măgina ?... Pentru că pot vedea, șopti Père Joseph, închizând ochii. Pot vedea în sufletul și destinul omului
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
prea mult, a spus cercetându-mă atent. Am vrut să-i spun că reciproca nu era adevărată, dar m-am abținut. — Îți place mirosul pădurii toamna ? spuse el scoțând din buzunar o frunză și oferindu-mi-o. Îți place cum foșnesc frunzele uscate sub talpă, nu-i așa ? Îl priveam uluită. De unde să fi știut Teo Haiduc cât de mult îmi plăcea mie sunetul frunzelor uscate când calci pe ele ? Eram absolut sigură că nu discutasem niciodată asta cu nimeni. Și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
la public, repurtase, previzibil, cel mai mare succes. Finalul găsi publicul în picioare. Întărâtat. Captivat. Șuierând. Aplaudând. Vociferând minute în șir. Toți purtau atârnate de îndoitura brațului stâng poșete. Toți își extraseră, în același moment, din poșete, batiste, fluturîndu-le, azvîrlindu-le, foșnind rochii, aplaudând, de parcă ar fi fost prinși cu cleștișori metalici la niște surse electrice. Coborî de pe scenă. Se pierdu în mulțimea spectatorilor. Se tîrî până la masă. I se turnă un pahar. I se turnă o sticlă. Dădu paharul peste cap
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jurul Mânăstirii Cașin. A vrut să ia autobuzul însă nu i-a dat voie șoferul să urce în mașină camera era tocmai la Foișorul de foc. S-a încălzit trăgând creanga târâș atâta drum a traversat tot Bucureștiul cu frunzele foșnind dar a obținut rezultatul scontat căldură e drept și multă fumăraie în cameră! Într-o zi a cunoscut o fată însă nu putea să-i mărturisească că n-are niciun șfanț s-au sărutat două ore într-un parc pe
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
iar Aglaia începu ocolul de la naș. Brutarul adusese o albie căptușită cu tablă, o sobă de bucătărie și mai scosese și cinci site de lei, pe care le așternuse în palma acesteia. Muierea le frecă de bărbie, a saftea. Hârtiile foșniră plăcut la urechea mirelui. - Masă bogată! strigă cocoșată din răsputeri. Ai mâncat, ai băut, eu banii ți-i iaju! De la nașul, să-l țină Dumnezeu, că face pâine bună, o albie, o sobă de gătit și cinci sute de lei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aproape de casă, peste maidan, ferind-o de câini. Când se întoarse, nevasta așezase masa. Mâncară amândoi, în tăcere. Când terminară, el întrebă: - Ti-e somn? - Nu. O să mă mai uit afară. Stere tăcu mâhnit. O auzi cum trece. Rochia ei foșnea. Se descălță. Căută ligheanul și-l umplu cu apă. Își muie picioarele, oftând ușurat, îl strânseseră pantofii și baia rece 0 liniștea. De afară se auzea vocea lui Grigore. Era bine. Se gândi la tot ce i se întîmplase de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Să-ți bați copiii! Lui Paraschiv îi era foame. Înghiți cu lăcomie și așteptă să isprăvească și ceilalți. -Bună? -Bună. -Tine de cald? - Ține. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
omenirea aceea zgomotoasă pieri într-un ceas. Pe șoselele ce duceau în afara Bucureștiului, se vedeau căruțe goale, gonind. Dinspre apus soseau nori mari, negri, aduși de vânt. Întâi răbufni o furtună ridicând praful și măturând târgul. Frunzele uscate ale acoperișului foșniră și o ploaie galbenă de crengi smulse pică peste mesele umede și părăsite. Nu mai rămăseseră decât câțiva clienți care beau grăbiți. Slugile hangiului strângeau ulcelele golite și resturile din farfurii. - Și-acum, hai în petrecere! rosti mulțumit Bozoncea. Cocîrță
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încordate, ochelari mari, legați cu șireturi și mânecuțe de satin lucios până la coate. Lui i se păruse că oamenii aceștia dezleagă lucruri încurcate, de nedeslușit. Tușeau scurt, se mai uitau la el, dar nu-l întrebau ce caută. Foile îngălbenite foșneau mai departe. Cârciumarul își spunea că nu se face să-i superi decât cu bani și privea mai departe, răbdător, prin ferestrele deschise, zidul verde din față, acoperit cu iederă. De afară se auzea fierberea orașului, stins ca într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Stăpânului. Și ce mai priviri avea! Gheorghe a băgat de seamă. Mai la ziuă, când se încurcaseră limbile și dase o amorțeală peste Nicu-Piele, 1-a tras afară, pe prispa de lut a casei. 113 Era o noapte limpede. Deasupra foșneau frunzele zorelelor cățărate pe pereții scunzi. Mahalalele Bucureștiului se zăreau într-o parte, cu luminile lor pierdute. - Îți place, Paraschive? întrebă codoșul. - Ce să-mi placă? făcu ăl tânăr pe prostul. - Didina! Celălalt tăcu. Din casă se auzea glasul guristului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mare. - Dumnezeu să-l ierte! zise pios. Presarul își așeză iar șapca pe părul moale. Să fi fost patru după masă. Dricul trecuse. Se făcu liniște. În lumina stinsă dinăuntru 237 tremurau dungi de praf ca niște gratii albe. Afară foșneau salcâmii și frecau zidul cu crengile lor uscate. Caramangiii priveau dușumelele. Șeful scoase din saltarul mesei o bucată de pâine și o roșie pe care o tăie cu briceagul. Înfulecă lacom și vorbi cu gura plină: - Zi, voi n-ați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
baltă, neștiută de nimeni. Vara așternea pe jos 251 buruieni uscate și asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Buruiana avea o tulpină lemnoasă, verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o afla, ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. - Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara. Afară lătrau dinii. - Nu știu, fa mamă, da parcă-mi place domnu Procopie, că prea citește... Femeia tresărise. Se auzeau salcâmii din curte foșnind ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi dăduse dracului toți câinii din mahala, că nu mai terminau cu lătratul. A doua zi, când a venit domnul Aristică la prinz
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Doarme cu morții, soro, ăsta-i Ucigă-l toaca! Spărgătorul de lemne o lua prin spatele cimitirului, pe sub arțarii bătrâni ai străzii Pomenirea. Privea căderea frunzelor roșcate, se oprea sub copacii atinși de moarte și strângea purcoaie-purcoaie straturile uscate care foșneau sub pași, aprindea un amnar cu iască și dădea foc. Trâmbe de fum alb, înecăcios se ridicau drept în sus, sub coroanele pomilor. Toată strada aceea pardosită cu frunze se împînzea într-o lumină în care nu se mai deslușea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meșterii, sâmbăta, când puteau să petreacă, să risipească, să cânte și să se îmbete. Erau împărați! La patru lăsau mistriile, se spălau, își îmbrăcau cămășile peticite și se adunau sub schele, așteptând banii pe care-i împărțeau meșterii. Hârtiile albastre foșneau plăcut și miroseau bine. Le împătureau și le ascundeau în buzunare. Treceau pe la frizer, își dădeau bărbile jos și se opreau la cârciumar. Beau secărică cot la cot cu băieții de-i ajutau, a lor era lumea! Prin fața prăvăliei, treceau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă cutremur. Ce să caut prin ea când noaptea-i o auroră de gînduri? ... Dar priviți, priviți lumina: cum foșnește și cum cade-n zdrențe, de câte ori ești surpat de tristeți. Doar ruina zilei ne va ajuta să ridicăm viața la rangul de vis. ... Dulceața morții să fie altceva decât un maximum de irealitate? Și aplicarea spre poezie, altceva decât topire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
veni de om împle mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui fantastice, cu case și turnuri, cu ferestele-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
măsurat * rugăciunile morților, numai cîte-o rază se fură asupra înălțărei mortuare și din formele ce transpar cunoști că sub lințoliu e un cadavru... Deodată o ușă [de] spijă se deschide și [apare] un înalt chip de femeie. Rochia ei neagră foșnește uscat asupra pietrelor bisericei, un fin văl de dantelă îi acopere fața palidă... un bătrân o urmează, cu mina servilă. - El este dar...? Ah! copilul meu... astfel se sfârșește o viață de om... asta fel? - Ah! princesă, zise bătrânul... cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îndurărei.., {EminescuOpVII 269} El se uita mult în fața ei, apoi se-ntoarse și se uită în jăratic... astfel încît nu-l puteai vedea de spata naltă a jilțului... Ușa se deschise și el auzi un glas dulce și molcom, auzi foșnind lin o haină de gaz, auzi atingând picioare mici și ușoare covorul moale... - Bună sară, Cezara, zise ea c-o copilărească veselie... El se uită îndărătul scaunului... Cezara păstrase încă espresia de nespusă gingășie, complezență și bunătate care și-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
are ca protagonist pe simpaticul personaj: mopete s-a instalat într-o seară comod, la marginea focului, să-și citească gazeta - în spatele lui scara care suia la pod trosnea când lumina focului își înfigea egreta pe câte o treaptă. mai foșnea și mopete când întorcea foaia să urmărească ce scrie despre una sau alta. din când în când își nota pe manșete câte o idee ca să poată mai târziu să o transcrie când avea să se ducă la culcare, pe perete
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
el scapă; în mânăstiri e îndestulare, va putea să mănânce pe săturate și să citească multe cărți, să se roage și să vorbească direct cu Dumnezeu. Noaptea trecu liniștită; din pricina oboselii, cismarul sforăi, se tot întoarse pe saltea, făcând să foșnească pănușile de porumb. Porumbul în Calabria nu avea vechime, iar pănușile erau folosite, între altele, de țărani ca să umple saltelele pe care dormeau: făceau zgomot, ce-i drept, dar luau forma corpului. Nu exista suficientă lână, puținul ce se obținea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Pereții erau goi, dar pe sub zugrăveală se ghiceau arcadele vechiului fort. Deasupra, cerul încă nedezmeticit din iarnă atârna lipsit de culoare, ca apa uitată într-un chiup de piatră. Petrache citea tot felul de cărți cu paginile întregi ori ferfenițite, foșnind ca poleiala și sfărâmându-se între degete. Le găsea prin subsoluri și i se făcea milă de acele cărți pe care nu le citea nimeni. I se părea că se sufocă de-a binelea dacă filele nu le sunt răsfoite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care să ne putem confrunta cu propriul chip. Uneori îmi ziceam că, dacă m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clopotnițe. Erau și dintre cele care se roteau și care, altă dată, cu strigătul lor ascuțit, ca al daltei ce lovește în piatră, ar fi părut amenințătoare. În felul acesta însă, auzindu-se toate laolaltă, erau ca un frunziș care foșnea. Cărarea era netedă și totuși suia în trepte. Mergea fără efort. Timpul nu curgea, era o singură clipă care mergea odată cu el. La picioare, îl însoțea motanul negru pe care-l găsise demult, în copilărie, și pe care, de teamă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întretaie și să se întețească, se chirci. Se descoperi, pentru prima oară, lipsit de apărare, nu știa să se ferească și nici nu avea unde fugi. Broboane se adunară pe pereți, de parcă ei nădușeau, apoi apa se uscă dintr-odată, foșnea ca un așternut, până ce deveni tăioasă. Lumea lui se zgâlțâia din temelii, cineva o lovea, pereții, deschiși până atunci și primitori ca două palme lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]